ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 27 februarie 2024

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 115 din data de 25.10.2021 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, s-au dispus următoarele:

Cu privire la inculpatul A. s-a dispus condamnarea la:

- 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe timp de 2 ani pentru infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale).

S-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 91, 92 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a)-e) C. pen.:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență,

În temeiul art. 93. alin. (2) lit. d) C. pen. inculpatului i s-a impus obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței.

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității la Consiliul Local Deva - Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., care reglementează situațiile în care se revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 1357 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă promovată de partea civilă Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură și obligat inculpatul A. să plătească părții civile suma de 390.358,84 RON daune materiale la care se adaugă dobânda legală până la data plății efective.

Au fost menținute măsurile asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale prin ordonanța nr. 99/P/2017/01.09.2020 (modific. prin ordonanța nr. 99/P/2017 din 04.09.2020) a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba Iulia asupra bunurilor aparținând inculpatului A..

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei B. pentru infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

A fost respinsă acțiunea civilă promovată de partea civilă Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură împotriva inculpatei B..

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Alba Iulia, partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 697 din 04 august 2023 pronunțată de Curtea de Apel alba Iulia, secția Penală, s-a dispus în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Alba Iulia, partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură și inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 115/25.10.2021 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. x/2020.

A desființat sentința penală atacată și procedând la o nouă judecată a cauzei:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale), ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6), (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei B. infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) și (5) C. proc. pen., raportat la art. 1357 și art. 1382 C. civ., a obligat inculpata B. să plătească în favoarea părții civile Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură suma de 122.647,84 RON cu titlu despăgubiri civile la care se adaugă dobânzile și penalitățile aferente creanței principale începând cu data constituirii de parte civilă și până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) și (5) C. proc. pen., raportat la art. 1357 și art. 1382 C. civ., a obligat inculpatul A. să plătească în favoarea părții civile Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură suma de 267.711 RON cu titlu despăgubiri civile la care adăugă dobânzile și penalitățile aferente creanței principale începând cu data constituirii de parte civilă și până la achitarea integrală a debitului.

A menținut sechestrul asigurător instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanța nr. 99/P/2017/01.09.2020 (modificată prin ordonanța nr. 99/P/2017 din 04.09.2020) a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba Iulia asupra bunurilor aparținând inculpatului A..

Împotriva deciziei penale nr. 697 din 04 august 2023 pronunțată de Curtea de Apel alba Iulia, secția Penală, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba Iulia, la data de 22 august 2023.

În susținerea cererii de recurs în casație formulată, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 8 C. proc. pen. "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal."

A solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale nr. 697 din 04 august 2023 pronunțată de Curtea de Apel alba Iulia, secția Penală cu privire la greșita încetare a procesului penal față de inculpații A. și B. și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia, în vederea rejudecării cauzei.

În acest sens, a arătat că inculpații A. și B. au solicitat și obținut finanțare europeană în cadrul campaniilor de susținere a fermierilor derulate de către APIA în anul 2012 (inc. B.) și respectiv 2012-2014 (inc. A.).

Așadar, situației juridice a inculpatului A. i s-au aplicat dispozițiile legislației în vigoare după data de 01.02.2014, legislație care de asemenea, s-a apreciat a fi mai favorabilă și în ceea ce o privește pe inculpata B..

A precizat că, dispozițiile C. pen. nou au tratat instituția prescripției răspunderii penale în conținutul art. 153 C. pen., iar cazurile de întrerupere a termenului de prescripție au fost prevăzute la art. 155 alin. (1) C. pen. și reglementau în sensul că acesta se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură.

La data de 26 aprilie 2018, Curtea Constituțională a României a pronunțat Decizia nr. 297/2018, prin care a constatat că "soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. este neconstituțională. Totodată, în cuprinsul motivării în ultimul paragraf (34) Curtea Constituțională a apreciat că soluția legislativă prevăzută de vechiul C. pen., care prevedea întreruperea cursului termenului general de prescripție prin îndeplinirea oricărui act de procedură ce trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului, era conformă dispozițiilor Constituției.

A susținut că, Decizia nr. 297/2018 a devenit obligatorie pentru toate organele judiciare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, respectiv 25 iunie 2018. De asemenea, în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a României a stabilit că hotărârile sale sunt general obligatorii atât în privința dispozitivului, cât și în privința considerentelor.

La data de 24.07.2023 a fost pronunțată Hotărârea C-107/23 a Curții de Justiție a Uniunii Europene care a statuat, printre altele, că:

"Dreptul Uniunii impune statelor membre să combată frauda și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri disuasive și efective. Ca atare, Curtea arată că aceste state trebuie să se asigure că normele privind prescripția prevăzute de dreptul național permit o reprimare efectivă a infracțiunilor legate de astfel de fraude. Or, soluțiile jurisprudențiale adoptate în România, din care rezultă că, timp de aproape patru ani, dreptul român nu a prevăzut nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, ar genera un risc sistemic de impunitate pentru infracțiunile în discuție care nu este compatibil cu cerințele dreptului Uniunii. Acest risc este accentuat de o eventuală aplicare retroactivă a acestei lipse de cauze de întrerupere unei perioade anterioare, în temeiul principiului legii penale mai favorabile (lex mitior).

Obligațiile instanțelor naționale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii și necesara protecție a drepturilor fundamentale Curtea amintește că instanțele naționale trebuie să lase neaplicate reglementarea și jurisprudenta naționale în cazul în care acestea conduc la prescrierea răspunderii penale într-un număr atât de mare de cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, încât rezultă de aici un risc sistemic de impunitate a unor astfel de infracțiuni."

În acest context, a apreciat nelegală și netemeinică modalitatea de soluționare a acțiunii penale promovate împotriva inculpaților, trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în sensul constatării împlinirii termenului de prescripție al răspunderii penale cu consecința pronunțării soluției de încetare a procesului penal.

Astfel, având în vedere faptul că în cauza de față în etapa urmăririi penale, anterior momentului 25.06.2018, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, au fost dispuse și adoptate mai multe acte și măsuri, procesuale și procedurale, (exemplificativ, vol. I UP, filele x UP, filele x), a apreciat că în cauză a operat întreruperea termenului prescripției răspunderii penale față de inculpați cu consecința prevăzută de dispozițiile art. 155 alin. (2) C. pen., respectiv începerea unui nou termen de prescripție, care conform dispozițiilor art. 155 alin. (4) C. pen. ar urma să se împlinească în cursul anului 2025.

Față de împrejurarea că în prezent, în cauză, termenul de prescripție al răspunderii penale nu este împlinit și întrucât instanța de control judiciar a apreciat că inculpații sunt vinovați de acuzațiile reținute în sarcina lor, Parchetul a considerat că se impune a fi pronunțată o soluție de condamnare a inculpaților pentru săvârșirea, în diferite forme de participatie, a infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba Iulia în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba Iulia a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident atunci când, în raport de actele și lucrările existente la dosar la data pronunțării hotărârii definitive, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În aceste coordonate, se constată că motivul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpaților A. și B.-în ceea ce privește infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000

În concret, instanța de apel a reținut, față de cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 358/2022, în special paragrafele 72-73, între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 (data de 25.06.2018) și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 care a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. (data de 30.05.2022), C. pen. a prezentat o formă care nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, fiind aplicabile doar termenele generale de prescripție prevăzute de art. 154 alin. (1) din C. pen.. Așadar, a opinat în sensul că forma C. pen., existentă între 25.06.2018 și 02.06.2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, reprezintă în cauza de față "legea penală mai favorabilă", astfel că urmează a se raporta la termenul general al prescripției răspunderii penale.

Aplicând aceste considerații în cauza de față, Curtea de Apel a constatat, în raport de infracțiunea prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reținută în sarcina inculpaților că termenul general al prescripției este de 8 ani și s-a împlinit la data de 26.10.2020 (conform art. 186 alin. (1) C. pen. " la calcularea timpului luna și anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei la care a început să curgă"), la care, adăugând perioada în care judecata cauzei a fost suspendată de drept între 16.03.2020-14.05.2020 (60 zile) în baza art. 43 alin. (2) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și apoi în baza art. 64 alin. (5) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, s-a împlinit în 26.12.2020.

Preliminar efectuării examenului de legalitate a deciziei recurate, Înalta Curte constată că obiectul pe fond al cauzei îl constituie infracțiunea prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, care face parte din Secțiunea a 41-a "Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene", infracțiune ce poate face obiectul examenului de conformitate cu interpretarea dată de CJUE în jurisprudența sa.

Sfera de aplicare a deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene invocate de recurenta DNA atât în scris, cât și pe parcursul dezbaterilor, se limitează la domeniul infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, aspect ce rezultă cu evidență atât din cuprinsul tratatelor și a altor documente ale Uniunii, (art. 19 alin. (1) TUE; art. 325 alin. (1) TFUE; art. 2 alin. (1) din Convenția PIF 1995), precum și din cuprinsul hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-107/23 din 24.07.2023.

Potrivit art. 325 alin. (1) din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene "Uniunea și statele membre combat frauda și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii...".

Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților [Uniunii] Europene (PIF) definește frauda ce aduce atingere intereselor financiare ale acestora prin art. 1 și 2, texte al căror conținut a fost transpus în legislația internă în cadrul art. 18

1

- art. 18

5

din noua secțiune denumită "Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene" introdusă în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în anul 2003, prin Legea nr. 161/2003 (Cartea a II-a, Titlul I din Legea nr. 161/2003). În expunerea de motive a legii ce transpune prevederile Convenției și incriminează infracțiunile împotriva intereselor financiare ale UE, se detaliază domeniul de aplicare și sfera subiecților vizați de noua reglementare.

Procedând în acest context la examinarea argumentelor invocate de parchet în susținerea cererii de recurs în casație relativ la împlinirea termenului de prescripție, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, avea următoarea formă:

"cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituțională a României a constatat că:

"soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei din urmă decizii, instanța de control constituțional a reținut următoarele: (...) deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72); în consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (paragraful 73); astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale (paragraful 74); așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate (paragraful 76).

Prin urmare, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1) din C. pen., fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de 28.11.2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripție, calculat de la momentul săvârșirii faptei, efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

Așadar, decizia instanței de control constituțional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripția înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

În aceste coordonate, în prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu cele reținute prin decizia recurată, constată că pentru infracțiunea prevăzută de art. art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 ani la 7 ani închisoare, ceea ce conduce la un termen general al prescripției de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.

Având în vedere că potrivit art. 154 alin. (2) C. pen. coroborat cu Decizia nr. 5/11.02.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul competent să judece recursul în interesul legii, termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii, termenul de 8 ani s-a împlinit la data de 26.10.2020, la care, adăugând perioada în care judecata cauzei a fost suspendată de drept între 16.03.2020-14.05.2020 (60 zile) în baza art. 43 alin. (2) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și apoi în baza art. 64 alin. (5) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, s-a împlinit în 26.12.2020.

Apreciază Înalta Curte că nu poate fi primită susținerea parchetului în sensul că, în raport de Decizia pronunțată la data de 24 iulie 2023 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Marea Cameră, în cauza C-107/23 PPU, nu s-a împlinit termenul de prescripție.

Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată la data de 24.07.2023 în cauza C-107/23 PPU, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 267 TFUE de Curtea de Apel Brașov, instanța de contencios european a statuat următoarele:

Articolul 325 alin. (1) TFUE și articolul 2 alin. (1) din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 și anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanțele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curții constituționale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza încălcării principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescripției răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În schimb, dispozițiile menționate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanțele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.

Printre altele, în această decizie, s-a reținut:

"contrar standardului național de protecție referitor la previzibilitatea legii penale, care, potrivit instanței de trimitere, se limitează la neutralizarea efectului de întrerupere al actelor de procedură efectuate în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, și 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2002, standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) ar permite, cel puțin în anumite cazuri, neutralizarea efectului de întrerupere al unor acte de procedură efectuate chiar și înainte de 25 iunie 2018, dar după intrarea în vigoare a C. pen. la 1 februarie 2014, respectiv pentru o perioadă mai mare de patru ani.

În asemenea împrejurări, ținând seama de necesara punere în balanță a acestui din urmă standard național de protecție, pe de o parte, și a dispozițiilor articolului 325 alin. (1) TFUE și ale articolului 2 alin. (1) din Convenția PIF, pe de altă parte, aplicarea de către o instanță națională a standardului menționat pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, trebuie considerată ca fiind de natură să compromită supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 110 din prezenta hotărâre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion și alții, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, EU:C:2021:1034, punctul 212).

În consecință, este necesar să se considere că instanțele naționale nu pot, în cadrul procedurilor jurisdicționale prin care se urmărește sancționarea pe plan penal a infracțiunilor de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, să aplice standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum este menționat la punctul 119 din prezenta hotărâre, pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale."

În acord cu cele reținute prin decizia recurată, se constată că din considerentele deciziei CJUE invocate de parchet, rezultă că aplicabilitatea Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale trebuie limitată doar cu privire la actele de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale efectuate în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018 (data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial) și 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022), fără a putea fi aplicată în mod retroactiv, astfel încât să neutralizeze efectul de întrerupere al unor acte de procedură efectuate anterior datei de 25 iunie 2018.

Deopotrivă, reține Înalta Curte că prin jurisprudența sa constantă CJUE a subliniat că, cerințele de previzibilitate, precizie, neretroactivitatea legii penale constituie expresia specifică a principiului securității juridice, principiu fundamental al dreptului Uniunii, element esențial al statului de drept care este identificat la art. 2 TUE atât ca valoare fondatoare a Uniunii, cât și ca valoare comună statelor membre (paragr. 114 cauza C-107/23 din 24.07.2023, Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C-72/15, EU:C.2017:236, paragr. 161-162, Hot din 16 februarie 2022, Ungaria/Parlamentul și Consiliul, C-156/21, EU:C:2022:97, paragr. 136 și 223).

În Cauza C42/17 ("Taricco 2"), CJUE a reținut că "principiul neretroactivității legii penale se opune în special ca o instanță să poată, în cursul unei proceduri penale, fie să sancționeze penal un comportament care nu este interzis de o normă națională adoptată înainte de săvârșirea infracțiunii imputate, fie să agraveze regimul răspunderii penale a celor care au făcut obiectul unei astfel de proceduri". Prin aducerea la îndeplinire a obligației de a nu aplica dispozițiile din dreptul intern care permiteau constatarea intervenirii prescripției se aduce atingere principiului legalității incriminării, astfel încât "acestor persoane li s-ar putea aplica, din cauza neaplicării acestor dispoziții, sancțiuni pe care, după toate probabilitățile, le-ar fi evitat dacă respectivele dispoziții ar fi fost aplicate. Astfel, persoanele menționate ar putea fi supuse în mod retroactiv unor condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii" (pct 60).

Totodată, se impune a se preciza că CEDO a sancționat interpretarea extensivă sau prin analogie a legii penale în defavoarea inculpatului. Orice condamnare și pedeapsă aplicată unei persoane trebuie să aibă o bază legală, aceasta fiind expresia principiului "nicio pedeapsă fără lege" [Del Rio Prada împotriva Spaniei (Marea Cameră), pct. 116; Kokkinakis împotriva Greciei, pct. 52].

Deopotrivă, CEDO sancționează, din perspectiva previzibilității, orice interpretare în defavoarea acuzatului (in malam partem) atunci când această interpretare rezultă dintr-un riviriment imprevizibil al jurisprudenței (Dragotoniu și Militaru-Pridhorni împotriva României, pct. 39-48). Or, situația juridică pe care ar crea-o schimbarea modalității de evaluare și aplicare a instituției succesiunii de legi penale în timp, s-ar concretiza într-o astfel de schimbare intempestivă în defavoarea acuzaților.

Dreptul Uniunii impune instanței naționale să lase neaplicate dispoziții legale sau practici naționale, însă nu în orice condiții. Un standard dublu de regim sancționator aplicabil persoanelor care săvârșesc infracțiuni ar fi incompatibil cu principiile pe care este fundamentat statul de drept.

Principiul statului de drept presupune securitate juridică, respectiv încrederea legitimă a destinatarilor în efectele dispozițiilor legale în vigoare și în modul lor de aplicare, astfel încât orice subiect să își poată determina, în mod previzibil, conduita (Decizia CCR nr. 390/2021, pct. 86).

Instanțele judecătorești nu pot ca, de la caz la caz, să lase neaplicate prevederi legale sau decizii obligatorii ale CCR ori ÎCCJ, după cum nu pot da valoare juridică proprie și nici conținut propriu-zis unor noțiuni ca "risc sistemic de impunitate", sau "fraudă gravă intereselor financiare ale UE", ori "cauze a căror complexitate impune efectuarea unor cercetări mai îndelungate de către autorități" dacă acestea nu au o reglementare legală, pentru că într-o asemenea situație s-ar deschide calea arbitrariului. Instanțele trebuie să se limiteze la conținutul prevederilor legale, urmare transpunerii Directivei PIF astfel cum a fost înlocuită prin Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (art. 16 din Directivă).

Problematica limitelor interpretării judiciare a unor norme de incriminare se subsumează standardului privitor la previzibilitatea legii penale.

De asemenea, Curtea de la Strasbourg amintește, în jurisprudența sa, despre caracterul previzibil în mod rezonabil al interpretării judiciare, deoarece "Justițiabilul trebuie să poată ști, pornind de la formularea dispoziției relevante și, după caz, cu ajutorul interpretării ei de către instanțe sau beneficiind de asistență judiciară, ce fapte și omisiuni angajează răspunderea sa penală și ce pedeapsă riscă pentru acestea" (cauzele CtEDO Cantoni împotriva Franței, pct. 29; Kafkaris impotriva Cirpului, pct. 140; Del Rio Prada impotriva Spaniei, pct. 79).

Nu în ultimul rând, dreptul Uniunii protejează justițiabilii prin art. 49 alin. (1) din Cartă, de o interpretare arbitrară. Instanța nu va putea anihila, sub niciun temei, respectarea principiului legalității incriminării și pedepselor, și nici a principiilor ce derivă direct din acesta, respectiv interdicția ultraactivității sau retroactivității unei legi penale mai severe într-o cauză ce se află în curs de judecată.

Așadar, necesitatea respectării și asigurării principiului predictibilității actului de justiție se opune ignorării jurisprudenței anterioare constante și pronunțării unei soluții diferite în cauza pendinte. O astfel de reformare jurisprudențială sau rezolvare eminamente diferită unei situații juridice similare, chiar identice din perspectiva obiectului judecății și incidenței instituției prescripției, ar putea pune în discuție încălcări ale dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția EDO, atât timp cât, în cazul unor situații similare se pot pronunța soluții ireconciliabile și evident mai severe decât cele ce se subsumează unei jurisprudențe constante (condamnare vs. încetarea procesului penal). (ICCJ, secția Penală, decizia penală nr. 398/RC din 23 iunie 2023).

În acest context argumentativ, cu referire la critica ce vizează nelegalitatea deciziei recurate motivat de faptul că aceasta este ulterioară Hotărârii C-107/23 a CJUE, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât la acest moment, în chestiunea supusă analizei, schimbarea intempestivă a jurisprudenței consolidate ar conduce la încălcarea art. 7 din CEDO.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva deciziei penale nr. 697 din data de 04 august 2023 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați A. și B., în cuantum de câte 170 RON, vor rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație formulat de Parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva deciziei penale nr. 697 din data de 04 august 2023 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați A. și B., în cuantum de câte 170 RON, rămân în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație formulat de Parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2024.