ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 933/2022

Ședința publică din data de 16 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 14.09.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a deciziei nr. 16524/27.08.2018, emise de parat și, pe fond, admiterea cererii de plată formulate de reclamanți și înregistrate sub nr. x/03.03.2017, pentru suma de câte 450.000 RON pentru fiecare dintre reclamanți, precum și obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1618 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanții A., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorilor B. și C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

A anulat în parte Decizia nr. 16524/27.08.2018, în sensul că a modificat cuantumul stabilit cu titlu de daune morale, după cum urmează: 150.000 RON pentru A., 150.000 RON pentru B., 150.000 RON pentru C. și 150.000 RON pentru D.;

A respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței nr. 1618 din 24 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, precum și obligarea intimatilor-reclamanti la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3) și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 50 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. De asemenea, arată că hotărârea recurată conține o motivare contradictorie, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Precizează că prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/03.03.2017, intimații-reclamanți au solicitat acordarea din disponibilitățile F.G.A. a sumei de 20.000 RON daune materiale și 100.000 euro daune morale pentru A.; 100.000 euro daune morale pentru B.; 100.000 euro daune morale pentru C.; 100.000 euro daune morale pentru D.; 100.000 euro daune morale pentru E.; 100.000 euro daune morale pentru F., reprezentând prejudiciul moral și material suferit pentru decesul numitului G., ca urmare a unui accident rutier petrecut la data de 25.08.2016.

La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu numărul de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. H. S.A.

Arată că F.G.A. a soluționat cererea de plată în raport cu sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecție al Victimelor Străzii, cu circumstantiere, având în vedere situația personală a fiecărui petent, stabilind că se justifică acordarea următoarelor sume: 10.735 RON cu titlu de daune materiale și 52.510 RON cu titlu de daune morale pentru A.; 43.897 RON cu titlu de daune morale pentru B.; 43.879 RON cu titlu de daune morale pentru C.; 75.097 RON cu titlu de daune morale pentru D.; 29.912 RON cu titlu de daune morale pentru E.; 29.912 RON cu titlu de daune morale pentru F..

Critică modificarea cuatumului daunelor morale de către instanța de fond, în condițiile în care, în cauză, vinovat de producerea accidentului este un asigurat al asigurătorului H. S.A., apreciind că recurentul în mod corect s-a raportat la cuantumul daunelor morale din studiul FPVS, care a stabilit valorile medii ale despăgubirilor acordate cu acest titlu, în urma analizării practicii judecătorești la nivelul curților de apel din țară, ceea ce complinește prevederile art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, aplicabile în cauză, ce prevăd că la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane, daunele morale se au în vedere în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Susține că, deși instanța de fond a confirmat faptul că stabilirea procedurii interne sub forma unui barem pe baza căruia să fie stabilită suma concretă, pornind în mod obiectiv de la situații de fapt similare sau asemănătoare, corespunde principiului fundamental al egalității, dar, cu toate acestea, a considerat că sumele acordate sunt insuficiente și le-a majorat, fără a aduce niciun motiv suplimentar pe care recurentul-pârât să nu îl fi avut în vedere, reținând doar șocul pierderii rudei reclamanților și relațiile apropiate de familie.

Recurentul-pârât consideră că instanța de fond a încălcat prevederile art. 2 alin. (1) și (3) și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum și pe cele ale art. 21 din Norma nr. ASF nr. 16/2015. Arată că potrivit art. 2 alin. (1) și (3) din Legea nr. 213/2015, Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5, iar în cazul în care disponibilitățile Fondului nu sunt suficiente, creanțele vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resurse financiare.

Mai arată că art. 13 alin. (3) din aceeași lege prevede că în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

Astfel, arată că din aceste dispoziții rezultă că FGA protejează creditorii de asigurări de consecințele insolvenței, nu faptul că Fondul se substituie asigurătorilor, obligațiile fondului fiind obligații proprii, noi, și nu o continuare/preluare a obligațiilor asigurătorilor faliți, aceste obligații fiind limitate atât în timp, la falimentul unui asigurător și ca plafon de garantare.

Susține că dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei ASF nr. 16/2015, ce reglementează înființarea, organizarea și funcționarea FGA, nu consacră calitatea acestuia de succesor/continuator/mandatar al asiguratorului H. S.A., instituția având un caracter independent și statutul juridic de autoritate distinctă. Mai mult, arată că FGA rămâne un terț față de contractul de asigurare RCA care generează obligația de plată în sarcina asiguratorului, art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 stipulând că Fondul nu preia funcțiile unui asigurător și nu are obligația de a opera în baza de date CEDAM și de a elibera certificat privind daunele înregistrate.

Menționează că acesta este motivul pentru care sumele plătite de FGA ca urmare a soluționării cererilor de plată sunt înscrise în tabelul creditorilor împotriva asigurătorului falit, conform art. 267 alin. (2) din Legea 85/2014.

Prin urmare, susține că singurul scop al constituirii și funcționării Fondului de Garantare a Asiguraților este acela de garantare a creditorilor de asigurări în cazul falimentului unui asigurător, FGA fiind obligat să procedeze la circumstanțierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituită în dauna efectiv suferită, aceasta fiind rațiunea introducerii în textul de lege a obligativității instrumentării distincte, proprii, a dosarelor de daune de către FGA, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 și art. 21 alin. (2) din Norma nr. 16/2015.

Precizează că dreptul de apreciere de care dispune recurentul nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz ori exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigura respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere, suma acordată fiind în conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraților.

Recurentul-pârât subliniază faptul că, deși art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 stabilește că daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, instanța de fond nu a făcut nicio referire la jurisprudența relevantă și nici nu a avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile și evitarea îmbogățirii fără justă cauză, precum și pe cel al proporționalității dintre prejudiciul suferit și suma acordată cu titlu de despăgubire, astfel cum a stabilit jurisprudența ICCJ în ce privește soluționarea cererilor privind despăgubirile morale.

Deși au fost legal citați, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Demersul judiciar al reclamanților vizează anularea în parte a Deciziei nr. 16524/27.08.2018, emise de pârât și, pe fond, admiterea cererii de plată formulate de reclamanți și înregistrate sub nr. x/03.03.2017, pentru suma de câte 450.000 RON pentru fiecare dintre reclamanți.

Soluționând cauza, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților și a anulat în parte Decizia nr. 16524/27.08.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul că a modificat cuantumul stabilit cu titlu de daune morale, după cum urmează: 150.000 RON pentru A., 150.000 RON pentru B., 150.000 RON pentru C. și 150.000 RON pentru D..

În esență, instanța de fond a reținut, pe de o parte, că în cuprinsul deciziei atacate nu există o motivare în raport de situația concretă a reclamanților pentru a stabili nivelul acestor daune, iar pe de altă parte, a reținut că în speță cuantumul daunelor morale acordate este neîndestulător în privința reclamanților A., B., C. și D., pe care le-a majorat la un cuantum de 150.000 RON pentru fiecare dintre aceștia.

Împotriva hotărârii primei instanțe a exercitat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, criticând-o pentru nelegalitate, cererea de recurs fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat existența unor motive contradictorii, întrucât, deși instanța de fond a confirmat faptul că stabilirea procedurii interne sub forma unui barem pe baza căruia să fie stabilită suma concretă, pornind în mod obiectiv de la situații de fapt similare sau asemănătoare, corespunde principiului fundamental al egalității, cu toate acestea, a considerat că sumele acordate sunt insuficiente și le-a majorat, fără a aduce niciun motiv suplimentar în acest sens.

Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondat, în considerarea celor ce vor fi arătate în continuare:

Astfel, se reține că instanța de fond avea de verificat dacă suma stabilită de către pârât cu titlu de despăgubiri reflectă situația de fapt reținută în urma administrării probatoriului, și, dacă în demersul pârâtului de cuantificare a acestor despăgubiri au fost respectate normele incidente, urmând să analizeze susținerile și apărările părților și să dispună în concret cu privire la nivelul despăgubirilor, în urma trecerii prin filtrul propriei sale aprecieri.

Considerând, în esență, că pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților nu a acordat semnificația propriu-zisă prevederilor Legii nr. 213/2015 și a Legii nr. 503/2004, precum și normelor A.S.F. incidente, în sensul de a acoperi toate criteriile legale de stabilire a cuantumului despăgubirilor, prima instanță a anulat în parte Decizia nr. 16524/27.08.2018 și a majorat cuantumul daunelor morale acordate reclamanților A., B., C. și D..

Înalta Curte constată că sentința atacată nu este motivată decât formal, în condițiile în care din considerentele sentinței nu rezultă raționamentul care a întemeiat soluția de majorare a daunelor morale în cazul reclamanților menționați.

Referirea la Anexa nr. 1 a Deciziei nr. 142/26.05.2016 nu este suficientă, atâta timp cât vinovat de producerea accidentului este un asigurat al asiguratorului H. S.A., iar nu I. S.A.; anexa menționată stabilește valoarea medie a despăgubirilor morale prin raportare la cele plătite de acest asigurator.

Astfel, instanța de control judiciar reține că, pentru o corectă soluționare a cauzei, chestiunea litigioasă ce se impunea a fi analizată în speță de către prima instanță se referă la corecta stabilire a cuantumului despăgubirilor solicitate de intimații-reclamanți pentru daunele suferite ca urmare a producerii accidentului de circulație din speță, împrejurare de natură a clarifica aspectele de legalitate a actului administrativ atacat, din perspectiva cuantumului prejudiciilor provocate.

Aplicând dispozițiile art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, care prevăd că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, instanța de fond trebuia să verifice cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților, prin raportare la criteriile jurisprudențiale stabilite în cuantificarea daunelor morale.

În atare condiții, Înalta Curte reține legalitatea criticilor recurentului-pârât referitoare la cuantumul daunelor morale acordate intimaților-reclamanți, apreciind că se impune casarea hotărârii recurate, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța de fond va rejudeca pricina ținând seama de dezlegarea instanței de recurs.

În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurent, circumscrise motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

Față de soluția dată recursului, cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de recurent și de intimați urmează a fi avute în vedere de către instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 1618 din 24 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 1618 din 24 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 16 februarie 2022.