ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.05.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2508/2023

HOTĂRÂRE
11.05.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2508/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 15.11.2017, sub nr. x/2017, revizuenta A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 3972/11.10.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 509 pct. 1, 5 și 8 din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15.02.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecata cererii de revizuire, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva acestei încheieri, revizuenta A. a declarat recurs la data de 21.06.2018.

Prin decizia civilă nr. 2265/18.04.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de recurenta-reclamantă A., a repus cauza pe rol și a respins recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii din 15 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Prin rezoluția din 07.06.2021, s-a fixat termen de judecată la data de 28 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea repunerii pe rol a cauzei și verificării incidenței perimării, în raport de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin decizia civilă nr. 42 din 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția perimării.

S-a constatat perimată cererea de revizuire promovată de revizuenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 3972/11.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata pârâtă B., având ca obiect anulare act administrativ.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 42 din 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat recurs.

1.4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Analizând cu prioritate excepția de netimbrare a recursului, invocată din oficiu, în temeiul art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 197 C. proc. civ.: "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege", iar art. 33 alin. (2) din același act normativ prevede că "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței."

Prin adresa din cadrul procedurii prealabile emisă la data de 22.02.2022 și comunicată recurentei-reclamante la data de 25.02.2022, astfel cum reiese din procesul-verbal de înmânare aflat la fila x verso din dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON, aferente cererii de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 42 din 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 11 mai 2023, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanță.

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru. Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiași text de lege, sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 42 din 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Anulează recursul formulat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 42 din 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-09
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5185/2023
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. I.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2023-06-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3445/2023
Ședința publică din data de 22 iunie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Buc
ÎCCJ 2023-11-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5188/2023
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Hotărârea ce a format obiectul recursului și soluția pronun
ÎCCJ 2023-10-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4629/2023
chemare în judecată formulată pentru acele chestiuni; (iv) a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, vizând rezoluțiile emise de Inspecția Judic
ÎCCJ 2022-09-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4052/2022
Ședința publică din data de 20 septembrie 2022 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 05.11.2018 pe rolul Curții de Apel
Sursă