Decizia nr. 2997/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și B., să se dispună anularea parțială a rezultatului contestațiilor depuse ca urmare a studierii dosarelor pentru participarea la concursul organizat de Ministerul Sănătății în baza Ordinului Ministrului Sănătății nr. 611/2017 privind aprobarea Normelor de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea postului de manager general, persoană fizică, din cadrul serviciilor de ambulanță județene și a Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, cu privire la admiterea contestației d-nei B., sub numărul de înregistrare la Ministerul Sănătății 2899/18.01.2018, anularea parțială a rezultatului final la concursul pentru ocuparea postului de manager general, persoană fizică, din cadrul serviciilor de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, cu privire la declararea ca "Admis" a d-nei B. și ca "Respins" a reclamantului, modificarea parțială a rezultatului final al concursului și declararea ca "Admis" a reclamantului, suspendarea executării actelor administrative a căror anulare se solicită, până la pronunțarea instanței pe fond și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 266 din 2 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, B. și Ministrul Sănătății, astfel cum a fost modificată, a fost anulat parțial rezultatul contestațiilor depuse ca urmare a studierii dosarelor de înscriere la concursul pentru ocuparea postului de manager general, persoană fizică, din cadrul serviciilor de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, cât privește admiterea contestației formulată de pârâta B., a fost anulat parțial rezultatul final al concursului, în ceea ce privește declararea ca admisă a pârâtei B. și s-a dispus modificarea parțială a rezultatului final al concursului, în ceea ce privește ocuparea postului de manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj, în sensul declarării ca admis a reclamantului A.. De asemenea, a fost anulat Ordinul Ministerului Sănătății nr. 286/13.04.2018 privind numirea doamnei B. în funcția de manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj, a fost anulat Contractul de management al Serviciului de Ambulanță al Județului Sălaj nr. 16/13.04.2018, încheiat între Ministerul Sănătății și pârâta B., a fost respinsă solicitarea de anulare a tuturor actelor care au stat la baza rezultatului final contestat și s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea petitului de suspendare a executării actelor administrative contestate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 266 din 2 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, au formulat cereri de recurs pârâtul Ministerul Sănătății și pârâta B., aceasta din urmă formulând recurs și împotriva încheierii de amânare a pronunțării din 19 octombrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal. 3.1 Recurentul-pârât Ministerul Sănătății, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare respingerea cererii de anulare a Ordinului de numire în funcție și a contractului de management ce vizează pe pârâta B.. În motivarea cererii, recurentul-pârât a susținut în esență că, în raport de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, Ordinul Ministerului Sănătății nr. 286/13.04.2018 privind numirea doamnei B. în funcția de manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj, nu este un act administrativ în sens material, în accepțiunea art. 2 lit. c) din același act normativ, nu dă naștere unor drepturi și obligații, ci doar în sens procedural, nefiind apt să fie cercetat de instanța de contencios administrativ. În ceea ce privește Contractul de management al Serviciului de Ambulanță al Județului Sălaj nr. 16/13.04.2018, încheiat între Ministerul Sănătății și pârâta B., în conformitate cu art. 118 din Legea nr. 95/2006, acesta nu este un contract administrativ, neputând fi anulat de instanța de contencios administrativ în temeioul art. 18 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ci un contract civil, potrivit prevederilor art. 2010 din C. civ. 3.2 Recurenta-pârâtă B., prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârilor recurate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, respectiv ca nefondată. În susținerea cererii, recurenta-pârâtă a susținut în esență că soluția instanței este nelegală, este pronunțată cu exces de putere, prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, (adaugă la lege) și încalcă principii fundamentale ale procesului civil (dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, principiul contradictorialității și disponibilității ceea ce afectează în mod esențial soluția procesului, venind în contradicție cu o multitudine de prevederi legale. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 noul C. proc. civ., depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, în sensul incursiunii autorității judecătorești în sfera unei alte autorități constituite în stat, recurenta arată că, prin hotărârea atacată, instanța de fond a admis capătul de cerere vizând declararea ca "admis" a reclamantului A. pe postul de manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj, săvârșind acte care aparțineau altei autorități, cererea fiind inadmisibilă, fiind încălcate prevederile art. 1, art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 și Decizia nr. 821/03.07.2008 a Curții Constituționale. A mai susținut recurenta că instanța de fond încalcă principiul disponibilității procesului civil (art. 14 noul C. proc. civ.), în condițiile în care reclamantul, prin modificarea acțiunii introductive, modifică și petitul cererii sale. Cu ocazia dezbaterii cauzei în fond, instanța de judecată, prin încheierea de ședință din data de 19.10.2018, precizează: "Curtea constată că cu ocazia cuvântului s-a solicitat în continuare anularea parțială a rezultatului contestațiilor, anularea rezultatului final (...) Ca urmare instanța constată că nu s-a renunțat la primele două petite ci că s-au adăugat alte petite de anulare a actelor subsecvente, petitul de modificare parțială a rezultatului final era inserat și la pct. 3 din acțiunea introductivă este la pct. l din cererea adițională și continuă după aceea cu alte solicitări pentru actele subsecvente." Nelegalitatea săvârșită de instanța de fond este evidentă, iar argumentul instanței în susținerea redată mai sus nu vine în sprijinul raționamentului ci îl contrazice, atâta timp cât din chiar modul de formulare a petitului cererii introductive, respectiv a petitului cererii de modificare a acțiunii rezultă că noul petit este cel din cererea de modificare. Pe de altă parte, reclamantul nu a utilizat niciodată noțiunea de cerere adițională, sau de completare a cererii de chemare în judecată, singura care a interpretat în acest mod cererea de modificare fiind instanța de judecată (faptul că după ce instanța a arătat în ședință că înțelege că modificarea reclamantului ar fi o cerere adițională, reprezentanta reclamantului a afirmat același lucru, nu poate avea efect juridic, raportat la momentul în care s-au purtat discuțiile). Nu în ultimul rând, dacă analizăm pe rând capetele de cerere ale acțiunii introductive și ale cererii modificatoare, observăm că acestea au un capăt de cerere comun, restul fiind diferite. Or, dacă am fi fost în prezența unei cereri adiționale, cererea adițională ar fi cuprins capete de cerere noi față de cele din acțiunea introductivă. Recurenta mai arată în acest sens că, principiul disponibilității față de obiectul dedus judecății este reglementat în alin. (6) al art. 22 noul C. proc. civ., în baza acestuia judecătorul fiind dator să se pronunțe asupra tuturor aspectelor cerute și, totodată, trebuind să se abțină să depășească limitele competențelor cu care a fost investit. Aceasta normă, reglementată inclusiv în art. 9 noul C. proc. civ., are menirea de a sublinia preeminența principiului disponibilității față de cel al rolului activ al instanței de judecată, invocând Decizia nr. 221 din data de 15 februarie 2017 pronunțată de secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, raportat la cererea de modificare a acțiunii, reclamantul nu mai solicită anularea în parte a concursului și a rezultatului contestației recurentei (astfel cum era formulat petitul în acțiunea introductivă), sens în care nu poate solicita anularea unor acte care au stat la baza rezultatului final contestat (cu atât mai mult cu cât nu sunt indicate actele a căror anulare se solicită, nefiind admisibilă o astfel de solicitare, în contextul în care reclamantul cunoaște care sunt actele emise). La fel, actele subsecvente - ordinul de numire în funcția de manager general al SAJ Sălaj, precum și contractul de management - nu pot fi revocate/anulate în absența anulării concursului, o astfel de solicitare fiind inadmisibilă. Or, rigorile impuse de prevederile art. 1 alin. (1) și (2), art. 7, art. 8 din Legea nr. 554/2004 nu permit atacarea doar la modul general a unor acte administrative, neindividualizate, neindicate la modul concret. Însăși instanța de fond precizează aceasta în considerentele hotărârii, arătând că "în contextul în care instanța a dispus în mod expres anularea actelor relevante, iar reclamantul nu a identificat altele, nu se poate da curs unei solicitări formulate cu caracter general." Devin astfel incidente prevederile art. 488 alin. (1), pct. 4 și 5 noul C. proc. civ., întrucât, prin hotărârea atacată, instanța de fond, pe de o parte, nu se pronunță asupra apărărilor invocate, iar pe de altă parte înlătură argumentele și probele noastre și ale pârâtului Ministerul Sănătății, îmbrățișând punctul de vedere al reclamantului, făcând o interpretare și aplicare greșită a prevederilor legale. În considerentele sentinței atacate, instanța redă pe pagini întregi articole și paragrafe din actele normative indicate de părți, motivarea care a condus la soluție fiind una lapidară, sumară. Instanța a cercetat unele dintre prevederile invocate prin trunchierea cuprinsului lor, scoțând din context noțiunea de sănătate publică și făcând o interpretare greșită a normelor aplicabile. Ceea ce face instanța de fond este de fapt, o valorizare doar a formei, prin sublinierea faptului că sunt acte normative diferite cele care reglementează sănătatea umană și activitatea sanitar-veterinară, respectiv a faptului că acestea au o organizare administrativă distinctă, fără analiza fondului reglementării domeniului sănătății, pentru care este imperios scopul. Or tocmai scopul este îndepărtat de către instanța de fond din analiza sa. Au fost greșit interpretate si aplicate de către instanța de fond reglementările legale incidente în cauză. Din ansamblul reglementărilor legale indicate rezultă că activitatea personalului din cadrul Autorității și a instituțiilor subordonate se circumscrie domeniului "sănătate publică,,. Dispozițiile legale care justifică soluția dată de Comisia de contestații în ce privește contestația formulată, după parcurgerea etapei "studierii dosarului" de către Comisia de examen, sunt enunțate în Adresa nr. x/11.01.2018 emisă de către A.N.S.V.S.A., care arată cadrul legislativ și domeniile de competență ale A.N.S.V.S.A. și instituțiilor din subordinea acesteia, inclusiv a D.S.V.S.A. județene. Nu rezultă că ar fi vorba de interpretarea legislației incidente printr-o adresă a unui organ administrativ, astfel cum reține sentința recurată. În același sens au fost interpretate și aplicate dispozițiile legale incidente prin Contractul colectiv de muncă la nivel de Serviciul de Ambulanță Județean Sălaj a fost încheiat având la bază Legea nr. 62/2011 privind dialogul social și Contractul colectiv de muncă la nivel de sector de activitate "Sănătate. Activități Veterinare,,. Anexa la H.G. nr. 1260/2011 privind sectoarele de activitate conform Legii nr. 62/2011. reglementează în secțiunea 27 sectorul comun de activități "Sănătate - Activități sanitar veterinare". A.N.S.V.S.A. desfășoară o activitate cu două componente: aceea de siguranța alimentului cu impact asupra sănătății umane și cea sanitar veterinară care se ocupă de sănătatea și bunăstarea animalului dar tot din perspectiva efectului asupra sănătății umane. Protocolul de colaborare nr. RL3398/24.04.2012 încheiat între A.N.S.V.S.A. și Ministerul Sănătății, are ca scop: "asigurarea funcționării sistemului de control oficial al alimentelor și coordonarea adecvată a activităților specifice de către autoritățile competente semnatare, cu responsabilități în domeniul siguranței alimentelor și prevenirea riscurilor legate de siguranța alimentelor pentru sănătatea publică, a protejării intereselor consumatorilor și informarea corectă a acestora. La nivelul Comisiei Europene, domeniul alimentului (care în România este în competența A.N.S.V.S.A.) este gestionat de către DG SÂNTE, adică Direcția Generală de Sănătate - în acest sens se poate accesa linkul https:/ec.europa.eu/info/departments/health-and-food-safety ro. Legislația care reglementează activitățile veterinare - O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității veterinare și Legea nr. 215/2004 de aprobare a O.G. nr. 42/2004, H.G. nr. 1.415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia reflectă apartenența acestor activități, domeniului activităților de sănătate publică. Prevederile art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 1415/2009 sunt relevante: "Domeniul de activitate al Autorității constă în totalitatea acțiunilor și activităților sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor inițiate, desfășurate și finalizate, în vederea asigurării si garantării sănătății animalelor, sănătății publice, protecției animalelor, protecției mediului și a siguranței alimentelor...)". Este greșit raționamentul logic și aplicarea prevederilor legale și în ceea ce privește argumentul din considerentele sentinței recurate vizând reglementarea distinctă a domeniilor sănătății publice și sanitar-veterinar. Instanța face referire la prevederi ale Legii nr. 95/2006 însă numai selectiv, ignorând alte prevederi ale aceleași legi care contrazic concluzia instanței. Astfel, la art. 8 Principiile asistenței de sănătate publică sunt redate modalitățile de implementare a principiilor de sănătate publică: a) activitatea de reglementare în domeniile sănătății publice; b) activitatea de inspecție sanitară de stat; c) activitățile desfășurate în cadrul programelor naționale de sănătate; d) avizarea/autorizarea/notificarea activităților și produselor cu impact asupra sănătății populației; e) evaluarea impactului asupra sănătății în relație cu programe, strategii, politici ale altor sectoare de activitate cu efecte conexe asupra sănătății populației. De asemenea, instanța a pornit direct de la prevederile Legii nr. 95/2006, omițând însă prevederile art. 1 din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății. Ministerul Sănătății are atribuții în domeniul asistenței de sănătate publică, respectiv sănătatea populației, care alături de alte instituții fac parte din domeniul sănătății publice așa cum reiese atât din Legea nr. 95/2006 cât și din H.G.144/2010. Analizând obiectivele Ministerului Sănătății Publice, astfel cum sunt acestea reglementate la art. 2 din H.G. nr. 144/2010, acestea vorbesc de sănătate, nu de sănătatea publică, având o relevanță deosebită și art. 5 al aceluiași act normativ. Însuși Ministerul Sănătății, emitentul Ordinului nr. 611/2017, a interpretat în același mod legea incidență în cauză, în condițiile în care "managerul" selectat poate avea studii economice, nu doar studii de medicină, iar bibliografia de concurs cuprinde în proporție de peste 50% legislație economico-financiară, achiziții publice, legislația muncii și control intern managerial. De remarcat că, deși instanța conchide, la fel ca recurenta și reclamantul din cauză, că suntem într-o situație de interpretare a noțiunii "sistemul de sănătate publică, nu se pronunță cu privire la argumentul regulii de interpretare a normelor, invocat, interpretarea fiind o etapă premergătoare aplicării normei, al cărei conținut este dat de activitatea rațională de cunoaștere a voinței legiuitorului exprimată în norme și care are ca scop, încadrarea corectă a situațiilor de fapt și ca rezultat final, justa aplicare a legii civile. Regulile legale de interpretare a normelor juridice în discuție exclud interpretarea restrictivă adoptată de instanță. Suntem în prezența unei situații de interpretare a textului Ordinului nr. 611/2017 cu normele sale, ceea ce presupune lămurirea sensului unei norme juridice pe baza legilor logicii formale și a sistemului de argumentare pe care se sprijină, în care legiuitorul nu a impus condiția vechimii în sănătate exclusiv umană, sau și mai restrictiv. Așadar, expresia din art. 10 lit. c) din Normele de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea postului de manager general, aprobate prin O.M.S. nr. 611/2017: "au o vechime de cel puțin 5 ani în unități din sistemul de sănătate publică, nu poate fi interpretată altfel decât în modalitatea în care a făcut-o și Comisia de soluționare a contestațiilor. Vechimea recurentei (din cei peste 20 ani vechime ca economist, 18 ani au fost în funcții de conducere, din care 3 ani si 2 luni ca manager de spital) se încadrează în cerința de a fi efectuată în sistemul de sănătate publică. Dacă legiuitorul ar fi intenționat o restrângere a domeniului de vechime la sănătatea umană, astfel cum a interpretat reclamantul, și iată că și instanța de fond, cu siguranță că ar fi specificat această condiție restrictivă în cuprinsul normei, însă față de formularea existentă, instanța de judecată nu putea să adauge textului legal condiții suplimentare. De asemenea, instanța de fond prin hotărârea atacată, se substituie practic altor două autorități executive - în condițiile în care deși atât Ministerul Sănătății cât și A.N.S.V.S.A. - singurele autorități competente să își evalueze atribuțiile, activitățile și apartenența la sistemul de sănătate publică - au arătat că activitățile sanitar-veterinare se circumscriu domeniului sănătății publice, o instanță de contencios administrativ modifică atribuțiile și apartenența acestor autorități ca urmare a enumerării trunchiate și fără interpretarea logică a unor texte normative . Soluția dată prin sentința recurată reflectă o interpretare restrictivă a legii, soluție care vatămă drepturi legal dobândite prin respectarea vechimii în sistemul de sănătate publică, pe care a dovedit-o. În ceea ce privește înlăturarea de către instanța de fond a hotărârii CNCD nr. 220/2018, depusă în probațiune tot în sprijinul argumentelor de interpretare a normei în discuție motivele invocate de instanță sunt străine de natura cauzei în condițiile în care nu a invocat vreun aspect de discriminare în cauză. Decizia C.N.C.D. nr. 220/06.06.2018 emisă în urma unei plângeri formulate de către o participantă la concursul organizat de către Ministerul Sănătății în baza aceluiași Ordin nr. 611/2017, pentru postul de manager general al unui Serviciu Județean de Ambulanță, reflectă soluția că o altă interpretare a prevederilor art. 10 lit. b) și lit. c) din Ordinul nr. 611/2017 este discriminatorie, în sensul că s-ar impune prin voința interpretului condiții restrictive care împiedică accesul la concurs a unor categorii de potențiali candidați. Motivarea este un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanță a atribuțiilor. Or, în acest context, suntem și în prezența prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 6 noul C. proc. civ., prin neexplicitarea, în concret, a motivelor care au format convingerea instanței, în sensul nepronunțării/înlăturării nemotivate a argumentelor, respectiv prin invocarea unor motive străine cauzei, precum și a art. 488 alin. (1), pct. 8 noul C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Referitor la cererea de suspendare formulată de reclamant, la care a renunțat prin modificarea cererii de chemare în judecată, recurenta arată că instanța în mod netemeinic nu a făcut aplicarea prevederilor legale, în condițiile în care a solicitat să facă aplicarea art. 406 alin. (3) noul C. proc. civ., respectiv să oblige reclamantul la plata cheltuielilor de judecată, raportat la faptul că a formulat apărări în ceea ce privește respectivul capăt de cerere.

Apărările formulate în recurs 4.1 Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a solicitat atât admiterea propriului recurs cât și a recursului formulat de pârâta B.. 4.2 Recurenta-pârâtă B. a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului formulat de Ministerul Sănătății și admiterea propriului recurs. 4.3 Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta B.. 4.4. De asemenea, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de Ministerul Sănătății, iar pe fond a solicitat respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursurilor În temeiul art. 180 C. proc. civ., prin rezoluția din data de 1 februarie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul de judecată din 21 octombrie 2020, Înalta Curte a prorogat discutarea cererii de suspendare a cauzei formulată de recurenta-pârâtă B. pentru data de 12 mai 2021, cauza fiind ulterior amânată pentru 15 septembrie 2021 și apoi pentru 27 octombrie 2021 când s-a dispus suspendarea până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. La data de 22.03.2022 Intimatul-reclamant A. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, în ședința publică din data de 25.05.2022 dispunându-se repunerea cauzei pe rol, constatând că motivul pentru care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu mai subzistă. De asemenea, la aceeași dată a fost ousă în discuția contradictorie a părților excepția nulității recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, invocată de intimatul-pârât A..

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 6.1 Recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății Cu titlu prealabil, în ceea ce privește excepția nulității recursului, Înalta Curte urmează a o respinge, constatând că recursul declarat de recurentul pârât a fost întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar criticile invocate în cadrul motivelor de recurs se circumscriu acestui caz de casare. 6.2. Situația de fapt Reclamantul A. a participat, alături de pârâta B., la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de manager general, persoană fizică, din cadrul serviciilor de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, organizat în baza Ordinului Ministrului Sănătății nr. 611/2017, pentru postul de manager general al Serviciului de Ambulanță al județului Sălaj. Conform rezultatului studierii dosarelor de înscriere la concurs nr. 2298/16.01.2018, reclamantul a fost declarat "admis", iar pârâta B. a fost declarată "respins", întrucât nu îndeplinește condiția prevăzută la art. 10 lit. c) din OMS nr. 611/2017. Urmare a contestației depuse de pârâtă la rezultatul studierii dosarelor de înscriere la concursul pentru ocuparea postului de manager general, persoană fizică, din cadrul serviciilor de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, înregistrat cu nr. x/18.01.2018, Comisia de soluționare a contestațiilor a dispus admiterea acestei contestații, pârâta, fiind declarată "admis". Potrivit rezultatului final la concurs, pârâta B. a fost declarată "admis" cu nota finală 9,24 iar reclamantul, "respins" cu nota finală 8,09, subsecvent, fiind emis Ordinul Ministerului Sănătății nr. 286/13.04.2018 privind numirea în funcția de manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj urmat de semnarea Contractului de management al Serviciului de Ambulanță al Județului Sălaj nr. 16/13.04.2018, încheiat între Ministerul Sănătății și pârâta B.. La data de 03.04.2018, reclamantul A. s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj, solicitând în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și B., efectuarea unui control de legalitate asupra actelor emise de pârâtul Ministerul Sănătății în derularea acestui concurs cu consecința: anulării parțiale a rezultatului contestațiilor depuse ca urmare a studierii dosarelor pentru participarea la concursul organizat de Ministerul Sănătății în baza Ordinului Ministrului Sănătății nr. 611/2017 privind aprobarea Normelor de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea postului de manager general, persoană fizică, din cadrul serviciilor de ambulanță județene și a Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, cu privire la admiterea contestației d-nei B., cu numărul de înregistrare la Ministerul Sănătății 2899/18.01.2018, anulării parțiale a rezultatului final la concursul pentru ocuparea postului de manager general, persoană fizică, din cadrul serviciilor de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, cu privire la declararea ca "Admis" a d-nei B. și ca "Respins" a reclamantului, modificării parțiale a rezultatului final al concursului și declarării ca "Admis" a reclamantului, suspendarea executării actelor administrative a căror anulare se solicită, până la pronunțarea instanței pe fond și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată. În urma efectuării controlului judiciar de legalitate instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, astfel cum a fost modificată, a anulat parțial rezultatul contestațiilor depuse ca urmare a studierii dosarelor de înscriere la concursul pentru ocuparea postului de manager general, persoană fizică, din cadrul serviciilor de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, cât privește admiterea contestației formulată de pârâta B., a anulat parțial rezultatul final la concurs, în ceea ce privește declararea ca admisă a pârâtei B. și a dispus modificarea parțială a rezultatului final al concursului, în ceea ce privește ocuparea postului de manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj, în sensul declarării ca admis a reclamantului A.. De asemenea, instanța a anulat Ordinul Ministerului Sănătății nr. 286/13.04.2018 privind numirea doamnei B. în funcția de manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj, a anulat Contractul de management al Serviciului de Ambulanță al Județului Sălaj nr. 16/13.04.2018, încheiat între Ministerul Sănătății și pârâta B., a respins solicitarea de anulare a tuturor actelor care au stat la baza rezultatului final contestat și a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea petitului de suspendare a executării actelor administrative contestate. Instanța a reținut în esență că, pârâta B. a fost în mod legal declarată inițial "respins", întrucât nu îndeplinește condiția prevăzută la art. 10 lit. c) din OMS nr. 611/2017, fiind în mod greșit admisă contestația de către Comisia de soluționare a contestațiilor, funcția publică de conducere de șef Serviciu Economic și Administrativ deținută în cadrul DSVSA Sălaj de 5 ani 7 luni 19 zile nr. 5315/09.01.2018 emisă de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj, nereprezintând vechime în unități din sistemul de sănătate publică în sensul Ordinului, domeniul sanitar-veterinar nefiind vizat de reglementarea cadru din Legea nr. 95/2006, care delimitează și definește domeniul sănătății publice, ci de O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, serviciile sanitar-veterinare reprezentând, în mod expres, un sector distinct și autonom, cu o structură proprie, distinctă de autoritățile sistemului de sănătate publică. 6.3. Analiza motivelor de casare Recurenta-pârâtă B., prin cererea de recurs, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârilor recurate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, respectiv ca nefondată. În ceea ce privește criticile invocate în susținerea cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, în sensul incursiunii autorității judecătorești în sfera unei alte autorități constituite în stat, recurenta a susținut că, prin hotărârea atacată, instanța de fond a admis capătul de cerere vizând declararea ca "admis" a reclamantului A. pe postul de manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj, săvârșind acte care aparțineau altei autorități, cererea fiind inadmisibilă, fiind încălcate prevederile art. 1, art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 și Decizia nr. 821/03.07.2008 a Curții Constituționale. Înalta Curte nu poate reține acest motiv de recurs ca fiind valabil, întrucât, este de esența controlului de legalitate a unui act admnistrativ, în concordanță cu art. 18 din Legea nr. 554/2004, ca în urma anulării unui act administrativ vătămător, instanța, prin raportare la raporturile juridice dintre părți, să aplice un remediu, să înlăture vătămarea. Or, în speță, constatând că la prima probă a concursului, pentru ocuparea postului de manager general al Serviciului de Ambulanță al județului Sălaj, conform rezultatului studierii dosarelor de înscriere la concurs nr. 2298/16.01.2018, în mod legal reclamantul a fost declarat "admis", iar pârâta B. în mod nelegal a fost declarată "admisă", de către Comisia de soluționare a contestațiilor, care a dispus admiterea contestației formulate de aceasta, o dată cu anularea Ordinului Ministerului Sănătății nr. 286/13.04.2018 privind numirea sa în funcția de manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj, și a contractului de management încheiat, a dispus, anularea actelor vătămătoare care au stat la baza emiterii acestora, reclamantul fiind inițial declarat admis de către comisia de concurs. Prin urmare, instanța nu a depășit limitele puterii judecătorești, întrucât dreptul reclamantului de fi declarat admis fusese dobândit prin act administrativ nu prin soluția instanței, care nu a făcut altceva decât să anuleze actele administrative vătămătoare, cu consecința revenirii la situația anterioară emiterii acestora, în condițiile în care nu se mai înscrisese la concurs vreun candidat. A mai susținut recurenta, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., că instanța de fond încalcă principiul disponibilității procesului civil, prevăzut de art. 14 C. proc. civ., în contextul în care reclamantul, prin modificarea acțiunii introductive, modifică și petitul cererii sale. Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt în mod vădit nefondate, întrucât recurenta, prin cererea modificatoare a solicitat anularea tuturor actelor care au stat la baza rezultatului final contestat, prin urmare și-a păstrat petitele inițiale, reclamantul completând acțiunea cu solicitarea de anulare a actului administrativ de numire a pârâtei și a contractului de management încheiat, calificarea dată de instanță fiind corectă și fiind respectate prevederile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. Reclamantul a fost vătămat prin modul în care s-a derulat concursul, de etapele acestuia, supunând controlului judiciar de legalitate atât concursul în sine și actele emise de autoritatea pârâtă în derularea acestuia cât și actele prin care s-a finalizat concursul inclusiv contratul de management încheiat în baza actului de finalizare a concursului în speță, acțiunea fiind corect calificată de către instanță pentru fiecare capăt de cerere și declarată admisibilă, fiind vorba despre un act administrativ vătămător pentru reclamant, acte premergătoare emiterii acestuia, precum și contract subsecvent emis în baza acestuia. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de fond, pe de o parte, nu se pronunță asupra apărărilor invocate, iar pe de altă parte înlătură argumentele și probele sale și ale pârâtului Ministerul Sănătății, îmbrățișând punctul de vedere al reclamantului, făcând o interpretare și aplicare greșită a prevederilor legale. Mai arată recurenta că, în considerentele sentinței atacate, instanța redă pe pagini întregi articole și paragrafe din actele normative indicate de părți, iar motivarea care a condus la soluție este una lapidară, sumară. Instanța a cercetat unele dintre prevederile invocate prin trunchierea cuprinsului lor, scoțând din context noțiunea de sănătate publică și făcând o interpretare greșită a normelor aplicabile. În opinia recurentei, ceea ce face instanța de fond este de fapt, o valorizare doar a formei, prin sublinierea faptului că sunt acte normative diferite cele care reglementează sănătatea umană și activitatea sanitar-veterinară, respectiv a faptului că acestea au o organizare administrativă distinctă, fără analiza fondului reglementării domeniului sănătății, pentru care este imperios scopul. Or tocmai scopul este îndepărtat de către instanța de fond din analiza sa. Cercetâtând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că, într-adevăr instanța expune situația de fapt și pe larg dispozițiile legale incidente în cauză, însă nu se poate susține că nu analizează motivele de nelegalitate invocate, existând raționamentul judiciar pentru fiecare motiv de nelegalitate invocat, iar argumentația justifică soluția pronunțată, fiind analizate explicit o parte dintre apărările invocate iar altele implicit urmare a raționamentului apreciat ca fiind valabil. Instanța face o analiză a normelor juridice din domeniul sănătății publice și sanitar veterinar care rezultă cu claritate din cuprinsul considerentelor, împrejurarea că recurenta nu este de acord cu interpretarea și aplicarea acestor norme nu echivalează cu nemotivarea sentinței. Prin urmare, nu sunt încălcate dispozițiile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind nefondat. În fine, în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de ambele recurente, Înalta Curte constată că este în afara oriecărei îndoieli natura juridică de act administrativ cu caracter individual a Ordinului Ministerului Sănătății nr. 286/13.04.2018 privind numirea doamnei B. în funcția de manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj, fiind emis în regim de putere publică de Ministerul Sănătății, în calitate de autoritate publică, potrivit prerogativelor legate de administrarea serviciilor de ambulanță, în executarea în concret a legii, respectiv art. 8 și 118 din Legea nr. 95/2006 și OMS nr. 611/2017. Distincția făcută de recurentă în sensul că nu este un act administrativ în sens material, în accepțiunea art. 2 lit. c) din același act normativ, întrucât nu dă naștere unor drepturi și obligații, ci doar în sens procedural, reprezintă o construcție juridică proprie, în esență, în condițiile în care ordinul contestat dă naștere unui raport juridic de drept administrativ între o autoritate publică și o persoană care dorește să ocupe o funcție de conducere al unui serviciu public din cadrul acelei autorități, el reprezintă un act administrativ atât substanțial cât și formal. În ceea ce privește Contractul de management al Serviciului de Ambulanță al Județului Sălaj nr. 16/13.04.2018, încheiat între Ministerul Sănătății și pârâta B., reprezintă actul subsecvent, consecința emiterii ordinului contestat, ce reprezintă capătul de cerere principal, anularea acestuia conducând la anularea tuturor actelor emise în baza sa. Dispozițiile art. 118 din Legea nr. 95/2006, vizează contractul de muncă al medicului existent anterior numirii în funcția de manager și nu la contractul de management însuși. Prin urmare, singurele critici invocate de recurentul-pârât Ministerul Sănătății sunt nefondate, recusul acestuia fiind nefondat. Referitor la criticile invocate de recurenta-pârâtă, subsumate acestui caz de casare, Înalta Curte reține cu titlu prealabil că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material, reținând în mod judicios că, funcția publică de conducere de șef Serviciu Economic și Administrativ, deținută de pârâtă în cadrul DSVSA Sălaj de 5 ani 7 luni 19 zile nu reprezintă vechime în unități din sistemul de sănătate publică în sensul Ordinului, domeniul sanitar-veterinar nefiind vizat de reglementarea cadru din Legea nr. 95/2006, care delimitează și definește domeniul sănătății publice, ci de O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, serviciile sanitar-veterinare reprezentând, în mod expres, un sector distinct și autonom, cu o structură proprie, distinctă de autoritățile sistemului de sănătate publică. Recurenta a susținut în esență că suntem în prezența unei interpretări eronate a expresiei din art. 10 lit. c) din Normele de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea postului de manager general, aprobate prin O.M.S. nr. 611/2017: "au o vechime de cel puțin 5 ani în unități din sistemul de sănătate publică, întrucât, dacă legiuitorul ar fi intenționat o restrângere a domeniului de vechime la sănătatea umană, astfel cum a interpretat reclamantul și instanța de fond, ar fi prevăzut expres în cuprinsul normei, însă față de formularea existentă, instanța de judecată nu putea să adauge textului legal condiții suplimentare. Înalta Curte reamintește că un act administrativ cu caracter normativ, normă metodologică, chiar dacă este emis în organizarea executării legii și are menirea de a stabili reglementări procedurale pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legi în baza căreia a fost emis, în cazul în speță art. 118 alin. (8) Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, nu poate anicipa multiplele situații care pot apărea practic în aplicarea acestuia, prin urmare faptul că nu s-a prevăzut expres că nu se are în vedere vechimea dobândită în domeniul sanitar veterinar nu reprezintă un argument care să conducă la ideea că este posibilă. Rămâne ca interpretul, prin raportare la scopul reglementării folosind regulile de interpretare să stabilească voința legiuitorului și care este varianta de interpretare ce corespunde acestei voințe. Or, în speță interpetând sistematic dispozițiile reținute, respectiv prevederile art. 2 alin. (7), art. 4 alin. (1) lit. a), art. 6, art. 11 din Legea nr. 95/2006, judecătorul fondului a reținut corect că serviciile de ambulanță fac obiectul reglementării cadru din acest act normativ, care definește și delimitează domeniul sănătății publice, spre deosebire de domeniul sanitar veterinar reglementat de un alt act normativ, O.G. nr. 42/2004, privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, care reprezintă un sector distinct și autonom, instanța de fond ajungând la concluzia că expresia "unități din sistemul de sănătate publică" din textul O.M.S. nr. 611/2017 nu privește domeniul sanitar veterinar. Pe de altă parte, interpretând teleologic dispozițiile legale incidente și chiar textul cuprins interpretării, se desprinde cu ușurință concluzia că pentru a fii manager al unui serviciu de ambulanță care deservește exclusiv asistența medicală a populației, vechimea de 5 ani în sectorul de sănătate publică trebuie să fie îndeplinită în acest domeniu și nu în cel sanitar veterinar, care nici nu este reglementat de actul normativ care privește sănătatea populației. Îmbrățișând modul de interetare al recurentei-pârâte se poate ajunge la concluzia absurdă ca o persoană care nu a lucrat niciodată în domniul asistenței medicale a populației să ocupe postul de manager la serviciul de ambulanță, fiind evident că intenția legiuitorului a fosta aceea ca această persoană să aibă aptitudinile necesare, dobândite în mod rezonabil pe o durată de 5 ani, în domeniul unde va lucra, respectiv sănătatea populației. Este nerelevant faptul că "managerul" selectat poate avea studii economice, nu doar studii de medicină, iar bibliografia de concurs cuprinde în proporție de peste 50% legislație economico-financiară, achiziții publice, legislația muncii și control intern managerial, întrucât este firesc ca persoana care ocupă o funcție de conducere la un serviciu de ambulanță să dețină și asemenea cunoștințe. În ceea ce privește Decizia C.N.C.D. nr. 220/06.06.2018 emisă în urma unei plângeri formulate de către o participantă la concursul organizat de către Ministerul Sănătății în baza aceluiași Ordin nr. 611/2017, pentru postul de manager general al unui alt Serviciu Județean de Ambulanță, în mod corect a fost înlăturată, atâta vreme cât reclamantul nu a invocat în susținerea acțiunii dispozițiile O.G. nr. 137/2000, în sensul că ar fi fost discriminat, ci a invocat greșita aplicare a Ordinului nr. 611/2017. Pe de altă parte în speță nu s-a solicitat anularea prevederilor art. 10 lit. b) și lit. c) din Ordinul nr. 611/2017, act administrativ normativ în vigoare, iar sentința civilă nr. 101/06.06.2018 a Curții de Apel Oradea, prin care se anulase parțial aceste dispoziții, în ceea ce privește sintagma "publică", a fost casată prin Decizia nr. 1486/14.03.2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție-SCAF, în dosarul nr. x/2018, fiind respinsă acțiunea reclamantei din acea cauză ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile. Recurenta a mai susținut că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât, pe de o parte, contractul de management a cărui nulitate se solicită, a ajuns la termen, fiind executat, în deplinătatea sa, în termenul de 3 ani, iar pe de altă parte, acest contract de management este asimilat unui contract individual de muncă, motiv pentru care, în temeiul art. 57 alin. (2) din Codul Muncii, în cazul constatării nulității acestuia, efectele sunt produse doar pentru viitor. Înalta Curte constată nefondată această excepție, întrucât chiar și în ipoteza în care contractul de management și-a produs efectele, ajungând la termen, eventuala nulitate a acestuia naște dreptul la despăgubiri pentru partea prejudiciată, care pot fi solicitate, în condițiile art. 19 din Lege nr. 554/2004, chiar și pe cale separată și dacă nu s-au solicitat o dată cu acțiunea în anulare a actului administrativ respectiv a contractului încheiat în baza acestuia. În ceea ce privește critica recurentei-pârâte referitoare la renunțarea reclamantului la cererea de suspendare formulată, în sensul că instanța în mod netemeinic nu a făcut aplicarea prevederilor art. 406 alin. (3) noul C. proc. civ., respectiv să oblige reclamantul la plata cheltuielilor de judecată, instanța de control judiciar o apreciază ca inadmisibilă, în condițiile în care recurenta nu a formulat o cerere de completare a dispozitivului în fața instanței de fond, în condițiile art. 444 din C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE,