ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.04.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2299/2024

HOTĂRÂRE
18.04.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2299/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra cererii de completare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 4514 din 12 octombrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția nulității recursului formulat de pârâtul Ministerul Sănătății, s-a respins recursul provocat formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 97 din 24 februarie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Totodată, s-au respins recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătății și recursul incident formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 97 din 24 februarie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Prin cererea înregistrată la data de 20 februarie 2024 (transmisă prin email la 19.02.2024) în dosarul nr. x/2021, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 4514/12.10.2023, în sensul ca instanța să se pronunțe și cu privire la cererea sa de obligare a recurentului-pârât Ministerul Sănătății la plata cheltuielilor de judecată, ca urmare a respingerii recursului principal.

A învederat că prin capătul de cerere nr. x din întâmpinarea pe care a formulat-o la recursul principal declarat de către recurentul-pârât Ministerul Sănătății, a solicitat, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., obligarea recurentului-pârât la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul demers judiciar, adică cele efectuate ca urmare a formulării recursului principal de către Ministerul Sănătății.

A mai arătat că a dovedit cheltuielile de judecată efectuate, astfel cum impun prevederile art. 452 C. proc. civ., fiind individualizate în minuta cheltuielilor (poz. 1, 3 și 4 din minută), respectiv în factura x, poziția 1, factura x și factura proforma nr. x, acestea însumând 13.795,7 RON TVA inclusiv.

Examinând cererea formulată de recurenta-reclamantă, în raport cu actele dosarului și dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că este întemeiată, motiv pentru care o va admite.

Potrivit art. 444 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casare cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare".

Înalta Curte constată că împotriva soluției pronunțate de instanța de fond (Sentința civilă nr. 97 din 24.02.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de către Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal) pârâtul Ministerul Sănătății a declarat recurs principal, iar reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs incident și recurs provocat.

Totodată, verificând dispozitivului deciziei nr. 4514 din 12 ocotmbrie 2023 pronunțate de instanța supremă, a cărei completare o solicită recurenta-reclamantă, constată că toate cele trei recursuri formulate în cauză au fost respinse, iar instanța nu s-a pronunțat asupra eventualelor cheltuieli de judecată solicitate de părți.

Mai reține Înalta Curte, analizând motivele prezentei cereri de completare a dispozitivului deciziei, că prin capătul de cerere nr. x din întâmpinarea pe care recurenta-reclamantă a formulat-o la recursul principal declarat de către recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 97 din 24.02.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de către Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a solicitat în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., obligarea recurentului-pârât la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul demers judiciar, adică cele efectuate ca urmare a formulării recursului principal de către Ministerul Sănătății.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătescă acesteia cheltuieli de judecată."

Textul legal prevede acordarea cheltuielilor de judecată la cererea părții care a câștigat, ceea ce presupune culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

În cauză, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele textului de lege anterior menționat, cheltuielile de judecată efectuate de recurenta-reclamantă în combaterea recursului principal, în cuantum de 13.795,7 RON, fiind solicitate și dovedite.

Astfel, potrivit minutei de cheltuieli depusă la dosar pozițiile 1, 3 și 4 coroborată cu documentelor doveditoare: factura nr. x/19.05.2022, factura z/10.10.2023 și proforma x/10.10.2023, se constată că recurenta-reclamantă a făcut dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial aferente apărării intereselor sale față de recursul principal formulat de pârâtul Ministerul Sănătății, însă instanța nu s-a pronunțat pe această cerere.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga partea care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 13.795,7 RON.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 444 și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de completare a dispozitivului formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L.. și va obliga recurentul-pârât Ministerul Sănătății la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 13.795,7 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Admite cererea de completare a dispozitivului formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L..

Dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 4514 din 12 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, în sensul că:

Obligă recurentul-pârât Ministerul Sănătății la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 13.795,7 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4121/2022
Ședința publică din data de 21 septembrie 2022 Asupra cererii de completare hotărâre de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2997 din 25 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție
ÎCCJ 2025-03-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1553/2025
Ședința publică din data de 19 martie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregis
ÎCCJ 2024-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2889/2024
Ședința publică din data de 28 mai 2024 Asupra cererii de completare dispozitiv de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței a cărei completare se solicită Prin Decizia nr. 1871/2024, pronunțată
ÎCCJ 2023-12-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5768/2023
Ședința publică din data de 5 decembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișo
ÎCCJ 2022-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2997/2022
rea prevederilor legale, în condițiile în care a solicitat să facă aplicarea art. 406 alin. (3) noul C. proc. civ., respectiv să oblige reclamantul la plata cheltuielilor de judecată, raportat la faptul că a formulat apărări în ceea ce priv
Sursă