ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5478/2023

Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 02.10.2018, sub nr. x/2018, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul de Administrație al Institutului de Pneumoftiziologie (PNF) "Marius Nasta" București și Ministerul Sănătății, solicitând: (i) să se constate încălcarea obligației de imparțialitate - conflict de interese al unor membri ai comisiilor de concurs în procesul de recrutare manager la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta București; (ii) să se constate încălcarea dreptului subiectiv al reclamantului de a ocupa funcția de Manager la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" prin acte și fapte nelegale ale membrilor comisiilor de concurs; (iii) admiterea nulității absolute a actului administrativ de numire în funcție a candidatei B., respectiv a Ordinului ministrului sănătății nr. 886/12.09.2018; (iv) repunerea dosarului de candidatură al reclamantului în situația anterioară, cu obligarea pârâților de a-l numi pe reclamant, în funcția de manager al Institutului de PNF "Marius Nasta"; (v) obligarea pârâților la repararea prejudiciului material și moral, respectiv daune materiale în sumă de 1.307.760 RON, actualizată cu rata inflației și daune morale în sumă de 10.000 RON, cuvenite ocupării funcției de Manager la Institutul PNF "Marius Nasta". I.

Hotărârile primei instanțe I.2.1. Prin încheierea de ședință din 22.03.2019, Curtea de Apel Pitești a luat act că reclamantul nu solicită introducerea în cauză a persoanei vizate de actul administrativ a cărui anulare se solicită, respectiv a persoanei menționate în OMS nr. 886/12.09.2018, B., și a dispus amânarea cauzei în vederea depunerii la dosar a sentinței nr. 5330/13.12.2018 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018 și a OMS R/433/04.06.2018, în copie certificată cu originalul. I.2.2. Prin sentința nr. 141 din 25 octombrie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății, invocată prin întâmpinare; s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, pentru lipsa calității procesuale pasive; s-a admis excepția inadmisibilității capătului 3 de cerere privind constatarea nulității absolute a Ordinului ministrului sănătății nr. 886/12.09.2018, invocată de pârâtul Consiliul de Administrație al Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" și, în consecință, a respins acest capăt de cerere, în contradictoriu cu acest pârât, ca inadmisibil; s-au respins celelalte capete de cerere formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Administrație al Institutului de Pneumoftiziologie (PNF) Marius Nasta, ca neîntemeiate. I.

Cererea de recurs Reclamantul A. a atacat cu recurs încheierea din 22 martie 2019 și sentința nr. 141 din 25 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. Prin cererea de recurs, recurentul a invocat, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a Procesului-verbal din data de 09.08.2018 privind rezultatul concursului pentru ocuparea funcției de manager, persoană fizică, la Institutul PNF Marius Nasta, în raport de dezlegările obligatorii date prin Decizia nr. 36/2016 a Înaltei Curții de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Recurentul a arătat că motivele pentru care invocă nelegalitatea actului vizează două aspecte: - încălcarea dreptului la informare cu privire la componența comisiei de concurs și a comisiei de soluționare a contestației, prin raportare la dispozițiile art. 14 alin. (4) din Regulamentul de concurs aprobat prin Ordinul 1520/2016, art. 1 alin. (1) și (2), art. 2 pct. a) și art. 4 pct. a) din Legea nr. 52/2003, republicată, privind transparența decizională și art. 5 din art. 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public; - încălcarea concurenței neloiale prin prisma existenței unor presupuse raporturi patrimoniale ale membrilor comisiilor de concurs cu managerul în funcție, B.. Cu privire la încheierea de ședință din data de 22 martie 2019, recurentul a invocat nulitatea actului procedural din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Instanța de fond nu a pus în discuția tuturor părților prezente cererea de introducere în cauză a persoanei vizate de actul administrativ atacat în cauză, în speță, OMS nr. 886/12.09.2018, fiind încălcat principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 raportat la art. 78 alin. (2) C. proc. civ. și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, precum și prevederile art. 78 alin. (5) C. proc. civ., care reglementează calea de atac exercitată împotriva soluției de respingere a cererii, fiind astfel incidente prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Cu privire la sentința nr. 141 din 25 octombrie 2019, recurentul reclamant a invocat motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. Reclamantul a criticat modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 1) și art. 3 din Regulamentului de Organizare și Functionare al Institutului PNF Marius Nasta, aprobat prin OMS nr. 1.053/2016, art. 2 alin. (7), art. 176 alin. (1), art. 177 alin. (1), art. 187 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, apreciind că instanța de fond a reținut în mod eronat că Ministerul Sănătății nu are atribuții în organizarea și desfășurarea concursului și nu este emitentul actului contestat. Pe fondul cauzei a invocat încălcarea și aplicarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 6 alin. (2), (5), (6) și 7 din Regulamentul de concurs aprobat prin OMS nr. 1520/2016 și art. 3 alin. (1), art. 27 alin. (2) si alin. (3) din OMS 869/2015. I.

Decizia contestată Prin decizia nr. 1382 din data de 9 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 22 martie 2019 și a sentinței nr. 141 din 25 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. II. Contestația în anulare II.1. La data de 17.02.2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1382 din data de 9 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. S-a invocat neîndeplinirea de către instanța de recurs a obligației de redactare și comunicare a deciziei atacate în termenul legal prevăzut de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., la data contestației în anulare constatându-se o întârziere de 300 de zile, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 C.E.D.O. Pentru aceste motive s-a invocat nulitatea deciziei atacate în baza art. 174 raportat la art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora actul de procedură îndeplinit peste termen este lovit de nulitate. Astfel, contestația în anulare este întemeiată, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. Raportat la nemotivarea deciziei instanței de recurs raportat la cazurile de casare invocate, constatatorul a susținut și motivul de contestație prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. II.2. Intimatul Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (1) pct. 2 și 3 din C. proc. civ. S-a invocat și excepția prematurității contestației raportat la prevederile art. 506 alin. (1) din C. proc. civ. II.3. Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat argumente privind admisibilitatea contestației în anulare. II.4. Prin încheierea de ședință din data de 20 iunie 2023, pronunțată în cauză, s-a acordat un termen pentru ca părțile să ia cunoștință de conțintul deciziei atacate și în vederea completării motivelor contestației în anulare în urma comunicării deciziei atacate. II.

La data de 10.07.2023 contestatorul a formulat completare la contestația în anulare și cerere de repunere în termenul de motivare a contestației. A susținut contestatorul că actul procedural de redactare și semnare a deciziei nr. 1382/2022 în termen de 30 zile de la pronunțare, termen prelungit în cazuri temeinic motivate, nu a respectat prevederile art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., situație în care legiuitorul prevede la art. 185 alin. (1) raportat la art. 174 si art. 175 din C. proc. civ., sancțiunea nulității. Pentru aceste motive s-a solicitat să se constate nulitatea actului procedural reprezentat de decizia nr. 1382/2022 având în vedere culpa instanței de recurs din dosarul x/2018 Raportat la fondul cererii de contestație în anulare, s-a arătat că instanța de recurs nu a preluat apărările recurentului reclamat formulate prin răspunsul la întâmpinare înregistrat în termen în data de 24.03.2020, situație care încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO, precum și obligația de independentă și imparțialitate a instanței de judecată. Instanța de recurs nu a preluat nici în partea introductivă și nici în considerente, cererea reclamantului de admitere a unor probe noi și nici apărările acestuia formulate în recurs, fiind însă admise apărările intimatului pârât Ministerul Educației Naționale, care nu este parte în proces, în timp ce apărările Ministerului Sănătății, parte legală în proces, nu au fost reținute ca apărări în cauză. S-a arătat că este admisibilă contestația în anulare în baza art. 503 alin. (2) pct. 2) si pct. 3) din C. proc. civ., întrucât dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale fiindcă, pe de o parte este introdusă în cauză o parte care nu a existat nici în dosarul de fond nici în dosarul de recurs, fiind vorba de Ministerul Educației Naționale, iar pe de altă parte, instanța de recurs nu a luat act de actul de procedură exercitat de recurentul reclamant - Răspunsul la întâmpinare - depus în termen obstrucționându-se accesul la apărare al recurentului reclamant în sensul în care pe lângă alte apărări de fond era formulată o cerere de admitere de probe noi, Adresa Ministerului Sănătății nr. 2502/25.02.2020. Raportat la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ. a susțiut contestatorul că instanța de recurs nu și-a motivat decizia pe motivele de casare invocate de recurentul reclamant conform cererii de recurs și anume art. 488 alin. (1) pct. 5) si pct. 8) din C. proc. civ., nu a reținut faptul că recurentul reclamant a solicitat instanței verificarea procedurii în ceea ce privește respectarea căii de atac împotriva hotărârii de respingere a introducerii în cauză a Managerului Institutului PNF Marius Nasta, având în vedere că prevederile art. 78 alin. (5) din C. proc. civ. prevăd calea de atac a apelului, în timp ce în hotărâre s-a indicat calea de atac a recursului. A precizat contestatorul că rolul dat de legiuitor judecătorului în dreptul procedural, este un rol activ de a soluționa litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, stăruind prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Or, cererile formulate de reclamant în procedura de judecată nu au fost soluționate legal de judecătorii Curții de Apel Pitești, ca instanță de fond și nici de judecătorii din recurs prin prisma obligațiilor acestora de imparțialitate, independență în respectarea drepturilor procesuale si procedurale ale reclamantului, împrejurare în care însăși calea contestației în anulare, vine să soluționeze o stare conflictuală apărută între contestator și deciziile instanței de judecată în actul de înfăptuire a justiției în numele legii (art. 124 Constituția României). Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea contestației în anulare și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de recurs prin admiterea cererii de probe formulate prin răspunsul la întâmpinare, urmând a se admite recursul și cererea de chemare în judecată. II.

Contestatorul a formulat note de ședință în data de 16 noiembrie 2023 prin care a solicitat respingerea excepției prematurității, admiterea cererii de repunere în termenul de motivare a contestației în anulare, respingerea apărărilor formulate de intimatul Ministerul Sănătății și admiterea contestației în anulare. II.

La data de 20 noiembrie 2023 contestatorul a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul contestației în anulare, în sensul că motivul privind nerespectarea termenului de atac cu privire la respingerea cererii de introducere în cauză a Managerului Institutului privește respingerea cererii de introducere în cauză a d-nei B.. II.

Prin concluziile scrise depuse de contestator la termenul de judecată au fost reiterate susținerile privind cererea de repunere în termen și admisibilitatea contestației în anulare. III. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție în contestația în anulare III.1. Prealabil analizării condițiilor de admisibilitate a contestație în anulare, se reține că prin încheierea din data de 20 iunie 2023 precum și la acest termen, raportat la dispozițiile art. 506 alin. (1) din C. proc. civ. și data comunicării deciziei atacate, Înalta Curte a apreciat că motivele constestației în anulare și completarea acestora sunt formulate în termen, constatându-se că cererea de repunere în termen și excepția prematurității au rămas fără obiect. III.2. Soluția asupra motivelor contestației în anulare Examinând contestația în anulare și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu apărările intimatului precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă, motivele de contestație în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ. neputând fi reținute în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal. Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ. Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ.: "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)". Astfel cum s-a arătat, regimul juridic al contestației în anulare este acela al unei căi de atac extraordinare, de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de normele procedurale ce o reglementează, iar motivul privind neredactarea hotărârii judecătorești în termenul prevăzut de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 503 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. Totodată, în condițiile în care prin încheierea de ședință din data de 20 iunie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză s-a acordat un termen pentru ca părțile să ia cunoștința de conțintul deciziei atacate și pentru a da posibilitatea contestatorului să completeze motivele contestației în anulare, se constată că nici invocarea unei vătămări din perspectiva dispozițiilor art. 175 alin. (1) din C. proc. civ. nu poate fi avută în vedere. Raportat la incidența motivului de contestație în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Dispozițiile invocate reglementează motivul de contestație în anulare specială pentru situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (greșeli materiale), care se referă la aspecte formale ale judecării recursului și care au drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Astfel, greșeala pe care o comite instanța trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunțarea soluției. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunțată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorității de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009 (definitivă la 7 octombrie 2009), pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99]. Motivul de contestație în anulare invocat are în vedere doar erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecății, care au fost determinante în pronunțarea unei soluții greșite asupra recursului (dezlegării recursului), iar nu greșeli de judecată de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural. Or, tocmai modul de soluționare a unor cereri incidentale, respectiv administrarea unei probe reprezentate de o adresă a Ministerului Sănătății cu nr. 2502/25.02.2020, sau împrejurarea că instanța de fond ar fi înlăturat apărările reclamantului, admițând apărările Ministerului Educației Naținale care nu este parte în proces (în mod evident fiind vorba despre o eroare materială strecurată în istoricul considerentelor, ce poate fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute de art. 442 din C. proc. civ.), este ceea ce se critică pe calea contestației în anulare, împrejurări care nu se încadrează în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.. Fiind vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv asupra unor împrejurări care nu au legătură directă cu soluția pronunțată în recurs. Cu privire la nerespectarea dreptului la apărare, a cărui încălcare este reclamată pe calea contestației în anulare, se observă că legiuitorul a reglementat în mod expres motivul de contestație prevăzut de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., care vizează doar nelegala citare a părții la termenul la care a avut loc judecata. Referitor la motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (...) instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)", Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor. Acest articol are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care se sprijină. Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive. Ca urmare, instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului. Analizând în continuare susținerile contestatorului, constată Înalta Curte că, în argumentarea contestației în anulare, acesta face referire la o serie de aspecte ce țin de fondul cauzei, în condițiile în care în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența unuia dintre motivele strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 din C. proc. civ. Înalta Curte reține că, în realitate, contestatorul nu este de acord cu modalitatea în care instanța de recurs a analizat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cu referire la respingerea argumentelor referitoare la nulitatea încheierii din data de 22 martie 2019 prin care s-a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a persoanei vizate de O.M.S. nr. 886/12.09.2018, însă din parcurgerea deciziei atacate se observă că aceasta analizează motivele de recurs, în limitele cazului de casare invocat care nu permit reaprecierea situației de fapt, ci doar verificarea legalității soluției primei instanțe, în raport de textele de lege aplicabile speței, respectiv ale art. 78 din C. proc. civ., implicit și din perspectiva căii de atac incidente în materia contenciosului administrativ, raportat la art. 20 alin. (1) și art. 28 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, la punctul 3.2. din decizia atacată au fost analizate criticile recurentului de către instanța de recurs, care a considerat că nu se poate reține încălcarea principiului contradictorialității și nici a drepturilor reclamantului, în condițiile în care acesta și-a exprimat în mod clar și lipsit de echivoc poziția față de introducerea în cauză a persoanei vizate de ordinul a cărui anulare se solicită. În plus, se constată că la punctul 3.3. din decizie se analizează criticile formulate împotriva sentinței nr. 141 din 25 octombrie 2019 din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., respectiv asupra modalității în care instanța a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății și asupra criticilor privind încălcarea prevederilor art. 1 și art. 3 din Regulamentului de Organizare și Functionare al Institutului PNF Marius Nasta, aprobat prin OMS nr. 1.053/2016, art. 2 alin. (7), art. 176 alin. (1), art. 177 alin. (1), art. 187 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, art. 6 alin. (2), (5), (6) și (7) din regulamentul de concurs aprobat prin OMS nr. 1520/2016 și art. 3 alin. (1), art. 27 alin. (2) și alin. (3) din OMS nr. 869/2015. Instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare nu este îndreptățită a verifica modalitatea în care instanța de recurs a apreciat asupra legalității hotărârii prin prisma aplicării normelor de drept material sau procedural, ci doar dacă instanța de recurs a analizat sau nu motivul de casare invocat. În cauză nu este vorba despre omisiunea de a analiza un motiv de casare, modalitatea în care instanța de recurs a analizat criticile punctuale ale recurentului nu poate fi verificată pe calea contestației în anulare, dat fiind caracterul acesteia, de cale de atac de retractare, instanța învestită cu soluționarea sa neexercitând un nou control de legalitate asupra deciziei atacate. Referitor la critica privind nemotivarea hotărârii raportat la motivele de casare invocate în recurs, Înalta Curte constată caracterul vădit nefondat al acesteia, având în vedere că aceasta viza neredactarea și necomunicarea hotărârii până la data formulării contestației în anulare. Contestația în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziția părților pentru a ataca hotărârea judecătorească devenită anterior definitivă în calea de atac. Așadar, contestația în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative prevăzute la articolul 503 din C. proc. civ. Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive și irevocabile, obligatorii, și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei. Puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiției, iar nu pentru a se efectua o nouă analiză a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O excepție de la această regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanțe riguroase și de substanță (cauza Ryabikh c. Rusiei). Așa fiind, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispozițiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că instanța de control judiciar, pronunțând decizia ce formează obiectul contestației în anulare, a răspuns motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant, iar instanța învestită cu contestația în anulare nu are a efectua o apreciere asupra corectitudinii acestor dezlegări. Mai reține Înalta Curte că instanța de recurs nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor, acestea pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, astfel că nu se poate reține incidența motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., care se referă la omisiunea instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu la argumentele aduse de acesta în susținerea motivelor de casare, astfel cum s-a reținut anterior. Are în vedere Înalta Curte și jurisprudența Curții Constituționale în care s-a arătat că principiul potrivit căruia, după pronunțarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate reprezintă o componentă esențială a ideii de justiție, a asigurării autorității de lucru judecat și a ocrotirii drepturilor procesuale ale părților, ca element fundamental al statului de drept. (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 355/2019), astfel că pe calea contestației în anulare nu este permisă rejudecarea unei hotărâri definitive, pentru motive care nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ. IV. Temeiul legal al soluție adoptate Pentru considerentele expuse, reținându-se că niciuna din criticile formulate de contestator nu pot fi încadrate în cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 sau 3 din C. proc. civ., în temeiul art. 508 Cod procedură, Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.