ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.01.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 123/2022

HOTĂRÂRE
13.01.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 123/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 16.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., aflat în stare de detenție, în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Focșani, Penitenciarul Giurgiu, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească ce se va pronunța să se dispună următoarele:

- anularea deciziei directorului general al ANP prin care a fost transferat de la Penitenciarul Focșani la Penitenciarul Giurgiu;

- obligarea pârâților la plata sumei de 30.000 Ron reprezentând daune materiale și morale pentru încălcarea dreptului prevăzut la art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2019 și art. 108 alin. (4) din H.G. nr. 157/2016;

- conform art. 16 din Legea nr. 554/2004 a solicitat obligarea persoanelor care au contribuit la elaborarea, emiterea deciziei de transfer la plata sumei de 10.000 Ron fiecare, ca despăgubiri, solidar cu autoritatea publică pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 642 din 23 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ.

Curtea de Apel București a reținut în esență, că raportat la prevederile art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 și având în vedere că domiciliul reclamantului persoană fizică, care se află în Piatra-Neamț, jud. Neamț, în cauză este competentă teritorial Curtea de Apel în a cărei rază teritorială își are reclamantul domiciliul, respectiv Curtea de Apel Bacău.

Prin sentința nr. 108 din 5 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bacău a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, excepție pe care a admis-o, declinând competența privind soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Curtea de Apel Bacău a reținut că în lipsa unei citări legale a tuturor părților, instanța inițial sesizată nu se putea pronunța cu privire la competența teritorială. Conform dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., invocarea și soluționarea excepției de necompetență teritorială absolută poate avea loc doar după ce instanța constata că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită. Verificarea legalității procedurii de citare este o operațiune juridică care trebuie să preceadă orice alte măsuri pe care instanța de judecată le poate dispune. În cauza pendente, Curtea de Apel București și-a constatat necompetența în condițiile în care procedura de citare pentru termenul din 23.04.2021 nu era legal îndeplinită cu reclamantul. În această situație nu era îndeplinită nici teza a doua a art. 130 alin. (2) C. proc. civ., întrucât părțile nu putea pune nici concluzii.

Față de considerentele expuse, Curtea de Apel Bacău constatând că, în lipsa citării reclamantului, declinarea competenței de către Curtea de Apel București s-a făcut în condiții de neregularitate procedurală cu încălcarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., și art. 131 C. proc. civ., urmează să admită excepția necompetenței teritoriale.

În susținerea acestei soluții, Curtea de Apel Bacău a avut în vedere și Decizia nr. 31/2019 a ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, care, deși vizează necompetența materială, se aplică mutatis mutandi și prezentei cauze, având în vedere identitate de regim procesual dintre excepția necompetenței materiale cu excepția de necompetență teritorială exclusivă.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Din expunerea obiectului acțiunii, rezultă că, în cauză, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Focșani, Penitenciarul Giurgiu, anularea deciziei directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor prin care a fost transferat de la Penitenciarul Focșani la Penitenciarul Giurgiu.

Înalta Curte reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora:"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Competența stabilită de textul de lege precizat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

Având ca reper aceste dispoziții legale, în contextul în care domiciliul reclamantului persoană fizică, se află în Piatra-Neamț, jud. Neamț, Înalta Curte constată că în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel Bacău.

În ceea ce privește aspectele reținute de Curtea de Apel Bacău referitoare la faptul că în cauză s-a declinat competența, deși nu era legal îndeplinită procedura de citare, Înalta Curte reține că este de necontestat că, potrivit considerentelor Deciziei nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, invocate de Curtea de Apel Bacău, efectul neinvocării excepției de necompetență materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii este acela că instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza.

Cu toate acestea, Înalta Curte are în vedere faptul că aspectele stabilite prin Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, își găsesc aplicabilitate doar în situația în care a operat prorogarea de competență, ceea ce nu este cazul în speța de față.

În consecință, Înalta Curte reține că, în cauză, câtă vreme Curtea de Apel Bacău nu era instanță de control judiciar, aceasta nu era îndrituită să analizeze legalitatea procedurii de citare întocmită de către Curtea de Apel București.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Focșani, Penitenciarul Giurgiu, B. - directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-01-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 222/2023
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată inițial pe
ÎCCJ 2022-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4931/2022
Ședința publică din data de 26 octombrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată inițial la
ÎCCJ 2022-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3061/2022
Ședința publică din data de 26 mai 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul
ÎCCJ 2024-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3513/2024
Ședința publică din data de 20 iunie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția
ÎCCJ 2022-09-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4065/2022
Ședința publică din data de 20 septembrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe ro
Sursă