Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.11.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5637/2023

HOTĂRÂRE
28.11.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5637/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 112 din 8 iunie 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nemotivat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 28 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3563/2023
. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 142 din 31 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sportului (fost M
ÎCCJ 2021-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 292/2021
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2023-09-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3942/2023
, și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății. Soluția astfel statuată în calea recursului este menită să asigure părților litigante un veritabil acces la un proces echitabil, cu
ÎCCJ 2024-09-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4137/2024
Ședința publică din data de 26 septembrie 2024 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Cur
ÎCCJ 2022-06-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3724/2022
data de 30.03.2021, pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 117 din 20.01.2021, pronunțată de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă