ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3868/2024

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: anularea în parte a deciziei nr. 16524/27.08.2018 emisă de pârât; admiterea cererii de plata formulată de reclamanți și înregistrată sub nr. x/03.03.2017, pentru suma de câte 450 000 RON, pentru fiecare dintre petenți; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

Primul ciclu procesual

Prin sentința nr. 1618 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanții A., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorilor B. și C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

A anulat în parte Decizia nr. 16524/27.08.2018, în sensul că a modificat cuantumul stabilit cu titlu de daune morale, după cum urmează: 150.000 RON pentru A., 150.000 RON pentru B., 150.000 RON pentru C. și 150.000 RON pentru D.;

A respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.

Prin decizia nr. 933 din 16 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 1618 din 24 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Al doilea ciclu procesual

Sentința instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 47 din 7 martie 2023, Curtea de Apel București - Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și în calitate de reprezentant legal al minorilor B. și C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

A anulat în parte decizia nr. 16524/27.08.2018 emisă de pârât în sensul că:

A admis cererea de plată formulată de reclamanți în ceea ce privește sumele de 150.000 RON pentru reclamanta A., 150.000 RON pentru reclamantul B., 150.000 RON pentru reclamanta C. și 150.000 RON pentru reclamanta D., reprezentând daune morale.

A obligat pârâtul la plata către reclamanta A. a sumei de 150.000 RON, către reclamantul B. a sumei de 150.000 RON, către reclamanta C. a sumei de 150.000 RON și către reclamanta D. a sumei de 150.000 RON, cu titlu de daune morale.

A respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 47 din 7 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, respingerea acțiunii.

Apreciează recurentul că soluția pronunțată de către instanța de fond este greșită prin prisma faptului că nu a luat în considerare faptul ca singurul scop al constituirii si funcționarii Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări in cazul falimentului unui asigurător si, fiind un intrument public de garantare, Fondul este obligat sa procedeze la circumstantierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituita in dauna efectiv suferita, aceasta fiind rațiunea introducerii in textul de lege a obligativității instrumentării distincte, proprii, a dosarelor de dauna de către FGA, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 si art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015.

Recurgerea la o procedura interna standardizata a FGA nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natura a leza dreptul persoanelor indreptatite de a primi daune morale -fiind realizata, asa cu am învederat, pe baza sumelor stabilite in studiul FPVS.

De asemena, deși sunt reținute ca motivare declarațiile martorilor, instanța de fond nu le analizează coroborat cu alte dovezi a căror putere doveditoare ar completa declarațiile acestora (spre exemplu acte medicale din care sa reiasă existenta unui impact major asupra psihicului reclamanților, dincolo de firescul uman) si prin înlăturarea prezumtei simple de imparțialitate ce poate fi avuta in vedere, susține recurentul.

In acest context, apreciază recurentul că instanța nu a avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile si evitarea îmbogățirii fara justa cauza, precum si pe cel al proportionalitatii dintre prejudiciul suferit si suma acordata cu titlu de despăgubire.

Ca atare, instanța avea obligația, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale (celelalte aspecte, privind dreptul părților vătămate de a pretinde aceste daune, fiind lămurite), să procedeze la examinarea jurisprudenței sus amintite, pentru ca, pe de o parte, părțile vătămate să fie just despăgubite, dar pe de altă parte, această despăgubire să nu constituie o îmbogățire fără just temei.

Cuantumul daunelor morale trebuie să asigure doar repararea prejudiciului moral, nu și a celui material, pe care părțile vătămate puteau să-1 pretindă în mod separat, ținându-se cont, așa cum s-a arătat mai sus, de criteriile stabilite de actele normative respective, dar și de contextul economico social în care părțile vătămate se află, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale fiind, într-adevăr, atributul instanței de judecată, însă nu pe criterii subiective, ci pe criteriile obiective arătate mai sus, care trebuie să fie relevate și justificate.

Prin întâmpinările înregistrate la dosarul cauzei, intimații au solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Instanța de control judiciar constată că prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, reclamantele au solicitat deschiderea dosarului de daună, prin care au solicitat suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale și 20.000 RON cu titlu de daune materiale.

Prin decizia nr. 16524/27.08.2018 a fost admisă cererea de plată după cum urmează: pentru A., suma de 10.735 RON cu titlu de daune materiale și 52.510 RON cu titlu de daune morale; pentru C. și B. suma de 43.879 RON cu titlu de daune morale; pentru G. suma de 75.079 RON cu titlu de daune morale; pentru E. și F. suma de 29.912 RON cu titlu de daune morale. A respins cererea de plată cu privire la diferențele dintre sumele solicitate și sumele acordate.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantele au chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: anularea în parte a deciziei nr. 16524/27.08.2018 emisă de pârât; admiterea cererii de plata formulată de reclamanți și înregistrată sub nr. x/03.03.2017, pentru suma de câte 450 000 RON, pentru fiecare dintre petenți; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, iar prin cererea de recurs înregistrată la dosar, recurentul-pârât critică cuantumul sumei acordată de instanța de fond cu titlu de daune morale, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept substanțial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită.

Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident, soluția primei instanțe fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente speței.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

Intimatul-reclamant este creditor de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 și are dreptul să primească despăgubiri morale, în urma insolvenței asigurătorului H. S.A., ca efect al producerii evenimentului rutier din data de 25.08.2016.

În ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reține, pentru început, că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 50 pct. 2 lit. f) din Ordinul CSA nr. 23/2014 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanță pentru prejudiciul moral, invocând criteriile obiective în stabilirea cuantumului daunelor morale. A susținut recurentul că, în lipsa unor criterii și limite legale de stabilirea cuantumului daunelor morale, recurgerea la o procedură legală standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale. Totodată, a susținut că raportat consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitelor le-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc., este justă suma de 52.510 RON cu titlu de daune morale și suma de 10.735 RON cu titlu de daune materiale pentru A.; suma de 43.879 RON cu titlu de daune morale pentru C. și B.; suma de 75.079 RON cu titlu de daune morale pentru G.; suma de 29.912 RON cu titlu de daune morale pentru E. și F..

Însă, instanța de fond a apreciat că, raportat la suferințele psihice suportate de către reclamante în perioada ce a urmat accidentului, dar și consecințele ulterioare inevitabile ale situației create asupra vieții acestora, se impune obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata către A. a sumei de 150.000 RON, 150.000 RON către B., 150.000 RON către C. și 150.000 RON către D., cu titlu de daune morale.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate al soluției de fond prin care s-a dispus plata unor despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul moral suferit de reclamante.

Astfel, instanța de fond a reținut că reclamantele au suferit o serie de consecințe negative ale accidentului auto, indicate în cuprinsul sentinței recurate, ceea ce face ca acordarea daunelor morale să fie adecvată situației relevate în speță.

În legislația internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la nivelul despăgubirilor morale, astfel că, reperul pentru stabilirea acestuia este jurisprudența instanțelor judecătorești și principiile care s-au degajat pe această cale.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a anulat în parte decizia nr. 16524/27.08.2018 emisă de pârât și a admis cererea de plată formulată de reclamanți în ceea ce privește sumele de 150.000 RON pentru reclamanta A., 150.000 RON pentru reclamantul B., 150.000 RON pentru reclamanta C. și 150.000 RON pentru reclamanta D., reprezentând daune morale și a obligat pârâtul la plata acestor sume, cu titlu de daune morale, ținând seama în evaluarea gravității suferinței produse de importanța valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate.

Prin urmare, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 47 din 7 martie 2023 a Curții de Apel București - Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.