ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 222/2023

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la 21.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Giurgiu, anularea deciziei nr. 47702 din 08.09.2020, prin care, începând cu data de 11.09.2020, a fost transferat de la Penitenciarul Focșani la Penitenciarul Giurgiu.

Prin sentința nr. 159 din data de 15.01.2021, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Giurgiu, în favoarea Curții de Apel Bacău, cauza fiind înregistrată pe rolul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a acestei instanțe, la data de 19.02.2021, sub nr. x/2020.

Prin sentința nr. 117 din 9 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția procedurală invocată de pârâtă și, în temeiul art. 56 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 254/2013, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Giurgiu, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței nr. 117 din 9 decembrie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., considerând-o nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea recursului a susținut, în esență, că sentința de fond a fost pronunțată fără a se analiza și cerceta de către judecător acțiunea pe care a formulat-o, din punct de vedere al temeiului legal. Astfel, cererea de chemare în judecată inițială a formulat-o în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, ale cărui dispoziții le-a redat în cuprinsul cererii de recurs, și a precizat că a înțeles să solicite anularea deciziei de transfer nr. 47702 din data de 08.09.2020 emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor, fiind un act administrativ emis de către o autoritate publică.

A arătat că în conformitate cu art. 45 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar se dispune de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, așa încât transferul reprezintă o reglementare a unei atribuții stabilite în sarcina A.N.P., aceasta fiind o instituție publică de interes național, adică o autoritate publică centrală în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, acțiunea sa fiind admisibilă pe temeiul legal invocat.

A mai susținut că Legea nr. 254/2013 este legea executării pedepselor și a măsurilor privative de libertate și reprezintă "instrumentul" judecătorului de supraveghere a privării de libertate, neexistând nicio dispoziție legală care să confere judecătorului de supraveghere posibilitatea de a anula o măsură a A.N.P. sau de a impune luarea unei măsuri, chiar dacă măsura se referă la o persoană condamnată din penitenciarul la care judecătorul a fost desemnat. De asemenea, chiar judecătorul de supraveghere recomandă, în cazul contestării măsurii luate de directorul general al A.N.P., posibilitatea de a formula cerere la instanța de contencios administrativ în temeiul Legii nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea formulată la 24 februarie 2022, intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.

A formulat întâmpinare și intimatul-pârât Penitenciarul Giurgiu, prin intermediul căreia, cu prioritate, a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, precum și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în subsidiar solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

La termenul de dezbateri din 19 ianuarie 2023, Înalta Curte a reținut cauza pentru soluționare, cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) și (2) din același Cod, pe excepția nulității recursului, invocată de ambii intimați prin întâmpinările formulate în cauză.

II. Soluția instanței de recurs.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată prin întâmpinările formulate în cauză de ambii intimați-pârâți, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată și o va admite, urmând să constate că recursul declarat de reclamant este nul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte amintește că, în actuala reglementare, recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Așadar, motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: …d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același Cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același Cod, sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile legale amintite.

În speță, recurentul-reclamant nu a clamat incidența unui anume motiv de casare și nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de prima instanță, prin care să arate în ce constă, în concret, nelegalitatea acesteia, raportat la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs și susținerile recurentului, reține caracterul nestructurat al căii de atac în motive care să vizeze nelegalitatea sentinței atacate, acesta limitându-se să-și exprime nemulțumirea cu privire la soluția de inadmisibilitate pronunțată de prima instanță, în contextul reiterării situației de fapt deduse judecății și a invocării temeiului de drept al acțiunii formulate.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., precum și o minimă argumentare în fapt și în drept a criticii formulate, cu indicarea probelor pe care se întemeiază, deoarece, simpla nemulțumire a părții recurente cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru a conduce la casarea hotărârii atacate.

Dimpotrivă, este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege și să fie dezvoltat prin susțineri care să reprezinte critici de nelegalitate, acesta fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

În cauză, se constată că recursul nu conține motive care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., reclamantul neformulând nicio critică de nelegalitate la adresa sentinței atacate. În schimb, așa cum s-a arătat, a reluat argumentele referitoare la temeiul juridic invocat în susținerea cererii de chemare în judecată și a citat normele legale apreciate relevante în cauză. Ca urmare, modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate.

În egală măsură, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței de fond, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același act normativ.

În aceste condiții, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul dintre cazurile de casare reglementate de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului exercitat în cauză.

Față de considerentele arătate la pct. II.1 din prezenta decizie, întrucât recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același Cod, va constata nul recursul declarat de reclamant și va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 117 din 9 decembrie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 ianuarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.