ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra cauzei de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 106/P/14.10.2020 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2018 s-au dispus următoarele:
A condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și g) C. pen. pe o perioadă de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, faptă prevăzută și pedepsită de art. 18
1
alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și g) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Neamț, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus condamnatului să execute obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul orașului Târgu Neamț, jud. Neamț, sau în cadrul comunei Vânători, jud. Neamț, pe o perioadă de 60 (șaizeci) de zile lucrătoare.
În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel inculpații A. și B., precum și inculpata persoană juridică S.C. C. S.R.L.
Prin decizia penală nr. 589 din data de 27 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelantul - inculpat A. și apelanta - inculpată persoană juridică S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței penale nr. 106/P din data de 14.10.2020 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2018.
Prin aceeași decizie a fost admis apelul declarat de apelantul - inculpat B. împotriva sentinței penale nr. 106/P din data de 14.10.2020 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2018, conform dispozitivului.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Împotriva deciziei penale nr. 589 din data de 27 iulie 2021, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.
Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A. a susținut că fapta săvârșită de inculpat în modalitatea descrisă în rechizitoriu nu este prevăzută de legea penală, fiind astfel incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., lipsind tipicitatea obiectivă și subiectivă a infracțiunii.
A arătat că este acuzat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18
1
din Legea nr. 78/2000, în rechizitoriul întocmit de către DNA ST BACĂU reținându-se că inculpatul, cu ocazia desfășurării proiectului "Construire Minicentru Spa" pentru societatea C. S.R.L., ar fi întocmit mai multe înscrisuri false (procese-verbale și declarații) și totodată ar fi pus în operă un număr de 15 stâlpi tip HEA 400, iar nu tip HEB400.
S-a susținut că hotărârea instanțelor de fond de condamnare a inculpatului A. este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
- neloialitatea organelor de urmărire penală, care au dispus strângerea unor mijloace de probă (respectiv înregistrarea ambientală dintre martorul D.-inculpatul A., din data de 16.11.2018) cu încălcarea principiului loialității, prin provocare. În baza DCC nr. 802/2017 neloialitatea poate fi analizată din perspectiva fiabilității unui mijloc de probă și în faza de judecată, nu doar ca excepție în faza de cameră preliminară, neexistând o "putere a lucrului judecat", în măsura în care criticile vizează neloialitatea sub aspectul fiabilității și credibilității martorului.
- lipsa tipicității obiective și subiective, în sensul că inculpatul nu a prezentat o situație neconformă realității, iar demersurile de înlocuire a stâlpilor de susținere HEB 400 cu HEA 400 au fost aduse la cunoștința AFIR IAȘI, aceștia fiind de acord cu modificarea soluției tehnice, în vederea înlăturării tocmai a neregulii.
În opinia inculpatului, simplul fapt că martorii neagă prezența la fața locului, semnarea unor documente, contactarea telefonică pentru acordul de semnare nu demonstrează "falsul", în condițiile în care a existat un "mandat neoficial", iar procesele-verbale descriu o situație faptică care există în realitate.
În esență, în susținerea acestor motive de recurs în casație, inculpatul a arătat în calitate de reprezentant al C. S.R.L. a dorit edificarea unui minicentru Spa, pentru care a semnat la data de 19.07.2013 contractul de finanțare cu CRFIR IAȘI. În cuprinsul proiectului tehnic a fost prevăzut ca structura de rezistență să se facă pe piloni de fier, dintr-un exces de rigoare și o eroare de calcul, la întocmirea proiectului au fost prevăzuți stâlpi HEB400 inutili față de mărimea și necesitatea edificiului, dar care depășeau cantitatea de fier aprobată prin contractul de finanțare, tocmai în acest sens solicitând la fond o expertiză în construcții pentru a verifica dacă montarea stâlpilor de tip HEA400 în loc de HEB400 a avut ca urmare o diminuare a structurii de rezistență de natură.
Cu ocazia aplicării proiectului tehnic și transformarea acestuia în cantități, întocmit pe componente de tip HEB s-a constatat faptul că s-ar fi depășite listele de cantități aprobate, astfel încât, în acord cu proiectantul E. dar și cu dirigintele de șantier D. la propunerea martorului F. s-a luat decizia înlocuirii acestor componente metalice cu cele dintr-o clasă mai jos, prin dispoziția de șantier nr. x/7.07.2014. S-a arătat că au fost puse profile din aceeași clasă respectiv "H"
De asemenea, s-a menționat că suma primită raportat la cererea de plată numărul x/28.11.2014 nu a fost primită pe nedrept, întrucât aceasta a cuprins și alte componente care au fost puse în operă, singura eroare fiind la stâlpii edificiului.
În cuprinsul cererii apărarea inculpatului a mai făcut referire la comportamentul neloial al organelor al organelor de urmărire penală care au provocat discuția ambientală, fiind astfel sancționabil cu nulitatea absolută și s-a susținut că înregistrarea ambientală din data de 16.11.2018 este una obținută în mod nelegal, prin utilizarea martorului D., ca și colaborator al organelor de urmărire penală, cu toate că acesta nu a fost autorizat.
S-a mai arătat prin motivele de recurs în casație că prin procesul-verbal de stabilire a neregulii din 16.07.2015 s-a declarat cantitatea de fier aferentă stâlpilor metalici ca neeligibili, din partea CFIR IAȘI existând voința de înlăturare a neregulii prin demararea procesului de încheiere a actului adițional nr. x la contractul de finanțare din 19.07.2013 care prevedea "modificarea soluției tehnice HEB-HEA și majorarea valorii neeligibile" fiind arătat în cuprinsul actului adițional la art. 16 faptul că neregula este una administrativă și că nu se aplică niciun fel de sancțiune dacă beneficiarul poate demonstra ca nu este responsabil pentru includerea sumei neeligibile ori că beneficiarul în cauză nu este vinovat. În aceste condiții, având credința legitimă că eroarea de fapt săvârșită poate fi îndreptată din punct de vedere administrativ, inculpatul a fost invitat să semneze actul adițional care ar fi acoperit aceste deficiențe tehnice, actul fiind semnat de către toate compartimentele tehnice, juridice, direct, mai puțin de către departamentul economic.
De asemenea, în opinia apărării, faptul că inculpatul A. a depus la Inspectoratul de Stat în Construcții toate documentele care atestau montarea pofilelor de tip HEA, anterior controlului CFIR IAȘI, precum și faptul că prin această împrejurare nu se modifică substanțial proiectul, se apreciază că a existat o împiedicare a producerii rezultatului.
În acest sens, s-a susținut prin recursul în casație formulat, că infracțiunea prevăzută de art. 18
1
din Legea nr. 78/2000 este o infracțiune de rezultat, o înșelăciune specială care se comite doar cu intenție. Or, în speță, "inculpatul A. nu a încercat inducerea în eroare a CRFIR ori un beneficiu pe nedrept, întrucât proiectul tehnic de construire a minicentrului SPA a avut la bază o eroare de calcul care s-a răsfirat în întreaga modalitate de derulare a proiectului." Astfel, proiectul a fost edificat conform planului structural determinat la început, fiind modificată doar parțial cantitatea. Prin memoriul tehnic depus pentru actul adițional au fost modificate mai multe elemente de rezistență, inclusiv cu privire la suprafața de teren.
În consecință, pentru motivele arătate în scris, inculpatul a solicitat admiterea recursului în casație și să se dispună achitarea întrucât fapta nu este tipică în sensul existenței unor declarații ori documente false și nici nu a existat intenția de prejudiciere a bugetului UE.
Prin încheierea din data de 19 octombrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 589 din data de 27 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018.
Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.
Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
În speță, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).
Critica formulată de recurentul inculpat, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 18
1
din Legea nr. 78/2000, este analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.
În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat a formulat critici subsumate, în esență, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, reținute în sarcina sa, din perspectiva elementului material, a laturilor obiectivă și subiectivă, în sensul că, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză nu rezultă că ar fi încercat inducerea în eroare a CRFIR ori un beneficiu pe nedrept, ci că proiectul tehnic de construire a minicentrului SPA a avut la bază o eroare de calcul care s-a răsfirat în întreaga modalitate de derulare a proiectului .
Sub un prim aspect, Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator (procesul-verbal de stabilire a neregulii din 16.07.2015 prin care s-a declarat cantitatea de fier aferentă stâlpilor metalici ca neeligibili, actul adițional nr. x la contractul de finanțare din 19.07.2013 care prevedea la art. 16 faptul că neregula este una administrativă), cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Analiza motivelor de recurs în casație nu vizează practic raportarea situației de fapt reținută la condițiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancționează penal fapta de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, ci reprezintă o veritabilă solicitare de reinterpretare și valorificare a probatoriului administrat în sensul celor invocate.
În acest context, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta prevăzută și pedepsită de art. 18
1
din Legea nr. 78/2000 și, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.
Astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 4/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, infracțiunea prevăzută de art. 18
1
din Legea nr. 78/2000 reprezintă "o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare", având ca obiect juridic principal ocrotirea relațiilor sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor comunitare.
Comisă în varianta folosirii sau prezentării de "documente ori declarații false", infracțiunea analizată cunoaște și un obiect juridic secundar, care include relațiile sociale privitoare la încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile sau declarațiile producătoare de consecințe juridice.
Indiferent de forma concretă de comitere, elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 18
1
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declarații necorespunzătoare adevărului.
Folosirea presupune utilizarea documentului fals, inexact sau incomplet, producerea acestuia ca dovadă a conținutului său, iar prezentarea înseamnă înmânarea, oferirea respectivului înscris.
Din analiza normei de incriminare rezultă că cerințele de tipicitate ale laturii obiective sunt îndeplinite indiferent dacă documentele sau declarațiile folosite sau prezentate sunt falsificate (respectiv înscrisurile au fost supuse unor acțiuni prealabile de contrafacere a scrierii sau subscrierii ori de alterare în orice mod, iar declarațiile sunt necorespunzătoare adevărului), inexacte (adică, fără a fi falsificate, ele nu au fost întocmite corect) sau incomplete (atunci când nu cuprind toate datele și informațiile necesare pentru corecta evaluare a stării de fapt).
Prin urmare, pentru existența infracțiunii este irelevant dacă documentele sau declarațiile folosite sau prezentate sunt false ori doar inexacte sau incomplete, fapta urmând a constitui infracțiunea analizată ori de câte ori acțiunea specifică verbum regens, implicând astfel de documente, a avut rezultatul prevăzut de norma de incriminare, respectiv obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, bineînțeles, dacă subiectul activ a acționat cu rea-credință.
În raport cu aceste particularități ale laturii obiective a infracțiunii analizate se desprinde concluzia că legiuitorul a considerat că, in abstracto, accesarea de fonduri comunitare prin utilizarea unor documente sau declarații care nu reflectă în mod complet realitatea prezintă un grad de pericol social suficient de ridicat, în sine, pentru a caracteriza fapta ca infracțiune, fără a distinge după cum acele documente sau declarații au fost sau nu falsificate.
În raport de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită critica recurentului inculpat, în sensul că în cauză lipsește tipicitatea obiectivă a faptei reținută în sarcina sa, motivat de faptul că documentele întocmite nu au prezentat o situație neconformă cu realitatea, ci au avut la bază o eroare de calcul care s-a răsfirat în întreaga modalitate de derulare a proiectului.
Sub un al doilea aspect, Înalta Curte constată că inculpatul a invocat în susținerea cererii de recurs în casație, lipsa tipicității subiective a infracțiunii prevăzute de art. 18
1
din Legea nr. 78/2000, care este o infracțiune de rezultat, o înșelăciune specială care se comite doar cu intenție.
În acest sens, Înalta Curte reține că analiza pe care o poate face în calea extraordinară a recursului în casație este cantonată exclusiv în drept. Statuările în fapt ale instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora nu pot face obiectul cenzurii, controlul fiind strict limitat la corespondența dintre starea de fapt stabilită și întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, însă numai sub aspectul laturii obiective, aspectele ținând de latura subiectivă neputând fi cenzurate din perspectiva noțiunii de "faptă ce nu e prevăzută de legea penală".
Prin urmare, criticile aduse de recurentul inculpat A. care vizează elemente circumscrise laturii subiective a infracțiunii pentru care a fost condamnat, pornind de la lipsa intenției în săvârșirea faptei, până la contestarea probatoriului administrat, susținându-se că, în cauză, nu ar fi întrunite condițiile de tipicitate subiectivă, nu pot fi verificate pe calea recursului în casație, întrucât dispozițiile art. 16 lit. b) C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluția de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 lit. b) C. proc. pen.
Ca atare, din perspectiva dispozițiilor procesual penale, noțiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situațiile în care fapta constituie o contravenție/abatere disciplinară (atrage o altă formă de răspundere) și pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, cu excepția laturii subiective (aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 lit. b) teza a II-a C - fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege).
De asemenea, Înalta Curte reține că nici criticile referitoare la neloialitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale nu pot face obiectul analizei instanței de casație, acestea au fost cenzurate, în acord cu art. 342 C. proc. pen., în fața judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din același cod, poate exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 589 din data de 27 iulie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 589 din data de 27 iulie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B. și S.C. C. S.R.L., în sumă de câte 628 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2021.