ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3275/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 11.10.2023, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, secția penală, reclamantul A. a contestat încheierea judecătorului delegal, formulând plângere împotriva conducerii Penitenciarului București Jilava și a Administrației Naționale a Penitenciarelor, invocând încălcarea dreptului său de a fi transferat într-un penitenciar cât mai apropiat de domiciliul său, astfel încât să poată beneficiar cât mai des de vizitele familiei.

La data de 25.10.2023, reclamantul a formulat cerere modificatoare a acțiunii, prin care a solicitat anularea dispoziției de transfer emise de Administrația Națională a Penitenciarelor prin care a fost transferat de la Penitenciarul TImișoar ala Penitenciarul București Jilava.

Prin sentința penală nr. 2931 din 25 octombrie 2023, Judecătoria a admis excepția necompetenței materiale ridicată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în vafoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Instanța a reținut obiectul cererii formulate și dispozițiile art. 47 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 9 alin. (2) lit. a), art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de liberate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal cu aplicarea art. 5 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.11.2023.

Prin întâmpinare, pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a invocat excepția netimbrării, excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București și excepția litispendenței cu dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 10 din 11 ianuarie 2024, Curtea a respins excepția necompetenței teritoriale, ca neîntemeiată.

A respins excepția litispendenței, ca inadmisibilă.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Penintenciarul București Jilava și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor și a anulat Decizia nr. 52866/11.05.2023 emisă de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat recurs, întemieat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente teritorial și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că interpretarea instanței de fond referitoare la competența teritorială este eronată, întrucât, după cum se poate observa din art. 10 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, raportat la domiciliul reclamantului, în localitatea Timișoara, competența aparține Curții de Apel Timișoara.

A făcut recurenta-pârâtă trimitere la Decizia nr. 5930 din 8 decembrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată într-un regulator de competență.

În continuarea criticilor sale subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a apreciat că instanța de fond a ignorat existența unor norme care reglementează expres modalitatea de transfer a deținuților și prerogativele legale ale Administrației Naționale a Penitenciarelor cu privire la realizarea transferului, respectiv a aplicat greșit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 și art. 45 alin. (2) din aceeași lege.

4.1. Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Intimatul-pârât Penitenciarul București Jilava a depus întâmpinare, prin care a solicitat menținerea hotărârii instanței de fond în ceea ce privește respingerea acțiunii față de Penitenciarul Jilava, neavând calitate procesuală pasivă în cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor este fondat în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt fondate argumentele de ordin critic invocate de recurenta-pârâtă privind încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, respectiv a Curții de Apel Timișoara, în condițiile în care excepția necompetenței teritoriale a fost invocată procedural, prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe.

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, dispun imperativ că "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

Aspectele care necesită a fi lămurite vizează înțelesul noțiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea a "locului citării", precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată, în condițiile în care reclamantul, la momentul formulării acțiunii, se afla în executarea unei pedepse privative de libertate în Penintenciarul Jilava.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală.

Deși dispozițiile art. 107 și următoarele din C. proc. civ. nu arată în mod expres ce se înțelege prin domiciliul părților, prezintă relevanță prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării, se înțelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuiește la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de aceasta. Potrivit alin. (11) al art. 155 din C. proc. civ., deținuții vor fi citați la administrația locului de deținere.

Prin urmare, noțiunea de domiciliu nu trebuie confundată cu locul citării unei persoane, loc care, în cazul persoanelor condamnate ce execută o pedeapsă privativă de liberate, va fi întotdeauna penitenciarul în care respectiva persoană își execută condamnarea.

Domiciliul unei persoane nu poate fi reprezentat de un loc de detenție, loc în care respectiva persoană se regăsește temporar (de o durată mai mică sau mai mare de timp) ca urmare a aplicării unei pedepse ce presupune privarea de liberate. Adresa locului de deținere, date fiind circumstanțele excepționale (respectiv starea de detenție), prezintă relevanță doar în privința citării persoanei în procesele civile sau penale în care este implicată.

Sediul penitenciarului unde se execută pedeapsa privativă de libertate locul de detenție nu poate fi subsumat definiției legale a domiciliului persoanei fizice, în sensul de locuință principală, conform art. 87 din C. civ.. Chiar dacă reclamantul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, acesta rămâne titularul atributului domiciliului, în raport de care putea adresa cererea. A accepta o opinie contrară, ar însemna ca, în fapt, reclamantul să își poată alege instanța de judecată, ca și în cazul competenței alternative.

Față de cele arătate, Înalta Curte apreciază că nu se poate stabili o identificare a locului de deținere cu domiciliul unei persoane aflate în executarea unei pedepse privative de liberate. De asemenea, sub acest aspect, nu există o prevedere legală expresă care să stabilească o competență exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

În concluzie, o interpretare contrară ar conduce, în cauză, la atribuirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe în circumscripția căreia reclamantul nu domiciliază, aspect de natură a invalida voința legiuitorului, care, prin modificarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a stabilit competența teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul sau sediul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor recurentei-pârâte subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce privesc fondul cauzei, care urmeză a fi judecat de instanța competentă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtă, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva sentinței nr. 10 din 10 ianuarie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.