ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1354/2024

Ședința publică din data de 21 mai 2024

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Brașov, secția civilă, la data de 18 iulie 2023, sub nr. x/2023, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., să se dispună anularea adresei de înființare a popririi emise la data de 14 iunie 2023 în dosarul execuțional nr. x/2017, precum și a întregii executări silite; cu cheltuieli de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 12742 din 28 decembrie 2023, Judecătoria Brașov, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimata B., și, în consecință, a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș.

În fundamentarea acestei soluții, instanța a reținut cele statuate prin decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la noțiunea de instanță de executare și principiul unicității acesteia, în sensul că instanța de judecată care a încuviințat executarea silită devine instanță de executare și este competentă să soluționeze contestațiile la executare, precum și alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel statuat un principiu general aplicabil oricărei executări silite, și anume cel al al unicității instanței de executare.

Întrucât executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Curtea de Argeș, aceasta a devenit instanța de executare în sensul prevderilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., fiind, deci, competentă să soluționeze contestația la executare formulată în cauză.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Curtea de Argeș, prin sentința civilă nr. 310 din 20 februarie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea stabilirii instanței competente.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că nu se identifică în speță premisa pluralității de debitori într-o procedură execuțională comună, reținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 20/2021, fiind vorba de un singur debitor executat silit al cărui domiciliu, la momentul declanșării procedurii execuționale (data formulării cererii de executare silită, a încuviințării executării silite), a altor acte de executare silită, precum și al contestației la executare, era în municipiul Brașov, str. x, situat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Brașov.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin contestația la executare dedusă judecății, contestatorul A. a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2017 al Biroului Executorului Judecătoresc C..

Din cuprinsul actelor transmise de către biroul executorului judecătoresc, atașate contestației la executare, rezultă că, în dosarul de executare nr. 2255/2017, s-a emis adresa de înființare a popririi din 14 iunie 2023, în baza cererii de executare silită formulate de creditoarea urmăritoare B., cesiune de la D. S.A., prin toate formele de executare, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de Contractul de credit nr. x/15.12.2009 și Contractul de garanție mobiliară nr. 140/15.12.2009, încheiate între debitorul A. și D. S.A. - Sucursala Brașov, executare silită încuviințată prin încheierea pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, la data de 05 octombrie 2017, în dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte constată că Judecătoria Brașov și Judecătoria Curtea de Argeș și-au declinat reciproc competența de soluționare a contestației la executare, conflictul negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale cele două instanțe cu privire la norma de procedură în temeiul căreia se stabilește instanța competentă a soluționa litigiul.

Astfel, Judecătoria Brașov a apreciat că instanța de executare este cea care a încuviințat executarea silită, raportându-se și la decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pe când Judecătoria Curtea de Argeș a dat prevalență dispozițiilor art. 741 alin. (1) și a celor ale art. 651 C. proc. civ., apreciind că instanța de executare este cea în a cărei circumscripție se află domiciliul debitorului, la data sesizării organului de executare.

Norma cuprinsă în art. 651 din C. proc. civ., cea care trebuie să lămurească asupra instanței de executare, are următorul cuprins:

"(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

(3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

(4) Dacă prin lege nu se dispune altfel, instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie, care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare."

Competența instanței de executare se determină potrivit regulilor cuprinse în primele două alineate ale art. 651, adaptarea regulii generale actor sequitur forum rei în materia executării silite fiind făcută pornindu-se de la premisa unui cadru execuțional simplu, în care există un singur debitor, al cărui domiciliu sau sediu poate fi determinat prin raportare la momentul începerii procedurii de executare silită.

Din analiza textului art. 651 C. proc. civ. se poate observa cu ușurință că dacă în privința competenței materiale legiuitorul desemnează, cu titlu general, judecătoria ca fiind instanța de executare [concluzie ce se desprinde din finalul primei teze a alin. (1) al art. 651, unde este menționat că regula aceasta se aplică "în afara cazurilor în care legea dispune altfel"], din punctul de vedere al criteriului teritorial norma în discuție identifică judecătoria care devine instanță de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive.

Astfel, ca regulă generală, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.

Deși executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare [art. 622 alin. (2) din același Cod] prin cererea formulată de creditor, totuși, încuviințarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condițiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obținerea încuviințării.

Drept urmare, elementul care condiționează întreaga fază procesuală execuțională este procedura încuviințării executării silite.

Astfel, se poate observa că încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea silită nu doar că este câștigată, dar rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă înstanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care, exceptând derogările prevăzute de lege, cum este cazul contestației la titlu, toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.

În susținerea concluziei de mai sus, relativ la principiul unicității instanței de executare, se evidențiază paragrafele 70, 71, 80 și 86 din decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ.

Cele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 20/2021, au fost reiterate în paragrafele 70 și 71 din decizia nr. 27 din 06 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 10 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, care, la paragraful 68, a statuat că, ulterior dezlegărilor date prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, instanțele de judecată nu vor mai putea face abstracție de considerentele care au justificat pronunțarea acestei decizii menite să unifice jurisprudența divergentă existentă anterior în ceea ce privește determinarea instanței de executare.

Înalta Curte observă că Judecătoria Curtea de Argeș, prin încheierea din 05 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a admis cererea de încuviințare a executării silite declanșate împotriva debitorului A., în dosarul nr. x/2017, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de Contractul de credit nr. x/15.12.2009 și Contractul de garanție mobiliară nr. 140/15.12.2009, astfel cum rezultă din actele de executare ce compun dosarul de executare nr. 2255/2017 al Biroului Executorului Judecătoresc C., atașat dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Brașov, secția civilă.

Ținând cont de principiul unicității instanței de executare, principiu care presupune că, odată ce o anumită instanță a încuviințat executarea silită, instanța de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, ca urmare a caracterului imperativ al normei înscrise în art. 714 alin. (1) C. proc. civ., aplicând (cel puțin) prin analogie dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Judecătoria Curtea de Argeș a devenit instanța competentă să soluționeze contestația la executare formulată de debitorul A. împotriva executării silite ce face obiectul dosarului nr. x/2017 al Biroului Executorului Judecătoresc C..

Pentru considerentele expuse, reținând că determinarea instanței de executare se realizează, în concret, în raport de instanța care a încuviințat executarea silită, demers procesual prin care se fixează competența teritorială în favoarea acestei instanțe, Înalta Curte constată că Judecătoria Curtea de Argeș este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2024.