ÎCCJ, Decizia nr. 9/2024

Ședința publică din data de 1 aprilie 2024

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 753 din data de 14 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul inculpat A. împotriva încheierii nr. 8/C din data de 11 octombrie 2023, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2021.1.

A fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte – secția penală a reținut, în esență, că prin încheierea penală nr. 8/C din data de 11 octombrie 2023, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2021.1, a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 141 din data de 05 aprilie 2022, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2021, prin care, în procedura prevăzută de art. 342 și următoarele C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, privindu-l pe același inculpat, dispunându-se, totodată, începerea judecății.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul A. a formulat contestație în anulare, indicând cazul prevăzut de art. 426 lit. d) din C. proc. pen., solicitând admiterea în principiu a contestației în anulare și suspendarea executării hotărârii atacate prin care instanța de cameră preliminară a respins contestația și s-a dezinvestit de această procedură, până la soluționarea contestației în anulare, fixarea unui termen de judecată după admiterea în principiu, admiterea contestației în anulare, desființarea încheierii nr. 8/11.10.2023 și acordarea unui alt termen pentru compunerea legală a completului, cu consecința rejudecării cauzei după desființare, având ca obiect administrarea oficială a înscrisului emis de B. și analiza contestației în procedura camerei preliminare.

Examinând contestația în anulare formulată de către inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Cu privire la admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, Înalta Curte a reținut că această cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale, fiind o cale de atac de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii anulând hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură (error in procedendo).

Înalta Curte – secția penală a reținut că inculpatul A. a declarat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. d) din C. proc. pen., împotriva încheierii nr. 8/C din data de 11 octombrie 2023 pronunțată de judecătorii de cameră preliminară de la Înalta Curte, în dosarul nr. x/2021.1, încheiere prin care nu s-a soluționat fondul cauzei.

În acest sens, s-a reținut că prin decizia nr. 804 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 154 din 19 februarie 2018, Curtea Constituțională a statuat că formularea contestației în anulare cu privire la încheierile pronunțate de judecătorul de cameră preliminară prin care nu s-a soluționat fondul cauzei, indiferent de motivul invocat, este inadmisibilă.

Totodată, în decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 18, Curtea Constituțională a reținut că, indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Or, în atare condiții, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Totodată, față de soluția de respingere, ca inadmisibilă, a contestației în anulare formulată de inculpatul A., instanța supremă a constatat că cererea de suspendare a executării hotărârii a rămas fără obiect, iar cererea de recuzare nu poate face obiectul analizei în această cauză.

Împotriva deciziei penale nr. 753 din data de 14 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2023, contestatorul inculpat A. a formulat contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2024. Primul termen a fost fixat, în mod aleatoriu, la data de 4 martie 2024, termen la care judecarea cauzei s-a amânat, față de lipsa contestatorului și a apărătorului ales al acestuia. La termenul din data de 1 aprilie 2024, au avut loc dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor fi reluate.

Prin contestația formulată de contestatorul inculpat A., s-a arătat, în esență, că o astfel de contestație este admisibilă, din perspectiva art. 425

1

alin. (1) teza a II-a, alin. (2) și alin. (3) din C. proc. pen., deoarece se referă la o hotărâre definitivă fără cale de atac ce vizează vătămarea uni interes legitim referitor la recuzarea președintelui de complet învestit cu judecarea unei contestații, în procedura camerei preliminare, hotărâre ce nu trebuie confundată cu hotărârile definitive care au avut cale de atac, respectiv hotărârile rămase definitive prin neapelare, hotărârile date în apel și hotărârile pronunțate de o instanță de apel incompatibilă, fie în apel în faza de judecată, fie în calea contestației în procedura camerei preliminare, reglementate în cazurile contestației în anulare prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

Contestatorul inculpat a invocat și nulitatea absolută a hotărârii atacate, respectiv decizia nr. 753/14.11.2023, având în vedere că, deși instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare "examinează admisibilitatea in principiu, în camera de consiliu", potrivit art. 431 alin. (1) din C. proc. pen., în cauză, instanța a examinat admisibilitatea în principiu în ședință publică, în prezența mai multor avocați și justițiabili.

Totodată, s-a susținut că, prin soluția pronunțată, contestatorul a fost vătămat în interesul său legitim de a uza de un caz de incompatibilitate a instanței de apel, imediat după ce a luat cunoștință despre acest caz, prin interpretarea greșită a textului de lege prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza a II-a din C. proc. pen., care se referă la incompatibilitatea unei instanțe de apel care judecă atât hotărârile pronunțate în apel cât și hotărârile contestate la o instanță de apel, ca instanță superioară.

Astfel, contestatorul inculpat A. a arătat că, din cuprinsul dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen. și art. 24 din Legea nr. 304/2022, rezultă că secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă ca instanță de apel și contestațiile împotriva hotărârilor pronunțate de însăși secția penală în primă instanță, așa cum sunt și încheierile (hotărârile) soluționate în faza procedurii de cameră preliminară. Cu alte cuvinte, o instanță de apel incompatibilă se poate încadra atât în situația când judecă în apel cât și în situația în care judecă în calea de atac a contestațiilor, situații totuși total diferite.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestatorul inculpat A., constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 129 din Constituție, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Această normă constituțională consacră pe de o parte, dreptul subiectiv al oricărei părți a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum și dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate și, pe de altă parte, faptul că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condițiile legii.

Dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, în acord cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Însă, dreptul garantat de dispozițiile constituționale anterior menționate, nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, fără a putea fi supus vreunei condiționări, ci legiuitorul stabilește reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale (în acest sens, deciziile Curții Constituționale, nr. 250 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 12 august 2004 și nr. 52 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005).

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul la un proces echitabil nu este un drept absolut, acesta putând fi supus unor restricționări legitime (Cauza Z și alții împotriva Regatului Unit, 29392/95, hotărârea din 10.05.2001).

În privința căilor de atac, legiuitorul reglementează categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele și forma de declarare a acestora, instanța la care se depun, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți reține că art. 425

1

din C. proc. pen. reglementează dispoziții generale referitoare la calea ordinară de atac a contestației, care se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, textul de lege fiind aplicabil când legea nu prevede altfel.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 5 din 4 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut că, în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, concluzie ce se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 din C. proc. pen.

Dispozițiile art. 431 din C. proc. pen. vizează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare, cu privire la care legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate în cadrul acestei proceduri

Prevederile art. 432 din C. proc. pen. reglementează procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4) se referă explicit la căile de atac în materia contestației în anulare, respectiv sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă. În concluzie, dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. vizează exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

Prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale incidente, se constată că, în cauză, contestatorul inculpat A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva deciziei penale nr. 753 din data de 14 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2023, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 8/C din data de 11 octombrie 2023, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2021.1.

Prin urmare, hotărârea atacată este pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, fiind o hotărâre definitivă cu privire la care legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi de atac.

Astfel, se constată că, în cauză, contestatorul a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunțată și care nu este susceptibilă de a face obiectul unei alte căi de atac ordinare sau extraordinare.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În consecință, având în vedere că prin lege, nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, Înalta Curte – Completul de 5 Judecători constată că exercitarea contestației împotriva deciziei penale nr. 753 din data de 14 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2023, nu este admisibilă, întrucât în situația contrară, s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile ... pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Astfel cum s-a reținut în jurisprudența constantă a instanței supreme, inclusiv în considerentele hotărârii atacate, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 753 din data de 14 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 753 din data de 14 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 aprilie 2024.