ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5880/2024

Ședința publică din data de 10 decembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.01.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., încarcerat la Penitenciarul Mioveni, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Timișoara, a solicitat instanței să constate încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 si art. 8 din CEDO.

Prin încheierea din 16 iunie 2023, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., a amânat pronunțarea pentru data de 30 iunie 2023.

Prin sentința nr. 1131 din data de 21 iulie 2023, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

A admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Timișoara și Administrația Națională a Penitenciarelor.

A anulat Dispoziția nr. 31833 din 03.10.2022 emisă de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor prin care s-a dispus transferul reclamantului A. de la Penitenciarul Timișoara la Penitenciarul Drobeta Turnu – Severin.

Pârâtul Penitenciarul Timișoara a declarat recurs împotriva încheierii din 16 iunie 2023 și a sentinței civile nr. 1131 din data de 21 iulie 2023 ale Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva sentinței civile nr. 1131 din data de 21 iulie 2023 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanța de fond, în mod eronat, a analizat și aplicat normele care reglementează expres modalitatea de transfer a deținuților și prerogativele legale ale Administrației Naționale a Penitenciarelor cu privire la realizarea transferului și întreprinderea unor demersuri active pentru evitarea supraaglomerării.

Instanța de fond în mod greșit a reținut că "repune în discuție excepția de necompetență materială a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, excepție reiterată de către Administrația Națională a Penitenciarelor, introdusă în cauză la termenul de judecată anterior" și a respins "excepția de necompetență materială evocată de Administrația Națională a Penitenciarelor".

Prin întâmpinarea nr. 33746/15.06.2023 a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, având în vedere domiciliul reclamantului care este în comuna Grăniceri, sat Siclau, județul Arad, iar modalitatea de soluționare a instanței de judecată este contrară normelor legale.

Potrivit art. 10, alin. (3) din Legea nr. 554/2004: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său."

Drept urmare, raportat la domiciliul numitului A., aflat în județul Arad, comuna Grăniceri, sat Siclau, vă rugăm să constatați lipsa competenței teritoriale a Curții de Apel București.

În consecință, având în vedere că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe conform prevederilor art. 488 alin. (1) punctul 3, recurenta solicită admiterea recursul, casarea sentinței civile nr. 1131 din 21 iulie 2023 si a încheierii din data de 16 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal si să trimiteți cauza spre reiudecare instanței competente potrivit legii.

Cu privire la fondul cauzei, arată că instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile legale ce reglementează modalitatea de transfer a persoanelor private de libertate, reținând astfel că "domiciliul persoanei condamnate este un criteriu în funcție de care se dispune transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar".

Potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal: "Penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate se stabilește de Administrația Națională a Penitenciarelor. La stabilirea penitenciarului se are în vedere ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, ținându-se seama și de regimul de executare, măsurile de siguranță ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială identificate, sex și vârstă".

Repartizarea deținuților în unitățile penitenciare este un proces care implică analiza mai multor elemente, nu doar domiciliul persoanei condamnate.

Potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate în cursul procesului penal: "Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii sau schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau pentru alte motive întemeiate, se dispune, la propunerea comisiei prevăzute la art. 32 sau la cererea persoanei condamnate, cu avizul comisiei prevăzute la art. 32, de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor."

Învederează recurenta faptul că transferul unui deținut de la un penitenciar la altul nu reprezintă un drept pentru acesta ci o posibilitate, și se dispune de către conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor aparat central și comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate constituită la nivelul unității penitenciare conform art. 32 din Legea nr. 254/2013, în urma analizării tuturor criteriilor prevăzute de lege.

Cu alte cuvinte, simpla cerere depusă de o persoană privată de libertate nu este de natură a conferi acesteia dreptul de a fi transferat la altă unitate penitenciară. Nu există, practic, o obligație legiferată în sarcina sistemului penitenciar de a soluționa favorabil o cerere de transfer.

Criteriul apropierii de domiciliu a unității penitenciare nu este singurul legiferat. Potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 sunt enumerate următoarele criterii care trebuie analizate cumulativ:

De asemenea, art. 71 din OMJ nr. 2188/2022 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind evidența nominală și statistică a persoanelor private de libertate determinată de primirea, punerea în executare a pedepselor și măsurilor privative de libertate, stabilirea și schimbarea regimului de executare, punerea în libertate și comunicarea actelor de procedură, prevede faptul că, la analizarea propunerilor transmise Administrației Naționale a Penitenciarelor de către comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate constituită la nivelul unității penitenciare se are în vedere următoarele:

a) decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor privind profilarea locurilor de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor;

b) capacitatea de cazare a locurilor de deținere;

c) sexul, vârsta, situația juridică, regimul de executare, domiciliul persoanelor private de libertate;

d) echilibrarea efectivelor de persoane private de libertate;

e) motivele transferurilor anterioare;

f) alte date relevante.

Se poate observa astfel că, domiciliul persoanei condamnate, contrar celor reținute de către instanța de fond, nu reprezintă un criteriu proritar, ci este analizat împreună cu toate celelalte criterii prevăzute de dispozițiile legale.

Cu privire la regulile europene în această materie, arată că acestea recomandă repartizarea deținuților, pe cât posibil, în penitenciare din apropierea domiciliilor lor, însă nu impun o obligație în acest sens statelor membre.

Prin memorandumul nr. 20/25344/A.T/16.11.2020, aprobat la nivelul Guvernului României, în contextul elaborării planului de acțiune pentru perioada 2020-2025, în vederea executării hotărârii - pilot Rezmives și alții împotriva României pronunțată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, raportat la demersurile Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru extinderea și modernizarea spațiilor de cazare, a fost cuprins ca element de relevanță și redistribuirea deținuților în cadrul sistemului penitenciar sau în cadrul aceluiași penitenciar.

Prin raportul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane ori Degradante (CPT), în urma vizitei efectuate în România în perioada 10-21 mai 2021, s-a recomandat autorităților române să-și continue agenda de reformă pentru a se asigura că toate persoanele aflate în penitenciare sunt deținute în condiții decente și că acelea care locuiesc în celule cu ocupare multiplă li se oferă un spațiu de locuit de minim 4 m

2

fiecare.

În scopul monitorizării în permanență a populației unităților subordonate, asigurării separațiunii pe regimuri de executare și categorii de persoane custodiate, gestionarea judicioasă a spațiilor și pentru menținerea unui echilibru just între interesele tuturor persoanelor custodiate, la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor, s-a constituit, în baza Deciziei Directorului General nr. 369/26.02.2018, o comisie permanentă de analiză a gradului de ocupare a unităților subordonate în funcție de capacitatea de cazare a sistemului penitenciar.

Comisia centralizează și analizează raportarea săptămânală a unităților subordonate, cu privire la capacitatea de cazare calculată la 4 mp/deținut și efectivele custodiate și propune măsuri pentru reducerea fenomenului de supraaglomerare. În același timp, comisia identifică unitățile cu grad crescut/redus de aglomerare, în funcție de regimurile de executare, pentru a fi tratate cu prioritate, în ceea ce privește transferurile necesare în vederea echilibrării efectivelor.

În acest sens, având în vedere necesitatea echilibrării efectivelor de persoane private de libertate, ținând seama și de diferențele mari ale indicelui de ocupare între locurile de deținere, Administrația Națională a Penitenciarelor a luat măsuri de transferare a persoanelor private de libertate între unitățile subordonate, în funcție de capacitatea de cazare. Această măsură a fost necesară întrucât existau diferente mari ale indicelui de ocupare între unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, fiind întâmpinate dificultăți cu privire la asigurarea drepturilor conform regimului de executare.

Potrivit Deciziei Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 360/2020 cu modificările și completările ulterioare, penitenciarele au fost clasificate în raport de regimurile de executare.

Astfel, art. 3, alin. (5) din Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 360/2020 privind profilarea locurilor de deținere, prevede că: "în vederea echilibrării efectivelor de persoane private de libertate, pentru reducerea gradului de aglomerare din unele unități penitenciare, dar și din alte motive întemeiate, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor poate dispune transferul persoanelor private de libertate în alte locuri de deținere profilate pe custodierea aceleiași categorii și a persoanelor private de libertate cu domiciliile în alte județe."

Dispoziția de transferare a reclamantului la Penitenciarul Drobeta-Tumu Severin a fost fundamentată de "motive obiective, având caracter justificat în raport de prevederile legale ce au stat la baza emiterii acesteia, fiind supusă unei analize riguroase, în raport de toate criteriile prevăzute de dispozițiile legale.

Pârâtul Penitenciarul Timișoara a formulat recurs invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ., criticile sale fiind în esență similare celor anterior expuse.

Intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a arătat achiesează la concluziile unității penitenciare.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reține că este fondat, pentru următoarele considerente:

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat de recurenta pârâtă prin cererea de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În ceea ce privește contextul factual, se reține că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.01.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., încarcerat la Penitenciarul Mioveni, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Timișoara, a solicitat instanței să constate încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 si art. 8 din CEDO.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond de către pârâtul Penitenciarul Timișoara a fost invocată excepția necompetenței generale, materiale și teritoriale a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea de ședință din data de 5 mai 2023, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată urmare a pronunțării Deciziei nr. 3 din 24 aprilie 2023 de către Înalta Curte de Casației și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Prin încheierea de ședință din data de 16 iunie 2023, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că deși partea nou introdusă în cauză, respectiv pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, evocarea aspectului necompetenței materiale de către partea introdusă nu se mai poate face, competența fiind definitiv câștigată în favoarea acestei instanțe.

Față de obiectul dedus judecății prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, și anume cele ale art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său."

Competența stabilită de textul de lege anterior citat este una teritorială absolută, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Având ca reper aceste prevederi legale, în contextul în care domiciliul declarat al reclamantului este în Comuna Grăniceri, Sat Siclau, Județul Arad, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cererea reclamantului este Curtea de Apel Timișoara. Aceasta întrucât domiciliul reclamantului nu poate fi considerat a fi locul de deținere, unde acesta se află în vederea executării unei pedepse privative de libertate, deoarece, raportat la această împrejurare, noțiunea de domiciliu nu poate fi subsumată definiției legale a domiciliului persoanei fizice, în sensul de locuință principală, conform art. 87 din C. civ.

Potrivit acestui text de lege: "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală", dovada domiciliului făcându-se, potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (1) din același C. civ., cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.

Deși art. 155 din C. proc. civ., ce reglementează locul citării, prevede la alin. (1) pct. 11 că deținuții se citează la administrația locului de deținere, acest aspect nu impietează în stabilirea competenței teritoriale a instanței de a soluționa cererile persoanelor aflate în această situație, locul citării acestora efectuându-se, în toate cazurile, la penitenciarul în care se află în executarea unei pedepse privative de libertate.

Așadar, chiar dacă reclamantul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, acesta rămâne titularul atributului domiciliului prin raportare la care putea adresa cererea de chemare în judecată Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în contextul în care Legea nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, nu conține norme derogatorii în privința competenței teritoriale a instanței în soluționarea cererilor persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate, singurul criteriu legal ce poate fi luat în considerare pentru stabilirea acestei competențe fiind exclusiv acela al domiciliului de drept al reclamantului.

O interpretare contrară ar conduce la atribuirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe în circumscripția căreia reclamantul nu domiciliază, aspect de natură a invalida voința legiuitorului.

Pe cale de consecință, domiciliul reclamantului în raport de care se va stabili competența instanței de judecată, din punct de vedere teritorial, este cel indicat în copia actului de identitate atașat cererii de acces la dosarul electronic adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și din adresele de comunicare ale actelor de procedură, înaintate Curții de Apel București de către Administrația Națională a Penitenciarelor și atașate la dosarul acestei instanțe, din care rezultă datele de identificare ale reclamantului, inclusiv faptul că domiciliul legal al acestuia este în Comuna Grăniceri, Sat Siclau, Județul Arad.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs

Pentru considerentele expuse, în baza art. 496 din același C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 544/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Penitenciarul Timișoara împotriva încheierii din 16 iunie 2023 și a sentinței civile nr. 1131 din data de 21 iulie 2023 ale Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și recursul declarat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva sentinței civile nr. 1131 din data de 21 iulie 2023 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa încheierea din 16 iunie 2023 și sentința civilă nr. 1131 din data de 21 iulie 2023 și va trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Penitenciarul Timișoara împotriva încheierii din 16 iunie 2023 și a sentinței civile nr. 1131 din data de 21 iulie 2023 ale Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și recursul declarat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva sentinței civile nr. 1131 din data de 21 iulie 2023 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea din 16 iunie 2023 și sentința civilă nr. 1131 din data de 21 iulie 2023 și trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.