ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 09 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial Craiova împotriva deciziei penale nr. 1743 din 26 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 137/31.10.2022, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 5 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 2 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 2 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 4 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 4 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul H. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 3 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 2 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul J. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul K. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 2 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata S.C. O. S.R.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 2 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata S.C. P. S.R.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022).

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 2 acte materiale.

În baza art. 250

1

și 2 C. proc. pen. s-au menținut măsurile asigurătorii instituite în faza urmăririi penale, de D.N.A. Serviciul Teritorial Craiova,

În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns acțiunea civilă și s-a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect acțiunea civilă exercitată de către partea civilă APIA în contradictoriu cu inculpații și partea responsabilă civilmente Consiliul Local Punghina, precum și desființarea înscrisurilor menționate la filele x din rechizitoriu cu termen de judecată la data de 09.12.2022.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A.- Serviciul Teritorial Craiova.

Prin decizia nr. 1743 din 26 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a fost respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A.- Serviciul Teritorial Craiova.

Curtea de Apel Craiova a reținut că prin actul de sesizare al instanței au fost trimiși în judecată nu mai puțin de 17 inculpați, activitatea infracțională imputată fiecăruia s-a desfășurat în intervale de timp diferite și singurele critici aduse de către apelant au vizat inaplicarea instituției prescripției răspunderii penale în lumina incidenței hotărârii Taricco din 08 septembrie 2015, ulterior în sprijinul motivului de apel fiind invocată și hotărârea din data de 24 iulie 2023, pronunțată în cauza C/107/2023, astfel că a examinat cauza prin raportare la motivele de apel invocate, respectiv inaplicabilitatea instituției prescripției răspunderii penale în raport cu natura infracțiunilor săvârșite de către cei 17 inculpați care nu au solicitat, conform art. 18 C. proc. pen., continuarea procesului penal.

S-a constatat că, în raport cu natura infracțiunilor imputate celor 17 inculpați - infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prevăzute de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. - s-ar pune problema incidenței celor statuate în cauza Taricco (C-105/14), 8 septembrie 2015, însă s-a apreciat de instanța de apel că situația premisă ce a determinat CJUE să aprecieze asupra înlăturării instituției prescriptiei răspunderii penale nu se verifică în speța de față cel puțin din următoarele motive, și anume:

- obiectul răspunderii analizate de către comisie este reprezentat de fraude grave în materie de TVA. Articolul 2 alin. (1) din această convenție prevede că trebuie considerată fraudă gravă oricare fraudă care implică o sumă minimă care urmează să fie stabilită de fiecare stat membru. Această sumă minimă nu poate fi stabilită la o sumă mai mare de 50 000 de euro;

- se face referire la întreruperea termenului de prescripție care generează o nouă prelungire (în legislația română - prescripția specială), or, decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 aduce lămuriri clare în sensul inexistenței unei cauze de întrerupere a prescripției;

- în speță se reține aplicabilitatea termenului general de prescripție;

- legislația română nu prevede termene de prescripție diferite în cazul săvârșirii de infracțiuni contra propriilor interese, activitățile ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii fiind supuse acelorași termene de prescripție, neputând fi ignorate principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor, potrivit cărora, printre altele, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau omisiune care, în momentul săvârșirii, nu constituia infracțiune potrivit dreptului intern sau dreptului internațional;

- nu se poate vorbi de un fenomen generalizat privind săvârșirea unor infracțiuni de natură a aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Este adevărat însă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, din data de 24 iulie 2023, pronunțată în cauza C/107/2023, a venit cu unele precizări în sensul înlăturării incidenței instituției prescripției răspunderii penale, însă instanța de apel a considerat că sunt inaplicabile.

Astfel, potrivit Curții de Justiție a Uniunii Europene, "instanțele naționale nu pot (…) să aplice standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) (…) pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale".

Or, persoanele care invocă aplicarea principiului mitior lex chiar nu doresc să pună/repună în discuție "întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018", ideea de bază a deciziilor Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022 fiind aceea că există o formă intermediară a C. pen. (cea dintre 25.06.2018 și 30.05.2022) care nu mai prevede cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale.

Prin Decizia nr. 67/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că "normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial)" și se supun principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen., deoarece i-a fost solicitat să pronunțe o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

"Dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură sunt norme de drept substanțial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului tempus regit actum". Răspunsul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost unul normal, observându-se că, potrivit jurisprudenței obligatorii a Curții Constituționale (Decizia nr. 297/2018), prescripția răspunderii penale a fost considerată o instituție de drept material și, întrucât produce efecte asupra regimului răspunderii penale, aceasta este supusă exigențelor care derivă din principiul legalității incriminării.

De aceea, chiar și dacă s-ar considera că instanța europeană ar fi spus să nu se mai aplice sau să nu se mai țină cont de Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ceea ce de fapt nu s-a spus), tot va trebui să se aibă în vedere Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale (ceea ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a spus) și să se considere în mod judicios că forma pe care a prezentat-o C. pen. între 25.06.2018 și 30.05.2022 reprezintă "legea penală mai favorabilă", lege care trebuie aplicată în acord cu art. 5 C. pen., art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 49 alin. (1) din Cartă.

S-a subliniat și că, prin Decizia nr. 265/2014, Curtea Constituțională a statuat că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile .

Prin urmare, chiar dacă modificarea, completarea sau abrogarea vizează doar o singură dispoziție dintr-o lege, există obligația statuată de Curtea Constituțională în vederea raportării la întreaga formă a respectivei legi (C. pen. fiind, la bază, Legea nr. 286/2009).

În opinia Curții, aceasta înseamnă că, dacă se face raportarea la "abrogarea" dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., survenită prin Decizia nr. 297/2018, dat fiind că inexistența cazurilor care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale a avut loc în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, atunci există obligația de a alege C. pen. în integralitatea sa, în forma pe care a prezentat-o între 25.06.2018 și 30.05.2022.

Mergând mai departe cu analiza deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene se observă în constatările din parag. 120 că:

"Or, aplicarea unui standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) trebuie diferențiată de cea a standardului național de protecție examinat de Curte în Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. și M. B. (C 42/17) prin care s-a statuat - Articolul 325 alin. (1) și (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanței naționale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracțiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziții interne în materie de prescripție care intră sub incidența dreptului material național (…)".

Îndemnul de mai sus este adresat instanțelor din Italia, însă în România chiar Curtea Constituțională a precizat că trebuie lăsate neaplicate în integralitate dispozițiile interne în materie de prescripție, respectiv acele dispoziții interne care reglementau cauzele de întrerupere a termenului de prescripție [art. 155 alin. (1) C. pen..], dat fiind că au fost declarate neconstituționale. Așa cum s-a arătat deja, forma C. pen. român dintre 25.06.2018 și 30.05.2022 a reprezentat "lege penală mai favorabilă" tocmai pentru că nu a conținut dispoziții interne în materie de întrerupere a termenului de prescripție.

Principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia instanțele naționale de drept comun ale unui stat membru sunt ținute de deciziile curții constituționale, precum și de cele ale instanței supreme ale acestui stat membru și nu pot, din acest motiv și cu riscul angajării răspunderii disciplinare a judecătorilor în cauză, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară unor dispoziții ale dreptului Uniunii care au efect direct."

Cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin acest răspuns nu au caracter de noutate, dat fiind că același răspuns a fost oferit și anterior în cauza C-357/19 - Euro Box Promotion. Singura diferență notabilă este aceea că, prin hotărârea pronunțată recent în data de 24 iulie 2023 (cauza C-107/23 Lin), s-a referit și la deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu doar la deciziile curții constituționale ["(…) precum și de cele ale instanței supreme ale acestui stat membru"].

Pentru comparație, a fost redată hotărârea anterioară, pronunțată în cauza Euro Box Promotion, unde există trimitere doar către deciziile curții constituționale:

"Principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia instanțele naționale de drept comun sunt ținute de deciziile curții constituționale naționale și nu pot, din acest motiv și cu riscul săvârșirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, articolului 325 alin. (1) TFUE sau Deciziei 2006/928."

S-a mai subliniat că, în raport cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale au caracter obligatoriu. De asemenea, art. 126 alin. (3) din Constituția României arată că Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale, iar conform art. 477 alin. (3) C. proc. pen., dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe. Nu în ultimul rând, art. 20 alin. (2) din Constituția României stabilește că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Prin urmare, s-a apreciat că în perioada cuprinsă între data publicării Deciziei nr. 297/2018, respectiv data de 25.06.2018 și data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, respectiv data de 30.05.2022, dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. au ieșit din fondul activ al legislației, încetându-și efectele juridice în urma aplicării Deciziei nr. 297/2018.

În prezent, începând cu data de 30.05.2022, art. 155 alin. (1) C. pen., are următorul cuprins:

"Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

În acord cu jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 1092 din data de 18.12.2012, publicată în M. Of. nr. 67/31.01.2013, Decizia nr. 473 din data de 8.08.2018, publicată în M. Of. nr. 942/7.11.2018) și cu Decizia nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea de apel a constatat că prin efectele sale prescripția înlătură răspunderea penală, aparținând dreptului substanțial, și nu dreptului procesual. Chiar dacă prin înlăturarea răspunderii penale se înlătură și acțiunea penală, acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect de ordin material.

Prin urmare, dat fiind caracterul de normă de drept material, a dispozițiilor legale referitoare la prescripția răspunderii penale, și implicit la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, în situația în care aceste dispoziții au fost modificate sau și-au încetat efectele juridice, ca o excepție de la aplicarea principiului activității legii penale, prevăzut de art. 3 C. pen., se impune aplicarea legii penale mai favorabile, în temeiul art. 15 alin. (2) din Constituție, reflectat în art. 5 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de apel a mai constatat că se impune numai în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale. Prin urmare, acest principiu este aplicabil, cu referire la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, numai infracțiunilor care s-au săvârșit anterior datei de 30.05.2022, dată la care dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. au fost puse în acord cu deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, în cauzele care nu au fost soluționate definitiv până în prezent.

În cauză, acțiunea penală exercitată împotriva celor 17 inculpați are ca obiect tragerea acestora la răspundere penală pentru săvârșirea, infracțiunii incriminate de prevederile art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep., fapte săvârșite la date diferite care vor reprezenta punctul de plecare în calcularea termenului de prescripție.

Astfel, pentru inculpatul A. - 30.04.2014, pentru inculpatul B. - 09.04.2012, pentru inculpata C. - 11.08.2011, pentru inculpatul F. - 05.03.2014, pentru inculpata L. - 05.03.2014, pentru inculpatul N. - 16.11.2012, pentru inculpatul J. - 05.10.2010, pentru inculpatul I. - 16.11.2012, pentru inculpatul K. - 11.07.2011, pentru inculpatul, H. - 16.11.2012, pentru inculpatul M. 15.05.2012, pentru inculpatul G. - 05.03.2014, pentru inculpatul E. - 05.03.2014, pentru inculpatul D. - 16.11.2012, pentru inculpata S.C. P. S.R.L. - 11.08.2011, pentru inculpata S.C. O. S.R.L. - 09.04.2012 și pentru inculpata S.C. Q. S.R.L. - 16.11.2012 .

În C. pen. din 1968, art. 123 prevedea:

"Cursul termenului prescripției prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal".

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009, privind C. pen., a fost abrogat cel din 1968. În art. 155 alin. (1) C. pen., se prevedea:

"cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Acest text de lege și-a încetat efectele în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, ca urmare a Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale.

Ulterior, la 30.05.2022, prin O.G. nr. 71/2022, art. 155 alin. (1) C. pen. s-a modificat, având următorul cuprins:

"(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Prin urmare, întrucât în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., referitoare la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale au încetat să mai aibă efecte juridice, dispozițiile C. pen. în vigoare în perioada menționată constituie legea penală mai favorabilă pentru inculpați.

Pe cale de consecință, termenele de prescripție a răspunderii penale pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite de inculpați se raportează numai la dispozițiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece în lipsa unor dispoziții referitoare la întreruperea cursului prescripției nu începea un nou termen de prescripție și nici socotirea ca fiind împlinit a termenului de prescripție, în cazul depășirii cu încă o dată a acestuia.

Curtea a constatat, așadar, că termenele de prescripție se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) și (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații A., B., C., R., F., L., N., J., I., K., H., M., G., E., D., S.C. P. S.R.L., S.C. O. S.R.L. și S.C. Q. S.R.L. au fost trimiși în judecată.

Astfel, infracțiunea prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep., prevedea o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen. termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. este de 8 ani și se socotește împlinit cel mai târziu la data de 29.04.2022 (în raport de cea mai recentă faptă cercetată în cauză), astfel că și pentru infracțiunile săvârșite de către cei 17 inculpați a intervenit prescripția răspunderii penale, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului.

Hotărârea din apel a fost comunicată la 1 noiembrie 2023 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova.

Data până la care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova avea posibilitatea de declarare a recursului în casație este 4 decembrie 2023, inclusiv.

Împotriva hotărârii instanței de apel, a declarat recurs în casație, la data de 27 noiembrie 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, prin procuror șef-serviciu, prin adresa nr. x/2023, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Astfel, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul a criticat hotărârea atacată din perspectiva faptului că, în mod greșit, a fost menținută soluția de încetare a procesului penală față de inculpații A., B., C., F., L., N., J., S., K., H., M., G., E., D., S.C. P. S.R.L., S.C. O. S.R.L. și S.C. Q. S.R.L., cu ignorarea principiilor statuate prin hotărârea din 24 iulie 2023 (cauza C-107/23) a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., au fost depuse concluzii de inculpatul E..

De asemenea, din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare cu intimatul inculpat N. rezultă că acesta este decedat. În acest context, s-a procedat la verificarea în D.E.P.A.B.D. rezultând, într-adevăr, că intimatul inculpat este decedat din data de 24 septembrie 2023 .

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 29 decembrie 2023, iar procedură de comunicare a recursului în casație era îndeplinită.

La dosar nu au fost depuse alte concluzii scrise, astfel că la data de 18 ianuarie 2024 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acesteia și trimiterea cauzei spre judecare în complet de 3 judecători.

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., susținând, în esență, că încetarea procesului penal față de inculpați în raport cu deciziile instanței de control constituțional, a fost dispusă în mod eronat.

Ca atare, instanța de recurs în casație va evalua problema intervenirii prescripției răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, precum și la decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, avea următoarea formă:

"cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituțională a României a constatat că:

"soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei din urmă decizii, instanța de control constituțional a reținut următoarele: (...) deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72); în consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (paragraful 73); astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale (paragraful 74); așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate (paragraful 76).

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de 28.11.2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripție, calculat de la momentul săvârșirii faptei, efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

Astfel, decizia instanței de control constituțional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit. Potrivit alin. (1) lit. c) din articolul anterior menționat, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că acțiunea penală exercitată împotriva celor 17 inculpați a avut ca obiect tragerea acestora la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii incriminate de prevederile art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fapte care au fost săvârșite la date diferite, de la care se va proceda la calcularea termenului de prescripție.

Astfel, pentru inculpatul A. - 30.04.2014, pentru inculpatul B. - 09.04.2012, pentru inculpata C. - 11.08.2011, pentru inculpatul F. - 05.03.2014, pentru inculpata L. - 05.03.2014, pentru inculpatul N. - 16.11.2012, pentru inculpatul J. - 05.10.2010, pentru inculpatul I. - 16.11.2012, pentru inculpatul K. - 11.07.2011, pentru inculpatul H. - 16.11.2012, pentru inculpatul M. 15.05.2012, pentru inculpatul G. - 05.03.2014, pentru inculpatul E. - 05.03.2014, pentru inculpatul D. - 16.11.2012, pentru inculpata S.C. P. S.R.L. - 11.08.2011, pentru inculpata S.C. O. S.R.L. - 09.04.2012 și pentru inculpata S.C. Q. S.R.L. - 16.11.2012 .

Infracțiunea prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen. termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani și se socotește împlinit cel mai târziu la data de 29.04.2022 (în raport de cea mai recentă faptă cercetată în cauză), motiv pentru care și pentru infracțiunile săvârșite de către cei 17 inculpați a intervenit prescripția răspunderii penale, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel.

Prin urmare, instanța de control judiciar, prin decizia pronunțată la data de 26 octombrie 2023, în mod corect a constatat incidența răspunderii penale, cu consecința încetării procesului penal.

Totodată, Parchetul a mai considerat că dacă s-ar accepta că de la publicarea Deciziei nr. 358/2022 nu a operat niciun act de întrerupere a prescripției răspunderii penale s-ar crea un risc sistemic de impunitate pentru infracțiuni grave de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale UE sau de corupție în general, invocând cauza CJUE "Taricco 1".

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut în jurisprudența sa semnificația calificării în dreptul intern al statelor membre a anumitor instituții juridice și a eficienței standardelor de protecție consacrate de dreptul național. Curtea a arătat că principiul legalității infracțiunilor și pedepselor prevăzut de art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene are același înțeles și același domeniu de aplicare precum dreptul garantat prin CEDO. Curtea a arătat însă că statele membre au libertatea să prevadă în ordinea juridică proprie că regimul prescripției răspunderii penale ține, asemenea normelor privind definirea infracțiunilor și stabilirea pedepselor, de dreptul penal material și este, ca atare, supus, la fel ca aceste din urmă norme, principiului legalității infracțiunilor și pedepselor. De asemenea, autoritățile și instanțele naționale sunt libere să aplice standarde naționale de protecție a drepturilor fundamentale, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, și nici supremația, unitatea și caracterul efectiv al dreptului Uniunii.

Standardul național de protecție circumscris exigențelor ce derivă din principiul legalității incriminării și a pedepsei este superior celui consacrat prin jurisprudența CEDO, incluzând în domeniul de aplicare a principiului legalității incriminării și normele în materia prescripției răspunderii penale.

Consecința includerii în dreptul național a normelor în materia prescripției răspunderii penale în domeniul de aplicare a principiului legalității incriminării rezidă în obligația autorităților judiciare de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate, astfel cum rezultă acestea din conținutul art. 7 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special sub aspectul cerinței ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă și neretroactivă.

În Cauza C42/17 ("Taricco 2"), CJUE a reținut că "principiul neretroactivității legii penale se opune în special ca o instanță să poată, în cursul unei proceduri penale, fie să sancționeze penal un comportament care nu este interzis de o normă națională adoptată înainte de săvârșirea infracțiunii imputate, fie să agraveze regimul răspunderii penale a celor care au făcut obiectul unei astfel de proceduri". Prin aducerea la îndeplinire a obligației de a nu aplica dispozițiile din dreptul intern care permiteau constatarea intervenirii prescripției (obligație stabilită anterior de Curte în "Taricco 1") se aduce atingere principiului legalității incriminării, astfel încât "acestor persoane li s-ar putea aplica, din cauza neaplicării acestor dispoziții, sancțiuni pe care, după toate probabilitățile, le-ar fi evitat dacă respectivele dispoziții ar fi fost aplicate. Astfel, persoanele menționate ar putea fi supuse în mod retroactiv unor condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii" (paragraful 60). Curtea a arătat că "Dacă instanța națională ar fi astfel determinată să considere că obligația de a lăsa neaplicate dispozițiile în cauză ale C. pen. se lovește de principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, ea nu ar trebui să se conformeze acestei obligații, iar aceasta chiar dacă respectarea obligației respective ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu dreptul Uniunii" (paragraful 61).

Astfel fiind, susținerea procurorului în sensul aplicabilității cauzei "Taricco 1" nu poate fi reținută de către instanța de recurs în casație.

Cât privește incidența Hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-107/23 PPU (Hotărârea Lin), invocată de procuror în susținerea recursului în casație, Inalta Curte reține următoarele:

Prin Hotărârea pronunțată în cauza C-107/23 PPU (Hotărârea Lin), Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) a declarat:

"1) Articolul 325 alin. (1) TFUE și articolul 2 alin. (1) din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 și anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanțele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curții constituționale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza încălcării principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescripției răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În schimb, dispozițiile menționate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanțele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.

2) Principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia instanțele naționale de drept comun ale unui stat membru sunt ținute de deciziile curții constituționale, precum și de cele ale instanței supreme ale acestui stat membru și nu pot, din acest motiv și cu riscul angajării răspunderii disciplinare a judecătorilor în cauză, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară unor dispoziții ale dreptului Uniunii care au efect direct."

Preliminar, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că obiectul pe fond al cauzei îl constituie infracțiunea prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, infracțiune inclusă în Secțiunea a 4

1

-a "Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene".

Astfel, ratione materiae, aceasta poate face obiectul examenului de conformitate cu interpretarea dată de CJUE în hotărârea pronunțată în cauza C-107/23 din 24.07.2023. Această hotărâre a fost generată de o sesizare vizând interpretarea dispozițiilor dreptului intern care reglementează materia prescripției răspunderii penale, în legătură cu principiile legalității incriminării și pedepsei și regimul aplicării legii penale mai favorabile, prin prisma respectării dreptului Uniunii, a art. 325 alin. (1) din TFUE, art. 49 alin. (1) din Cartă, art. 2 din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene (par. 73-74 din Hotărâre).

Despre procedura prevăzută de art. 267 din TFUE, Curtea de Justiție notează că aceasta e întemeiată pe o separare clară a funcțiilor între statele naționale și Curte, și că instanța națională este singura competentă să constate și să aprecieze situația de fapt din litigiul național, precum și să interpreteze și să aplice dreptul național (pct. 76 din Hotărârea C-107/23 din 24.07.2023).

Așadar, CJUE furnizează elemente de interpretare a dreptului Uniunii, în coordonatele fixate de instanța de trimitere, necesare pentru soluționarea litigiului asupra căruia urmează să se pronunțe (pct. 23 din Hotărârea din 5 decembrie 2017, Cauza C-42/17, Marea Cameră; Hotărârea din 5 iulie 2016, Ognyanov, C-614/14, EU:C:2016:514, pct. 16), în cazul infracțiunilor de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Din cuprinsul considerentelor Hotărârii Lin se poate observa că informațiile și explicațiile instanței de trimitere conțin omisiuni și informații neconforme ce influențează, în ansamblu, procesul de interpretare pe componenta efectelor deciziilor Curții Constituționale, a interdicției retroactivării/ultraactivării unei legi penale mai severe, a respectării principiului legalității incriminării și pedepsei (pct. 102, 111, 119, 121, 122).

În primul rând, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în ceea ce privește deciziile Curții Constituționale, efectele acestora se aplică nu doar în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea în Monitorul oficial (facta futura), așa cum a explicat instanța de trimitere, ci și situațiilor juridice pendinte și, în mod excepțional, unor situații care au devenit facta praeterita, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituție și a jurisprudenței dezvoltate pe marginea acestuia de către Curtea Constituțională (Decizia nr. 847 din iulie 2008, Decizia nr. 26 din 3 martie 2016).

În al doilea rând, informațiile neconforme oferite de instanța de trimitere cu privire la calificarea normelor care reglementează legalitatea incriminării și legalitatea sancțiunilor penale, activitatea legii penale și a principiilor adiacente, au condus și la ignorarea efectului aplicării ultraactive/retroactive a legii penale mai severe, principii de bază ale dreptului Uniunii și jurisprudenței CEDO.

Interdicția aplicării retroactive a legii penale mai severe în procesul penal, în cazul unei succesiuni de legi penale în timp, este consacrată de Constituție (art. 15 alin. (2), de C. pen. (art. 1, 2 și 5), dar și de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (art. 7) și de Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene (art. 49), care interzic aplicarea retroactivă a legii penale mai severe, concept esențial, adiacent principiului legalității incriminării și sancțiunilor penale, indisolubil legat de statul de drept, valoare primară pe care se întemeiază Uniunea (art. 2 TUE).

Or, lăsarea neaplicată a Deciziilor Curții Constituționale și a Deciziei nr. 67 din 2022 a Inaltei Curți de Casație și Justiție conduce fie la ultraactivitatea legii penale, respectiv a art. 155 alin. (1) C. pen. în configurarea anterioară scoaterii lui din fondul normativ prin deciziile Curții Constituționale, fie aplicarea retroactivă a acelorași prevederi pentru perioada anterioară Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022, în forma actuală a textului.

Stabilind că prevederile inițiale ale art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, Curtea Constituțională a consființit disparția totală a acestuia din ordinea juridică internă. Altfel spus, între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul oficial a Deciziei nr. 297 a CCR) și 30 mai 2022 (data publicării O.U.G. nr. 71/2022) nu a mai existat niciun caz de întrerupere a termenelor de prescripție a răspunderii penale.

În scopul de a acoperi acest vid, prin O.U.G. nr. 71/2022 a fost modificat C. pen., și în cuprinsul art. 155 alin. (1) a fost reglementată, în conținut, instituția întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale. Norma astfel modificată începând cu 30 mai 2022 conține dispoziții mai severe, deoarece până la această dată nu exista niciun caz de întrerupere al termenului prescripției răspunderii penale, pe când, în noua configurare juridică, cursul acesteia se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

Așadar, cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile O.U.G. nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ (30 mai 2022) și nicidecum retroactiv în cauzele pendinte, întrucât nu au natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

Așa cum s-a expus anterior, în Cauza C42/17 ("Taricco 2"), CJUE a reținut că "principiul neretroactivității legii penale se opune în special ca o instanță să poată, în cursul unei proceduri penale, fie să sancționeze penal un comportament care nu este interzis de o normă națională adoptată înainte de săvârșirea infracțiunii imputate, fie să agraveze regimul răspunderii penale a celor care au făcut obiectul unei astfel de proceduri". Prin aducerea la îndeplinire a obligației de a nu aplica dispozițiile din dreptul intern care permiteau constatarea intervenirii prescripției (obligație stabilită anterior de Curte în "Taricco 1") se aduce atingere principiului legalității incriminării, astfel încât "acestor persoane li s-ar putea aplica, din cauza neaplicării acestor dispoziții, sancțiuni pe care, după toate probabilitățile, le-ar fi evitat dacă respectivele dispoziții ar fi fost aplicate. Astfel, pers