ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 382 din 30.03.2023, Tribunalul București, secția I Penală a hotărât următoarele:

A respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecării formulată în temeiul art. 2 al Legii nr. 340/2009.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului:

A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor sau activelor obținute ori reținute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

A admis acțiunea civilă, inculpatul A. fiind obligat la plata către FONDUL DE GARANTARE A CREDITULUI RURAL IFN S.A. a sumei de 1.583.400 RON.

A admis în parte acțiunea civilă exercitată de AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE și a fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei 19.000 RON - plătită O.U.A.I. Amira ca tranșa I.

În esență, pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție emis în dosarul nr. x/2020, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., reținându-se în sarcina acestuia că, în calitate de director executiv și împuternicit pe conturile Organizației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații Amira, după ce, la data de 29.12.2016, aceasta din urmă, în temeiul contractului de finanțare nerambursabilă nr. x, încheiat în vederea implementării proiectului intitulat "Reabilitarea și modernizarea ploturilor 89/3 și 90/1 și creare bazin stocare apă la O.U.A.I. Amira, județul Ialomița", a încasat de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cu titlu de avans, suma totală de 1.583.400 RON, avans ce putea fi utilizat doar pentru plata cheltuielilor eligibile și neeligibile prevăzute în bugetul aprobat, anexă la contractul de finanțare, a schimbat destinația sumei totale de 1.378.799,49 RON din acest avans.

S-a reținut că, prin ordinul nr. OR173/24.04.2008 al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost autorizată constituirea Organizației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații AMIRA (O.U.A.I. AMIRA), cu sediul în jud. Ialomița, cu o suprafață de 917 ha.

În vederea avizării și autorizării constituirii organizației și înregistrării acesteia în Registrul Național al Organizațiilor de Îmbunătățiri Funciare, președintele consiliului de administrație al organizației, numitul A., a depus o documentație la M.A.P.D.R. - Direcția Îmbunătățiri Funciare, sub nr. x/19.03.2008. Din examinarea acestei documentații a rezultat că: președinte al comitetului constitutiv al viitoarei organizații a fost desemnat inculpatul A.; inculpatul A. a fost împuternicit de către comitetul constitutiv să se ocupe de redactarea actului constitutiv și a proiectului de statut al organizației; președinte al consiliului de administrație al organizației a fost desemnat inculpatul A..

Instanța de fond a avut în vedere că potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani în cazul în care se reține săvârșirea infracțiunii de "Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaței fondurilor sau activelor obțnute ori rețnute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei., întrucât legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

S-a menționat că Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 configurează, prin efectele pe care le produc la nivelul normei înscrise în cadrul art. 155 alin. (1) C. pen., un veritabil criteriu concret de determinare a legii penale mai favorabile până la soluționarea definitivă a cauzei, constând dintr-un regim juridic mai favorabil aplicabil unei cauze care înlătură răspunderea penală (prescripția răspunderii penale). Astfel fiind, legea penală care a reglementat în cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen. soluția normativă declarată neconstituțională, de la intrarea sa în vigoare (1 februarie 2014) și până la modificarea dispoziției legale prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, este o lege penală substanțială, în concret o lege penală mai favorabilă persoanei acuzate până la soluționarea definitivă a cauzei, aplicabilă astfel în mod global raportului de conflict.

Instanța de fond a subliniat că, prevederile art. 155 alin. (1) C. pen., astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, nu pot de plano produce efecte juridice înteruptive de prescripție după intrarea lor în vigoare în cauzele pendinte guvernate de legea penală mai favorabilă persoanei acuzate, care include norma declarată neconstituțională prin actele de jurisdicție constituțională sus iterate. Aceasta va ultraactiva, în aplicațiunea art. 5 C. pen., guvernând regimul juridic al întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale și cu privire la actele subsecvente intrării în vigoare a Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022.

Astfel, s-a considerat că, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022, în materie penală nu a funcționat întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale, situație juridică ce va produce efecte în condițiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte. Ipotezele de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

În consecință, pentru considerentele expuse, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, instanța de fond a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor sau activelor obținute ori reținute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În esență, instanța de control judiciar a reținut că, apelul parchetului vizează soluția de încetare a procesului penal dispusă față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor sau activelor obținute ori reținute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, invocându-se faptul că în prezenta cauză în mod greșit instanța de fond a constatat ca fiind împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. În acest sens, parchetul a invocat jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, solicitând înlăturarea aplicării Deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022, întrucât aceasta creează un risc iminent privind apariția unor deficiențe grave și perturbarea sistemică a bunei funcționări și înfăptuiri a justiției penale în România, contrar exigențelor și obligațiilor unionale care incumbă statului român.

Prin decizia nr. 1436/A din data de 11.10.2023 a Curții de Apel București, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 382/30.03.2023 pronunțate de Tribunalul București.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București, în esență, a reținut că, de la momentul epuizării faptelor deduse judecății (12.04.2017) și până în prezent a existat o succesiune de legi penale în privința cazurilor care conduc la întreruperea cursului prescripției, în condițiile în care potrivit considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022 fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. Ca atare, legea penală mai favorabilă inculpatului este cea în vigoare în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, în condițiile în care aplicarea acesteia are drept consecință împiedicarea exercitării acțiunii penale, prin constarea prescripției răspunderii penale.

Având în vedere și că normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură sunt norme de drept substanțial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă (deci fără luarea în considerare a efectului întrerupător de prescripție al actelor de procedură anterioare publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018), instanța de apel a constatat că termenul de prescripție în privința infracțiunii prev. de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 s-a împlinit la data de 10.06.2022, luând în considerare și împrejurarea că acest termen a fost suspendat în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020, conform Decretului Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență și a Decretului Președintelui României nr. 240/16.04.2020 privind prelungirea stării de urgență.

Totodată, s-a menționat în decizia din apel, că această concluzie rămâne valabilă și prin raportare la jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În concret, instanța de apel a reținut că din conținutul considerentelor deciziei CJUE (pronunțate la data de 24.07.2023 în cauza C-107/23 PPU), se desprinde ideea că aplicabilitatea Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale trebuie limitată doar cu privire la actele de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale efectuate în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018 (data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial) și 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022), fără a putea fi aplicată în mod retroactiv, astfel încât să neutralizeze efectul de întrerupere al unor acte de procedură efectuate anterior datei de 25 iunie 2018. Cu alte cuvinte, s-a reținut că, instanța de la Luxemburg face o distincție între actele de procedură emise anterior datei de 25.06.2018 și cele emise în perioada 25.06.2018-30.05.2022, apreciind că doar primele sunt de natură să întrerupă cursul prescripției răspunderii penale în cauzele care au ca obiect infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, prin înlăturarea aplicării retroactive a Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale.

Aplicând acest principiu în speța dedusă judecății, instanța de apel a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată s-a epuizat la data de 12.04.2017, iar primul act procedural de natură să producă efectul întreruptiv al prescripției, conform art. 155 alin. (1) C. pen., a fost efectuat la data de 17.09.2021 (ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale). Prin urmare, Curtea de Apel București a reținut că în prezenta cauză nu au fost realizate acte de procedură care să întrerupă cursul prescripției răspunderii penale anterior datei de 25.06.2018, dată la care s-a publicat Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, toate actele de procedură de natură să producă efectul întreruptiv al prescripției fiind efectuate ulterior publicării acestei decizii.

Or, chiar și în ipoteza în care Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale ar fi aplicată în mod limitat, doar cu privire la actele de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale efectuate în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018 și 30 mai 2022, conform considerentelor anterior citate ale Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate la data de 24.07.2023 în cauza C-107/23 PPU, instanța de apel a constatat că în speța dedusă judecății nu există nici un act de procedură emis anterior acestui interval de timp. Așadar, s-a precizat că, toate actele de procedură care potrivit art. 155 alin. (1) C. pen. ar fi fost apte să întrerupă prescripția răspunderii penale au fost efectuate ulterior publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, aceste acte neproducându-și însă efectul întreruptiv nici prin raportare la jurisprudența relevantă a Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nici la cea a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, chiar și în ipoteza neaplicării standardului național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), termenul de prescripție a răspunderii penale cu privire la infracțiunea pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată s-a împlinit.

Așadar, în deplin acord cu instanța de fond, Curtea de apel a constatat că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, apreciind lipsite de fundament criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție sub acest aspect.

În consecință, apelul parchetului a fost respins ca nefondat.

*****

Împotriva deciziei din apel, nr. 1436/A din data de 11.10.2023 a Curții de Apel București din dosarul nr. x/2021, la data de 27.10.2023, a formulat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, prin procuror B., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen., în raport cu data comunicării deciziei atacate către parchet - 17.10.2023.

În esență, în motivarea cererii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a arătat că este incident cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., întrucât în mod greșit Curtea de Apel București a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen. față de inculpatul A., motivat de împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale.

S-a arătat că, din analiza actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală nr. 44/P/2020, dar și cele ale instanței de judecată în fond și în apel, se constată că termenul de prescripție al răspunderii penale pentru fapta dedusă judecații nu s-a împlinit.

Preliminar, s-a susținut că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8, pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existența cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât și legislativ.

În cazul prescripției răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează, pe de o parte, la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei și legea penală mai favorabilă, stabilite cu caracter definitiv de instanța de apel, cât și având în vedere eventuala incidență a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ, dar și interpretativ existent la data pronunțării deciziei, pe de altă parte.

A menționat procurorul că, în acest sens, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Marea Cameră, în cauza C-107/23 PPU s-a pronunțat la data de 24 iulie 2023, anterior prezentei decizii atacate. Așadar, legalitatea soluției din data de 11.10.2023 de încetare a procesului penal poate fi analizată în raport de această Decizie.

A susținut procurorul că elementul de noutate în ceea ce privește obligativitatea deciziei menționate constă în aceea că impune instanței naționale să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese, prin acte de procedură intervenite înainte de pronunțarea Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, dar operează exclusiv în cauzele pendinte la data pronunțării acesteia în contextul în care legea procesual penală în vigoare nu reglementează un remediu pentru situația în care o hotărâre se dovedește a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reținută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.

Astfel, s-a arătat că, infracțiunea ce a făcut obiectul acuzației intră sub incidența dreptului Uniunii, constituind o fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii constând în schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor sau activelor obținute ori reținute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prev. de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, instanța fiind abilitată să reexamineze pe calea recursului în casație hotărârea atacată prin prisma compatibilității acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii reținută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-107/23 PPU.

În consecință, s-a susținut că trebuie luate în considerare ca având efectul întreruptiv de prescripție, potrivit art. 155 alin. (2) din C. pen., toate actele de procedură îndeplinite de către organele judiciare anterior Deciziei CCR nr. 297/2018, în conformitate cu dispozițiile legislative prevăzute de articolul 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 (în sensul că "termenul de prescripție al răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză").

În concret, în acord cu raționamentul Curții de Apel, s-a menționat că fapta dedusă judecății s-a epuizat la data de 12.04.2017. Contrar însă argumentelor instanței, procurorul a arătat că primul act procedural de natură să producă efectul întreruptiv al prescripției, conform art. 155 alin. (1) C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, a fost efectuat la data de 27.02.2018, prin emiterea ordonanței de începere a urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunilor de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor sau activelor obținute ori reținute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, infracțiune prev. de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-a arătat că în volumul 26 la fila x DUP se regăsește Ordonanța emisă la data de 27.02.2018 în dosarul nr. x/2018, dosar reunit în urma referatului întocmit de procuror la data de 4 martie 2018, la prezentul dosar de urmărire penală, în care inculpatul a fost cercetat pentru fraudă cu fonduri europene în cadrul aceluiași proiect vizând accesarea de fonduri europene, (ordonanță anexată în copie și la prezentul recurs în casație).

În opinia Ministerului Public, începând cu data de 27.02.2018, potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (2) C. pen., a început să curgă un nou termen de prescripție, de 5 ani, care s-ar fi împlinit la data de 27.02.2023, dacă, ulterior intrării in vigoare a O.U.G. nr. 75 din 30 mai 2022, nu s-ar fi întocmit acte de procedură pentru a se asigura respectarea drepturilor inculpatului și pentru a permite apărarea corespunzătoare a acestuia, acte care au fost aduse la cunoștința inculpatului pe parcursul procesului penal, respectiv în cursul cercetării judecătorești, cu ocazia judecării cauzei atât în fond cât și în apel.

A susținut parchetul că, raportat la data comiterii infracțiunii, oricâte întreruperi ar fi intervenit, nu s-a împlinit nici termenul special al răspunderii penale, conform art. 155 alin. (4) din C. pen. constând în depășirea termenului de prescripție specială de 5 ani cu încă o dată, fapt juridic ce s-ar produce la data de 12.04.2027.

Mai mult, s-a precizat că în raport de cele reținute de ICCJ-SP în deciziile nr. 613RC/23, nr. 615RC/23 și nr. 616RC/23, aplicarea dreptului comunitar era obligatorie pentru instanța de apel, decizia recurată fiind ulterioară Hotărârii C-107/23 a CJUE.

În consecință, pentru motivele expuse, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a solicitat admiterea recursului în casație și casarea deciziei penale nr. 1436/A din data de 11.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2021, cu privire la încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen., față de inculpatul A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor sau activelor obținute ori reținute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, infracțiune prevăzută de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Potrivit art. 439 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către părți, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 08.12.2023, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 16.01.2024, dată până la care a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 16 ianuarie 2024, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a prezentei cereri de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 26 martie 2024, ocazie cu care s-au luat concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărării intimatului inculpat A. pe fondul cauzei de recurs în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând recursul în casație declarat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

În ceea ce privește cazul de casare invocat în cauză de procuror, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speță, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte constată că parchetul a susținut că, în cauză în mod greșit Curtea de Apel București a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen., față de inculpatul A., constatându-se împlinirea termenului prescripției generale a răspunderii penale.

Astfel, recurentul a criticat soluția de încetare a procesului penal dispusă față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor sau activelor obținute ori reținute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, invocându-se faptul că legalitatea soluției din apel, din data de 11.10.2023, poate fi analizată în raport de Decizia pronunțată la data de 24 iulie 2023 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Marea Cameră, în cauza C-107/23 PPU care în opinia acuzării impune instanței naționale să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese, prin acte de procedură intervenite înainte de pronunțarea Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, în cauzele pendinte.

A susținut procurorul prin recursul în casație formulat că, în speță, trebuia să se ia în considerare faptul că primul act procedural de natură să producă efectul întreruptiv al prescripției, conform art. 155 alin. (1) C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, a fost efectuat la data de 27.02.2018, prin emiterea ordonanței de începere a urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor sau activelor obținute ori reținute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, infracțiune prev. de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În opinia Ministerului Public, începând cu data de 27.02.2018, potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (2) C. pen., a început să curgă un nou termen de prescripție, de 5 ani, care s-ar fi împlinit la data de 27.02.2023, dacă, ulterior intrării in vigoare a O.U.G. nr. 75 din 30 mai 2022, nu s-ar fi întocmit acte de procedură pentru a se asigura respectarea drepturilor inculpatului și pentru a permite apărarea corespunzătoare a acestuia, acte care să fi fost aduse la cunoștința inculpatului pe parcursul procesului penal, respectiv în cursul cercetării judecătorești, cu ocazia judecării cauzei atât în fond cat și în apel. Astfel, a susținut parchetul că, raportat la data comiterii infracțiunii, oricâte întreruperi ar fi intervenit, nu s-a împlinit nici termenul special al răspunderii penale, conform art. 155 alin. (4) din C. pen. constând în depășirea termenului de prescripție specială de 5 ani cu încă o dată, fapt juridic ce s-ar produce la data de 12.04.2027.

În consecință, procurorul consideră că în mod greșit instanța de fond a constatat ca fiind împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, soluție menținută de instanța de apel prin decizia recurată în cauză.

Argumentele invocate de parchet în susținerea cererii de recurs în casație relativ la neîmplinirea termenului de prescripție sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, avea următoarea formă:

"cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituțională a României a constatat că:

"soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei din urmă decizii, instanța de control constituțional a reținut următoarele: (...) deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72); în consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (paragraful 73); astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale (paragraful 74); așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate (paragraful 76).

Prin urmare, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1) din C. pen., fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de 28.11.2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripție, calculat de la momentul săvârșirii faptei, efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

Așadar, decizia instanței de control constituțional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripția înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

În aceste coordonate, în prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu cele reținute prin decizia recurată, constată că pentru faptele reținute în sarcina inculpatului A. s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Se reține din decizia atacată faptul că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor sau activelor obținute ori reținute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reținându-se în esență că, inculpatul A., în calitate de director executiv și împuternicit pe conturile Organizației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații Amira, după ce, la data de 29.12.2016, aceasta din urmă, în temeiul contractului de finanțare nerambursabilă nr. x, încheiat în vederea implementării proiectului intitulat "Reabilitarea și modernizarea ploturilor 89/3 și 90/1 și creare bazin stocare apă la O.U.A.I. Amira, județul Ialomița", a încasat de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cu titlu de avans, suma totală de 1.583.400 RON, avans ce putea fi utilizat doar pentru plata cheltuielilor eligibile și neeligibile prevăzute în bugetul aprobat, anexă la contractul de finanțare, a schimbat destinația sumei totale de 1.378.799,49 RON din acest avans.

În cauză, instanțele de fond și apel au reținut că activitatea infracțională imputată intimatului inculpat A. s-a epuizat la data de 12.04.2017.

Totodată, se constată că limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății sunt de la 1 la 5 ani închisoare, conform dispozițiilor art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. prevede că termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

Astfel, Înalta Curte constată că în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea reținută în sarcina intimatului inculpat A., anterior menționate, termenul de prescripție incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., și anume de 5 ani, care a început să curgă de la data epuizării faptei, respectiv 12.04.2017, în mod evident în cauza pendinte fiind împlinit termenul de prescripție anterior pronunțării hotărârii din prezenta cauză.

În consecință, față de cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru faptele inculpatului A. a fost înlăturată și astfel, în mod corect prin hotărârea pronunțată în cauză, menținută prin decizia recurată, s-a dispus în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor sau activelor obținute ori reținute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

Prin urmare, motivul de casare invocat de către parchet este nefondat.

În considerarea argumentelor menționate, se constată că nu poate fi primită nici critica recurentului formulată în raport de Decizia pronunțată la data de 24 iulie 2023 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Marea Cameră, în cauza C-107/23 PPU, respectiv susținerea parchetului că nu s-a împlinit termenul de prescripție întrucât instanța trebuia să ia în considerare faptul că, actul procedural de natură să producă efectul întreruptiv al prescripției, conform art. 155 alin. (1) C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, a fost efectuat la data de 27.02.2018, prin emiterea ordonanței de începere a urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii din prezenta cauză.

Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată la data de 24.07.2023 în cauza C-107/23 PPU, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 267 TFUE de Curtea de Apel Brașov, instanța de contencios european a statuat următoarele:

Articolul 325 alin. (1) TFUE și articolul 2 alin. (1) din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 și anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanțele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curții constituționale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza încălcării principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescripției răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În schimb, dispozițiile menționate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanțele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.

Printre altele, în această decizie, s-a reținut:

"contrar standardului național de protecție referitor la previzibilitatea legii penale, care, potrivit instanței de trimitere, se limitează la neutralizarea efectului de întrerupere al actelor de procedură efectuate în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, și 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2002, standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) ar permite, cel puțin în anumite cazuri, neutralizarea efectului de întrerupere al unor acte de procedură efectuate chiar și înainte de 25 iunie 2018, dar după intrarea în vigoare a C. pen. la 1 februarie 2014, respectiv pentru o perioadă mai mare de patru ani.

În asemenea împrejurări, ținând seama de necesara punere în balanță a acestui din urmă standard național de protecție, pe de o parte, și a dispozițiilor articolului 325 alin. (1) TFUE și ale articolului 2 alin. (1) din Convenția PIF, pe de altă parte, aplicarea de către o instanță națională a standardului menționat pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, trebuie considerată ca fiind de natură să compromită supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 110 din prezenta hotărâre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion și alții, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, EU:C:2021:1034, punctul 212).

În consecință, este necesar să se considere că instanțele naționale nu pot, în cadrul procedurilor jurisdicționale prin care se urmărește sancționarea pe plan penal a infracțiunilor de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, să aplice standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum este menționat la punctul 119 din prezenta hotărâre, pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale."

În acord cu cele reținute prin decizia recurată, se constată că din considerentele deciziei CJUE invocate de parchet, rezultă că aplicabilitatea Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale trebuie limitată doar cu privire la actele de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale efectuate în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018 (data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial) și 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022), fără a putea fi aplicată în mod retroactiv, astfel încât să neutralizeze efectul de întrerupere al unor acte de procedură efectuate anterior datei de 25 iunie 2018.

Astfel, prin decizia invocată, s-a făcut o distincție între actele de procedură emise anterior datei de 25.06.2018 și respectiv cele emise în perioada 25.06.2018 -30.05.2022, considerându-se că, doar primele sunt de natură să întrerupă cursul prescripției răspunderii penale în cauzele care au ca obiect infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, prin înlăturarea aplicării retroactive a Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale.

În speță, instanțele de fond și apel au constatat că, infracțiunea imputată inculpatului A. s-a epuizat la data de 12.04.2017 și de asemenea, că primul act procedural de natură să producă efectul întreruptiv al prescripției, conform art. 155 alin. (1) C. pen., a fost efectuat la data de 17.09.2021 (ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale).

În consecință, instanța de apel a constatat că în speță nu au fost realizate acte de procedură care să întrerupă cursul prescripției răspunderii penale anterior datei de 25.06.2018, (data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale), toate actele de procedură de natură să producă efectul întreruptiv al prescripției fiind așadar efectuate ulterior publicării acestei decizii.

Totodată, în mod întemeiat a precizat instanța de apel că "și în ipoteza în care Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale ar fi aplicată în mod limitat, doar cu privire la actele de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale efectuate în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018 și 30 mai 2022, conform considerentelor anterior citate ale Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate la data de 24.07.2023 în cauza C-107/23 PPU, instanța de apel constată că în speța dedusă judecății nu există nici un act de procedură emis anterior acestui interval de timp. Așadar, toate actele de procedură care potrivit art. 155 alin. (1) C. pen. ar fi fost apte să întrerupă prescripția răspunderii penale au fost efectuate ulterior publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, aceste acte neproducându-și însă efectul întreruptiv nici prin raportare la jurisprudența relevantă a Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nici la cea a Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum s-a arătat în precedent. Cu alte cuvinte, chiar și în ipoteza neaplicării standardului național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), termenul de prescripție a răspunderii penale cu privire la infracțiunea pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată s-a împlinit."

În raport de cele reținute, se constată că, în cauza pendinte, în mod corect s-a constatat intervenită prescripția răspunderii penale, cu consecința încetării procesului penal, contrar argumentelor parchetului, decizia recurată nefiind în contradicție cu Decizia CJUE invocată de acesta.

Referitor la critica Ministerului Public relativ la caracterul întreruptiv al actelor de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, (cu referire la ordonanța de începere a urmăririi penale in rem din 27.02.2018), aceasta nu poate fi primită, întrucât recunoașterea caracterului întreruptiv al cursului prescripției urmăririi penale, așa cum s-a susținut prin recursul în casație de față, a unui act de procedură ce nu ar fi trebuit comunicat inculpatului, ar contraveni considerentelor expuse de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 358/2022.

Așa cum s-a arătat, prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut că "se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. asupra persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilității acesteia de a cunoaște aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și al începerii cursului unui nou termen de prescripție. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menționat este și data de la care începe să curgă și poate fi calculat noul termen de prescripție. A accepta soluția contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului și care au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripției speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din C. pen..".

Concret, sancționând pasivitatea legiuitorului în a reglementa în mod corespunzător cazurile de întrerupere a cursului termenului de prescripție a răspunderii penale ulterior publicării Deciziei nr. 297/2018, instanța de contencios constituțional a statuat explicit în sensul inexistenței după acest moment a vreunui caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74).

Prin urmare, având în vedere această statuare a instanței de contencios constituțional, precum și natura juridică a normelor care privesc întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale și incidența principiului legii penale mai favorabile, se constată că nu poate fi recunoscut caracterul întreruptiv în favoarea actelor de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, invocate de procuror în motivele de recurs în casație.

Pe de altă parte, se impune precizarea că, CJUE subliniază că, cerințele de previzibilitate, precizie, neretroactivitatea legii penale constituie expresia specifică a principiului securității juridice, principiu fundamental al dreptului Uniunii, element esențial al statului de drept care este identificat la art. 2 TUE atât ca valoare fondatoare a Uniunii, cât și ca valoare comună statelor membre (paragr. 114 cauza C-107/23 di