ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2662/2022

Ședința publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., în numele B. S.A. - ZONA DE PRODUCȚIE II OLTENIA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să oblige pârâta la adaptarea stației de comprimare gaze, astfel încât să nu mai producă zgomote și vibrații pe timpul nopții și la închiderea furnalului de unde se propagă flacăra, precum și la plata sumei de 233.355 RON, cu titlu de daune morale și materiale. Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 146/2019 din 14 mai 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018, la data de 6 iunie 2019.

La termenul de judecată din 2 septembrie 2019, Tribunalul Gorj a respins ca rămasă fără obiect excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj, a respins ca neîntemeiate excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei și excepția lipsei coparticipării procesuale active; a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată atât de reclamant, cât și de pârâtă, urmând a lua act de înscrisurile aflate la dosar; a respins cererea privind încuviințarea probei testimoniale cu doi martori, solicitată de reclamant prin acțiune; a prorogat discuția cu privire la proba cu 2 expertize, solicitată de reclamant prin acțiune, precum și cu privire la proba cu interogatoriul, solicitată de pârâtă prin întâmpinare, pentru următorul termen de judecată; a dispus în sensul că se conceptează și se citează pârâta B. S.A. la sediul din București, str. x (C.); a amânat judecarea cauzei la data de 14 octombrie 2019.

Prin sentința nr. 39 din 29 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în numele B. S.A. - ZONA DE PRODUCȚIE II OLTENIA, având ca obiect obligația de a face; pârâta a fost obligată la plata sumei de 60.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamant; de asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de 13 aprilie 2021 domnul expert D. a depus la dosar o cerere de completare a dispozitivului sentinței nr. 39 din 29 martie 2021, solicitând admiterea acesteia și achitarea sumei solicitate în contul BLEJTC București: x E., Agenția Lipscani.

În motivarea cererii, a arătat faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra celor două cereri de majorare a onorariului de expert depuse la data de 29 ianuarie 2021 (prin mijloace electronice) și, ulterior, la 5 februarie 2021 (pe suport de hârtie).

Prin sentința nr. 61 din 24 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea formulată de domnul expert D. privind completarea dispozitivului sentinței nr. 39 din 29 martie 2021 a Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu reclamantul A. și pârâta B. S.A., în numele B. S.A. - ZONA DE PRODUCȚIE II OLTENIA, având ca obiect obligația de a face.

Împotriva sentinței nr. 39/2021 din 29 martie 2021 a Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, pârâta B. S.A. a formulat apel, solicitând, în principal, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii excepțiilor invocate în fața instanței de fond, care fac inutilă cercetarea fondului. În subsidiar, a solicitat admiterea apelului în temeiul art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Gorj, care a omis să cerceteze fondul.

Prin cererea depusă la Tribunalul Gorj și calificată de această instanță ca o cerere de apel, expertul D. a învederat că, în calitatea sa de expert tehnic judiciar în domeniul poluare fonică, a fost desemnat de instanța de judecată la data de 2 martie 2020 să efectueze o expertiză tehnică în dosarul nr. x/2018. În această calitate a efectuat activități specifice de documentare și măsurători în teren pentru a putea răspunde la obiectivele stabilite de completul de judecată.

Ca urmare a activităților desfășurate, a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză tehnico-judiciară întocmit în cauză. Totodată, a depus două cereri de majorare a onorariului provizoriu al expertului.

Prin decizia nr. 726/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței nr. 39/2021 din 29 martie 2021 a Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.; s-a respins apelul declarat de expertul judiciar D. împotriva sentinței nr. 61 din 24 mai 2021 a Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă.

La data de 21 februarie 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 726/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Recurenta-pârâtă B. S.A. a solicitat, în principal, admiterea recursului, în temeiul art. 497, paragraful 1, teza a II-a din C. proc. civ., casarea deciziei nr. 726/22.11.2021 a Curții de Apel Craiova și a sentinței nr. 39/29.03.2021 a Tribunalului Gorj, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare în fond la Tribunalul Gorj. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei nr. 726/22.11.2021 a Curții de Apel Craiova, cu consecința admiterii apelului formulat de pârâtă și respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

S-a criticat decizia Curții de Apel Craiova din perspectiva faptului că aceasta a pronunțat o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, nu a exercitat rolul activ prevăzut de dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., în sensul că nu a analizat toate motivele de apel, reținând că nu a fost atacată încheierea interlocutorie din 2 septembrie 2019.

Recurenta-pârâtă B. S.A. consideră că se impunea admiterea apelului său și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a formulat următoarele critici:

Decizia nr. 726 din 22 noiembrie 2021 a Curții de Apel Craiova este lovită de nulitate, în raport de art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Pretinsa neexercitare și neindicare a căii de atac a apelului împotriva încheierii din 2 septembrie 2019, în situația în care s-a criticat pentru nelegalitate modalitatea de soluționare a excepțiilor la termenul din 2 septembrie 2019 de către Tribunalul Gorj, nu poate conduce la opunerea autorității de lucru judecat asupra excepțiilor invocate prin motivele de apel și nici la o limitare a devoluțiunii apelului declarat împotriva sentinței nr. 39 din 29 martie 2021, apel cu care a fost învestită Curtea de Apel Craiova.

Art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. prevede că "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel".

Acest motiv de recurs poate fi primit, întrucât a fost invocat anterior, pe calea apelului.

Deși a fost invocat acest motiv de apel, Curtea de Apel Craiova l-a respins, fără să îl cerceteze, invocând faptul că pârâta nu a atacat încheierea interlocutorie din 2 septembrie 2019 și, pe cale de consecință, o pretinsă limitare a învestirii instanței de apel, doar în limitele devoluțiunii stabilite prin art. 476-477 din C. proc. civ.

Chiar dacă s-ar interpreta ad absurdum dispozițiile art. 325 din C. proc. civ., invocate de Curtea de Apel Craiova, reiterarea și invocarea excepțiilor prin cererea de apel, nu echivalează cu o neatacare a încheierii din 2 septembrie 2019.

Astfel, s-a arătat că, prin motivele de apel, pârâta a solicitat instanței de control judiciar ca reclamantul să precizeze valoarea fiecărui capăt pe obligația de "a da" suma de 233.355 RON, care este valoarea despăgubirilor pe daunele materiale și care este valoarea despăgubirilor pe daunele morale, în situația în care taxa judiciară de timbru a fost achitată doar pentru daunele materiale (5.722 RON), probele fiind administrate numai pentru acest capăt de cerere.

Pârâta B. S.A. a declarat apel împotriva sentinței nr. 39 din 29 martie 2021, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, iar motivele de apel au vizat faptul că:

- Tribunalul Gorj a respins, în mod nelegal, excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și anularea acesteia, în temeiul art. 197 din C. proc. civ., pentru neachitarea taxei judiciare de timbru corespunzătoare obligației de "a face", prin raportare la decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- Tribunalul Gorj a respins, în mod nelegal, excepția lipsei coparticipării procesuale active derivate dintr-un litisconsorțiu activ obligatoriu, excepție invocată în temeiul art. 59 din C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din același cod;

Deși a fost învestită, prin cererea de apel, cu excepția nulității cererii de chemare în judecată și s-a solicitat anularea acesteia, Curtea de Apel Craiova a considerat că apelul a vizat doar sentința nr. 39 din 29 martie 2021, nu și încheierea interlocutorie din 2 septembrie 2019, prin care Tribunalul Gorj a soluționat excepția invocată.

S-a arătat că, prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei la îndeplinirea unor obligații patrimoniale, de "a da" (capăt de cerere cu valoarea de 233.255 RON, taxa judiciară de timbru fiind în valoare de 5.772 RON) și de "a face" (capăt de cerere evaluabil în bani care trebuia să fie timbrat la valoare, iar nu cu 20 RON), astfel încât toate capetele de cerere sunt evaluabile în bani și, sub aspectul timbrajului, sunt aplicabile dispozițiile art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale în cuantum de 60.000 RON nu a fost timbrat cu suma de 100 RON, întrucât Tribunalul Gorj nu i-a solicitat reclamantului să achite această taxă judiciară de timbru, conform art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, iar Curtea de Apel Craiova nu a verificat timbrajul, deși era obligată să verifice acest aspect.

Întrucât este vorba despre o acțiune evaluabilă în bani, pe toate capetele de cerere, reclamantul avea obligația să achite taxa judiciară de timbru la valoarea pretențiilor deduse judecății, conform dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pârâta a solicitat instanței de apel să verifice îndeplinirea obligației de a achita taxa judiciară de timbru, prin evaluarea anticipată de către reclamantul A. a întregii operațiuni de "adaptare a stației de comprimare gaze astfel încât să nu mai producă zgomote și vibrații pe timpul nopții și de închidere a furnalului de unde se propagă flacăra", cuprinsă în primul capăt de cerere, obligație de "a face", având în vedere dispozițiile legale ce impun plata anticipată a taxelor judiciare de timbru, conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, însă Curtea de Apel Craiova a motivat, sub acest aspect, că nu este învestită conform art. 476-art. 477 din C. proc. civ.

Deși a fost învestită, prin cererea de apel, cu excepția lipsei coparticipării procesuale active derivate dintr-un litisconsorțiu activ obligatoriu, excepție invocată în temeiul art. 59 din C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din același cod, Curtea de Apel Craiova a considerat că apelul a vizat doar sentința nr. 39 din 29 martie 2021, nu și încheierea interlocutorie din 2 septembrie 2019 prin care Tribunalul Gorj a soluționat această excepție.

Recurenta-pârâtă a relevat faptul că litigiul de față are ca obiect valorificarea unui drept de creanță născut din pretinsa producere a unui prejudiciu moral și material de către B. S.A. imobilului casă de locuit cu cinci camere și anexe gospodărești (șopru și pătul), edificate pe terenul intravilan în suprafață de 809 mp, situat în Căpreni, jud. Gorj, din T4, P131, asupra căruia reclamantul A. exercită un drept de proprietate exclusivă în cotă de 1/3 și un drept de coproprietate de 2/3 împreună cu soția sa, F..

Prin urmare, autoarea căii de atac a susținut faptul că reclamantul A. nu justifică calitatea procesuală activă în întregime, ci doar pentru cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra casei de locuit cu cinci camere și anexe gospodărești (conform certificatului de moștenitor nr. x din 12.02.1997, eliberat de către BNP G.) și proprietar în devălmășie, cu soția F., pentru cota de 2/3 din dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil.

Cu alte cuvinte, în prezenta cauză se reclamă săvârșirea unui presupus fapt juridic care ar fi avut drept consecință producerea de prejudicii în patrimoniul mai multor persoane, terenurile a căror lipsă de folosință se solicită prin cererea de chemare în judecată fiind proprietatea comună în devălmășie a reclamantului A. și a soției acestuia.

Curtea de Apel Craiova a refuzat să analizeze excepția lipsei coparticipării procesuale active derivate dintr-un litisconsorțiu activ obligatoriu, deși se impunea respingerea acțiunii, în temeiul art. 22 din C. proc. civ.

De asemenea, recurenta-pârâtă a susținut faptul că instanța de apel a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, sens în care a redat dispozițiile art. 497 și art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă B. S.A. consideră că este incident și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât nu a beneficiat de un proces echitabil.

Astfel, a arătat că instanța de apel nu și-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în sensul că, în contextul caracterului devolutiv al apelului, nu a solicitat reclamantului să precizeze valoarea fiecărui capăt de cerere pe obligația de "a da", iar din suma pretinsă de 233.355 RON, care este valoarea despăgubirilor pe daunele materiale și care este valoarea despăgubirilor pe daunele morale.

Taxa judiciară de timbru a fost achitată numai pentru daunele materiale (5.722 RON), iar probele au fost administrate doar pentru acest capăt de cerere.

Pe baza probelor administrate în cauză, Tribunalul Gorj a efectuat cercetarea judecătorească numai cu privire la daunele materiale, nu și cu privire la daunele morale, iar soluția pronunțată de către Curtea de Apel Craiova este nelegală.

În ședința publică de la termenul din 2 septembrie 2019 Tribunalul Gorj a respins încuviințarea probei testimoniale cu 2 martori pentru reclamant, în dovedirea pretinsului prejudiciu moral sau material.

Nicio altă probă nu se coroborează în sensul de a forma instanței convingerea că reclamantul ar fi suferit un prejudiciu moral.

În cuprinsul cererii depuse, reclamantul a arătat că prin "probatoriu cu expertiza construcții înțelege să dovedească că imobilul deținut de către acesta a avut de suferit în urma construirii stației de compresoare, dar și în timpul exploatării acesteia, urmând ca expertul să identifice care sunt degradările suferite la imobil, dacă acestea au legătură cu instalația pârâtei cât și efectuarea reparațiilor acestora".

Tribunalul Gorj a respins obiecțiunile formulate de către pârâta B. S.A., deși expertiza tehnică specialitatea poluare fonică trebuia să se raporteze numai la standardul SR 10009/2017.

Curtea de Apel Craiova nu și-a exercitat rolul activ, în sensul că nu a dorit:

a. să indice domnul expert judiciar dacă, în raport de autorizația de mediu revizuită în anul 2019 și anul 2021, precum și de standardul SR 10009/2017, este respectat nivelul de zgomot pentru care obiectivul societății pârâte este autorizat;

b. să indice domnul expert judiciar dacă, în raportul de zgomot ambient nr. 4, pagina 31 (23:49-23:59) cu valoare de 58 dB, față de 65 maxim, la limita incintei industriale, este posibil științific și factual să existe depășirea exterioară lângă locuință cu 1,2 dB peste limita maximă admisă, stabilită de Ordinul nr. 3384/2013 - Normativul C125-2013 și cu 6,2 peste limita maximă admisă, stabilită de Ordinul Ministrului Sănătății nr. 119/2014 - norme de igienă.

Instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept substanțial, respectiv a art. 1357 din C. civ. - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, recurenta-pârâtă a susținut faptul că decizia recurată este nelegală, întrucât Curtea de Apel Craiova nu a respectat principiul judecății în echitate, suma de 60.000 RON nefiind justificată.

A mai arătat că în mod nelegal Curtea de Apel Craiova s-a subrogat în atribuțiile Gărzii de Mediu, de vreme ce pârâta B. S.A. nu fusese sancționată contravențional, deși a fost supusă regulat controalelor conform legislației de mediu.

O altă critică se referă la faptul că instanța de apel a apreciat, în mod greșit, că ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Recurenta-pârâtă consideră că aceste critici sunt întemeiate, în condițiile în care prejudiciul moral ar fi reprezentat de disconfortul psihic resimțit de reclamant, ca efect al activității desfășurate de pârâta B. S.A., iar fapta ilicită reclamată prin acțiunea introductivă a constat în zgomotul produs și disconfortul fonic creat de acest obiectiv - Stația de Gaze 1 Căpreni.

Curtea de Apel Craiova a menținut eronat argumentele Tribunalului Gorj, reținând că reclamantul ar fi făcut dovada producerii unui prejudiciu moral, deși probele administrate s-au limitat la a face dovada existenței unui prejudiciu material (cel referitor la degradarea locuinței reclamantului).

În accepțiunea recurentei-pârâte, inexistența unui act sancționator emis de către Garda de Mediu și existența unor acte care emană de la acest organ de control, prin care se atestă respectarea normelor de mediu, contrazic logica Tribunalului Gorj.

Din materialul probatoriu administrat, nu a rezultat că în perioada anterioară acționării în judecată a pârâtei B. S.A., respectiv anterior datei de 29 noiembrie 2018, nivelul zgomotului produs era unul impropriu unei vieți normale.

Așadar, nu a fost dovedită fapta ilicită a pârâtei prin faptul că valorile nivelului de zgomot ale obiectivului Stația de Gaze 1 Căpreni, pe timp de noapte și zi, ar fi depășit limitele maxime admise, stabilite de Ordinul Ministrului Sănătății nr. 119/2014 și, totodată, nu s-a dovedit nici raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul reclamat.

Anterior sesizării Tribunalului Gorj de către reclamantul A., dar și în timpul soluționării cauzei, nu a existat vreun proces-verbal de contravenție, prin care pârâta B. S.A. să fi fost amendată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 64 lit. f) din O.U.G. nr. 195/2005, întrucât nu ar fi asigurat măsuri și dotări speciale pentru protecția fonică a surselor generatoare de zgomot sau pentru că nivelul zgomotului pe timp de noapte ar fi depășit valoarea maximă admisă de Ordinul Ministrului Sănătății nr. 119/2014.

Pretinsa depășire a pragului fonic reținută de către Tribunalul Gorj și menținută de către Curtea de Apel Craiova, fără ca această instanță să admită obiecțiunile pârâtei B. S.A., dar și ale reclamantului, au format convingerea greșită a Curții de Apel Craiova că ar fi îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile răspunderii civile delictuale.

În realitate, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 din C. civ., deoarece nu există fapta ilicită a pârâtei, vinovăția și nici legătura de cauzalitate între vreo faptă a pârâtei și pretinsul prejudiciu reclamat prin acțiunea introductivă.

Pentru ca un pretins prejudiciu să fie susceptibil de reparare, în temeiul răspunderii civile delictuale, trebuie să fie îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de art. 1357 din C. civ., iar nu cele ale art. 1349 din C. civ.

Art. 1357 din C. civ. prevede inclusiv condiția existenței faptei ilicite și a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

În cauza de față, aceste condiții nu sunt îndeplinite, nici individual și nici cumulativ.

Referitor la inexistența faptei ilicite (zgomot și vibrații), s-a arătat că potrivit raportului de expertiză nu există depășiri ale valorilor de vibrație care ar fi dus la degradarea imobilului construit în anul 1965.

"Disconfortul fonic" este o motivare subiectivă, lipsită de argument probatoriu și, mai ales, tehnic de specialitate, neputând fi echivalat cu un prejudiciu moral a cărei cuantificare să se transpună în scopul enunțat de către reclamant "efectuarea de controale medicale periodice".

Presupusa faptă ilicită invocată de către reclamant constă în faptul că "zgomotul" instalației societății pârâte îi creează "un disconfort fizic și psihic".

Recurenta-pârâtă a învederat că fapta ilicită nu există, întrucât a obținut toate autorizațiile legale pentru desfășurarea activității la stație.

A mai arătat că exercitarea drepturilor și a prerogativelor recunoscute prin lege, cu respectarea dispozițiilor legale incidente nu constituie faptă ilicită.

Cu privire la prejudiciul în cuantum de 233.355 RON, recurenta-pârâtă a susținut faptul că acesta nu este direct, întrucât nu există o legătură cauzală directă și nemijlocită între pretinsa faptă și pretinsul prejudiciu, nu există un raport de cauzalitate, în sensul că nu a fost administrată nicio probă din care să rezulte că "zgomotul, poluarea, căldura insuportabilă și flacăra", produse de instalația pârâtei ar determina o pierdere în patrimoniul reclamantului, din moment ce respectă toate normele legale impuse de legislația de mediu și nu numai.

În acest cadru al răspunderii civile delictuale, este necesar să se stabilească raportul de cauzalitate specific dintre acțiunea cu caracter ilicit și prejudiciu, fără a ignora ori subaprecia (așa cum se dorește în cazul de față) cauzele de ordin fizic, biologic, medical sau tehnic care pot să explice, sub aspectul cauzalității naturale, producerea unui efect păgubitor.

Față de argumentele prezentate în cuprinsul memoriului de recurs, autoarea căii de atac apreciază că nu se poate reține nici culpa sa în producerea pretinsului prejudiciu.

Solicitarea reclamantului A. de a fi obligată pârâta "la plata daunelor morale și materiale de 233.355 RON produse la imobilul proprietatea sa de zgomotul stației de comprimare gaze de la Căpreni" este neîntemeiată.

Atâta timp cât reclamantul A. a promovat o acțiune în daune pentru repararea prejudiciului moral, acesta trebuie să facă dovada existenței prejudiciului moral încercat, caracterului ilicit al faptei pârâtei, săvârșită de aceasta cu vinovăție, dar și a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv și faptă.

Or, instanța de prim control judiciar nu a analizat, în mod judicios, dacă s-a probat existența acestor elemente și nici dacă sunt întrunite individual și cumulativ condițiile pentru acordarea daunelor morale.

În plus, recurenta-pârâtă consideră că intimatul-reclamant A. nu a făcut dovada faptului că ar fi suferit un prejudiciu material și nici nu a arătat în ce ar consta prejudiciul moral pretins.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatul-reclamant A. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să uzeze de acest drept.

La data de 31 octombrie 2022 intimatul-reclamant a depus la dosar note de ședință, prin care a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.380 RON, reprezentând onorariul de avocat, conform înscrisurilor justificative atașate.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2022 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., stabilindu-se termen la data de 8 decembrie 2022 pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în ședință publică, cu citarea părților.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate și a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a criticat decizia Curții de Apel Craiova din perspectiva faptului că aceasta a pronunțat o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, nu a exercitat rolul activ prevăzut de dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., în sensul că nu a analizat toate motivele de apel, reținând că nu a fost atacată încheierea interlocutorie din 2 septembrie 2019.

În opinia recurentei, pretinsa neexercitare și neindicare a căii de atac a apelului împotriva încheierii din 2 septembrie 2019, în situația în care s-a criticat pentru nelegalitate modalitatea de soluționare a excepțiilor la termenul din 2 septembrie 2019 de către Tribunalul Gorj, nu poate conduce la opunerea autorității de lucru judecat asupra excepțiilor invocate prin motivele de apel și nici la o limitare a devoluțiunii apelului declarat împotriva sentinței nr. 39 din 29 martie 2021, apel cu care a fost învestită Curtea de Apel Craiova.

Aceste critici nu pot fi primite.

Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 2 septembrie 2019, Tribunalul Gorj a respins ca rămasă fără obiect excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj, a respins ca neîntemeiate excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei și excepția lipsei coparticipării procesuale active; a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată atât de reclamant, cât și de pârâtă, urmând a lua act de înscrisurile aflate la dosar; a respins cererea privind încuviințarea probei testimoniale cu doi martori, solicitată de reclamant prin acțiune; a prorogat discuția cu privire la proba cu 2 expertize, solicitată de reclamant prin acțiune, precum și cu privire la proba cu interogatoriul, solicitată de pârâtă prin întâmpinare, pentru următorul termen de judecată; a dispus în sensul că se conceptează și se citează pârâta B. S.A. la sediul din București, str. x (C.); a amânat judecarea cauzei la data de 14 octombrie 2019.

Potrivit dispozițiilor art. 235 din C. proc. civ., "instanța nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase".

Totodată, art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. prevede că "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel".

În speță, pârâta B. S.A. a formulat apel împotriva sentinței nr. 39/2021 din 29 martie 2021 a Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, solicitând, în principal, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii excepțiilor invocate în fața instanței de fond, care fac inutilă cercetarea fondului. În subsidiar, a solicitat admiterea apelului în temeiul art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Gorj, care a omis să cerceteze fondul.

Fiind în prezența unei căi de atac declarate exclusiv împotriva sentinței nr. 39/2021 din 29 martie 2021 a primei instanțe, nu și împotriva încheierii din 2 septembrie 2019, pronunțate de aceeași instanță, în mod legal, Curtea de Apel Craiova a exercitat controlul judiciar doar cu privire la respectiva sentință, în acord cu dispozițiile art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., care stabilesc limitele judecății în calea de atac astfel:

"instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță", coroborate cu prevederile art. 470 alin. (1) lit. b) din același cod, potrivit cărora "cererea de apel va cuprinde: b) indicarea hotărârii atacate", dispoziții prevăzute sub sancțiunea nulității conform alin. (3) al aceluiași text de lege.

Ținând seama de exigențele care rezidă din normele procedurale enunțate, se impune a se constata că instanța de apel putea examina criticile doar în cadrul expres determinat de către parte, o analiză care ar fi depășit limitele învestirii reprezentând o încălcare a legii.

Nefiind învestită instanța de apel să verifice legalitatea soluției primei instanțe cu privire la excepția nulității cererii din perspectiva neîndeplinirii obligațiilor privind timbrarea pretenției, excepția lipsei coparticipării procesuale, excepția nulității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei, nu exista, așadar, cadrul legal pentru realizarea unei judecăți referitoare la aceste aspecte.

În concluzie, Înalta Curte reține că nu există temei spre a se constata nelegalitatea deciziei recurate pentru considerentul că aceasta nu conține o analiză relativă la aspectele care, deși evocate în cererea de recurs, nu au făcut obiectul învestirii curții de apel.

Criticile formulate ignoră obiectul cererii de apel, pe care însăși partea a dedus-o spre analiză în fața instanței de prim control judiciar.

Art. 477 din C. proc. civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum care semnifică faptul că instanța de apel va fi ținută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel și a apărărilor din întâmpinare, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt și de drept invocate în fața primei instanțe, ci doar cu privire la acelea ce constituie obiect al dezbaterii în apel.

Trebuie observat și faptul că, în speță, prin criticile din recurs, recurenta-pârâtă nu tinde la a evidenția o ipoteză de nelegalitate a raționamentului instanței de apel care a statuat în sensul că în lipsa unui apel formulat de pârâtă împotriva încheierii din 2 septembrie 2019, efectele apelului care a vizat sentința apelată, nu pot fi extinse asupra unor excepții pe care prima instanță le-a soluționat în mod definitiv.

Pe de altă parte, formularea direct în recurs a criticilor referitoare la legalitatea soluției primei instanțe, cu privire la excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosarul Tribunalului Gorj, nu poate determina analiza lor în această etapă procesuală.

Un astfel de demers analitic ar avea caracter omissio medio și ar fi contrar atât exigențelor impuse de prevederile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea supusă controlului judiciar în recurs este cea a instanței de apel, cât și prevederilor art. 488 alin. (2) din același cod, conform cărora "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

Așadar, coroborând prevederile art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. cu cele ale art. 430 alin. (1) și (4) din același cod, care arată că hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra altui incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, autoritatea de lucru judecat fiind provizorie când hotărârea este supusă apelului sau recursului, Înalta Curte constată că este judicioasă reținerea instanței de apel în sensul că încheierea premergătoare în discuție, nefiind atacată, a dobândit caracter definitiv și se bucură de autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunile tranșate, astfel că nu mai putea face obiectul analizei în calea de atac a apelului.

Prin urmare, într-o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 476, art. 477 și art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova și-a fixat analiza în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, norme care, alături de art. 478 din același cod, reprezintă manifestări ale principiului disponibilității părților în procesul civil și sunt reflectate în regula generală înscrisă la art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit căruia "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

O altă critică supusă analizei instanței de recurs, subsumată tot cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., are în vedere o pretinsă încălcare a dispozițiilor legale care reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Astfel, recurenta-pârâtă a susținut faptul că instanța de judecată nu și-a exercitat rolul activ, în sensul că nu a dorit:

a. să indice domnul expert judiciar dacă, în raport de autorizația de mediu revizuită în anul 2019 și anul 2021, precum și de standardul SR 10009/2017, este respectat nivelul de zgomot pentru care obiectivul societății pârâte este autorizat;

b. să indice domnul expert judiciar dacă, în raportul de zgomot ambient nr. 4, pagina 31 (23:49-23:59) cu valoare de 58 dB, față de 65 maxim, la limita incintei industriale, este posibil științific și factual să existe depășirea exterioară lângă locuință cu 1,2 dB peste limita maximă admisă, stabilită de Ordinul nr. 3384/2013 - Normativul C125-2013 și cu 6,2 peste limita maximă admisă, stabilită de Ordinul Ministrului Sănătății nr. 119/2014 - norme de igienă.

Cu privire la aceste susțineri, Înalta Curte reține că rolul expertizei este acela de a conduce la aflarea adevărului și la lămurirea instanței cu privire la starea de fapt.

Întrucât aflarea adevărului și lămurirea litigiului sub toate aspectele servește judecătorului chemat să tranșeze disputa dintre părți, utilitatea unei probe o apreciază tot judecătorul cauzei, fiind singurul în măsură să identifice acele chestiuni litigioase cu privire la care îi sunt necesare lămuriri ori clarificări pentru a înțelege starea de fapt în cauză, în vederea pronunțării unei soluții legale și temeinice.

În cauza dedusă judecății, instanța de apel a reținut că prin încheierea de la termenul din 15 martie 2021, Tribunalul Gorj a respins, în mod întemeiat, obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză, apreciindu-se că expertul a respectat legislația în vigoare atunci când a formulat răspunsul la obiectivele impuse de instanță, fiind apreciată fără relevanță împrejurarea că autorizația de mediu, în temeiul căreia funcționează pârâta, a fost revizuită în condițiile în care legislația aplicabilă nu a suferit modificări.

Curtea de Apel Craiova a apreciat, în acord cu judecătorul fondului, că este lipsit de relevanță dacă autorizația de mediu a fost sau nu revizuită, prejudiciul moral reclamat în speță neavând ca izvor desfășurarea activității de către pârâtă în baza unei autorizații de mediu care nu ar fi fost revizuită. Din această perspectivă, a fost găsită neîntemeiată și critica apelantei-pârâte, fiind incompletă o expertiză tehnică efectuată doar în temeiul unui unic standard, ales de pârâtă, cu ignorarea legislației ce reglementează determinarea limitelor admisibile ale zgomotului și vibrațiilor în acustica urbană, exhaustiv arătate de expert .

În aceste condiții, Înalta Curte nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de apel a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Cum, în speță, nu se poate reține incidența unei astfel de situații, va fi înlăturată critica recurentei-pârâte referitoare la neexercitarea rolului activ de către judecător.

În realitate, recurenta-pârâtă contestă modul de interpretare a probelor în temeiul cărora instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată, solicitându-se reevaluarea și reinterpretarea stării de fapt, chestiuni incompatibile cu specificul acestei căi extraordinare de atac.

Așadar, întrucât nu s-a demonstrat că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, vor fi respinse criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Următorul motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă B. S.A., respectiv cel prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., aduce în dezbatere nemotivarea hotărârii, sens în care autoarea căii extraordinare de atac a susținut faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele hotărârii trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au respins, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea este un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o garanție a calității actului de justiție, ce oferă posibilitatea exercitării de instanțele superioare a unui control judiciar efectiv.

Decizia atacată răspunde tuturor acestor exigențe, de vreme ce s-a procedat la un examen real și efectiv al tuturor argumentelor cuprinse în cererea de apel și s-a făcut o analiză proprie a întregului material probator administrat.

Astfel, instanța de apel a reținut că o altă critică a pârâtei are în vedere nelegalitatea sentinței pronunțate de Tribunalul Gorj care, în opinia societății pârâte, s-ar fi substituit în atribuțiile Gărzii de Mediu și nu a respectat principiul judecării în echitate atunci când a acordat, cu titlu de daune morale, suma de 60.000 RON, apreciată de pârâtă ca nejustificată în condițiile în care probele administrate s-au limitat la a face dovada existenței unui prejudiciu material al locuinței, iar nu unul moral.

Curtea de Apel Craiova a arătat că, în stabilirea existenței prejudiciului moral - definit în doctrină și în jurisprudență ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau morală, pe care le resimte victima - trebuie luat în calcul caracterul și importanța valorilor nepatrimoniale, cărora le-a fost cauzat prejudiciul, situația personală a victimei, ținând cont de mediul social din care victima face parte, educația, cultura, standardul de moralitate, personalitatea și psihologia victimei, circumstanțele săvârșirii faptei, statutul social, etc. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, dar și de valori apărate de Constituție și de legile naționale, existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

În ceea ce privește proba prejudiciului moral, instanța de apel a reținut că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, fiind dedusă producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.

Astfel, dată fiind natura prejudiciului moral nu era necesar a se proba fără dubiu și fără echivoc împrejurarea că ar fi fost deteriorat în vreun fel confortul psihic ori fizic al reclamantului în contextul în care pârâta nu ar fi fost sancționată contravențional pentru nerespectarea legislației privind protecția mediului înconjurător sau autorizație de mediu să funcționeze, zgomotul produs de instalația stației din comuna Căpreni atingând un anumit nivel de gravitate, apt a produce consecințe negative în plan moral reclamantului.

Instanța de apel, în acord cu reținerile primei instanțe, a constatat că săvârșirea de către apelanta-pârâtă B. S.A. a unei fapte ilicite a fost dovedită în cauză și constă în punerea în funcțiune, în Zona de Producție II Oltenia, în imediata apropiere a locuinței familiale a intimatului-reclamant, a unei stații de gaze a cărei funcționare produce un zgomot al cărui nivel se situează peste limitele maxime admise de majoritatea normativelor privind acustica în construcții și zone urbane.

Reținând că stabilirea întinderii unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare și că la nivel jurisprudențial nu s-au stabilit limite maxime sau minime în ceea ce privește acest tip de despăgubiri, Curtea de Apel Craiova a constatat că despăgubirile în cuantum de 60.000 RON acordate intimatului-reclamant corespund unui raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

În acest cadru, Înalta Curte reține că instanța de apel a expus motivele pentru care a apreciat că se impune păstrarea soluției de acordare a daunelor morale în cuantumul stabilit de prima instanță.

Argumentația expusă în cuprinsul hotărârii conține motivele pentru care au fost înlăturate criticile aduse sentinței tribunalului prin intermediul cererii de apel. În consecință, din verificarea deciziei care constituie obiectul recursului, nu se poate concluziona în sensul că hotărârea instanței de apel nu este motivată, atât timp cât analiza de conținut a acesteia reflectă argumentele pentru care nu au fost primite criticile invocate și expune motivele care susțin soluția din dispozitiv.

Așadar, criticile subscrise de recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu pot fi primite.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept substanțial, respectiv a art. 1357 din C. civ., ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, recurenta-pârâtă a susținut faptul că decizia recurată este nelegală, întrucât Curtea de Apel Craiova nu a respectat principiul judecății în echitate, suma de 60.000 RON nefiind justificată. De asemenea, a menționat că în mod nelegal Curtea de Apel Craiova s-a subrogat în atribuțiile Gărzii de Mediu, de vreme ce pârâta B. S.A. nu fusese sancționată contravențional, deși a fost supusă regulat controalelor conform legislației de mediu.

O altă critică se referă la faptul că instanța de apel a apreciat, în mod greșit, că ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. În realitate, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 din C. civ., deoarece nu există fapta ilicită a pârâtei, vinovăția și nici legătura de cauzalitate între vreo faptă a pârâtei și pretinsul prejudiciu reclamat prin acțiunea introductivă.

În opinia recurentei, pentru ca un pretins prejudiciu să fie susceptibil de reparare, în temeiul răspunderii civile delictuale, trebuie să fie îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de art. 1357 din C. civ., iar nu cele ale art. 1349 din C. civ.. Art. 1357 din C. civ. prevede inclusiv condiția existenței faptei ilicite și a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Or, în cauza de față, aceste condiții nu sunt îndeplinite, nici individual și nici cumulativ.

Înalta Curte constată că aceste critici nu pot fi integrate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Încălcarea normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală (art. 1349 C. civ.) și condițiile răspunderii (art. 1357 C. civ.) este invocată formal, iar chestiunile sesizate vizează exclusiv aspecte de netemeinicie, pe care instanța de recurs nu le va analiza.

Instanța supremă reafirmă că formularea unui motiv de nelegalitate precum cel în discuție nu presupune, în mod suficient, referirea la o normă de drept material, dacă partea nu poate dezvolta, în mod consecvent, un raționament care să justifice cum ori de ce instanța devolutivă a dat legii o interpretare greșită, a făcut o aplicare greșită a acesteia la starea de fapt lămurită ori a ignorat regulile de drept aplicabile.

Întreaga suită a alegațiilor recurentei se referă la interpretarea materialului probator și contestă concluziile instanței de apel cu privire la starea de fapt reținută, tinzând să repună în dezbateri aprecierea temeiniciei judecății.

Reiterând aspecte legate de inexistența faptei ilicite (zgomot și vibrații), cu referire la împrejurarea că a obținut toate autorizațiile legale pentru desfășurarea activității la stație, precum și aspecte referitoare la inexistența unei legături cauzale directe și nemijlocite între pretinsa faptă și prejudiciu, autoarea căii de atac solicită instanței de recurs exclusiv realizarea unui control de fond al hotărârii, incompatibil cu natura recursului, astfel cum aceasta este delimitată în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., așa încât acest motiv de recurs va fi înlăturat, la rândul lui.

Față de cele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 726/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Întrucât recurenta-pârâtă a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, în baza prevederilor art. 451, art. 452 și art. 453 alin. (1), raportate la art. 494 din C. proc. civ., la plata sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A., reprezentând onorariul de avocat, sumă justificată cu înscrisurile depuse la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 726/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.A. la plata sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2022.