ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 09.03.2017

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

09.03.2017

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 459/RC/2017

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 47 din 04 iulie 2016 a Tribunalului Neamț, secția penală,

printre altele, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 alin. (1) și art. 92 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului și s-a stabilit pentru inculpat un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Neamț la datele fixate de această instituție;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., inculpatul a fost obligat să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să presteze, pe parcursul termenului de supraveghere, o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei com. Dumbrava Roșie, jud. Neamț sau al Primăriei com. Săvinești, jud. Neamț.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 96 alin. (1) și (4) C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A fost condamnată inculpata B. la pedepsele de:

- 2 (doi) ani și 4 (patru) luni închisoare și 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 15 alin. (2) lit. b) - art. 76 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

- 2 (doi) ani închisoare și 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (2) C. pen. raportat la art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) - art. 76 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a constatat că infracțiunile sunt în concurs și s-au contopit cele două pedepse principale în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare, inculpata urmând să execute pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) C. pen. pe o perioadă de 1 (un) an.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 alin. (1) și art. 92 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei principale de 2 (doi) ani și 4 (patru) luni închisoare aplicată inculpatei și s-a stabilit pentru inculpată un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

în temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpata să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Neamț la datele fixate de această instituție;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., inculpata a fost obligată să nu părăsească teritoriul României, tară acordul instanței.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpata B. să presteze, pe parcursul termenului de supraveghere, o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile în cadrul Primăriei mun. Piatra Neamț, jud. Neamț sau al Bibliotecii Județene „x", mun. Piatra Neamț, jud. Neamț.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 96 alin. (1) și (4) C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 19 C. proc. pen., art. 1357 și 1373 C. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă SC C. SA, prin mandatar SC D. SA București, cu sediul în București, sector 3 și, în consecință:

A fost obligată inculpata E. în solidar cu inculpata B. să plătească părții civile suma de 125.023,57 Chf - despăgubiri

civile, calculate până la data de 13 aprilie 2016, conform convenției de credit din 05 august 2008.

A fost obligat inculpatul F., în solidar cu inculpații A. și B. să plătească părții civile suma de 114.966,16 Chf - despăgubiri civile, calculate până la data de 13 aprilie 2016, conform convenției de credit din 21 decembrie 2007.

S-a respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă SC G. SA, cu sediul în București, sector 2, ca nefondată.

În temeiul art. 249 C. proc. pen., s-a dispus menținerea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpatei B., luată prin Ordonanța nr. 267/P/2010 din data de 24 ianuarie 2012 a Direcției Naționale Anticorupție și procesul verbal de aplicare a sechestrului din 07 martie 2012, până la concurența sumei de 239.989,73 Chf.

În temeiul art. 289 alin. (2) C. pen., a fost obligată inculpata B. să plătească statului suma de 18.000 lei, ca efect al confiscării speciale.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, printre alții, inculpații B. și A. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău.

Prin Decizia penală nr. 296 din 09 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, a fost desființată, în parte, sentința penală nr. 47/2016a Tribunalului Neamț și, în rejudecare, a fost înlăturată dispoziția privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultantă de 3 ani închisoare dispusă cu privire la inculpata B., respectiv 2 ani închisoare dispusă pentru inculpatul A.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelată cu privire la cei doi inculpați.

Au fost respinse apelurile declarate de inculpații B., A. și partea civilă SC G. SA și persoana interesată H., ca nefondate.

Au fost obligați apelanții B., A., persoana interesată H. și SC G. SA la plata sumei de câte 500 lei, către stat cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale în apel.

Decizia Curții de Apel Bacău a fost comunicată

la domiciliul inculpaților B. și A., la data de 12 aprilie 2017, deși aceștia se aflau deținuți în Penitenciarul Bacău (inculpata B.), respectiv Penitenciarul Vaslui (inculpatul A.) încă din data de 09 martie

2017, respectiv 10 martie 2017. Așadar, nefiind legal îndeplinită procedura de comunicare a hotărârii, termenul de recurs în casație nu s-a împlinit.

Împotriva hotărârii instanței de apel au formulat recurs în casație

inculpata B., prin avocat I., la data de 09 mai 2017 și inculpatul A., prin avocat J., la data de 12 mai 2017.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 iunie 2017.

Inculpatul A., în cererea de recurs în casație formulată,

a indicat doar cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., fără însă a prezenta și argumentele avute în vedere în susținerea acestui caz.

Inculpata B.

a invocat în cererea de recurs în casație dispozițiile art. 438 pct. 12 C. proc. pen. și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. în motivare, a arătat, în esență, că instanța de apel a admis apelul Parchetului și a înlăturat dispoziția privind suspendarea sub supraveghere, deși acest lucru nu a fost cerut de procuror și nici nu a constituit motiv de apel. Astfel, a subliniat că apelul Parchetului a vizat doar stabilirea greșită a regimului de executare a pedepselor accesorii aplicate acesteia, respectiv că executarea pedepselor accesorii prev. de art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. trebuia să aibă loc numai în caz de revocare sau de anulare a suspendării sub supraveghere. în ceea ce privește criticile de netemeinicie formulate de Parchet, s-a precizat că acestea nu au vizat-o pe inculpata B. sau pe inculpatul A., ci doar pe inculpații K., L. și M. (pentru care s-au stabilit pedepse prea blânde și s-a dispus amânarea aplicării acestora), precum și pe inculpații F., E. și N. (pentru care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei).

Prin urmare, inculpata a apreciat că apelul Parchetului a fost în favoarea sa, iar potrivit art. 418 C. proc. pen. - în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți instanța de apel nu poate agrava situația acesteia.

Așadar, inculpata a solicitat, în conformitate cu art. 448 alin. (2) pct. 1 C. proc. pen., admiterea căii de atac exercitată, înlăturarea greșitei aplicări a legii, în sensul că în apelul declarat în favoarea acesteia nu-i poate agrava situația, respectiv menținerea suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicată de instanța de fond.

Totodată, în temeiul art. 441 C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării pedepsei până la judecarea recursului în casație.

La termenul din data de 12 septembrie 2017,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (1) C. proc. pen., a stabilit ca pronunțarea în cauză să aibă loc la o dată ulterioară, respectiv la data de 15 septembrie 2017.

La data de 15 septembrie 2017,

instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., a amânat pronunțarea la data de 22 septembrie 2017.

La data de 22 septembrie 2017,

Înalta Curte, constatând că, în cauză, Decizia nr. 296 din 09 martie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost comunicată, la data de 12 aprilie 2017, doar la domiciliul inculpatului A., deși acesta era deținut în Penitenciarul Vaslui din data de 10 martie 2017, iar potrivit art. 424 alin. (5) C. proc. pen., decizia instanței de apel se comunică procurorului, părților, persoanei vătămate și administrației locului de deținere și, având în vedere că inculpatul A. nu a depus motivele de recurs în casație, a repus cauza pe rol.

Urmare dispozițiilor Înaltei Curți, la data de 28 septembrie 2017, Decizia nr. 296/2017 a Curții de Apel Bacău a fost comunicată inculpatului A., la locul de deținere, respectiv la Penitenciarul Vaslui.

La data de 09 octombrie 2017 inculpatul A. a depus motivele recursului în casație.

In cererea depusă, a invocat dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen. și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. In esență, în susținerea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul a arătat că instanța de apel a înlăturat dispoziția privind suspendarea sub supraveghere fără ca acest lucru să fi fost cerut de Parchet și fără ca acesta să fi constituit motiv de apel. Astfel, în opinia recurentului, criticile Parchetului privind nelegalitatea sentinței nr. 47 din 04 iulie 2016 au vizat doar stabilirea greșită a regimului de executare a pedepselor accesorii, respectiv că instanța de fond trebuia să dispună ca pedepsele accesorii prev. de art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 lit. a) și b) C. pen. să se execute numai în caz de revocare sau de anulare a suspendării sub supraveghere, iar criticile de netemeinicie i-a vizat doar pe inculpații K., L. și M., pentru care s-au stabilit pedepse prea blânde și s-a dispus amânarea aplicării acestora, respectiv pe inculpații F., E. și N., pentru care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. In esență, a arătat că a fost condamnat pentru o faptă căreia îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii. Astfel, a precizat că, din hotărârea atacată nu rezultă în ce au constat actele de înlesnire sau ajutor la inducerea în eroare a SC O. SA, cum le-a comis, când și în raport de cine, în ce au constat inițiativa ori aportul său determinante în comiterea infracțiunii, pe cine a ajutat, când și în ce modalitate ori prin care mijloace frauduloase. Așadar, deși din mijloacele de probă administrate de instanță rezultă că

nu a participat în niciun fel la faptele reținute în sarcina coinculpaților, curtea de apel a apreciat că garantarea, cu bunurile personale, a împrumuturilor efectuate de membrii familiei și de prietenii apropiați ar avea conotație penală.

În plus, inculpatul A. a susținut că nu a prezentat niciodată vreun document fals, nu a redactat și nu a pus la dispoziția vreunui coinculpat astfel de documente și niciun inculpat sau martor nu l-a acuzat de o astfel de faptă, cu excepția inculpatului N., care are interesul de a-l acuza, pentru a-l obliga să plătească debitul, în calitate de garant al împrumutului, deși a folosit banii în interes personal, pentru a achiziționa terenuri de la numita P.

Prin urmare, inculpatul a apreciat că garantarea .cu bunuri personale a împrumuturilor efectuate de membrii familiei și de prietenii apropiați nu pot constitui acte de înlesnire sau ajutor la inducerea în eroare a SC O. SA în absența altei participații.

Față de argumentele expuse, inculpatul A. a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație formulat, casarea hotărârii atacate și înlăturarea greșitei aplicări a legii. De asemenea, în temeiul art. 441 C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

Prin încheierea din data de 07 noiembrie 2017 s-au admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații B. și A.

împotriva Deciziei penale nr. 296 din 9 martie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția penala și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/103/2014. S-a trimis cauza completului C7, în vederea judecării recursului în casație.

Examinând cererile de recurs în casație sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate,

Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 296 din 09 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de către inculpați, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

Astfel, contrar celor susținute de SC R. SRL (cesionar în drepturi al SC O. SA), Înalta Curte a observat că în sarcina inculpatului A. nu s-a reținut săvârșirea unei fapte de fals în înscrisuri, iar infracțiunile pentru care au fost condamnați inculpații B. (complicitate la înșelăciune și luare de mită) și A. (complicitate la înșelăciune) nu fac parte din categoria celor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Așadar, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen.

De asemenea, cererile de recurs în casație formulate de inculpații B. și A. îndeplinesc condițiile de formă prevăzute de art. 437

alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., cuprinzând numele, prenumele și domiciliu persoanei care a exercitat calea de atac, hotărârea atacată și semnătura.

În ceea ce privește condiția prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., trebuie subliniat că, după pronunțarea Deciziei nr. 591 din 01 octombrie 2015 a Curții Constituționale (prin care s-a constatat că sintagma „dacă cererea este vădit nefondată" din cuprinsul art. 440 alin. (2) C. proc. pen. este neconstituțională), în faza admisibilității în principiu se verifică doar corespondența formală între teza susținută de recurenți și un caz de casare prevăzut de lege.

Astfel, inculpata B. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând, în esență, că prin hotărârea atacată a fost încălcat principiul non reformation inpeius, întrucât i-a fost creată o situație mai grea în propria cale de atac, prin aplicarea unei pedepse nelegale. Or, având în vedere că aspectele invocate de inculpată se circumscriu, formal, cazului de casare invocat (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), fiind îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 437-438 C. proc. pen., recursul în casație este admisibil în principiu.

Referitor la inculpatul A., s-a menționat că motivele de recurs în casație au fost depuse în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, acest termen fiind calculat de la data comunicării hotărârii atacate la locul de deținere, în conformitate cu prevederile art. 424 alin. (5) raportat la art. 407 alin. (1) C. proc. pen.

Analizând, în continuare, îndeplinirea condiției prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a observat că inculpatul A. a invocat dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.,

Înalta Curte a constatat că inculpatul a susținut, în esență, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât garantarea cu bunuri personale a împrumuturilor efectuate de membrii familiei și de prietenii apropiați nu poate constitui act de înlesnire sau ajutor la inducerea în eroare a SC O. SA în absența altei participații.

Înalta Curte a reținut că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii și nu chestiuni de fapt, instanța supremă neputând rejudeca pentru a treia oară o cauză în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. Așadar, verificarea hotărârii se face exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel.

Ca atare, Înalta Curte a constatat că numai susținerile referitoare la faptul că activitățile comise, în condițiile date, nu realizează conținutul vreunei infracțiuni prevăzute de legea penală, se circumscriu cazului de casare invocat (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), astfel că,

fiind îndeplinite și celelalte cerințe prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., sub acest aspect recursul în casație este admisibil în principiu.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a constatat că inculpatul a susținut, în esență, că prin hotărârea atacată i s-a aplicat o pedeapsă nelegală, întrucât i s-a agravat situația în propria cale de atac. Ca atare, având în vedere că aspectele invocate de inculpat se circumscriu, formal, cazului de casare invocat (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), fiind îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 437-438 C. proc. pen., recursul în casație este admisibil în principiu.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații B. și A., astfel cum au fost admise în principiu prin încheierea 07 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, recursul în casație nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile, pornind de la situația de fapt avută în vedere de instanța de apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În cauză, recurenta inculpată B. a fost condamnată astfel:

2 ani și 4 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) - art. 76 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

2 ani închisoare și 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (2) C. pen. raportat la art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) - art. 76 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Recurentul inculpat A. a fost condamnat la pedeapsa de la pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Ambii recurenți au invocat dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. și au susținut faptul că a fost încălcat principiul non reformation in peius, întrucât în apel a fost creată o situație mai grea prin aplicarea unei pedepse nelegale, instanța înlăturând dispoziția privind suspendarea sub supraveghere, deși acest lucru nu a fost cerut de procuror și nici nu a constituit motiv de apel al acuzării.

Conform art. 43 8 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., o hotărâre este supusă casării în situația în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege". Acest caz de recurs în casație este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispozițiile privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudența referitoare la cazul de casare stabilește că o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune. Există însă situații, și nu puține, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Acestea împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.) - Decizia nr. 113/RC din 05 aprilie 2016; Decizia nr. 226/RC din 14 iunie 2016, Decizia nr. 63/RC din 02 martie 2016. Așadar, jurisprudența Înaltei Curți se referă, în esență, la instituții de drept material (dispoziții privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative), dar și de drept procesual (limitele pedepsei prevăzute de lege în cazul procedurii recunoașterii învinuirii prevăzută de C. proc. pen. actual, art. 396 C. proc. pen., dar și în cadrul procedurii recunoașterii vinovăției prevăzută de C. pen. anterior, art. 320

C. proc. pen. anterior). în prezenta cauză se susține

încălcarea limitelor legale ale pedepsei prin agravarea situației într-o cale de atac declarată în favoarea persoanelor condamnate de către Ministerul Public.

Examinând cauza, Înalta Curte constată că procurorul, în apelul formulat, a criticat nelegalitatea sentinței penale nr. 47/2016 a Tribunalului Neamț pentru greșita stabilire a regimului de executare a pedepselor accesorii, prevăzute la art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la 66 lit. a), b) C. pen. pentru inculpatul A., respectiv art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 lit. a), b), g) C. pen. pentru B., arătând că în cazul în care pedeapsa este suspendată sub supraveghere, pedepsele accesorii nu se execută.

Se constată că pedeapsa aplicată este rezultatul încălcării principiilor de drept care guvernează judecata în calea de atac, apelul Parchetului vizând nelegalitatea sentinței penale de condamnare referitoare la aplicarea pedepselor accesorii. Astfel, în motivele formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, exprimate în scris, s-a solicitat instanței de control judiciar să decidă ca pedepsele accesorii aplicate inculpaților B. și A. să se execute numai în caz de revocare sau de anulare a suspendării sub supraveghere (filele 5-13 dosar apel). Din analiza motivelor de apel rezultă că față de acești inculpați s-a invocat numai o chestiune de nelegalitate a sentinței penale atacat în favoarea acestora. De asemenea, se constată că nici la momentul dezbaterilor Parchetul nu a extins motivele de apel și nu a adus critici în defavoarea inculpaților B. și A. (încheierea din 26 ianuarie 2017, filele 160-162, dosar apel).

Instanța de apel, stabilind vinovăția inculpaților B. și A. cu privire la fapte penale pentru care au fost trimiși în judecată, în procesul de individualizare a pedepsei, a reținut că prima instanță a dispus condamnarea acestora la pedeapsa închisorii în mod just, potrivit criteriilor generale prev. de art. 74 C. pen., dat fiind contribuția în angrenajul infracțional din prezenta cauză, astfel că au fost menținute. Cu toate acestea, referitor la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța de apel a apreciat scopul preventiv-educativ nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a inculpaților, motiv pentru care instanța de apel a consemnat că „a găsit întemeiată critica procurorului în această privința și decis reformarea sentinței penale apelate în sensul că a înlăturat dispoziția privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultantă de 3 ani închisoare dispusă cu privire la inculpata B., respectiv 2 ani închisoare dispusă pentru inculpatul A.". Din motivele scrise ale Parchetului și din motivele consemnate cu ocazia dezbaterilor în încheierea de amânare a pronunțării rezultă că nu a existat o critică a procurorului privind modalitatea de individualizare a executării pedepsei. Acest aspect al lipsei unor motive în defavoarea celor doi inculpați a fost subliniat și în recursul în casație de către Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție, în dezbateri. Dar Ministerul

Public a apreciat că, deși nu a fost declarat un apel în defavoarea inculpaților, nelegalitatea nu poate fi remediată în cadrul recursului în casație.

Având în vedere că în apel s-a schimbat modalitatea de individualizare a executării pedepsei din suspendare sub supraveghere în privare de libertate și s-a stabilit un tratament sancționator mai sever în defavoarea inculpaților, instanța de recurs în casație poate evalua, în contextul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., incidența principiilor ce au influență asupra tratamentului sancționator (cum este non reformatio in pejus) cu repercusiuni asupra pedepsei sau modalității de executare. Nesocotirea acestui principiu care a condus la aplicarea unui tratament sancționator mai sever se subsumează conceptului de pedeapsă nelegală.

Potrivit art. 418 alin. (2) C. proc. pen., în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia. Hotărârea atacată, dacă este cazul, poate fi reformată numai în favoarea (in melius) și nicidecum în defavoarea (in peius) acelei părți. Astfel, soluția adoptată de instanța de control judiciar nu era permisă, întrucât este contrară principiului non reformatio in peius, consacrat prin dispozițiile art. 418 alin. (1) C. proc. pen., cu influență asupra limitelor legale ale pedepsei. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei poate fi ea însăși consecința încălcării legii și deci a depășirii limitelor prevăzute de lege pentru a accede la un anumit mod de individualizare. Astfel, conceptul de pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege include modalitatea de individualizare a executării pedepsei atunci când, de exemplu, s-a stabilit suspendarea sub supraveghere a unei pedepse mai mare de 3 ani (cu încălcarea art. 91 lit. a) C. pen.) sau suspendarea sub supraveghere a unei pedepse cu amenda (cu încălcarea art. 91 alin. (3) lit. a) C. pen.). Conceptul de pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege poate să includă și situația în care sunt încălcate condițiile în care se poate accede la o anumită modalitate de individualizare (ca de exemplu în cauza de față cu încălcarea art. 418 alin. (2) C. proc. pen.). In mod similar, pedeapsa depășește limitele prevăzute de lege atunci când aceste limite sunt determinate de un anumit cadru procesual, de exemplu, limitele de pedeapsă stabilite ca urmare a incidenței procedurii recunoașterii învinuirii, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen. sau, ca în cauza de față, limitele individualizării stabilite de instanța de fond, conform art. 418 alin. (2) C. proc. pen.

Drept urmare, în cadrul acestei căi extraordinare da atac, având în vedere limitele în care poate proceda la judecarea cauzei și soluțiile pe care le poate pronunța, instanța de recurs în casație poate doar să constate nelegalitatea deciziei, pentru încălcarea principiului non reformatio in pejus, dar nu poate, în acest caz, să procedeze ea însăși la rejudecarea, respectiv la soluționarea apelului declarat de Parchet, care se referea la nelegalitatea sentinței penale pentru greșita stabilire a

regimului de executare a pedepselor accesorii. Judecarea apelului trebuie să se realizeze, în aceste limite, de către instanța de apel. Așadar, față de cele ce preced, este necesară o nouă judecată, limita rejudecării vizând latura penală, cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău împotriva sentinței penale nr. 47 din 4 iulie 2016 a Tribunalului Neamț, referitor la inculpații B. și A., cu respectarea regulilor prevăzute de art. 418 alin. (2) C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de recurentul A.,

se constată că acesta a criticat soluția de condamnare pentru participație la infracțiunea de înșelăciune în forma complicității, susținând că din mijloacele de probă administrate de instanță rezultă că nu a participat în niciun fel la faptele reținute în sarcina coinculpaților, iar garantarea cu bunuri personale a împrumuturilor efectuate de membrii familiei și de prietenii apropiați nu pot constitui acte de înlesnire sau ajutor la inducerea în eroare a SC O. SA în absența altei participații. Astfel, s-a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Înalta Curte constată că din perspectiva acestui caz de casare nu se poate realiza o analiză a conținutul mijloacelor de probă, o nouă apreciere materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze ca fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

Se reține că, în cauză, pe baza probatoriul administrat, instanța de apel a stabilit că inculpatul A. a beneficiat de un credit de acoperire cheltuieli curente, în valoare de 40.000 euro, pe o perioadă de 300 luni, încheind convenția de credit din 21 iulie 2006 și de un alt credit pentru acoperirea cheltuielilor personale curente, în valoare de 96.200 Chf, pe o durată de 300 luni, încheind convenția de credit din 15 mai 2008, pe baza unor documente false. Inculpatul A. a intervenit la directoarea sucursalei bancare, respectiv inculpata B., pentru a facilita obținerea creditelor de către inculpați, în perioada 2007-2008, prin prezentarea de documente false, păgubind astfel banca. în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Prin cererea de recurs în casație se invocă o neconcordanță între situația de fapt și consecințele juridice reținute de instanța de apel. Apărările formulate nu au însă corespondent în cele constatate de către instanța de apei. Situația de fapt reținută

în apel corespunde conținutului infracțiunii, astfel cum a fost prezentat anterior. Se apreciază că motivele invocate de recurentul condamnat A. nu se încadrează în limitele impuse de textul de lege referitor la recursul în casație și de la care nu se poate deroga în niciun mod, pentru că vizează aspecte de fapt, ce nu fac obiectul acestei instituții de drept. Înalta Curte, în cadrul acestei căi de atac, nu se poate transforma într-o instanță de fond. Nu se poate înfăptui o nouă judecată bazată pe reaprecierea probelor, așa cum se solicită de recurent.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, va admite recursurile în casație formulate de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 296 din 9 martie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/103/2014.

I. Va casa, împarte, decizia recurată în ceea ce privește înlăturarea dispoziției privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultantă de 3 ani închisoare dispusă cu privire la inculpata B., respectiv 2 ani închisoare dispusă pentru inculpatul A. (pct. 9 din decizie).

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Va anula formele de executare a pedepsei în ceea ce-i privește pe inculpații B. și A., emise în baza sentinței penale nr. 47 din 4 iulie 2016 a Tribunalului Neamț, pronunțată în Dosarul nr. x/103/2014, modificată prin Decizia penală nr. 296 din 9 martie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

II. Va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău împotriva sentinței penale nr. 47 din 4 iulie 2016 a Tribunalului Neamț, referitor la inculpații B. și A.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare determinate de soluționarea recursurilor în casație rămân în sarcina statului.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată B., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile în casație formulate de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 296 din 9 martie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/103/2014.

I. Casează, în parte decizia recurată

în ceea ce privește înlăturarea dispoziției privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultantă de 3 ani închisoare dispusă cu privire la inculpata B., respectiv 2 ani închisoare dispusă pentru inculpatul A. (pct. 9 din decizie).

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Anulează formele de executare a pedepsei în ceea ce-i privește pe inculpații B. și A., emise în baza sentinței penale nr. 47 din 4 iulie 2016 a Tribunalului Neamț, pronunțată în Dosarul nr. x/103/2014, modificată prin Decizia penală nr. 296 din 9 martie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

II. Trimite cauza spre rejudecarea apelului

declarat de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău împotriva sentinței penale nr. 47 din 4 iulie 2016 a Tribunalului Neamț, referitor la inculpații B. și A.

Cheltuielile judiciare determinate de soluționarea recursurilor în casație rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată B., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 noiembrie 2017.

§ Cauze similare