ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3513/2024

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția Civilă la data de 28.09.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și PENITENCIARUL GIURGIU și a solicitat obligarea acestora la plata unei despăgubiri în cuantum de 350.000 de RON, pentru prejudiciul creat, prin fapta delictuală de a nu fi fost transferat într-un penitenciar mai apropiat de locuința de domiciliu.

2.1. Prin încheierea din 12 martie 2024, Tribunalul Giurgiu, secția Civilă a disjuns capătul de cerere privind transferul deținutului și a înaintat-o Curții de Apel București.

Tribunalului Giurgiu, secția Civilă a rămas învestit cu soluționarea capătului de cerere privind acordarea de daune morale în suma 350.000 de RON solicitate Administrației Naționale A Penitenciarelor și Penitenciarul Giurgiu.

În motivarea soluției, a reținut că reclamantul a învestit instanța cu două capete de cerere, respectiv: obligarea Administrației Naționale a Penitenciarelor la plata sumei de 350000 RON, cu titlu de daune morale și solicitarea de transfer la Penitenciarul Rahova.

De asemenea, a reținut incidența Deciziei nr. 3/2023 privind recursul în interesul legii, pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că: " În interpretarea și aplicarea art. 9 alin. (2) lit. a) și art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și a art. 5 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, stabilește că revine curții de apel, prin secția de contencios administrativ sau completurile specializate în litigii de contencios administrativ, competența de soluționare a cererilor privind anularea deciziei directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor de stabilire a locului de detenție pentru executarea pedepsei sau a deciziei de respingere a cererii de transfer la alt penitenciar".

2.2. Prin decizia civilă nr. 675 din data de 17 aprilie 2024 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competența materială de soluționare a cauzei privind reclamantul A., deținut în Penitenciarul Giurgiu și pârâții Penitenciarul Giurgiu, și Administrația Națională a Penitenciarelor, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția Civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalului Giurgiu, secția Civilă, a suspendat judecata cauzei și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, secția contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a dispune astfel, Curte de apel București a reținut că reclamantul a arătat, atât prin notele scrise înregistrate la data de 04.0.42024 cât și verbal, că nu a formulat o contestație împotriva unui refuz de transfer, ci o cerere de acordare de daune morale pentru că nu a fost transferat la un penitenciar apropiat de domiciliul său. Ca atare, instanța a fost învestită cu un unic capăt de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâților la plata de despăgubiri în cuantum de 350.000 de RON, astfel că nu erau incidente prevederile art. 99 alin. (1) noul C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Prin cererea dedusă judecății, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și PENITENCIARUL GIURGIU la plata unei despăgubiri, în cuantum de 350.000 de RON, pentru prejudiciul creat prin suferințele fizice și psihice produse prin fapta delictuală de a nu fi fost transferat într-un Penitenciar mai apropiat de locuința de domiciliu.

Acțiunea este în răspundere civilă delictuală, litigiul având natură civilă.

Litigiul nu este de contencios administrativ, așa cum greșit presupune Tribunalul Giurgiu, deoarece nu a pornit la inițiativa unei persoane care pretinde că este vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri (în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004). În cauză lipsește actul administrativ, tipic sau asimilat.

În cauză nu este incidentă nici Decizia nr. 3/2023 privind recursul în interesul legii, pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât cererea nu are ca obiect anularea deciziei directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor de stabilire a locului de detenție pentru executarea pedepsei sau anularea deciziei de respingere a cererii de transfer la alt penitenciar.

Înalta Curte constată că reclamantul a formulat o cerere în despăgubiri morale, competența materială de soluționare a cererii fiind dată de valoarea obiectului cererii.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Giurgiu, secția Civilă. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Giurgiu, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.