ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4910/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4910/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 30 octombrie 2024
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată la data de 28.04.2022 pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne:
- să se constate faptul că a promovat, raportat la baremurile medicale impuse și la rezultatele examenului teoretic, concursul organizat în data de 25.11.2021 de către pârât, fiind clasat pe primul loc;
- anularea ca nefondată și neîntemeiată a soluției date în răspunsul nr. x din 12.02.2022 de soluționare a contestației, cu privire la decizia "inapt", stabilită de Comisia Medicală de la Oradea, ca urmare a reevaluării medicale de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Direcției Medicale a Ministerului Afacerilor Interne, ce a avut loc la data de 18.01.2022, prin care i s-a comunicat menținerea soluției;
- obligarea pârâtului la angajarea sa pe postul pentru care a susținut concursul, precum și obligarea acestuia la plata drepturilor salariale cuvenite, începând cu data introducerii acțiunii și până la angajarea sa efectivă, aferente postului pentru care a susținut concursul, cu cheltuieli de judecată.
La data de 05.05.2022, reclamantul A. a formulat o cerere de completare și modificare a cererii introductive, prin care a solicitat ca petitul nr. 2 al cererii de chemare în judecată să vizeze anularea soluției date în răspunsul nr. x din 12.02.2022, primită de către reclamant la data de 24,02.2022 cu privire la contestația formulată în privința deciziei "inapt", stabilită de Comisia Medicală de la Oradea, ca urmare a reevaluării medicale de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Direcției Medicale a Ministerului Afacerilor Interne, reevaluare care a avut loc în data de 18.01.2022 la ora 12:00, prin care i s-a comunicat faptul că Direcția Medicală a menținut soluția de "inapt" și anularea adresei nr. x/2022, conținând răspunsul la plângerea administrativă prealabilă.
2 Soluția primei instanțe
Prin sentința nr. 316 din 7 decembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată completată și modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Medicală a Ministerului Afacerilor Interne și Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
3 Recursul formulat
Împotriva sentinței nr. 316 din 7 decembrie 2022 a Curții de Apel Cluj a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii introductive, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare.
4 Hotărârea Înaltei Curți asupra recursului, atacată cu contestație în anulare
Prin decizia nr. 81 din 11 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, s-a respins recursul declarat de reclamantul A. și recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 316 din 7 decembrie 2022 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, precum și recursul incident declarat de pârâta Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări împotriva încheierii din data de 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Contestația în anulare
Împotriva deciziei nr. 81 din 11 ianuarie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, a formulat contestație în anulare contestatorul A., întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Apărările formulate în cauză
6.1. Intimatul Ministerul Afacerilor Interne – Direcția medicală a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată, având în vedere că nu se face dovada cazurilor de contestație în anulare invocate.
6.2. Intimata Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția inadmisibilității contestației în anulare, având în vedere că în speță, contestația aduce în discuție aspecte privind fondul cererii de chemare în judecată și că aspectele arătate nu se circumscriu cazurilor de contestație în anulare invocate.
6.3. Intimatul Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Generală Juridică a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației în anulare, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar, ca neîntemeiată.
Arată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra singurului motiv de casare invocat.
Procedura de soluționare a contestației în anulare
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
Prin rezoluția din data de 26 iunie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 30 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare
Analizând, în condițiile art. 248 din C. proc. civ., cu prioritate, excepția tardivității, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este tardivă.
8.1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Potrivit art. 506 alin. (1) C. proc. civ.: "(1) Contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă."
Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: "Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: (...) 2. când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește"; iar la alin. (2) se prevede: "(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează."
Conform art. 184 alin. (1) C. proc. civ. "Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel."
Potrivit art. 185 alin. (1) din același Cod: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."
În cauza de față, decizia instanței de recurs, nr. 81 din 11 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022 a fost comunicată contestatorului la data de 12.02.2024 prin TDS și la data de 04.03.2024 prin poștă, conform raportului de transmitere a comunicării depus la dosarul de recurs, ce atestă vizualizarea documentului la data de 12.02.2024 și a procesului-verbal de înmânare aflat la fila x verso din dosarul de recurs, iar contestatorul a formulat contestația în anulare la data de 06.06.2024 prin email .
În acest context, Înalta Curte constată că termenul de 15 zile prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă de la data comunicării hotărârii pronunțate de către instanța de recurs - 12.02.2024 și s-a împlinit la data de 28.02.2024, ce cădea într-o zi de miercuri, zi lucrătoare.
Chiar dacă s-ar lua în considerare data de 04.03.2024, când hotărârea a fost comunicată contestatorului prin poștă, contestația în anulare este tot tardivă, în raport de depunerea acesteia la data de 06.06.2024.
Înalta Curte constată că în cauză, contestația în anulare trebuia introdusă în termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate în recurs.
În cauză, Înalta Curte constată că nu este incident termenul de un an la care face referire art. 506 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care acesta este un termen limită, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii, acesta neconferind părții posibilitatea de a formula contestația în anulare fie în termen de 15 zile de la comunicare, fie în termen de 1 an de la data rămânerii definitive.
Acest termen de un an are rolul de a contribui la certitudinea raporturilor juridice și de a limita în timp durata unui proces, fără a avea semnificația că lasă la latitudinea părților posibilitatea să formuleze contestație în anulare alternativ, în 15 zile de la comunicarea hotărârii sau într-un an de la data rămânerii definitive.
Cu alte cuvinte, dacă termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii a fost depășit, contestația va fi privită ca tardivă, chiar dacă la data introducerii sale nu se epuizase termenul de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii, cum este cazul în speță.
Cu privire la natura termenului de un an pentru introducerea contestației în anulare s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 398 din 5 iunie 2019, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 20.09.2019, reținând urătoarele:
"18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că (...) legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen. Procedând în acest fel, legiuitorul nu a avut intenția de a restrânge accesul liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv de a instaura un climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.
Așa fiind, termenele instituite prin textul de lege criticat au în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absența lor contestația în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce privește raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând astfel grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze. (....)
În actuala reglementare, termenul de un an prevăzut de art. 506 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ. are semnificația unui termen-limită, înăuntrul căruia trebuie să aibă loc comunicarea hotărârii definitive și, totodată, exercitarea contestației în anulare.
Faptul că hotărârea a fost comunicată înainte de împlinirea termenului de un an de la rămânerea definitivă a acesteia nu deschide dreptul părții interesate să formuleze contestația în anulare oricând după comunicare și până la împlinirea termenului de un an, aceasta având obligația să respecte termenul de 15 zile de la comunicare instituit prin art. 506 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ.. Așadar, părțile nu pot formula contestație în anulare alternativ, în 15 zile de la comunicare sau într-un an de la rămânerea definitivă a hotărârii. Termenul de un an prevăzut de dispozițiile legale criticate reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor pentru a nu afecta accesul liber la justiție al persoanelor, determinat de eventualele erori procedurale."
În același sens, s-a pronunțat instanța de contencios constituțional și prin Decizia nr. 399 din 4 iulie 2023, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 869 din 27.09.2023, prin care s-a statuat:
"14. Curtea observă că art. 506 alin. (1) din C. proc. civ. instituie termenul de formulare și motivare a contestației în anulare, respectiv 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data de la care hotărârea a rămas definitivă. În actuala reglementare, termenul de un an prevăzut de art. 506 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ. are semnificația unui termen-limită, înăuntrul căruia trebuie să aibă loc comunicarea hotărârii definitive și, totodată, exercitarea contestației în anulare (a se vedea Decizia nr. 398 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 20 septembrie 2019).
Cu alte cuvinte, Curtea reține că legiuitorul a stabilit un termen unic de prescripție în vederea introducerii contestației în anulare, care începe să curgă întotdeauna de la data comunicării hotărârii și expiră la împlinirea a 15 zile, dar fără a depăși data-limită la care acesta se socotește a fi împlinit, respectiv un an de la data de la care hotărârea a rămas definitivă. Faptul că hotărârea a fost comunicată cu mai mult de 15 zile înainte de împlinirea termenului de un an de la rămânerea definitivă a acesteia nu deschide dreptul părții interesate să formuleze contestația în anulare oricând după comunicare, până la împlinirea termenului de un an, aceasta având obligația să respecte termenul de 15 zile de la comunicare instituit prin art. 506 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ.. Așadar, părțile nu pot formula contestație în anulare alternativ, în 15 zile de la comunicare sau până la expirarea unui an de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Așa fiind, termenul de un an prevăzut de dispozițiile legale criticate reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor pentru a nu afecta accesul liber la justiție al persoanelor, determinat de pasivitatea/omisiunea organului judiciar de a comunica hotărârea judecătorească susceptibilă de a fi atacată cu contestație în anulare. De asemenea, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absența lui contestația în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură să genereze o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce privește raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, afectând astfel grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze. De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituție atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispozițiilor constituționale invocate mai sus."
De asemenea, tot în același sens s-a pronunțat instanța de contencios constituțional și prin Decizia nr. 505/2023 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 89 din 31 ianuarie 2024, în care la pct. 17 s-a statuat că: "17. Faptul că hotărârea a fost comunicată înainte de împlinirea termenului de un an de la rămânerea definitivă a acesteia nu deschide dreptul părții interesate să formuleze contestația în anulare oricând după comunicare și până la împlinirea termenului de un an, aceasta având obligația să respecte termenul de 15 zile de la comunicare instituit prin art. 506 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ.. Așadar, părțile nu pot formula contestație în anulare alternativ, în 15 zile de la comunicare sau într-un an de la rămânerea definitivă a hotărârii. Termenul de un an prevăzut de dispozițiile legale criticate reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor pentru a nu afecta accesul liber la justiție al persoanelor, determinat de eventualele erori procedurale."
Prin urmare, cele două termene instituite de art. 506 alin. (1) C. proc. civ. nu pot avea semnificația aplicării alternative a acestora, ci contestația în anulare se formulează în termen de 15 zile de la comunicare, iar termenul de un an se aplică în ipoteza în care hotărârea nu a fost redactată și, prin urmare, comunicarea nu a avut loc în termenul de un an de la data rămânerii definitive a acesteia, partea având posibilitatea să formuleze cerere de repunere în termen, cu motivarea că nedepunerea contestației în anulare în termen se datorează unui motiv temeinic justificat, neimputabil ei, respectiv neredactarea hotărârii și, implicit, necomunicarea acesteia în limita termenului de un an prevăzut de lege, astfel cum reiese din Decizia Curții Constituționale nr. 398/2019, parag. 25.
Or, în speță, o asemenea ipoteză nu poate fi reținută, hotărârea instanței de recurs fiind comunicată contestatorilor cu mult înainte de împlinirea termenului de un an.
8.2. Temeiul legal al soluției adoptate
Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor 508 C. proc. civ., coroborate cu art. 248, art. 185 și art. 506 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția tardivității și va respinge prezenta contestație în anulare, ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția tardivității.
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 81 din 11 ianuarie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, ca tardivă.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 30 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.