ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 15.03.2021

ÎCCJ, Decizia nr. 101/2021

HOTĂRÂRE

15.03.2021

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Decizia nr. 101/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 15 martie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Hotărârea instanței disciplinare

Prin acțiunea disciplinară înregistrată la 12 ianuarie 2018 pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2018, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare pârâtei A., în prezent procuror șef european, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c) și m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, și pârâtului B., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004.

În dosarul nr. x/2018, la termenul din 22 iulie 2020, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu, a pus în discuția părților rămânerea fără obiect a acțiunii disciplinare împotriva pârâtei A., având în vedere pierderea calității de magistrat, prin demisie, în raport cu art. 25 din C. proc. civ. și art. 52

alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și a amânat judecata cauzei la 16 septembrie 2020, pentru a da posibilitatea părților să pună concluzii sub acest aspect, în condiții de contradictorialitate.

Prin Hotărârea nr. 9P din 16 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât următoarele: (i) respinge acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A., procuror-șef european, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c) și m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, ca rămasă fără obiect; (ii) disjunge cauza privind pe B., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; (iii) dispune trimiterea dosarului la Biroul grefa secțiilor în vederea constituirii unui nou dosar și stabilește termen în vederea judecării la 16 septembrie 2020.

Conform celor consemnate în practicaua hotărârii, secția pentru procurori în materie disciplinară a respins cererea de suspendare a judecării cauzei disciplinare, reținând următoarele: (i) Dispozițiile art. 412 din C. proc. civ. reglementează cazurile de suspendare de drept a procesului, iar reluarea judecării procesului este reglementată de dispozițiile din același cod. De asemenea, dispozițiile art. 418 din C. proc. civ. se referă la suspendarea cursului perimării. (ii) Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 75 din 2 iunie 2020 a fost pronunțată urmare a recursului declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 5P din 2 iunie 2019 a secției pentru procurori în materie disciplinară. În cadrul acestui proces, la termenul din 25 mai 2020, Inspecția Judiciară a solicitat suspendarea judecății cauzei raportat la dispozițiile art. 412 alin. (1), art. 415 pct. 4, art. 418 alin. (3) și art. 494 din C. proc. civ., cerere care a fost respinsă. Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere faptul că în actele normative care reglementează instituția procurorului european nu a fost identificată o ipoteză legală specială de suspendare de drept, susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 412 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. De asemenea, instanța a reținut că nu a fost identificată vreo astfel de ipoteză legală specială de suspendare în cazul în care persoana vizată de acțiunea disciplinară își pierde calitatea de procuror al statului român în timpul procesului, conform motivării cererii de suspendare formulată de reprezentantul Inspecției Judiciare. (iii) Instanța disciplinară, în deplin acord cu Înalta Curte de Casație și Justiție, consideră că cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de Inspecția Judiciară este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale invocate nu au aplicabilitate în prezenta speță, raportat la calitatea pe care pârâta A. o are în prezent, respectiv de procuror-șef european, un astfel de incident procedural neregăsindu-se reglementat în actele normative care reglementează instituția procurorului european.

În ceea ce privește soluția de respingere, ca rămasă fără obiect, a acțiunii disciplinare exercitate împotriva pârâtei A., instanța disciplinară a reținut considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, dispozițiile care reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile C. proc. civ.

Aplicarea în timp a normelor de drept procesual civil este reglementată de dispozițiile art. 24 și 25 din C. proc. civ., care statuează, în mod expres, că procesul civil este guvernat de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acestuia.

În speță, pentru judecarea acțiunii disciplinare, norma legală aplicabilă este Legea nr. 317/2004, în vigoare la data înregistrării acțiunii disciplinare la Consiliul Superior al Magistraturii la 12 ianuarie 2018, dată la care legea condiționa angajarea răspunderii disciplinare de calitatea de judecător sau procuror a subiectului activ.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) și art. 100 din Legea nr. 303/2004, angajarea răspunderii disciplinare era condiționată, în primul rând, de existența calității de judecător sau procuror a persoanei care a fost subiectul acțiunii disciplinare.

Ulterior, pe parcursul desfășurării procesului privind judecarea acțiunii disciplinare exercitate împotriva pârâtei A., respectiv la 11 octombrie 2018, Legea nr. 317/2004 a suferit modificări, printre altele fiind introdus art. 52

, care permite continuarea procedurii disciplinare, indiferent dacă judecătorul sau procurorul își pierde calitatea de magistrat pe parcursul derulării acesteia.

Însă, având în vedere că aceste dispoziții legale au fost introduse după înregistrarea acțiunii disciplinare la Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv pe parcursul judecării acesteia de către secția pentru procurori în materie disciplinară, legea aplicabilă procesului declanșat este cea în vigoare la momentul pornirii acestuia, astfel încât dispozițiile art. 52

din Legea nr. 317/2004 nu au aplicabilitate în cauză.

În cauza dedusă judecății, se constată că, prin Decretul nr. 776 din 30 octombrie 2019 emis de Președintele României, pârâta A. a fost eliberată din funcție ca urmare a numirii sale în funcția de procuror-șef european al Parchetului European iar prin Hotărârea nr. 888 din 29 octombrie 2019, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus rezervarea unui post de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism - Biroul teritorial Sibiu.

Pe cale de consecință, pârâta și-a pierdut calitatea de procuror, iar rezervarea postului nu presupune de plano reintegrarea automată a acesteia în funcția deținută, ci reprezintă o măsură pur administrativă.

Astfel, reintegrarea în funcția de procuror se va analiza la un moment viitor, fiind condiționată, pe de o parte, de manifestarea de voinței a pârâtei, iar, pe de altă parte, de îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute de lege pentru exercitarea funcției de procuror.

Prin urmare, pe parcursul judecării acțiunii disciplinare pârâta și-a pierdut calitatea de procuror, dar și calitatea de subiect activ al abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa, acțiunea disciplinară rămânând, practic, fără obiect.

În același sens este și practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători - decizia civilă nr. 332 din 11 decembrie 2017, decizia civilă nr. 188 din 22 octombrie 2018 și decizia civilă nr. 195 din 5 noiembrie 2018 -potrivit căreia, la momentul eliberării din funcție a magistratului, nu mai este întrunită situația legală premisă vizând calitatea de judecător sau procuror esențială pentru stabilirea existenței sau inexistenței răspunderii sale în context disciplinar, iar eventuala sancțiune disciplinară aplicată nu ar mai putea fi executată, ca urmare a încetării raporturilor sale de serviciu, astfel încât, practic, acțiunea disciplinară exercitată împotriva judecătorului sau procurorului rămâne fără obiect.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că eliberarea din funcție a magistratului pune instanța de judecată în imposibilitatea de a analiza pe fond legalitatea și temeinicia acțiunii disciplinare declanșate împotriva sa, ca și a sancțiunii disciplinare aplicate.

Recursurile exercitate împotriva hotărârii instanței disciplinare

A. Recursul declarat de reclamanta Inspecția Judiciară

Reclamanta Inspecția Judiciară a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 9P din 16 septembrie 2020, pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2018, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ. și solicitând, în principal, casarea hotărârii și admiterea cererii de suspendare a judecării acțiunii disciplinare, cu privire la care instanța de fond s-a pronunțat cu prioritate, iar, în subsidiar, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii pentru judecarea acțiunii disciplinare.

Criticând soluția de respingere a cererii de suspendare a judecării acțiunii disciplinare, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta Inspecția Judiciară formulează criticile expuse în continuare.

Față de Decizia nr. 1798/23.10.2019 a Consiliului Uniunii Europene și a Parlamentului European prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (2) - (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2019, văzând Decretul Președintelui României nr. 776/30.10.2019 și Hotărârea secției pentru procurori nr. 888/29.10.2019, sunt incidente dispozițiile art. 412 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 494 cu referire la art. 415 pct. 4 și art. 418 alin. (3) din C. proc. civ.

Astfel, prin Decizia nr. 1798/23.10.2019 a Consiliului Uniunii Europene și a Parlamentului European, pârâta A. a fost numită în funcția de procuror-șef european al EPPO, pentru o perioadă de șapte ani, începând cu 31 octombrie 2019, numire care nu poate fi reînnoită.

Recurenta-reclamantă invocă dispozițiile art. 4 alin. (2) - (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2019 și art. 58 alin. (1

) din Legea nr. 3 03/2004 (introdus prin O.U.G. nr. 92/2018 de la 30 iunie 2019), Hotărârea secției pentru procurori nr. 888/29.10.2019 precum și Decretul Președintelui României nr. 776/2019, susținând că Legea nr. 317/2004 nu reglementează niciun caz de încetare a procesului disciplinar în ipoteza numirii în funcții de demnitate europeană a magistraților.

Cu referire la cererea de suspendare a judecării cauzei disciplinare, se susține că, în circumstanțele cauzei, există un impediment legal temporar - de 7 ani - de continuare a judecății, în raport de încetarea temporară a calității de procuror național a intimatei pârâte. Dispozițiile legale în materie nu identifică reglementarea ipotezei de continuare a judecății disciplinare în condițiile numirii ca funcționar european a unui magistrat român. Legiuitorul, când a intenționat o astfel de reglementare a făcut-o prin dispozițiile art. 52

alin. (1) din Legea nr. 317/2004. Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care reglementează cazurile de eliberare din funcție a judecătorilor și procurorilor, rezultă că eliberarea din funcție a unui judecător sau procuror, în alte condiții decât cele reglementate, împiedică continuarea procedurii disciplinare, pe durata determinată a acestei împiedicări. Această împiedicare are caracter determinat, în condițiile în care mandatul de procuror-șef european este de 7 ani, fără posibilitatea reînvestirii în funcție, iar intimatei-pârâtei-a fost rezervat un post în cadrul structurii specializate de parchet de la care provine.

Recurenta Inspecția Judiciară critică soluția de respingere, ca rămasă de obiect, a acțiunii disciplinare pentru criticile expuse în continuare, subsumat motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Instanța disciplinară a analizat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii disciplinare prin utilizarea altor considerente decât cele expuse odată cu invocarea din oficiu a excepției. Astfel, la termenul din 22 iulie 2020, secția, din oficiu, raportat la dispozițiile art. 25 din C. proc. civ. și art. 52

alin. (2) din Legea nr. 317/2004, a pus în discuție rămânerea fără obiect a acțiunii disciplinare.

La soluționarea cauzei, potrivit considerentelor hotărârii atacate, instanța disciplinară a avut în vedere forma în vigoare a Legii nr. 317/2004 la 12 ianuarie 2018, data înregistrării acțiunii disciplinare la Consiliul Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 98 alin. (1) și art. 100 din Legea nr. 303/22004, care nu au fost puse în discuția părților la termenul din 22 iulie 2020, încălcând, astfel, dispozițiile art. 14 alin. (6) din C. proc. civ.

Este criticat faptul că instanța disciplinară nu s-a pronunțat asupra excepției rămânerii fără obiect a acțiunii disciplinare, invocată din oficiu și pusă în discuția părților, soluționând direct, fără a pune în dezbaterea părților, acțiunea disciplinară prin prisma pierderii calității de procuror a pârâtei.

În consecință, se invocă nulitatea absolută a hotărârii atacate în condițiile art. 174 alin. (2) din C. proc. civ., pentru încălcarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare prevăzute de art. 13 și art. 14 din C. proc. civ.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținută în hotărârea atacată, nu este incidentă în cauza dedusă judecății, cu excepția deciziei civile nr. 75/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în care, asemenea prezentei cauze, numirea în funcția de procuror-șef european al intimatei-pârâte și eliberarea din funcția de procuror național au avut loc după înregistrarea acțiunii disciplinare, iar instanța nu a pus în discuția părților rămânerea fără obiect a acțiunii disciplinare.

În condițiile în care, ulterior sesizării Consiliului Superior al Magistraturii cu acțiunea disciplinară, a fost legiferată o situație juridică nouă, și anume cea a magistratului care optează să exercite o funcție în cadrul Parchetului European, pârâta încadrându-se în această situație care nu poate fi supusă unor reglementări anterioare apariției sale. În concret, a supune unor reglementări anterioare datei de 12 ianuarie 2018 o situație juridică născută ulterior, sub imperiul unor norme juridice (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2019 și art. 58 alin. (1

) din Legea nr. 303/2004, introdus prin Legea nr. 242/2018) care au intrat în vigoare după data menționată, înseamnă a crea o lex tertia, fapt nepermis în lipsa unei dispoziții legale exprese.

Având în vedere situația temporară creată de aplicarea art. 4 din O.U.G. nr. 8/2019, se impunea suspendarea soluționării acțiunii disciplinare până la data încetării calității de procuror european-șef al pârâtei, calitate care nu se circumscrie noțiunii de "procuror" prevăzută de art. 98 alin. (1) și art. 100 din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la data sesizării Consiliului Superior al Magistraturii cu acțiunea disciplinară.

Se invocă, în susținere, Decizia nr. 75 din 2 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, prin care s-a apreciat că este posibilă continuarea judecății în materie disciplinară în ceea ce o privește pe pârâtă, ca urmare a numirii în funcția de procuror-șef european.

B. Recursul declarat de pârâta A.

Pârâta A. a declarat recurs împotriva încheierii din 22 iulie 2020 și Hotărârii nr. 9P din 16 septembrie 2020, pronunțate de secția pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. x/2018, solicitând casarea hotărârilor atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe fond, respingerea acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se susține că în mod greșit instanța disciplinară a făcut aplicarea dispozițiilor art. 25 din C. proc. civ. și art. 52

alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Eliberarea dintr-o funcție deținută într-o structură de parchet național pentru a fi numită într-o funcție în cadrul unei structuri de parchet european reprezintă o situație specială din perspectiva statutului de magistrat, care nu poate fi echivalată cu situațiile avute în vedere de Legea nr. 303/2004.

Ca atare, măsura de rezervare a postului de procuror într-o structură de parchet național creează cadrul legal de continuitate și recunoaștere a profesiei de procuror sau judecător, pentru persoanele în cauză. În acest sens, trebuie avut în vedere și faptul că, potrivit art. 4 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2019, perioada în care exercită funcția de procuror-șef european constituie vechime în funcția de procuror.

Astfel, practica judiciară invocată de instanța disciplinară nu este aplicabilă în prezenta speță. Sub acest aspect, se arată că aceeași situație a fost avută în vedere la pronunțarea Deciziei nr. 75 din 2 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în care nu s-a reținut incidența unei excepții procedurale similare.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta expune apărări în sensul respingerii acțiunii disciplinare, ca lipsită de obiect, întrucât pretinsele abateri disciplinare ce formează obiectul acțiunii disciplinare nu există.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând hotărârea instanței disciplinare, prin prisma criticilor formulate și în raport cu dispozițiile legale incidente, se constată că, pentru considerentele arătate în continuare, sunt fondate recursurile declarate împotriva Hotărârii nr. 9P din 16 septembrie 2020, iar recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii din 22 iulie 2020 este nefondat.

Astfel cum a reținut și instanța disciplinară, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 317/2004, în forma în vigoare la data începerii acțiunii disciplinare, 12 ianuarie 2018, nefiind, așadar incident art. 52

, introdus prin Legea nr. 234/2018, intrată în vigoare ulterior datei la care acțiunea disciplinară a fost demarată. Obiectul acțiunii disciplinare este reprezentat de o facta praeterita, ale cărei efecte juridice au fost realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, astfel că nu poate fi analizat decât prin prisma legii în vigoare la data producerii faptei respective ori efectelor ei, deoarece, dacă s-ar aplica o lege ulterioară ar însemna să i se atribuie efect retroactiv.

În acest context, devine relevant că dispozițiile art. 52

din Legea nr. 317/2004, la care s-a făcut referire dispun prin alin. (1) că "Eliberarea din funcție a unui judecător sau procuror, în condițiile art. 65 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau numirea unui judecător în funcția de procuror ori a unui procuror în funcția de judecător nu împiedică continuarea procedurii disciplinare"; anterior intrării în vigoare a acestei dispoziții legale, eliberarea din funcție a unui judecator ori procuror în condițiile art. 65 din Legea nr. 303/2004 reprezenta un impediment legal pentru continuarea procedurii disciplinare.

Erau, astfel, impedimente pentru continuarea procedurii disciplinare cazurile de eliberare din funcție prevăzute de articolul arătat, mai precis: demisia; pensionarea; transferul într-o altă funcție - în condițiile legii; incapacitatea profesională; ca sancțiune disciplinară; condamnarea și amânarea aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă; renunțarea la urmărirea penală și renunțarea la aplicarea pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă - dacă s-a apreciat că nu se impune menținerea în funcție; încălcarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 303/2004; nepromovarea examenului prevăzut la art. 33 alin. (14); neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) și e) din Legea nr. 303/2004.

Circumstanțele cauzei, astfel cum au fost reținute și de instanța disciplinară relevă însă o situație particulară în raport cu cele enumerate de lege, respectiv faptul că prin Decizia nr. 2019/1798 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 octombrie 2019, doamna A. a fost numită procuror-șef european al Parchetului European (EPPO), pentru o perioadă de 7 ani, de la 31 octombrie 2019, care nu poate fi reînnoită.

Prin Decretul Președintelui României nr. 776/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 30 octombrie 2019, pârâta procuror a fost eliberată, la 31 octombrie 2019, din funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul teritorial Sibiu, ca urmare a numirii sale în funcția de procuror-șef european al EPPO.

Cu referire la jurisprudența reținută în hotărârea atacată, se constată că, prin decizia nr. 332 din 11 decembrie 2017, decizia nr. 188 din 22 octombrie 2018 și decizia nr. 195 din 5 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca rămase fără obiect, acțiuni disciplinare exercitate împotriva unor magistrați, care au fost eliberați din funcție prin pensionare.

În considerentele deciziei civile nr. 188 din 22 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a reținut următoarele argumente, menționate și în decizia ce formează obiectul căii de atac în prezenta cauză:

"Potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, "Judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției". Conform art. 100 din aceeași lege:

"sancțiunile care se pot aplica judecătorilor și procurorilor, proporțional cu gravitatea abaterilor, sunt […]. Din interpretarea gramaticală, logică și teleologică a prevederilor legale citate, rezultă că angajarea răspunderii disciplinare este condiționată, în primul rând, de existența calității de judecător sau procuror a persoanei care a fost subiectul acțiunii disciplinare."

Contrar celor reținute de instanța disciplinară, Înalta Curte constată că, în prezenta speță, spre deosebire de jurisprudența indicată, pârâta nu se află în ipoteza încetării calității de procuror, similară eliberării din funcție pentru una dintre situațiile reglementate de art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În circumstanțele cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art. 58 alin. (1

) din Legea nr. 303/2004, introdus prin Legea nr. 242/2018, " În cazul în care judecătorul sau procurorul își manifestă opțiunea de a exercita o funcție la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale, acesta este eliberat din funcția de judecător sau procuror cu rezervarea postului." precum și dispozițiile cu caracter special prevăzute în art. 4 alin. (2) - (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2019, conform cărora:

"Art. 4. - [...]

(2) La data numirii în funcția de procuror european, persoana este eliberată din funcția de procuror sau judecător. Procurorul european în numele României are dreptul, la încetarea mandatului, să revină la postul de judecător sau procuror deținut anterior, care se rezervă în condițiile legii.

(3) Perioada în care o persoană exercită funcția de procuror european constituie vechime în funcția de judecător sau procuror.

(4) Dispozițiile prezentului articol se aplică și procurorului european în numele României numit procuror-șef european adjunct, precum și în cazul în care un procuror sau judecător român este numit în funcția de procuror-șef european."

Desemnarea pârâtei în funcția de procuror european în baza dispoziției legale nou intrată în vigoare reprezintă o facta futura, adică o situație juridică născută după intrarea în vigoare a legii noi, în privința căreia aceasta îi este pe deplin aplicabilă.

În acord cu dispozițiile citate, rezultă că în perioada în care exercită funcția de procuror-șef european, titularul funcției își menține calitatea de judecător sau procuror în sistemul român de drept, dovadă fiind faptul că perioada respectivă constituie vechime în funcție, iar judecătorului ori procurorului aflat într-o asemenea situație i se rezervă postul deținut anterior acestei numiri, astfel cum s-a dispus și prin Hotărârea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii cu nr. 888/2019.

Astfel, pârâta, procuror, nu a fost eliberată din funcția de magistrat în condițiile art. 65 din Legea nr. 303/2004 - pentru ca acest lucru să reprezinte un impediment în continuarea procedurii disciplinare, ci în condiții speciale, dovadă în acest sens fiind și faptul că până la încetarea mandatului funcției de procuror-șef european, pârâtei i-a fost rezervat un post de procuror iar durata exercitării mandatului reprezintă vechime în magistratură în funcția anterior deținută.

Se cuvine subliniat că, în același context, constatând că numirea în funcția de procuror european a d-nei. A. nu reprezintă un temei legal pentru temporizarea procedurii disciplinare, Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul de 5 judecători a respins, prin decizia nr. 75 din 2 iunie 2020, cererea de suspendare a judecării recursului declarat de Inspecția Judiciară împotriva hotărârii nr. 5P din 24 iunie 2019 pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară.

În fine, argumentul recurentei reclamante în sensul că atunci când a fost supusă unor reglementări anterioare datei de 12 ianuarie 2018 o situație juridică născută ulterior, și anume cea a magistratului care optează să exercite o funcție în cadrul Parchetului European, sub imperiul unor norme juridice (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2019 și art. 58 alin. (1

) din Legea nr. 303/2004, introdus prin Legea nr. 242/2018), s-ar fi creat o lex tertia nu va fi reținut întrucât, odată ce s-a stabilit că prin constituirea noii situații juridice, aceea de procuror european în exercitarea unui mandat determinat, aceasta nu și-a pierdut calitatea de magistrat prin eliberarea din funcție, i se aplică procedura disciplinară în forma de reglementare de la data declanșării acțiunii disciplinare, potrivit principiului tempus regit actum.

Pentru aceste considerente, cum soluția de respingere a acțiunii disciplinare ca rămasă fără obiect este nelegală, sunt fondate ambele recursuri declarate împotriva Hotărârii nr. 9P din 16 septembrie 2020, pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2018, care va fi casată în ceea ce privește soluția de respingere, ca rămasă fără obiect, a acțiunii disciplinare formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A., procuror șef european, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c) și m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, cauza urmând a fi trimisă la secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea soluționării acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva recurentei-pârâte A..

În ceea ce privește criticile vizând respingerea cererii de suspendare a judecării cauzei, recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară invocă, în esență, faptul că exercitarea pe o perioadă de 7 ani a mandatului de procuror-șef european reprezintă o cauză de suspendare în sensul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 8 cu referire la art. 415 pct. 4 și art. .418 alin. (3) din C. proc. civ.

Art. 412 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. dispune în sensul că "Judecarea cauzelor se suspendă de drept: în alte cazuri prevăzute de lege", art. 415 pct. 4 din C. proc. civ. prevede că "Judecata cauzei suspendate se reia: prin alte modalități prevăzute de lege", iar, potrivit art. 418 alin. (3) din același Cod, "Perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege".

Se constată că măsura de suspendare a judecății de drept a cauzei prevăzute de art. 412 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se dispune "în alte cazuri prevăzute de lege", altele decât cele expres prevăzute la pct. 1-7 ale aceluiași text de lege.

În cauză, nici recurenta Inspecția Judiciară nu indică și nici instanța nu identifică existența unor dispoziții legale care, în mod expres, să prevadă suspendarea de drept a judecății în circumstanțele expuse, pentru a fi incident textul procedural pe care este întemeiază cererea de suspendare.

Criticile formulate de recurenta Inspecția Judiciară subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Este adevărat că, la termenul din 22 iulie 2020, instanța disciplinară a pus în discuție rămânerea fără obiect a acțiunii disciplinare în raport cu dispozițiile art. 25 din C. proc. civ. și art. 52

alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Menționarea în considerentele hotărârii atacate a dispozițiilor art. 98 alin. (1) și art. 100 din Legea nr. 303/2004 și a Hotărârii nr. 888/2019 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii avute în vedere de instanță în argumentarea soluției pronunțate prin raportare, în principal, la dispozițiile art. 52

alin. (2) din Legea nr. 317/2004, nu demonstrează încălcarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare prevăzute de art. 13 și art. 14 din C. proc. civ. și nu fundamentează nulitatea absolută a hotărârii în condițiile art. 174 alin. (2) din C. proc. civ.

Totodată, nu se poate reține sancțiunea nulității absolute a hotărârii atacate în condițiile art. 174 alin. (2) din C. proc. civ. nici prin prisma criticilor recurentei Inspecția Judiciară vizând nepronunțarea expresă asupra excepției rămânerii fără obiect a acțiunii disciplinare. Sub acest aspect, este lipsit de echivoc faptul că, respingând acțiunea, ca rămasă fără obiect, instanța disciplinară s-a pronunțat asupra incidentului procedural invocat din oficiu și pus în discuția părților la termenul din 22 iulie 2020, părților fiindu-le conferită posibilitatea de a pune concluzii până la termenul din 16 septembrie 2020, condiții în care nu se poate reține încălcarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare prevăzute de art. 13 și art. 14 din C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii din 22 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, se constată că, prin criticile formulate, încheierea este contestată prin prisma soluției și considerentelor din hotărârea atacată prin care a fost soluționat incidentul procedural referitor la rămânerea fără obiect a acțiunii disciplinare, invocat din oficiu de instanța disciplinară la termenul din 22 iulie 2020, când a fost amânată judecata cauzei pentru ca părțile să aibă posibilitatea părților să pună concluzii sub acest aspect. În consecință, în prezența considerentelor anterioare referitoare la soluția de respingere a acțiunii disciplinare, ca rămasă fără obiect, nu sunt identificate motive de reformare a încheierii atacate, urmând a fi respins recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii respective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite recursurile declarate de Inspecția Judiciară și A. împotriva Hotărârii nr. 9P din 16 septembrie 2020, pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2018.

Casează în parte hotărârea atacată și trimite cauza la secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea soluționării acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva recurentei-pârâte A..

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 22 iulie 2020, pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15 martie 2021.

Opinia separată a doamnei judecător C., în sensul respingerii recursurilor, ca nefondate

Pentru considerentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează, învederez că mă distanțez de soluția reținută în cauză în opinia majoritară doar în ceea ce privește modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 58 alin. (1)

din Legea nr. 303/2004, introdus prin Legea nr. 242/2018, precum și a dispozițiilor cu caracter special prevăzute în art. 4 alin. (2) - (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2019. În legătură celelalte critici aduse hotărârii recurate, precizez că mă raliez punctului de vedere exprimat prin opinia majoritară, în măsura în care mai este necesară analizarea acestora față de soluția minoritară adoptată.

În speță, pentru soluționarea acțiunii disciplinare norma aplicabilă este Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data de 12 ianuarie 2018, data înregistrării sesizării, act normativ care condiționa angajarea răspunderii disciplinare de calitatea de judecător sau procuror a persoanei care a săvârșit o abatere disciplinară.

Cazurile de eliberare din funcție prevăzute de art. 65 din Legea nr. 303/2004 erau: demisia; pensionarea; transferul într-o altă funcție, în condițiile legii; incapacitatea profesională; ca sancțiune disciplinară; condamnarea și amânarea aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă; renunțarea la urmărirea penală și renunțarea la aplicarea pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă - dacă s-a apreciat că nu se impune menținerea în funcție; încălcarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 303/2004; nepromovarea examenului prevăzut la art. 33 alin. (14); neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) și e) din Legea nr. 303/2004. Conform alin. (2) al aceluiași articol, "Eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii".

Ulterior, pe parcursul desfășurării prezentului litigiu, respectiv la data de 11 octombrie 2018, Legea nr. 317/2004 a fost modificată, fiind introdus art. 52

prin Legea nr. 234/2018, care permite continuarea procedurii disciplinare indiferent dacă judecătorul sau procurorul a pierdut calitatea de magistrat în timpul derulării acesteia.

În cauză, prin Decizia nr. 2019/1798 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 octombrie 2019, doamna A. a fost numită procuror-șef european al Parchetului European (EPPO), pentru o perioadă de 7 ani, de la 31 octombrie 2019, care nu poate fi reînnoită.

Prin Hotărârea nr. 888 din 29 octombrie 2019, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a propus Președintelui României eliberarea din funcție a doamnei A., procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul teritorial Sibiu, ca urmare a numirii sale în funcția de procuror-șef european al Parchetului European, începând cu 31.10.2019, precum și rezervarea pentru doamna procuror a unui post de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul teritorial Sibiu, în baza cererii acesteia, formulată în raport de dispozițiile art. 4 alin. (2) - (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2019 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO).

Secția a avut în vedere, la adoptarea hotărârii, dispozițiile art. 58 alin. (1)

din Legea nr. 303/2004, cum au fost completate prin Legea nr. 242/2018 - "În cazul în care judecătorul sau procurorul își manifestă opțiunea de a exercita o funcție la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale, acesta este eliberat din funcția de judecător sau procuror cu rezervarea postului", text de lege inclus în Capitolul VI, ce reglementează delegarea, detașarea și transferul, transferul fiind, de altfel, ca și în forma anterioară a legii, unul dintre cazurile pentru care judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție, menționate în Capitolul VII, denumit "Suspendarea din funcție și încetarea funcției de judecător și procuror".

Conform art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2019 - "Drepturile și statutul procurorului european în numele României":

"(1) Procurorul european în numele României beneficiază de drepturile prevăzute în Regulament. (2) La data numirii în funcția de procuror european, persoana este eliberată din funcția de procuror sau judecător. Procurorul european în numele României are dreptul, la încetarea mandatului, să revină la postul de judecător sau procuror deținut anterior, care se rezervă în condițiile legii. (3) Perioada în care o persoană exercită funcția de procuror european constituie vechime în funcția de judecător sau procuror. (4) Dispozițiile prezentului articol se aplică și procurorului european în numele României numit procuror-șef european adjunct, precum și în cazul în care un procuror sau judecător român este numit în funcția de procuror-șef european."

De asemenea, potrivit art. 5 - "Drepturile și statutul procurorului european delegat în România":

"(1) De la data numirii în funcția de procuror european delegat și până la data eliberării din această funcție, procurorul european delegat în România este și rămâne procuror în înțelesul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instrumentând dosare de competența Parchetului European. (2) Pe durata numirii ca procuror european delegat în România, acesta beneficiază exclusiv de o remunerație acordată de către Parchetul European, în condițiile art. 96 alin. (6) din Regulament. Pentru sumele primite cu titlu de remunerație din partea Parchetului European se aplică legislația în vigoare privind impozitarea și contribuțiile de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate. (3) Celelalte dispoziții din legea română privind statutul, drepturile, cu excepția celor salariale, precum și obligațiile procurorilor rămân aplicabile procurorului european delegat."

Așadar, actul normativ sus indicat face distincție între funcțiile de procuror european și procuror european delegat, precizând în mod expres că "procurorul european delegat în România este și rămâne procuror în înțelesul Legii nr. 303/2004", în schimb persoana desemnată în calitate de procuror-șef european urmează a fi eliberată din funcție, pierzând, implicit, calitatea de procuror în sensul Legii nr. 303/2004.

Or, în situația de față, pârâtă a fost eliberată din funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul teritorial Sibiu, ca urmare a numirii sale în funcția de procuror-șef european al EPPO, prin decret, eliberarea din funcție putând interveni doar în această procedură, printr-un act emis de Președintelui României, la secției pentru procurori, conform art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Împrejurarea conform căreia în cuprinsul art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2019, transpus în Legea nr. 303/2004 conform art. 58 alin. (1)

, se face mențiunea că procurorul european în numele României are dreptul, la încetarea mandatului, să revină la postul de judecător sau procuror deținut anterior, care se rezervă în condițiile legii, respectiv că, în cazul în care procurorul își manifestă opțiunea de a exercita o funcție la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale, acesta este eliberat din funcția de procuror cu rezervarea postului, nu constituie un element care să confirme o altă situație juridică decât cea reținută anterior, dispoziția legală în cauză fiind instituită în favoarea persoanei care optează pentru exercitarea unei astfel de funcții, reprezentând un "drept", iar nu o obligație, respectiv o măsură administrativă de care se poate dispune doar în condițiile legii, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile cumulative cerute pentru exercitarea unei atare funcții.

De altfel, în măsura în care legiuitorul ar fi reglementat o obligație în sensul de mai sus, ar fi făcut-o în mod expres, cum, spre exemplu, a prevăzut în cazul procurorilor detașați în străinătate pentru acțiuni în interesul serviciului (art. 58 alin. (3)

- "După încetarea detașării, judecătorul sau procurorul revine în funcția deținută anterior")

Nici faptul că legea stipulează că perioada în care o persoană exercită funcția de procuror european constituie vechime în funcția de judecător sau procuror nu poate reprezenta un argument de natură a reține, în prezent, calitatea pârâtei de procuror în sensul Legii nr. 303/2004, legiuitorul reglementând și în alte situații o astfel de măsură (de exemplu, perioada detașării constituie vechime în funcția de judecător sau procuror - art. 58 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 ori art. 86 din aceeași lege, în sensul că reprezintă vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituțională, judecător financiar, procuror financiar, consilier de conturi în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, auditor de justiție, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), magistrat-asistent, grefier cu studii superioare juridice, avocat, notar, asistent judiciar, consilier juridic, personal de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadru didactic din învățământul juridic superior acreditat).

În aceste condiții, consider că pârâta și-a pierdut calitatea de procuror, procuror, fiind eliberată din funcția de magistrat în condițiile art. 65 din Legea nr. 303/2004, iar acest lucru reprezintă un impediment în continuarea procedurii disciplinare, astfel că în mod corect a apreciat instanța disciplinară că acțiunea a rămas fără obiect.

Cu referire la decizia nr. 75 din 2 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul de 5 judecători, s-a reținut, în opinia majoritară, că prin această hotărâre a fost respinsă cererea de suspendare a judecării recursului declarat de Inspecția Judiciară împotriva hotărârii nr. 5P din 24 iunie 2019 pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară, constatându-se că numirea în funcția de procuror european a d-nei. A. nu reprezintă un temei legal pentru temporizarea procedurii disciplinare.

Față de conținutul deciziei invocate, constatăm că, referitor la cererea de suspendare de drept a cauzei în temeiul art. 412 alin. (1), (41)5 pct. 4, 418 alin. (3) și 494 C. proc. civ., formulată de Inspecția Judiciară, s-a dispus respingerea acesteia, "întrucât în actele normative care reglementează instituția procurorului european nu a fost identificată o ipoteză legală specială de suspendare de drept, susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 412 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. De asemenea, nu a fost identificată vreo astfel de ipoteză legală specială de suspendare de drept în cazul în care persoana vizată de acțiunea disciplinară își pierde calitatea de procuror al statului român în timpul procesului, conform motivării cererii de către reprezentantul Inspecției Judiciare".

Ca atare, premisa în raport de care s-a apreciat asupra suspendării în cadrul acelui litigiu a fost cea invocată de Inspecția Judiciară, privind pierderea calității d-nei A. de procuror al D.N.A., situație care, în opinia acestei recurente, nu este reglementată de Legea nr. 317/2004.

Așadar, instanța de recurs s-a pronunțat doar în limitele deduse judecății, asupra cererii de suspendare, fără a face aprecieri în legătură cu numirea în funcția de procuror european a d-nei A., dacă acest fapt reprezintă sau nu un temei legal pentru temporizarea procedurii disciplinare, fiind, de altfel, sesizată cu recursul împotriva Hotărârii nr. 5P din 24 iunie 2019, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori în materie disciplinară, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A., pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004.

§ Cauze similare