ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3292/2022

Ședința publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 februarie 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2019, reclamanții A., în nume personal, precum și în numele fiului său B., în calitate de titulari ai cererii de plată nr. x/20.04.2017 adresată către Fondul de Garantare a Asiguraților au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 18008/15.01.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, comunicată în data de 25.01.2019 către A. și împotriva Deciziei nr. 18009 din data 15.01.2019 emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, comunicată în data de 25.01.2019 către B., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care au solicitat:

(i) admiterea contestației;

(ii) anularea, în parte, a Deciziei nr. 18008/15.01.2019 și a Deciziei nr. 18009/15.01.2019, ca nelegale și netemeinice;

(iii) obligarea intimatului să soluționeze cererea administrativă înregistrată sub nr. x/20.04.2017 prin acordarea următoarelor despăgubiri, astfel:

- pentru A., suma de 132.133 Euro (echivalent RON la cursul BNR din data plății) compusă din:

- despăgubiri materiale în cuantum de 52.133 Euro;

- despăgubiri morale în cuantum de 80.000 Euro;

- pentru minorul B., suma de 269.944 Euro (echivalent RON la cursul BNR din data plății) compusă din:

- despăgubiri materiale în cuantum de 69.944 Euro;

- despăgubiri morale în cuantum de 200.000 Euro;

(iv) obligarea F.G.A. la plata cheltuielilor de judecată și reprezentare ocazionate de acest demers.

Prin sentința civilă nr. 1034 din 30 decembrie 2019, Curtea de Apel București:

(i) a admis în parte contestația formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

(ii) a anulat, în parte, deciziile nr. 18008/15.01.2019 și nr. 18009/15.01.2019 emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

(iii) a obligat pârâtul să soluționeze cererile de plată nr. x/03.11.2017 și nr. y/20.04.2017 prin acordarea următoarelor despăgubiri: suma de 6.498 RON pentru reclamantul A., din care 498 RON, despăgubiri materiale și 6.000 RON, despăgubiri morale și suma de 30.495 RON pentru reclamantul B. compusă din 495 RON, despăgubiri materiale și 30.000 RON, despăgubiri morale;

(iv) a respins contestația pentru diferența de despăgubiri solicitate de reclamanți până la concurența sumelor menționate în cererile de despăgubire, ca neîntemeiată;

(v) a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 200 RON, cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru.

Împotriva sentinței pronunțate la fond, au declarat recurs reclamanții A. și B. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1. Reclamanții A. și B. și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, arată, în esență, că sentința este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii de către instanța de fond, dar și a unei interpretări superficiale și eronate a situației de fapt și a probelor administrate.

În ceea ce privește despăgubirile morale ce trebuiau acordate celor doi reclamanți, tată și fiu, în pofida faptului că instanța a admis contestația formulată, nu a ținut cont de dispozițiile imperative ale art. 1391 și ale art. 1385 din C. civ., acordându-le sume simbolice față de prejudiciile extrem de grave suferite de aceștia (în special de minor), respectiv 6.000 RON despăgubiri morale pentru reclamantul A. și 30.000 RON despăgubiri morale pentru reclamantul minor B., minimalizând în mod evident consecințele dramatice suferite de cei doi reclamanți prin prezentarea lor sub o formă simplistă.

Deși instanța constată la pag. 19 a sentinței că "suma stabilită de pârât prin deciziile atacate nu asigură o reparație justă, adecvată și echitabilă și necesară a prejudiciului moral încercat de reclamanți și nu s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale pretins încălcate" și totodată că "viața familială și socială a reclamanților a fost grav alterată", în final, refuză să ia în considerare gravitatea vătămărilor suferite de cei doi și să acorde o despăgubire proporțională prejudiciului produs acestora.

Recurenții-reclamanți arată că vătămările suferite de ei, așa cum au fost acestea succesiv reținute prin evaluările medicale, sunt următoarele:

· pentru reclamantul A.:

a) în cadrul Raportului de expertiză medico-legală nr. x s-au reținut următoarele vătămări grave:

"accident rutier, TCC minor, disjuncție acromioclaviculară umăr drept, contuzie toraco-abdominală", iar la pag. 3, prin Buletinul Radiologic, se stabilește:

"Soluție de continuitate la nivelul arcului costal lateral C2 drept. Suspiciune soluție de continuitate la nivelul olecranului".

Vătămările au fost deosebit de grave, aflându-se în imposibilitate de a munci timp de 76 de zile, fiind în concediu medical, total imobilizat "timp de 21 de zile în bandaj Dessault";

b) prin examenul ortopedic efectuat de Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan, medicul specialist stabilește necesitatea unei intervenții chirurgicale, fapt consemnat de către medicul legist și în cuprinsul expertizei realizate, acest aspect fiind deosebit de important în aprecierea gravității leziunii traumatice suferite;

c) prin Raportul de expertiză medicală nr. x din 29.03.2017, emis de medic primar expertiză medicală și recuperare dr. C., s-a reținut la examenul obiectiv următoarele urmări ale vătămărilor suferite:

"Umăr drept cu semnul treptei, căzut, cu modificare anatomică tipică luxației actomio-claviculare drepte. Cracmente la mobilizarea umărului drept. Limitarea cu 30% a mișcărilor în articulația umărului drept. Participare afectivă la amintirea accidentului"... "incapacitate adaptativă de 40% în prezent", iar "capacitatea de muncă este redusă cu 40% în prezent", iar "activitatea se poate desfășura fără ridicare de greutăți, fără solicitări excesive sau prelungite ale brațului drept";

d) prin Raportul de Evaluare Psihologică întocmit de Cabinetul individual de psihologie dr. D., realizat în data de 15.09.2015, prin examinarea directă, se stabilește (la pag. 11) faptul că "pacientul prezintă un tablou simptomatologic caracteristic funcționării de tip depresiv-anxios, cu elemente de derealizare generate de denegare prin care se protejează de sentimentele de vinovăție cauzate de incapacitatea de a-și proteja copilul de accidentul în care putea să-și piardă viața", tratamentul de recuperare prescris constând în "ședințe de psihoterapie psihodinamică focalizate pe desculpabilizare, reasumarea rolului patern și pe redobândirea capacității de simbolizare (a da sens vieții) pentru cel puțin 4 ani cu o frecvență de 3 ședințe/săptămână, precum și menținerea sub observație prin continuarea curei prin ședințe săptămânale de consiliere psihologică pentru o perioadă de încă 2 ani".

· pentru reclamantul B.:

a) conform Raportului de Expertiză Medico-Legală nr. A1/7305/2015 s-a reținut starea gravă a minorului B.:

"policontuzionat prin accident rutier, pieton lovit de mașină: prezintă otoragie dreaptă, este agitat psiho-motor; HAS posttraumatică; fractura T-O dreaptă", iar la pagina 3 se consemnează:

"examen CT cerebral: hiperdensități spontane la nivelul fisurii interemisferice în porțiunea anterioară; pseudomegacefalie T-O drept; facturi multiple cominutive cu deplasare minimă la nivelul mastoidei drepte cu densități fluide la acest nivel (hematice); fractura temporo-occipitală dreapta cu minimă deplasare spre parenchimul cerebral; fractura parieto-occipital dreapta cu minima deplasare; hematom epicranian partieto-occipital dreapta";

b) completarea din data de 18.12.2017 a Raportului de Expertiză Medico-Legală nr. A1/7305/2015/2017 a constatat suplimentar următoarele vătămări ale minorului B.:

- există legătură de cauzalitate directă necondiționată între traumatismul cranio-cerebral cu interesare auriculară dreapta în segmentul timpan-ureche medie și afectarea funcției auditive a urechii drepte, cel mai probabil prin discontinuitatea lanțului auricular posttraumatic, sub rezerva efectuării examenului CT ureche medie, recomandat de specialistul ORL

- ansamblul datelor medicale clinice obiective și de specialitate ORL-audiologie, atestă debutul posttraumatic al afectării accentuate a auzului la urechea dreaptă în condițiile în care a existat otoragie dreapta, leziune de timpan ulterior cicatrizată

- pierderea sau scăderea auzului la urechea dreaptă posttraumatic urmare accidentului rutier din 06.07.2015 reprezintă o afectare a auzului biauricular (stereo), având în vedere că funcția auditivă a urechii stânga este păstrată;

c) încadrarea copilului într-un grad de handicap prin Certificatul nr. x/15.05.2018 și Hotărârea nr. 436/15.05.2018 ambele emise de Consiliul Local București Sector 4 Comisia pentru protecția copilului București Sector 4, același lucru realizându-se și prin Certificatul nr. x/08.05.2017 și Hotărârea nr. 365/15.05.2018 ambele emise de Consiliul Local București Sector 4 Comisia pentru protecția copilului București Sector 4.

Rezultă astfel, că hotărârea recurată este nelegală nu doar din perspectiva încălcării dispozițiilor ce impun repararea integrală a prejudiciului, ci și a încălcării normelor legale ce impun respectarea forței probante a concluziilor rapoartelor medico-legale și a multiplelor documente medicale a căror putere doveditoare este stabilită prin lege.

Totodată, instanța de fond a neglijat - contrar practicii CEDO - un alt aspect ce se impunea a fi avut în vedere în analiza și dimensionarea prejudiciului, respectiv gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora. În acest sens se arată că, în perioada ce a urmat accidentului, reclamanții au fost nevoiți să facă numeroase investigații de specialitate și intervenții medicale, fapt ce a presupus schimbarea întregii lor vieți, din acel moment atât viața lor socială, dar mai ales cea de familie suferind profunde modificări.

Pe de altă parte, procesul la care este supusă și a fost supusă victima minoră este unul dureros, dificil și de durată, determinat de dobândirea unei grave infirmități cu caracter permanent și anume lipsa auzului la urechea dreaptă, constatată prin înscrisul medical denumit "Bilanțul investigațiilor audiologice", document emis în data de 05.10.2015 de către dr. primar ORL E., ce stabilește existența "hipoacuziei urechii dreapta post traumatism cranio cerebral", constatându-se "lipsa reflexului acustic al urechii dreapta", situație de fapt reconfirmată prin Raportul de Expertiză Medico-Legală nr. A1/7305/20158/2017 - completare din data de 18.12.2017.

Instanța de judecată, prin decizia pronunțată, a nesocotit astfel faptul că reclamantul minor (în vârstă de 8 ani la momentul accidentului) va trebui să trăiască cu o infirmitate tot restul vieții sale. Această infirmitate, dobândită ca urmare a accidentului rutier, este necesar a fi indemnizabilă în raport cu gravitatea prejudiciului suferit, întinderea acestuia și raportându-se în mod direct la vârsta persoanei prejudiciate.

În opinia recurenților-reclamanți, prima instanță a realizat o apreciere subiectivă, arbitrară a daunelor morale și nu demonstrează că acestea au fost acordate în favoarea reclamanților într-un cuantum echitabil.

Mai arată că Înalta Curte de Casație și Justiție, în jurisprudența relevantă în materie, a decis că stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să aibă în vedere dreptul reclamanților de a primi o compensație materială față de prejudiciul moral suferit, care nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a le ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure aceștia.

Și în privința despăgubirilor materiale, consideră recurenții-reclamanți că instanța de fond a realizat o interpretare eronată a dispozițiilor legale incidente.

Contrar susținerii instanței de fond, apreciază că, în cauza de față, ne aflăm în prezența unui prejudiciu cert, reprezentat de pierderile și vătămările grave asupra sănătății reclamanților urmare a infirmităților cu care au rămas în urma accidentului, ce dovedesc un prejudiciu ce trebuie reparat conform înscrisurilor medicale din dosar, care reprezintă în mod evident tocmai "documentele justificative" ce reclamă, prin prisma art. 49 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 (sau a art. 50 lit. d) indicate chiar de instanță), acordarea acestor categorii de despăgubiri materiale.

Subliniază că diagnosticele stabilite inițial prin actele medicale eliberate după momentul accidentului sunt confirmate ulterior prin consultările directe și investigațiile efectuate, concretizate prin redactarea unor rapoarte de recuperare întocmite de specialiști în domeniile respective, existând în mod evident o legătură de cauzalitate între vătămările suferite în accidentul rutier și tratamentul necesar a fi efectuat, fapt precizat chiar de către specialiști. În acest context, daunele materiale solicitate privind acoperirea tratamentului de recuperare și a nevoilor sporite impuse de sechelele vătămărilor suferite s-au raportat în mod exclusiv la urmările concrete asupra reclamanților, la faptul că aceștia se confruntă și la aproape cinci ani cu deficiențe severe apărute ca urmare a accidentului și la recomandările medicale primite.

3.2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea recursului, în contextul unei succinte expuneri a situației de fapt și a considerentelor ce au stat la baza soluției adoptate de către prima instanță, recurentul-pârât a făcut trimitere la argumente pretins greșite ale primei instanțe cu privire la modalitatea de evaluare și stabilire a despăgubirilor constând în daune morale, apreciind acesta că instanța de fond a reținut în acordarea daunelor morale un criteriu reprezentat de consecințele negative suferite de cei vătămați în plan fizic și/sau psihic, Fondul neputând stabili o echivalență exactă între despăgubire și urmările faptei cauzatoare de prejudicii în plan moral, pentru ca, ulterior, să considere că aceleași criterii avute în vedere și reținute de FGA în cuprinsul deciziei contestate, nu sunt suficiente în acordarea unei compensații echitabile.

A menționat că art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011 prevede că la stabilirea despăgubirilor în cazul deceselor se au în vedere și daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, iar în lipsa unor criterii și limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate.

A invocat recurentul jurisprudența națională și pe aceea a Curții Europene a Drepturilor Omului, arătând că în această materie instanțele au procedat în echitate, iar în scopul asigurării unei analize și soluționări în echitate a acestei categorii de cereri, Fondul de Garantare a Asiguraților a adoptat o procedură internă de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare, morale și materiale, izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, procedură avută în vedere și de lichidatorul judiciar în analiza cererilor similare formulate în procedura falimentului.

În continuare, a susținut că Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia funcțiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment. Totodată, Fondul nu a stabilit în mod arbitrar cuantumul daunelor morale, ci prin raportare la Procedura menționată supra, care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul F. S.A. și folosită și de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din Decizia FGA nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016.

Ca urmare, nu se poate reține refuzul nejustificat al FGA de acordare integrală a daunelor morale solicitate de reclamanți, având în vedere, pe de o parte dreptul de apreciere de care dispune Fondul, care nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unei proceduri cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, rolul Fondului de stabilire a cuantumului daunelor morale, în lipsa criteriilor și limitelor legale.

În opinia recurentului-pârât, recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri, fiind relevante în acest sens dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, pe care le redă ca atare.

Așadar, având în vedere tendința persoanelor îndreptățite să primească daune morale de a solicita sume aflate la limita maximă a plafonului de garantare, ori peste acest plafon, cum este situația de față, a considerat recurentul că procedura adoptată are rolul de a diferenția situațiile în funcție de particularitățile fiecăruia. În altă ordine de idei, având în vedere caracterul nepatrimonial al prejudiciului moral, a considerat că nicio sumă nu are capacitatea de a-l repara, nefiind astfel reglementată în mod exact de către legiuitor.

În acest context, a susținut că a fost elaborată Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 74/02.08.2018, fiind stabilite praguri valorice în funcție de gradul de rudenie dintre reclamanți și persoana decedată ca urmare a evenimentului rutier, în baza procedurii evidențiate fiind stabilite sumele cu titlu de daune morale prin decizia contestată, avându-se în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării.

Prin urmare, instanța de fond a avut în vedere aceleași criterii avute în vedere și de FGA, raportându-se la Procedura de soluționare amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau decese, procedură folosită și de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate și depuse de către creditori pentru înscrierea la masa credală a societății debitoare F. S.A., criteriu neluat însă în considerare de către instanța de fond.

Astfel, în lipsa unor criterii și limite legale, în stabilirea cuantumului daunelor morale Fondul a apreciat întinderea prejudiciului prin raportare la procedura internă și la conținutul Normei A.S.F. nr. 14/2011, respectiv prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 din această normă, dispoziții menținute în cuprinsul Normei A.S.F. nr. 23/2014.

În fine, a considerat că prima instanță în mod greșit a admis în parte contestația formulată, deși Fondul a aplicat Procedura internă standardizată de acordare a daunelor materiale și morale în caz de vătămare corporală și/sau decese, procedură care nu contravine vreunei prevederi legale, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate și rejudecarea cauzei în sensul respingerii în tot a contestației formulate de reclamanți și menținerii în tot a Deciziilor FGA nr. 18008 și 18009 din 15.01.2019.

4.1. Recurenții-reclamanți A. și B. a formulat întâmpinare față de recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a solicitat admiterea excepției nulității recursului pârâtului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de pârât.

4.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare față de recursul declarat de reclamanții A. și B., prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, susținerile formulate în primă instanță.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Astfel, deși recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menționat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate ori la existența, în cuprinsul acesteia, a unor motive contradictorii sau străine cauzei. Deși a susținut, pasager, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, recurentul nu a detaliat această critică, iar argumentația cererii de recurs se subsumează doar greșitei aplicări sau interpretări a dispozițiilor legale relevante, urmând a fi analizată din această perspectivă.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat prin recursul lor de către recurenții-reclamanți, câtă vreme judecătorul fondului a respectat rigorile art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, sentința recurată cuprinde argumente ce demonstrează că instanța a analizat în mod adecvat susținerile părților, indicând elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, fiind expus în mod clar și fără elemente de contradictorialitate silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, considerentele hotărârii fiind în evidentă legătură cu cauza. Totodată, instanța de control judiciar reține că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil fiind suficient ca motivarea să evidențieze că judecătorul a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu și aspectele reținute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Printr-un prim rând de critici, evocate de reclamanți din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceștia și-au manifestat nemulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la limita cuantumului solicitat de aceștia, invocând argumente similare cu cele expuse în fața primei instanțe.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în forma în vigoare la data formulării cererilor de plată, "la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, se au în vedere următoarele: (…) d) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."

Astfel, în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În raport de aceste dispoziții legale și de circumstanțele factuale concrete, instanța de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că reprezintă o compensație echitabilă suma de 6.000 RON, pentru reclamantul A., cu titlu de daune morale.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentului-reclamant urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferință suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Așadar, în ceea ce îl privește pe reclamantul A., dispozițiile art. 1391 C. civ. au fost interpretate și aplicate corect de prima instanță, având în vedere că aspectele invocate de acest recurent au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care au fost invocate de către recurentul-reclamant B., astfel că argumentele de ordin critic ale acestui recurent privind temeinicia stabilirii cuantumului daunelor morale urmează a fi primite.

Cu toate că prima instanță a apreciat că se impune o suplimentare a sumei stabilită de pârât prin decizia atacată, pentru prejudiciul moral suferit de reclamantul B., raportându-se în acest sens la vătămarea reprezentată de traumatismul cranio-cerebral, pierderea auzului la urechea dreaptă posttraumatic, precum și la vârsta acestui reclamant la momentul producerii accidentului, Înalta Curte apreciază că suma de 30.000 RON nu reprezintă, totuși, o despăgubire adecvată.

Înalta Curte reține că impactul psihic al accidentului rutier suferit de recurentul-reclamant B. la data de 6.07.2015 este deosebit de accentuat, ținând cont atât de vârsta acestuia - 8 ani la momentul accidentului, dar și de faptul că funcția auditivă la urechea dreaptă este pierdută, situație de fapt constatată prin înscrisul medical denumit "Bilanțul investigațiilor audiologice" emis în data de 5.10.2015 de doctor primar ORL E. și reconfirmată prin Raportul de Expertiză Medico-Legală nr. A1/7305/20158/2017 - completare din data de 18.12.2017, o atare situație creându-i reclamantului un complex de inferioritate, aproape imposibil de înlăturat, acesta fiind nevoit să trăiască toată viața cu acest handicap, fiindu-i afectată posibilitatea de a beneficia de avantajele specifice vârstei tinere.

În aceste condiții, față de circumstanțele concrete ale cauzei, de cele analizate anterior, Înalta Curte apreciază că un cuantum al daunelor morale de 60.000 RON pentru reclamantul B., reprezintă o reparație echitabilă și efectivă fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

În ceea ce privește criticile recurenților-reclamanți privind încălcarea dispozițiilor art. 1391 și art. 1385 din C. civ. și art. 49 alin. (1) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, hotărârea instanței de fond fiind legală sub acest aspect, în condițiile în care pentru solicitarea privind suplimentarea daunelor materiale celor deja acordate de către FGA, admisă doar în limita celor constatate, nu au fost depuse dovezi potrivit dispozițiilor legale.

Prin urmare, Înalta Curte va reține întrunirea parțială a criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenții-reclamanți, motiv pentru care va admite recursul acestora și va casa în parte sentința recurată în privința stabilirii despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de reclamantul B., despăgubiri pe care le va cuantifica la suma de 60.000 RON, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate.

Prin acest recurs, se susține în esență că, la acordarea daunelor morale recurenților-reclamanți, instanța de fond nu a ținut cont de procedura internă folosită de către recurentul-pârât pentru stabilirea cuantumului acestora. Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate. Pentru că Legea nr. 213/2015 nu conține dispoziții exprese referitoare la modalitatea și cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, s-a emis Norma ASF nr. 23/2014 - în vigoare la data producerii accidentului, care, la art. 50, prevedea că, la stabilirea despăgubirilor, în caz de deces, se au în vedere legislația și jurisprudența din România.

Cu toate acestea, în legislația internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la cuantumul despăgubirilor morale, așa încât reperul pentru stabilirea acestora este jurisprudența instanțelor judecătorești și principiile care s-au degajat pe această cale.

Referitor la procedura internă utilizată de Fondul de Garantare a Asiguraților și criteriile folosite în aprecierea cuantumului acestor daune, se constată că are un caracter de recomandare, astfel că nici instanța de recurs și nici prima instanță nu sunt obligate să stabilească cuantumul daunelor morale în funcție de datele interne ale Fondului de Garantare a Asiguraților.

Astfel, jurisprudența în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Cuantificarea despăgubirilor morale presupune analizarea unei jurisprudențe relevante, pentru a se identifica situații similare, iar marja de apreciere a instanței este limitată, în cazul de față, la criteriul obiectiv al limitei sumei de 450.000 RON pentru fiecare reclamant, prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Este adevărat că despăgubirea nu trebuie să se transforme într-o îmbogățire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanțele din România și jurisprudența instanțelor naționale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, ci acestea ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu.

Cu alte cuvinte, în lipsa unor criterii și limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei vătămate.

Din perspectivă jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate, ținând cont de faptul că scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu se transforma într-un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure persoana păgubită.

În ceea ce privește critica recurentului-pârât referitoare la cuantumul sumei acordate de către prima instanță cu titlu de daune morale, Înalta Curte constată că instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, urmare a analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcție de situația de fapt și de probele administrate, dar ținând seama și de practica judiciară în materie.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

Totodată, văzând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenții-reclamanți A. și B. și soluția dată recursului declarat de pârât, în baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea în discuție și va obliga recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către recurenții-reclamanți A. și B. a sumei de 200 RON reprezentând taxă judiciară de timbru în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1034 din 30 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința civilă recurată în privința stabilirii despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de reclamantul B., despăgubiri pe care le cuantifică la suma de 60.000 RON.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către recurenții-reclamanți A. și B. a sumei de 200 RON, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxă judiciară de timbru.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iunie 2022.