ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 197/2024

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 09.05.2017 pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B., în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai numitei C. au chemat în judecată pe pârâții D. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar E. S.P.R.L., F., G., F. și Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 5.000.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale, a sumei de 500.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale, a unei prestații periodice lunare la nivelul salariului minim pe economia națională - începând cu 01.04.2015 și până la 05.08.2018, data împlinirii vârstei de 18 ani de către reclamanta C. - și a despăgubirilor de 500 euro lunar, începând cu 01.10.2014, reprezentând indemnizația pentru însoțitor. Reclamanții au solicitat, totodată, actualizarea sumelor pretinse în raport cu data plății lor efective, înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor imobile proprietatea pârâților F., G. și F. și obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

La 01.11.2017, prima instanță a dispus suspendarea judecății cauzei față de pârâta D. S.A., în baza art. 262 alin. (4) și a art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a disjuns cererea formulată împotriva celorlalți pârâți și a dispus formarea unui nou dosar.

În dosarul disjuns, reclamanții și-au precizat cererea la 12.12.2017; au arătat că solicită cu titlu de despăgubiri materiale suma de 5.000.000 euro pentru C. și câte 250.000 euro pentru A. și B., iar cu titlu de despăgubiri morale, 500.000 euro pentru C. și câte 250.000 euro pentru A. și B..

Prin sentința civilă nr. 36/26.01.2018, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la pretențiile reclamantei C. privind acordarea despăgubirilor morale și a prestației periodice, în raport cu sentința civilă nr. 602/25.04.2016 a Judecătoriei Bacău, secția Penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 156/09.02.2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și a respins aceste capete de cerere, pentru autoritate de lucru judecat. A admis excepția inadmisibilității celorlalte pretenții formulate de reclamanta C. și a respins cererea reclamanților A. și B., admițând excepția prescripției dreptului material la acțiune. Totodată, a respins ca lipsită de interes cererea referitoare la instituirea unui sechestru asigurător.

Împotriva acestei sentințe, C., A. și B. au declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1069/21.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Reclamanții au promovat recurs împotriva deciziei civile menționate mai sus și, la 11.10.2019, au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 14 alin. (1), a art. 4 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 și a art. 9 din Norma nr. 16/2015 a Autorității de Supraveghere Financiară.

Prin încheierea din 01.10.2020, pronunțată în dosarul asociat astfel format, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și a art. 4 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 și a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Norma A.S.F. nr. 16/2015.

Iar prin decizia nr. 1797/01.10.2020, a admis recursul declarat de B. și A., a casat în parte decizia recurată și a trimis cauza instanței de apel, spre o nouă judecată a apelului declarat de apelanții B. și A.; a menținut celelalte dispoziții ale deciziei atacate și a respins ca nefondat recursul declarat de C..

În al doilea ciclu procesual, la termenul din 24.03.2021, instanța de apel a fixat cadrul procesual subiectiv, constatând că C. nu mai are calitate de parte, și a invocat două motive de apel de ordine publică - excepția inadmisibilității acțiunii vizând daunele morale, promovată de A. și B. și excepția lipsei calității procesuale pasive a Fondului de Garantare a Asiguraților.

Subsecvent dezbaterii apelului la 26.05.2021, prin încheierea din 09.06.2021, curtea de apel a repus pe rol cauza pentru a invoca, drept motiv de apel de ordine publică, inadmisibilitatea acțiunii privind daunele materiale, prin raportare la deciziile nr. 1/2016 și nr. 13/2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, și nr. 86/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La 08.07.2021, instanța de apel a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 49 și 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, în interpretarea dată acestor texte de Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile amintite anterior; a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la pronunțarea instanței de contencios constituțional.

Ca urmare a respingerii excepției de neconstituționalitate prin decizia nr. 348/26.05.2022, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a repus pe rol cauza la 23.11.2022, iar prin decizia nr. 1167/21.12.2022, a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată - în privința reclamanților A. și B., în sensul că a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis excepția inadmisibilității, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul F., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Fondului de Garantare a Asiguraților și a respins cererea în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei decizii, A. și B. au declarat recurs.

Recurenții au criticat calificarea eronată a acțiunii introductive care a condus, în viziunea acestora, la concluzia greșită că Fondul de Garantare a Asiguraților nu poate sta în judecată, neavând calitate procesuală pasivă.

Prevalându-se de cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au reproșat instanței de apel că a exonerat greșit de răspundere Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 1.394 C. civ. Au susținut că, în privința răspunderii civile, Fondul este succesorul asigurătorului aflat în faliment, iar finalitatea acțiunii este reprezentată de atragerea în proces a tuturor pârâților, pentru a le fi activată răspunderea solidară.

Conex acestei critici, autorii căii de atac au reproșat curții de apel o analiză incompletă a situației de fapt.

Au apreciat, de asemenea, că statuarea instanței de prim control judiciar în privința lipsei calității procesuale pasive echivalează cu antepronunțarea în legătură cu poziția în care pârâta D. S.A., aflată în faliment, ar putea sta în proces.

Prin întâmpinarea depusă la 05.07.2023, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată la 10.07.2023, intimații F., G. și F. au invocat excepția nulității recursului, în privința criticilor formulate în legătură cu dezlegarea dată ambelor excepții.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; doar recurenții și-au expus punctul de vedere.

Verificând regularitatea sesizării, din perspectiva termenului de declarare a recursului, Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar conform art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2), "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește" și "Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează".

Potrivit art. 182 alin. (1) și (2) C. proc. civ. "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură. Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183 fiind aplicabile".

Întrucât, potrivit art. 24 C. proc. civ., "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", în cauză este incident art. 183 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data inițierii procesului, 09.05.2017 - care a precedat modificarea prin Legea nr. 310/2018 - conform căruia "Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen".

Prin decizia nr. 34/15.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803/11.10.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 C. proc. civ., că actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen.

În considerentele deciziei amintite s-a reținut că " (…) fiind o derogare de la regula înscrisă în art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., numai actul de procedură depus prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, cu condiția de a fi depus până la ora 24:00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege este prezumat de lege ca socotit a fi făcut în termen, nu și cazul comunicării prin fax sau e-mail, care, nefiind în mod expres menționat în cuprinsul art. 183, nu poate fi extins pe cale de interpretare" și, de asemenea, că "Toate actele depuse prin fax sau e-mail după ora încheierii programului de lucru al instanței sunt înregistrate a doua zi, fiind considerate depuse la data înregistrării, în conformitate cu prevederile art. 199 din C. proc. civ..".

Potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, "Programul de lucru al instanțelor este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână; programul începe, de regulă, la ora 8:00 și se încheie la ora 16:00"; aceleași dispoziții se regăsesc și în art. 89 alin. (1) din noul Regulament de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 3.243/2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Transpunând dispozițiile legale la calea de atac exercitată în cauza de față, Înalta Curte reține că decizia atacată a fost comunicată către recurenți la 14.03.2023, la domiciliul indicat în cererea de recurs în ciclul procesual anterior, iar recursul a fost transmis prin poșta electronică marți, 18.04.2023, ora 23:56, primind dată certă la 19.04.2023.

Termenul de recurs, care s-ar fi împlinit la 14.04.2023, a fost prelungit, în condițiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ., până la 18.04.2023, dat fiind că, în conformitate cu art. 139 alin. (1) din Codul muncii, în anul 2023, zilele de 14 și 17.04 au fost sărbători legale - Vinerea Mare, respectiv a doua zi de Paște.

Față de acest cadru legal, de vreme ce recursul a fost depus prin poștă electronică în 18.04.2023, ora 23:56, deci după ora la care activitatea în instanță încetează, calea de atac apare formulată cu nerespectarea termenului legal de 30 de zile reglementat de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Această împrejurare determină incidența art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea părții din dreptul de a valorifica dreptul procesual, actul afectat de acest viciu fiind lovit de nulitate.

Nu pot fi reținute susținerile recurenților privind incidența în cauză a deciziei nr. 45/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, câtă vreme dispozițiile interpretate prin aceasta, art. 182 și art. 183 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nu sunt aplicabile procesului de față, început la 09.05.2017 - în sensul art. 192 alin. (2) C. proc. civ. -, anterior intrării în vigoare a legii amintite, la 21.12.2018.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1), să respingă ca tardiv recursul, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 1167/21.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2024.