Decizia nr. 5185/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.05.2019, A., prin mandatar A., a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 6684 din 28.11.2018 și a încheierilor din 02.11.2018 și 29.03.2019, pronunțate în dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel București. Prin încheierea din data de 02.11.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, soluționarea cauzei a fost amânată la data de 14.11.2018, iar prin decizia nr. 6684 din 28.11.2018, pronunțată în același dosar, Curtea de Apel București a respins recursul ca nefondat. Totodată, prin încheierea din data de 29.03.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea de repunere a cauzei pe rol. Cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 03.06.2019, sub nr. x/2019, iar prin încheierea din data de 05.09.2019 a fost suspendată judecata cauzei în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Recursul exercitat împotriva încheierii de ședință din data de 05.09.2019 a fost respins prin decizia nr. 1258 din 27.02.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea din data de 14.11.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a fost anulată cererea de repunere pe rol a cauzei, ca netimbrată, iar prin încheierea din data de 24.02.2022, pronunțată în același dosar, cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării excepției de perimare. I.

Prin decizia nr. 1016 din 7 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării și a constatat că a operat perimarea cererii de revizuire formulată de revizuentul A., prin mandatar A., împotriva sentinței civile nr. 6684 din 28.11.2018 și a încheierii din 02.11.2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, având ca obiect "obligația de a face", în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Școlar al Municipiului București și B.. I.

La data de 02.05.2022, petentul A., prin mandatar A., a depus cerere de îndreptare a hotărârii nr. 1016 din data de 07.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019. În motivare a susținut că prezenta cauză nu putea fi perimată având în vedere că a fost întrerupt cursul suspendării cauzei la momentul la care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul împotriva încheierii din 05.09.2019, prin decizia nr. 1258 din 03.05.2020. De asemenea, a susținut că la data de 04.11.2020 a formulat contestație în anulare față de decizia nr. 1258/03.05.2020, iar la 24.11.2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul împotriva încheierii din 04.11.2020, prin decizia nr. 6246/2020. Ulterior, la data de 10.11.2021, a fost formulată contestație în anulare împotriva deciziei nr. 6246/2020, formându-se dosarul nr. x/2021. Acest din urmă dosar a fost soluționat prin decizia nr. 3449/22.06.2023, în sensul că s-a constatat perimată contestația în anulare împotriva deciziei nr. 1258/03.05.2020. I.

Prin încheierea din data de 14.09.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de îndreptare formulată de petentul A., prin mandatar A., privind decizia civilă nr. 1016/07.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, având ca obiect "obligația de a face", în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Școlar al Municipiului București și B.. I.

Împotriva încheierii menționate la punctul anterior, petentul A., prin mandatar A., a depus cerere de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea acesteia. În dezvoltarea cererii a susținut că la data de 07.04.2022 încă nu se finalizase judecarea încheierii din 05.09.2019, prin care s-a suspendat abuziv cererea de revizuire a recursului pe fondul cauzei din 03.04.2019, soluționându-se doar cererea de repunere pe rol a aceleiași încheieri. În acest sens a precizat că prin cererea de îndreptare a administrat proba constând în faptul că la data de 11.03.2022 a fost citat de Înalta Curte pentru termenul din 03.05.2021 în dosarul nr. x/2020. Așadar, în temeiul principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans și a dispozițiilor art. 251 din C. proc. civ., a invocat excepția prematurității pronunțării cauzei conform art. 178 alin. (1) din același cod, care prevede nulitatea absolută a hotărârii. A mai criticat recurentul aprecierile instanței referitoare la caracterul necontencios al cererii de îndreptare eroare materială, considerând că este, în principiu, contencioasă parțial și cererea de îndreptare eroare materială, judecătorii având obligația să respecte principiul contradictorialității în conformitate cu art. 20 C. proc. civ.. În speță, contradictorialitatea există între instanță și exclusiv o singură parte procesuală activă, în condițiile în care a probat imposibilitatea de prezentare la termenul din 05.09.2019, când cererea de revizuire a fost suspendată. În continuare, a subliniat faptul că este permisă schimbarea soluției pronunțate în principiu, dacă eroarea este de fond, precum este situația în cauza de față, iar cât privește invocarea art. 429 din C. proc. civ., soluția primei instanțe este nelegală câtă vreme se poate reveni asupra "puterii judecătorului" în conformitate cu prevederile art. 442, art. 443 și art. 444 din același cod, eroarea fiind materială și nu una formală. Astfel, în contextul în care anterior a avertizat instanța că sunt în derulare demersuri procedurale ce împiedică perimarea, în cazul de față nu poate fi vorba despre o eroare propriu-zisă, ci despre o perimare constatată în mod premeditat, deși dispozițiile art. 416 și art. 417 C. proc. civ. interziceau perimarea. I.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare în faza procesuală a recursului. II. Soluția instanței de recurs. Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat și îl va respinge pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Demersul judiciar al reclamantului întemeiat pe dispozițiile art. 442 C. proc. civ., astfel cum a fost evidențiat la pct. I.3. al acestei decizii, vizează solicitarea de îndreptare a deciziei nr. 1016 din 07.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, în sensul constatării greșite a perimării cauzei, în condițiile în care cursul judecății a fost suspendat ca urmare a existenței și soluționării mai multor litigii aflate pe rolul Înaltei Curți. Soluționând cererea în primă instanță, Curtea de Apel București a respins-o ca neîntemeiată, reținând incidența prevederilor art. 429 C. proc. civ. și constatând faptul că solicitarea petentului nu îmbracă forma unei veritabile cereri de îndreptare eroare materială, nefiind permisă schimbarea soluției pronunțate. A criticat recurentul soluția instanței de respingere a cererii de îndreptare, apreciind-o nelegală prin prisma incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ. Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că recurentul a invocat în mod formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 6 din C. proc. civ., în contextul în care din dezvoltarea cererii de recurs rezultă că motivele invocate pot fi încadrate doar în cazul de casare reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. Potrivit acestui din urmă motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în doctrină și în jurisprudența recentă statuându-se că sub imperiul acestui motiv de casare se pot include mai multe neregularități de ordin procedural săvârșite de instanță, altele decât cele menționate la pct. 1-4 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, judecata pricinii în lipsa părții care nu a fost legal citată, nesemnarea cererii reconvenționale, aplicarea greșită a unor texte de lege, precum și încălcarea unor principii ale procesului civil, altele decât cele care sunt sancționate prin celelalte motive de recurs, cum ar fi: dreptul la apărare, nesocotirea principiului publicității ședinței de judecată, principiului oralității sau principiului contradictorialității, inclusiv a principiului disponibilității părților cu privire la derularea procedurii. Așa cum rezultă din considerentele sus-menționate, încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancțiunea nulității, pricinuindu-se vătămarea drepturilor părților prin încălcarea acestora. În concluzie, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii. În speță, recurentul a susținut încălcarea de către instanță a prevederilor art. 20 C. proc. civ., apreciind că nu a respectat principiul contradictorialității în soluționarea cererii de îndreptare eroare, întrucât a analizat-o conform procedurii necontencioase, considerând că, dimpotrivă, este vorba despre o veritabilă eroare materială și că solicitarea sa este în principiu și contencioasă parțial. De asemenea, a criticat reținerea de către instanță a incidenței prevederilor art. 429 din C. proc. civ., susținând că judecătorul poate reveni asupra părerii sale, fiind permisă schimbarea soluției pronunțate. Criticile recurentului-reclamant sunt apreciate nefondate de instanța de control judiciar, nefiind de natură a atrage casarea încheierii recurate. Potrivit art. 20 din C. proc. civ., ce reglementează respectarea principiilor fundamentale, "(1) Judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea și să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege." Art. 442 din același act normativ, ce reglementează procedura îndreptării hotărârii, prevede la alin. (1) că "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere", iar la alin. (2) că "Instanța se pronunță prin încheiere dată în camera de consiliu. Părțile vor fi citate numai dacă instanța socotește că este necesar ca ele să dea anumite lămuriri". Așa cum s-a precizat, încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancțiunea nulității, pricinuindu-se astfel vătămarea interesului reclamantului prin încălcarea dreptului său la apărare. Or, în prezenta cauză nu se poate reține că instanța nu ar fi respectat principiul contradictorialității și i-ar fi încălcat dreptul la apărare recurentului-reclamant, pricinuindu-i vreo vătămare. Astfel, este de observat că instanța a respectat regulile de procedură ce reglementează îndreptarea hotărârii, dispunând soluționarea cererii formulate de parte în ședința din camera de consiliu și fără citarea părților, neexistând obligația înfățișării acestora decât în situația în care erau necesare lămuriri suplimentare, ceea ce nu a fost cazul în speță. Aceasta, deoarece excepția de la regula generală, anume judecarea cererii fără citarea părților, este de strictă și limitată aplicare, exclusiv la situațiile în care legea prevede expres această derogare. Împrejurarea că eroarea invocată de parte este una "de proporții", cum susține aceasta, sau una exclusiv formală, nu are relevanță din perspectiva procedurii de soluționare a cererii de îndreptare, legiuitorul nefăcând distincție sub acest aspect. Nici susținerea recurentului potrivit căreia judecătorul poate reveni asupra soluției pronunțate, această revenire fiindu-i permisă de lege, nu poate fi primită. Textul cuprins la art. 442 alin. (1) C. proc. civ. permite îndreptarea erorilor sau omisiunilor cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau a celor de calcul, precum și a oricăror alte "erori materiale" cuprinse în hotărâri sau încheieri, această procedură a îndreptării hotărârilor judecătorești presupunând, așadar, corectarea unor erori materiale apărute cu ocazia redactării,în cuprinsul minutei, al practicalei, al considerentelor sau chiar în dispozitivul acestora, dacă erorile sunt demonstrate de actele din dosar. Or, în speță, instanța a reținut în mod corect că solicitarea petentului nu îndeplinește cerințele unei veritabile cereri de îndreptare eroare materială, ceea ce urmărea acesta prin intermediul demersului judiciar formulat fiind o rejudecare a cauzei soluționate pe excepția perimării și nu o îndreptare a vreunei erori materiale, în accepțiunea normelor legale incidente în materie. Posibilitatea schimbării soluției instanței, la care face referire recurentul, vizează în mod evident o eventuală reformare a hotărârii prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, și nu ca urmare a procedurii îndreptării, lămuririi sau completării hotărârii, cum în mod greșit susține partea. În concluzie, din perspectivele reliefate nu este întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în ceea ce privește încheierea atacată, soluția de respingere ca neîntemeiată a cererii de îndreptare fiind pronunțată cu respectarea regulilor aplicabile. Întrucât aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea soluției atacate, instanța analizând solicitarea părții și soluționând-o cu respectarea regulilor aplicabile, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul exercitat în cauză și va menține încheierea atacată. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant și va menține încheierea atacată.