ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4765/2023

Ședința publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Obiectul cererii de chemare în judecare

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 05.12.2018, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat - în contradictoriu cu pârâtul A. - constatarea calității acestuia de colaborator al Securității.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 2096 din 25 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, întemeiat în drept pe motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

Decizia ce face obiectul contestației în anulare

Prin Decizia nr. 1381 din 09 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 a fost admis recursul formulat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței nr. 2096 din 25 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost casată sentința recurată și, în urma rejudecării, admisă acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, constatându-se calitatea de colaborator al Securității a pârâtului A..

Contestația în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 1381 din 09 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 a formulat contestație în anulare contestatorul A. și, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei și, pe cale de consecință, respingerea recursului promovat de CNSAS declarat împotriva sentinței nr. 2096/2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În temeiul art. 507 C. proc. civ. a solicitat și suspendarea executării hotărârii a cărei anulare se cere.

Expunând motivele contestației în anulare, contestatorul a arătat că, în mod cu totul greșit se reține prin decizia de recurs că ar fi semnat " angajament de colaborator", deoarece nu există așa ceva la dosarul personal.

În mod cu totul greșit se reține în recurs că petentul și-ar fi asumat materialele sub numele conspirativ " B.", pentru că nu există așa ceva la dosarul personal.

Ofițerul de securitate care a instrumentat supravegherea a recunoscut explicit, atât în scris cât și în fața judecătorului, că materialele au fost " prelucrate și mistificate".

În mod cu totul greșit nu s-a avut în vedere că petentul a format obiectul și subiectul cercetării securității încă din anul 1983, în dosarul cu indicativ x și consideră că ar fi trebuit prezentat de CNSAS conținutul acelui dosar.

Consideră astfel că, în recurs este prezentă o confuzie de elemente esențiale care configurează premisa dezlegării date căii de atac a CNSAS, conducând în final la soluția greșită a înlăturării prevederilor art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Secrității a formulat întâmpinare, în cadrul căreia solicită respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată, ș menținerea, ca temeinică și legală, a deciziei civile nr. 1381/09.03.2022.

De asemenea, având în vedere caracterul inadmisibil al contestației în anulare, solicită a se respinge și cererea de suspendare a executării hotărârii.

Susține în esență că, fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță.

Procedura de soluționare a contestației în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin Rezoluția Președintelui completului căruia i-a fost repartizată aleatoriu contestația în anulare ce face obiectul judecății, din data de 26.04.2023, s-a fixat termen pentru soluționarea cererii de suspendare a executării hotărârii a cărei anulare se cere, la data de 23 mai 2023, în Camera de Consiliu și pentru judecarea contestației în anulare la data de 24 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 23 mai 2023 Înalta Curte a respins cererea formulată de contestatorul A. privind suspendarea executării Deciziei nr. 1381 din 09 martie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casațție și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, ca neîntemeiată.

În ședința publică de la acest termen de judecată din data de 24 octombrie 2023, stabilit pentru soluționarea contestației în anulare, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de reprezentantul intimatului cu privire la admisibilitatea contestației în anulare și la motivele pe care se întemeiază, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare asupra contestației în anulare.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației în anulare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată prin contestația în anulare, în raport de motivele invocate și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată netemeinicia contestației în anulate formulate de contestatorul A., motiv pentru care urmează a o respinge, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a invocat apărări vizând inadmisibilitatea contestației în anulare, susținând, în esență că, fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță.

Înalta Curte constată că inadmisibilitatea contestației în anulare, care împiedică orice analiză a criticilor formulate, intervine exclusiv în acele situații în care motivele pe care se întemeiază sunt în mod evident plasate în afara cadrului conturat de art. 503 C. proc. civ.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare și nesuspensivă de executare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) și art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestația în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanței de recurs).

Analizând cererea contestatorului, Înalta Curte constată că, cel puțin formal, acesta înțelege să invoce motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respectiv faptul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestație în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivele invocate sunt prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerințele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac și anume ca hotărârea ce face obiectul contestației în anulare să fie pronunțată de instanța de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o pretinsă eroare materială a instanței de control judiciar, intervenită cu ocazia soluționării recursului (contestația în anulare specială art. 503 alin. (2) C. proc. civ.)

În cauza de față, aceste cerințe sunt îndeplinite, hotărârea ce face obiectul contestației în anulare fiind pronunțată " în recurs", soluția instanței fiind de admtere a recursului, de casare a hotărârii recurate și, în urma rejudecării, de admitere a acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității și de constatare a calității pârâtului A. de colaborator al Securității.

Raportat la soluția pronunțată în cuprinsul Deciziei nr. 1381/09.03.2022 prezenta contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. este admisibilă.

În ceea ce privește caracterizarea "erorii" invocate de contestator ca reprezentând o greșeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanța de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestației în anulare.

Așadar, nu se va recurge la respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, ci aspectele invocate în cadrul acesteia vor fi analizate, urmând a se stabili în ce măsură pot duce la retractarea hotărârii atacate în sensul pretins de contestator.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge apărarea intimatului privind inadmisibilitatea contestației în anulare, ca neîntemeiată, reținând că, raportat la instanța care a pronunțat-o, respectiv o instanță de recurs, și raportat la soluția dată, rejudecându-se cauza pe fond, aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate.

Astfel, constatarea existenței sau inexistenței unei erori materiale ține de analiza în fond a contestației în anulare și nu constituie un aspect de inadmisibilitate a cererii, care să tindă la respingerea acesteia, fără antamarea fondului contestației în anulare.

Astfel, procedând la analizarea pe fond a motivelor contestației în anulare cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Analizând criticile formulate de contestator din perspectiva motivului prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. reține Înalta Curte că motivul de contestație stipulat prin acest articol pentru exercitarea căii extraordinare de atac, are în vedere greșeli materiale de ordin procedural, săvârșite de instanță prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite.

Astfel, eroarea materială la care face referire art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ. nu trebuie confundată cu o eroare de judecată, pentru că s-ar ajunge astfel la rejudecarea fondului pricinii într-o cale extraordinară de atac .

Prin eroare materială ca temei al unei contestații în anulare trebuie înțeles orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului, ca tardiv, sau anularea lui, ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși, la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara și, pentru verificarea acestor situații nu este necesară reexaminarea sau reaprecierea fondului sau a unor aspecte asupra cărora instanța de recurs a statuat expres.

Eroarea materială privește îndeosebi aspecte care țin de investirea instanței, de procedură, nicidecum erori de fond, care ar duce la cercetarea argumentelor de drept avute în vedere de instanța care a solutionat calea de atac.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunțată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorității de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009 (definitivă la 7 octombrie 2009), pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99].

Așadar, motivul de contestație în anulare invocat are în vedere doar erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecății, care au fost determinante în pronunțarea unei soluții greșite asupra recursului (dezlegării recursului), iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.

În afara acestor motive stricte, părțile nu pot solicita anularea hotărârilor judecătorești definitive pentru motive de fond, care ar presupune reluarea judecății și stabilirea unei alte situații de fapt sau de drept, pentru că s-ar încălca astfel principiul securității raporturilor juridice și autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești definitive.

Acest principiu trebuie respectat chiar în ipoteza în care partea nemulțumită ar susține că s-au săvârșit erori de judecată și ar pune în discuție legalitatea unei hotărâri. Concluzia se desprinde și din practica instanței europene de contencios a drepturilor omului, care a afirmat constant că unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul siguranței raporturilor juridice, potrivit căruia soluția definitivă pronunțată de instanțe nu trebuie să mai fie rejudecată, iar anularea unei hotărâri judecătorești definitive nu poate fi justificată numai pe pretinsa apreciere injustă a probelor de către instanța care a statuat în ultimă instanță (Hotărârea din 15 nov. 2007 în cauza Belasin c. României).

În cauza P. contra României, Hotărârea din 27 ian. 2009, Curtea a reținut că respectarea dreptului la un proces echitabil și a principiului securității raporturilor juridice impune ca nicio parte să nu poată solicita desființarea unei decizii definitive și executorii într-o cale extraordinară de atac cu singurul scop de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre cu privire la același litigiu.

Este cu consecvență statuat și în doctrină că noțiunea de " eroare materială" trebuie interpretată restrictiv, prin intermediul său neputând fi îndreptate greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Așadar, acest motiv al contestației în anulare nu poate viza aspecte ce țin de judecata în fond a cauzei, constând în aprecierea greșită a probelor administrate în cauză sau interpretarea ori aplicarea greșită a unor dispoziții legale, astfel de chestiuni putându-se circumscrie, eventual, unor greșeli de judecată, care nu pot fi subsumate noțiunii de eroare materială, specifică contestației în anulare speciale.

Pornind de la aceste considerații, Înalta Curte, revenind la datele speței, constată că eroarea materială invocată de contestator și fundamentată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ. nu-și găsește incidența în cauza de față, unde instanța de recurs a efectuat, potrivit considerentelor deciziei pendinte atacate, o vădită judecată de valoare, un raționament juridic de aplicare a legii, atunci când aceasta a verificat dacă reproșurile invocate de recurent în cererea de recurs se circumscriu juridic motivelor de casare enumerate limitativ de art. 488 alin. (1) noul C. proc. civ.

Analizând contestația în anulare ce face obiectul judecății Înalta Curte constată că, în cadrul acesteia contestatorul critică modul de apreciere a probatoriului de către instanța de recurs, respectiv faptul că aceasta ar fi reținut greșit prin decizia de recurs că recurentul - contestator ar fi semnat " angajamentul de colaborator" și și-ar fi asumat materialele sub numele conspirativ " B.", în condițiile în care nu există astfel de probe la dosarul personal. Deopotrivă, contestatorul critică faptul că instanța de recurs nu a avut în vedere că acesta a format obiectul și subiectul cercetării securității încă din anul 1983, în dosarul cu indicativ x și nici faptul că ofițerul de securitate care a instrumentat supravegherea sa a recunoscut explicit atât în scris cât și în fața judecătorului că materialele au fost "prelucrate" și mistificate. Apreciază că CNSAS ar fi trebuit să prezinte conținutul respectivului dosar.

Or, în mod cert, ceea ce se invocă prin contestația în anulare formulată nu reprezintă o eroare materială în sensul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci, o eroare de judecată, contestatorul criticând, de fapt, modul de interpretare a probatoriului de către instanța de recurs, în rejudecare, în condițiile în care eroarea materială la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C.pr.,civ., este o greșeală de natură procedurală, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, textul de lege nefiind incident în cazul unor greșeli de judecată, de apreciere a probelor, sau de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

În realitate, ceea ce urmărește contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este reevaluarea cadrului normativ incident pe fondul litigiului și a ansamblului probator, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs, nefiind însă îndeplinite dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Astfel, reține Înalta Curte că, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, securitatea raporturilor juridice fiind o dimensiune esențială.

Contestația în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziția părților pentru a ataca hotărârea judecătorească devenita anterior definitivă în calea de atac. Așadar, contestația în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ.

Principiul securitatii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare si o noua analiză a cauzei. Puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justitiei, iar nu pentru a se efectua o nouă analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O exceptie de la aceasta regula se admite numai atunci cand este justificata de circumstante riguroase si de substanta (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Modalitatea în care instanța de judecată a reținut situația de fapt și a interpretat înscrisurile administrate la dosarul cauzei, precum și aprecierile efectuate asupra dispozițiilor legale incidente în cauza dedusă judecății sau coroborarea acestora cu eventualele alte dispoziții legale incidente, nu poate constitui motiv de formulare a unei contestații in anulare.

Astfel, Înalta Curte constată că, prin contestația formulată contestatorul nu are în vedere erori materile, în sensul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., ci, încearcă obținerea unei noi judecăți, prin criticile formulate acesta tinzând de fapt la o rejudecare a fondului cauzei, cu depășirea însă a cadrului stabilit restrictiv de art. 503 noul C. proc. civ.

Nemulțumirea contestatorului cu privire la modul de administrare și interpretare a probatoriului și, implicit, cu privire la soluția dată de instanța de recurs, în rejudecare, nu se încadrează în ipoteza textului legal prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Se constată, așadar, că susținerile și criticile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre legală, ce se impune a fi menținută.

Pentru considerentele ce preced, contestatia în anulare va fi respinsă, ca nefondată.

Temeiul legal al soluție adoptate

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1381 din data de 9 martie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 octombrie 2023.