ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.09.2023

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
21.09.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Asupra cauzei de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin aplicarea art. 575 alin. (2) teza ultima din C. proc. pen. și a art. 81 din C. pen., s-a aplicat inculpatului avertisment, fiind atenționat asupra conduitei viitoare și consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 82 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. 1lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului plt. adj. șef (r) A. pentru săvârșirea infracțiunilor de "ultraj" prev. și ped. de art. 257 alin. (1), (4) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen.

S-a luat act că persoanele vătămate, lt.col. B. și cpt. C. nu s-au constituit părți civile în cauză.

Din oficiu, în temeiul art. 242 alin. (1) din C. proc. pen., s-a revocat măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă în cauza față de inculpatul plt. adj. șef A., prin ordonanța procurorului din 16.07.2022 dată în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2022 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, măsură preventivă verificată și menținută, succesiv, prin încheierile judecătorului de cameră preliminară pronunțate în dosarul nr. x/2022 (încheierea din 08.08.2022 a Tribunalului Militar Iași, modificată și rămasă definitivă prin încheierea nr. 18/09.09.2022 Curții Militare de Apel București pronunțată în dosarul nr. x/2022), și în dosarul nr. x/2022 2 (încheierea din 29.09.2022 a Tribunalului Militar Iași, menținută și rămasă definitivă prin încheierea nr. 21/12.10.2022 Curții Militare de Apel București pronunțată în dosarul nr. x/2022 ) și prin încheierea din data de 01.11.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Militar Iași, definitivă prin necontestare.

În temeiul disp. art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 301,45 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 101,45 RON reprezentând cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art. 257 alin. (1), (4) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul plt. adj. șef (r) A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) din C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) din C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 415 alin. (1) și (2) din C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea consemnului.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) din C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) din C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 38, alin. (1), art. 39 alin. (1), lit. b) din C. pen. a constatat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului plt. adj. șef (r) A. sunt concurente și i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a menționat că inculpatul va executa pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (1) și (5) din C. pen. s-a menționat că inculpatul va executa pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b) și h) din C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale de 2 ani și 4 luni închisoare sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen., de la data pronunțării prezentei decizii.

În baza art. 93 alin. (1) lit. a)-e) din C. pen. a obligat pe inculpatul plt. adj. șef (r) A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bacău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen. i s-a impus inculpatului obligația să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a stabilit ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul DGASPC Bacău - Complexul pentru servicii de asistență sociala și suport comunitar sau la DGASPC Bacău - Centrul de îngrijire și asistență pentru persoanele adulte cu dizabilități D., pe o perioadă de 80 de zile.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care va mai comite infracțiuni și nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

S-a menționat că pedepsele complementare stabilite prin prezenta decizie se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

S-a stabilit că pedepsele accesorii se vor executa numai în condițiile în care pedeapsa principală devine executabilă.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 421 pct. 1 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat plt. adj.șef (r) A. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului formulat de apelantul Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași au rămas în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat plt. adj.șef (r) A. la plata sumei de câte 400 de RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Preliminar, instanța de apel a observat că prin încheierea de la termenul de judecată din 01.02.2023 a fost admisă cererea procurorului și schimbată încadrarea juridică pentru faptele menționate în actul de sesizare în sarcina inculpatului plt. adj. șef. A. din infracțiunile prev. de art. 257 alin. (1), (4) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen. și art. 415 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. în infracțiunile prev. de art. 257 alin. (1), (4) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen. și art. 415 alin. (1) și (2) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Cu referire la situația de fapt, instanța de apel a reținut că aceasta a fost redată în mod corespunzător de către Tribunal, ordinea în care s-au petrecut faptele și circumstanțele în care acestea au avut loc fiind pe deplin lămurite pe baza probatoriului administrat.

În acord cu opinia primei instanțe, instanța de apel a reținut că Ministerul Public a dovedit că la data de 16.07.2022, în jurul orei 10:30 - 10.45 apelantul inculpat plt. adj. șef (r) A. a părăsit postul de pază din incinta IJJ Bacău unde își desfășura serviciul conform fișei postului, anexei la aceasta și planificării de serviciu, deplasându-se pe o bancă din vecinătatea parcului auto aflată la o distanță de 48 de metri de postul de pază.

Suplimentar, instanța de apel a reținut că, procedând astfel, inculpatul a încălcat consemnul postului care impunea să execute serviciul în postul de pază destinat asigurării pazei depozitului de armament și muniție pe latura de nord a unității, serviciu care se executa din foișorul situat pe latura de nord a perimetrului unde funcționează și sunt monitorizate sistemele de detecție a efracției pentru depozitele unității și cel de supraveghere video pentru zona de nord a perimetrului.

De asemenea, Curtea Militară de Apel a reținut că Ministerul Public a dovedit că la aceeași dată de 16.07.2022, după ce a fost supus unui control privind exercitarea activităților de pază specifice, apelantul inculpat plt. adj. șef (r) A. a amenințat cu acte de violență pe membrii echipei de control, respectiv pe lt. col. B., cpt. C. și adj. Șef E., afirmând că are pentru fiecare dintre acești "o boabă" (un glonț în termeni militari).

Faptele anterior descrise rezidă cu certitudine din analiza coroborată a înscrisurilor aflate la dosarul de urmărire penală, în speță a proceselor-verbale de sesizare din oficiu (dup. fila x) și de constatare la fața locului cu planșe foto aferente (dup. filele x), cu mențiunile rapoartelor întocmite de lt. col. B. (dup. fila x), cpt. C. (dup. filele x), plt. adj. șef E. (dup. fila x) și plt. adj. F. (dup. fila x), respectiv cu mențiunile procesului-verbal nr. x/18.07.2022 ale organelor de cercetare penală (dup. fila x - potrivit căreia banca din dreptul parcului auto unde a fost observat inculpatul se afla la o distanță de 48 metri de postul de pază), ale Fișei postului, anexei la aceasta, Raportului nr. x/30.06.2022, Planificării de serviciu pe luna iulie 2022 și Planului controlului inopinat la postul de pază nr. 1 de la sediul IJJ Bacău din 16.07.2022 (dup. filele x - unde pentru poziția postului în statul de organizare nr. 426, în perioada 03-31.07.2022 locul de muncă al inculpatului se afla la sediul IJJ Bacău în zona de responsabilitate conform prevederilor consemnului postului) și ale Consemnului postului de pază permanent nr. x/27.04.2022 (dup. filele x - sesizarea IJJ Bacău nr. x/16.07.2022, și 95 - procesul-verbal încheiat de procurorul militar la 21.07.2022 în urma studierii normelor clasificate privind Consemnul posturilor la IJJ Bacău, din care reiese că inculpatul plt. adj. șef A. urma să execute serviciul în "postul de pază destinat asigurării pazei depozitului de armament și muniție pe latura de nord a unității. Serviciul se executa din foișorul situat pe latura de nord a perimetrului unde funcționează și sunt monitorizate sistemele de detecție a efracției pentru depozitele unității și cel de supraveghere video pentru zona de nord a perimetrului", precum și cu declarațiile celor audiați în cauză.

Pe ultimul aspect în discuție, Curtea Militară de Apel a reținut declarațiile concordante ale persoanelor vătămate B. și C. precum și ale martorului E., din care rezultă că la data de 16 iulie 2022, în jurul orelor 10:30-10:45, în timp ce echipa de control se deplasa spre postul de pază ce urma a fi verificat, inculpatul plt. adj. șef. A. se afla în afara foișorului destinat asigurării pazei depozitului de armament și muniție pe latura de nord a unității, fiind observat de aceștia pe o bancă din dreptul parcului auto, în ținută neregulamentară, fără cămașă, "la bustul gol". Întrucât la rândul său inculpatul i-a văzut pe cei trei lucrători de jandarmi, s-a revenit ulterior la postul de pază.

Totodată, împrejurarea ce rezultă din consemnul postului, în sensul că foișorul de unde inculpatul executa serviciul de pază pe latura de nord a unității avea în vedere supravegherea depozitelor de armament și muniție aflate în stoc pentru Inspectoratul de Jandarmi Județean și Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău, este confirmată atât de persoana vătămată C., cât și de martorii E. și F. cu ocazia audierii în fața instanței de apel.

Întrucât la încadrarea juridică a faptelor din rechizitoriu, parchetul a menționat ca element material al infracțiunii de încălcarea consemnului doar părăsirea postului cu încălcarea consemnului, fără a face referiri la celelalte situații precum lipsa de la ședința de instructaj, abandonarea armei în birou, ținuta neregulamentară, etc, întocmai ca instanța de fond, Curtea Militară de Apel, în aplicarea art. 371 din C. proc. pen., s-a rezumat doar la analiza faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

De asemenea, din declarațiile date în cursul urmăririi penale și al judecății de persoanele vătămate B. și C., precum și de martorii E. (martor direct), F. și G. (martori indirecți), a rezultat că la aceeași dată de 16.07.2022, după ce a fost supus controlului privind exercitarea activităților de pază specifice, inculpatul plt. adj. șef A. a amenințat cu acte de violență pe membrii echipei de control, respectiv pe lt. col. B., cpt. C. și adj. șef E., afirmând că are pentru fiecare aceștia "o boabă", noțiune ce semnifică în limbajul militar "glonț", "cartuș". Amenințarea proferată de inculpat a fost reiterată ulterior cu ocazia unui apel telefonic efectuat către martorul Adj. F. aflat la postul de pază principal acces auto.

Contrar celor reținute de prima instanță în privința infracțiunii de ultraj, Curtea Militară de Apel a apreciat că amenințările proferate de inculpat au fost serioase, fiind de natură să alarmeze victimele, și le-au creat o stare de temere. Aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul deținea asupra sa, la momentul proferării actelor de violență, pistolul și muniția aferentă.

Faptul că amenințările inculpatului au creat o stare de temere victimelor a reieșit cu precădere din analiza coroborată a declarațiilor persoanelor vătămate B. ("nu ne-am întors întrucât ne-am gândit să nu-l provocăm mai tare" (dup. fila x) sau declarația din fața instanței de fond unde precizează că a avut o stare de temere în momentul în care inculpatul s-a adresat cu formula că "le dă câte o boabă") și C. ("mie personal mi-a fost frică să mă întorc spre A., toți trei intrând în clădirea comandamentului" (dup. fila x); respectiv declarația din fața instanței de apel unde precizează "personal, mi-a provocat teama inculpatul, a fost nevoie să fie alertată ANTITERO pentru a-l dezarma pe inculpat. Aceștia erau pregătiți cu echipamentul corespunzător să intervină, noi am încercat diplomatic pentru a evita orice pierderi de vieți să interacționăm cu inculpatul. M-am deplasat împreună cu comandantul H. la foișorul de pază, i-am adus la cunoștință inculpatului ordinul inspectorului șef col I. că ii transmitea să meargă la acesta, inițial nu a vrut să meargă, apoi a acceptat, fiind înlocuit de comandantul de pluton. Am mers împreună cu inculpatul la rastelul de lângă corpul de pază pentru a-l descărca de armament"), cu declarațiile date în fața instanței de apel de martorii E. ("pentru moment, apreciez ca amenințarea inculpatului (...) a creat o stare de temere. Nu am observat daca aceasta stare de temere a fost resimțita și de ceilalți 2 membrii ai comisiei"), F. ("am auzit de la dl. col. J. că s-a chemat procurorul militar întrucât inculpatul ar fi amenințat membrii comisiei Cpt. C., Lt. Col B. și ca atare sa-i fac acces procurorului militar") și G. ("am auzit despre eveniment de la col B., ca a fost amenințat și injurat de domnul A.").

Împrejurarea că inculpatul nu a procedat la punerea mâinii pe armă și, eventual, la scoaterea acesteia, nu conduc la concluzia că nu a existat o amenințare iminentă a ofițerilor veniți în control, doar fac ca amenințarea să nu fie absorbită de o eventuala infracțiune mai gravă în ipoteza comiterii ei.

În fine, Curtea Militară a mai reținut, în dezacord cu opinia tribunalului, că existența în precedent a unor relații tensionate de durată între inculpatul plt. adj. șef A. și personalul IJJ Bacău, dar și comportamentul agitat al inculpatului, erau de natură a potența de o manieră rezonabilă starea de temere a celor cărora le-au fost adresate amenințările, nefiind vorba despre o simplă răbufnire nervoasă a inculpatului, fără efecte.

În legătură cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere din sediul IJJ Bacău, Curtea Militară de Apel a apreciat că acestea prezintă importanță în soluționarea cauzei doar pentru identificarea locului unde se afla postul de pază unde inculpatul își desfășura serviciul la data faptelor, foișorul fiind destinat asigurării pazei depozitului de armament și muniție pe latura de nord a unității. De altfel, instanța de fond nu a pronunțat soluția bazându-se pe acestea, nici procurorul nu a formulat motive de apel întemeiate pe aceste probatorii și nici prezenta decizie nu le-a avut în vedere pentru dovedirea altor aspecte legate de obiectul judecății, decât cele arătate.

Astfel, s-a reținut că probele analizate contrazic întru-totul declarațiile inculpatului în sensul că nu a părăsit postul de pază și nu a amenințat cu acte de violență pe membrii echipei de control. Mai mult, întrucât declarațiile date de persoanele vătămate și ale martorilor se coroborează atât, între ele, cât și cu celelalte probe de la dosarul cauzei, sunt nefondate susținerile inculpatului în sensul că nu ar reflecta adevărul.

La rândul lor presupusele aspecte de nelegalitate ale urmăririi penale, la care face referire inculpatul în cererile și apărările adresate Curții Militare de Apel, au fost deja antamate definitiv cu ocazia analizării cauzei în procedura de cameră preliminară, neimpunându-se a li se da o altă relevanță la acest moment.

Față de ansamblul probator administrat, Curtea Militară de Apel a apreciat că, în cauză, a fost săvârșită de către inculpat atât infracțiunea de încălcare a consemnului în forma prev. de art. art. 415 alin. (1) și (2) din C. pen., cât și infracțiunea de ultraj în forma pentru care a fost trimis în judecată, fapte care de altfel se constată că există, după cum se susține și în apelul parchetului, și în raport cu care vinovăția inculpatului este dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil.

În drept, fapta inculpatului plt. adj. șef (r) A. care la data de 16.07.2022, în jurul orei 10:30 - 10.45 a părăsit postul de pază din incinta IJJ Bacău unde își desfășura serviciul conform fișei postului, anexei la aceasta și planificării de serviciu, deplasându-se pe o bancă din vecinătatea parcului auto aflată la o distanță de 48 de metri de postul de pază, cu încălcarea consemnul postului care impunea să execute serviciul în postul de pază destinat asigurării pazei depozitului de armament și muniție pe latura de nord a unității, serviciu care se executa din foișorul situat pe latura de nord a perimetrului unde funcționează și sunt monitorizate sistemele de detecție a efracției pentru depozitele unității și cel de supraveghere video pentru zona de nord a perimetrului, întrunește sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de încălcare a consemnului prev. de art. 415 alin. (1) și (2) din C. pen.

De asemenea, fapta aceluiași inculpat care la data de 16.07.2022, după ce a fost supus unui control privind exercitarea activităților de pază specifice, a amenințat cu acte de violență pe membrii echipei de control, respectiv pe lt. col. B., cpt. C. și adj. Șef E., afirmând că are pentru fiecare dintre acești "o boabă" (un glonț în termeni militari) întrunește sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. (1), (4) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen.

Cele două infracțiuni au fost săvârșite în concurs real, în condițiile art. 38 alin. (1) din C. pen.

Întrucât faptele deduse judecății există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege - intenția directă, atrăgând răspunderea penală conform art. 15 alin. (2) din C. pen., Curtea Militară de Apel l-a condamnat pe inculpat, efectuând o nouă reindividualizare a cuantumului pedepselor ce vor fi aplicate și a modalității de executare a lor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 25.05.2023, când s-a stabilit termen la data de 07.09.2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Inculpatul plt. adj. șef (r) A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen., motivând, în esență, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de care este acuzat.

Prin încheierea de ședință din data de 07.09.2023, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul plt. adj. șef. (r) A. doar cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și s-a acordat termen pentru data de 21 septembrie 2023.

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Înalta Curte reține că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și încălcarea consemnului.

Art. 415 alin. (1) din C. pen. prevede că încălcarea regulilor serviciului de pază, intervenție, însoțire sau de securitate se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă iar alin. (2) stabilește că încălcarea consemnului de către santinela aflată în post la depozitele de armament, muniții sau alte materiale explozive ori în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Din prezentarea situației de fapt reținută de instanța de apel și care a fost probată, a reieșit că sub aspectul elementului material al laturii obiective, fapta inculpatului a constat în părăsirea postului de pază din incinta IJJ Bacău unde își desfășura serviciul cu încălcarea consemnul postului care impunea să execute serviciul în postul de pază destinat asigurării pazei depozitului de armament și muniție pe latura de nord a unității serviciu care se executa din foișorul situat pe latura de nord a perimetrului unde funcționează și sunt monitorizate sistemele de detecție a efracției pentru depozitele unității și cel de supraveghere video pentru zona de nord a perimetrului.

Astfel, elementul material al laturii obiective s-a realizat în cauză printr-o comportare comisivă, respectiv prin părăsirea postului de pază din incinta IJJ Bacău prin încălcarea consemnului.

Prin urmare, instanța de apel, în mod corect a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de încălcare a consemnului prev. de art. 415 alin. (1) și (2) din C. pen.

În același timp, instanța de apel a constatat că fapta aceluiași inculpat care la data de 16.07.2022, după ce a fost supus unui control privind exercitarea activităților de pază specifice, a amenințat cu acte de violență pe membrii echipei de control, respectiv pe lt. col. B., cpt. C. și adj. Șef E., afirmând că are pentru fiecare dintre acești "o boabă" (un glonț în termeni militari) întrunește sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. (1), (4) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen.

Astfel, instanța de apel a apreciat că amenințările inculpatului au creat o stare de temere victimelor, acest aspect reieșind din analiza coroborată a declarațiilor persoanelor vătămate și ale martorilor.

În consecință, se constată că prin criticile aduse hotărârii definitive, inculpatul nu a evidențiat elemente de nelegalitate, ci doar de netemeinicie, iar celelalte aspecte prezentate în cererea de recurs în casație, precum existența suspiciunii imparțialității judecătorilor de la instanța de apel, aprecierile făcute asupra cererii de strămutare ce a fost judecată de Înalta Curte, referirile făcute cu privire la probatoriul administrat în cursul urmării penale, faptul că măsura controlului judiciar a fost luată cu încălcarea dispozițiilor legale, nu se încadrează în niciun caz de recurs în casație și nu pot fi analizate.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul plt. adj. șef. (r) A., împotriva deciziei penale nr. 35/A din 10 aprilie 2023 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, în dosarul nr. x/2022.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul plt. adj. șef. (r) A., împotriva deciziei penale nr. 35/A din 10 aprilie 2023 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 septembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cauzei de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 25 pronunțată la data de 04.05.2022 de către Tribunalul Militar Timișoara, în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 396 ali
ÎCCJ 2021-11-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală
art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) C. pen., pe o perioadă de 3
ÎCCJ 2021-09-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 745/2021
pronunțată în Dosarul nr. x/2021 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții Militare de Apel București pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 27.03.2021 până la data de 25.04.2021, inclusiv și prelungită succesiv
ÎCCJ 2023-12-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală
interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., pedeapsă care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen. În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a de
ÎCCJ 2024-03-20
0,94
ÎCCJ, Secția penală
fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a ped
Sursă