ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4809/2019

Ședința publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 02.05.2018 reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților, au solicitat obligarea pârâtului la plata:

1) sumei de 3000 RON daune materiale și 100.000 RON daune morale și suma prevăzută la art. 1 din decizie -52510 RON, respectiv 50.490 RON în ceea ce privește pe reclamanta A.;

2) sumei de 150.000 daune morale și lunar o prestație periodică în cuantum de 123 RON începând cu data de 09.04.2013 și până la data introducerii cererii de chemare în judecată (7380 RON) și suma prevăzută la art. 1 din decizie -43879 RON, respectiv 113.501 RON și în continuare până la împlinirea vârstei de 26 ani cu condiția continuării studiilor prin raportare la venitul minim pe economie, în ceea ce o privește pe reclamanta minoră B.;

3) sumei de 150.000 RON daune morale și lunar o prestație periodică în cuantum de 123 RON începând cu data de 09.04.2013 și până la data introducerii cererii de chemare în judecată (7380 RON) și suma prevăzută la art. 1 din decizie -43879 RON, respectiv 113.501 RON și în continuare până la împlinirea vârstei de 26 ani cu condiția continuării studiilor prin raportare la venitul minim pe economie, în ceea ce o privește pe reclamantul minor C.;

4) Plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3762 din data de 25.09.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de către reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților.

A anulat parțial art. 2 din decizia nr. 13941/12.04.2018.

A obligat pârâtul să plătească suplimentar daune morale în cuantum de 47.490 RON către reclamanta A. și câte 106.121 RON către reclamanții B. și C..

A obligat la plata despăgubirii reprezentată de obligația de întreținere datorată minorilor B. și C. în sumă globală calculată prin raportare la salariul minim net pe economie aferent fiecărui an, de la data de 09.04.2013 la 25.09.2018, calculat la nivelul a 1/6 din salariul minim net pentru fiecare și în continuare la plata lunară a sumei de 1/6 din salariul minim net pe economie pentru fiecare reclamant minor, până la 18 ani, iar după această vârstă, până la 26 ani, sub condiția dovedirii continuării studiilor.

A obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 3050 de RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și taxă de timbru.

A respins cererea în rest, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3762 din data de 25.09.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților, invocând în drept motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea în parte a sentinței recurate și, reținând cauza în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamanți.

Consideră că prima instanță a dispus în mod greșit anularea parțială a Deciziei nr. 13941/12.04.2018 și majorarea despăgubirilor, întrucât emiterea acesteia s-a efectuat în urma analizării înscrisurilor depuse și motivat de dispozițiile Legii speciale 213/2015, care stabilesc cadrul legal al raportului juridic născut între F.G.A. și creditorii de asigurare, scopul și procedura de soluționare a cererilor de plată prin care se solicită daune morale ca urmare a decesului și vătămărilor corporale, procedură instituită la nivelul F.G.A. care nu a fost criticată sub aspectul legalității

Referitor la prestația periodică stabilită pentru cei doi copii ai victimei, arată că în mod greșit instanța de fond nu s-a raportat la dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015 care stabilesc creanțele de asigurări ca fiind "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări, sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului reprezentând despăgubiri/indemnizați, precum și primele datorate de ~către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare", precum și la dispozițiile art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA 14/2011, care stabilesc în mod expres criteriile care trebuie avute în vedere la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, care nu prevăd acordarea unor despăgubiri sub formă de prestații periodice.

Astfel, deși în considerentele sentinței civile nr. 3762/25.09.2018, prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 499 alin. (1) C. civ., care stabilesc că "Tatăl și mama sunt obligați, în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura si pregătirea lui profesională.", instituind astfel, caracterul cert al sumei solicitate cu titlu de prestație periodică, precum și dispozițiile art. 1930 alin. (1) și (3) din C. civ., care prevăd că: "despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptățiți, potrivit legii, la întreținere din partea celui decedat. (...) La stabilirea despăgubirii se va ține seama de nevoile celui păgubit, precum și de veniturile pe care, în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea. Dispozițiile art. 1387-1.389 se aplică în mod corespunzător." - stabilind că în prezenta cauză creanța de asigurare este una lichidă, putând fi determinată prin raportare la salariul minim pe economie, cu respectarea art. 529 alin. (2) C. civ.." care prevede cuantumul întreținerii în cazul acordării pensiei de întreținere.

Astfel, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a stabilit cuantumul prestațiilor periodice la situația dată de cazul în care între unul dintre părinți ar fi fost obligat la plata unei pensii de întreținere, fapt ce nu se aplică si în cazul decesului unuia dintre părinți, minorii beneficiind de astfel de drept conform legii - pensie de urmaș, acordată de către instituțiile de stat.

Mai mult decât atât, nici Ordinul CSA 14/2011 și nici C. civ. nu stabilesc cazurile în care pot fi acordate prestații periodice si nici criteriile de cuantificare a acestora. Prestațiile periodice nu reprezintă creanțe solicitate cu titlu de daune morale, ele având un caracter pur material trebuie demonstrate cu documente justificative.

Referitor la majorarea daunelor morale, arată că prima instanță a dispus majorarea acestora deși în operațiunea de cuantificare s-a avut în vedere procedura internă, standardizată, de acordare a daunelor morale în caz de deces, procedură pe care prima instanță nu a avut-o în vedere deși nu a fost i-a fost adusă nicio critică și nu contravine niciunei dispoziții legale.

Or, astfel cum s-a stabilit în practica judecătorească națională, daunele morale se judecă în echitate și trebuie să asigure o reparație justă, iar repararea prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate și fără a conduce la o sancționare a asigurătorului care, potrivit legii, poate fi obligat și la plata acestui tip de daune.

În acest sens, în practica judecătorească formată în procese în care Fondul de garantare al asiguraților nu a fost parte procesuală, ci societățile de asigurare, conform art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, s-a considerat în mod întemeiat că, în lipsa unor criterii legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate.

În acest context subliniază că Fondul de garantare a asiguraților nu preia ope leqis obligațiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi si obligații al unui asigurător în faliment, în acest caz Societatea D. S.A.

Persoanele interesate să primească despăgubiri rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit au vocația de a solicita realizarea dreptului de creanță pretins în procedura specială a cererii de plată reglementată de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantarea asiguraților și Norma ASF nr. 16/2015 în baza dispozițiilor art. 15 alin. (1) și (2) din Legea specială nr. 213/2015, Fondul stabilește: dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată de petent reprezintă creanță de asigurare și care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilitățile FGA, întrucât FGA nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul fată de care se deschide procedura de faliment si nu preia riscul executării contractelor de asigurare.

Fondul de garantare a asiguraților nu preia de la asigurătorul în faliment o creanță certă, lichidă si exigibilă. Această concluzie decurge din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 213/2015, lege specială care a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit, pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraților și creditorii de asigurări.

FGA nu plătește în baza unei răspunderi contractuale, Fondul de garantare a asiguraților neavând nici un raport contractual cu creditorul de asigurare.

Fondul de garantare a asiguraților acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii sale proprii, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul și de aceea plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei A.S.F. nr. 16/2015 cu denumire omonimă legii.

Apreciază că în mod netemeinic a înlăturat prima instanță procedura potrivit căreia F.G.A. acordă daunele morale și materiale (Decizia F.G.A. NR. 142/26.05.2016, completată prin Decizia nr. 258/16.11.2016), având în vedere că prins aceasta nu se încalcă nicio prevedere legală, cu atât mai mult cu cât această procedură a fost validată de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală a asigurătorului aflat în faliment, aspect consfințit și prin adresa nr. x/17.01.2017.

De asemenea, subliniază că necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile față de toți creditorii de asigurare, nediscriminatorii, a rezultat și din scopul în care a fost constituit F.G.A., acela de a proteja în mod unitar toți creditorii de asigurare. Având în vedere numărul foarte mare de cereri de despăgubire formulate pentru daune morale, F.G.A. a fost nevoit ă să adopte o procedură internă de acordare de daune morale, în care au fost folosite criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenția fiecare situație particulară dintre multiplele situații care se pot ivi în realitate. Această procedură a fost stabilită de Fond în baza analizei procedurii interne de acordare de daune morale ale asigurătorului D. S.A., în faliment, prin raportare la Ghidul Fondului Victimelor Străzii și prin raportare la practica judiciară în această materie.".

Totodată, arată că în lipsa unor criterii și limite legale de stabilirea cuantumului daunelor morale, recurgerea la o procedură legală standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative precum și a unui tratament echitabil, din partea F.G.A. care nu preia funcțiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment.

Față de argumentele prezentate, solicită admiterea recursului în sensul solicitat și exonerarea sa de obligația de plată a cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, formulând următoarele apărări:

Sub aspectul criticilor formulate de pârât cu privire la prestațiile periodice acordate intimaților minori B. si C. în mod corect prima instanță a dat eficientă dispozițiilor legale care reglementează repararea prejudiciului ocazionat de decesul unui părinte care acorda întreținere copiilor.

Cu toate că recurentul face trimitere la dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 și la dispozițiile art. 45 și 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011 în speță își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 499 alin. (1) și (3) 92 C. civ., art. 529 alin. (2) C. civ., art. 1390 alin. (1) și (3) C. civ. și art. 74 alin. (2) din Ordinul CSA nr. 14/2011 reglementează stabilirea și executarea obligației de întreținere.

Intimații minori au invocat un prejudiciu patrimonial care constă în pierderea de către aceștia a întreținerii pe care le-o presta victima directă care a decedat urmare a faptei ilicite a conducătorului auto.

Un asemenea prejudiciu dă dreptul victimei indirecte să ceară repararea lui. În acest sens, art. 1390 C. civ. dispune:

"(1) Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptățiți, potrivit legii, la întreținere din partea celui decedat"; așadar, au dreptul la reparație. în temeiul acestui text și cu acest titlu, în primul rând, acele victime prin ricoșeu care primeau sau ar fi primit întreținere de la victima imediată, având un drept subiectiv la întreținere, prevăzut expres de lege.

In ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere, în mod corect Curtea de Apel București a avut în vedere dispozițiile art. 1390 alin. (3) C. civ., coroborate cu art. 1387-1389 din același cod. În condițiile în care nu au fost administrate probe privind întinderea veniturilor victimei decedate, în mod corect a fost obligat pârâtul la prestații periodice prin raportare la venitul minim pe economie, întocmai cum a procedat și Tribunalul Neamț. Astfel, în dosarul civil ce a avut ca obiect "pretenții" aflat pe rolul Tribunalului Neamț prin sentința civilă nr. 50/com/25.06.2015 a fost obligată S.C. D. S.A. la plata unei prestații periodice în suma de câte 123 RON lunar, către minorii B. (9 ani) și C. (7 ani) începând cu data de 09.04.2013 și până la împlinirea vârstei de 26 de ani cu condiția continuării studiilor.

Recurentul face referire doar la dispozițiile art. 45 și 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, însă în speță sunt incidente dispozițiile art. 74 alin. (2) din același act normativ care dispun:

"In cazul obligării la prestații bănești periodice, sumele stabilite în condițiile prevăzute la alin. (1) se vor plăti până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacității de muncă, ținându-se seama de deciziile de pensionare, de certificatele medicale si de alte dovezi care stabilesc aceste situații, cu respectarea limitelor de despăgubire stabilite prin polița de asigurare RCA".

Criticile referitoare a stabilirea unor prestații periodice echivalează efectiv cu o desconsiderare a normelor legale incidente, o lipsa de proiecție a valorii supreme - dreptul la viață cât și o desconsiderare a realității, în sensul că prin aceasta nu se recunoaște că această situație - decesul victimei - a creat un dezechilibru financiar semnificativ și definitiv asupra copiilor victimei aflați la vârste școlare, prin raportare la disp. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului ce reglementează principiul interesului superior al copilului.

Sub aspectul criticilor formulate cu privire la daunele morale acordate consideră că modalitatea de cuantificare a acestora este justă si echitabilă. Argumentele expuse de recurent susțin concluzia în sensul că procedura sa internă, standardizată de acordare a daunelor morale în caz de deces nu este supusă controlului judecătoresc, în contradicție evidentă cu dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015

Recurentul nu a avut în vedere toate circumstanțele concrete ale producerii evenimentului, nu s-a baza pe criterii cu aplicabilitate generală, în realitate nu a realizat niciun fel de evaluare, ci după cum însuși recunoaște, s-a rezumat la a prelua ca atare despăgubirile pe care le-a considerat potrivite lichidatorul judiciar al D. S.A. și cele rezultate în urma analizei procedurii interne de acordare de daune morale ale asigurătorului D. S.A. și a Ghidului Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

În ceea ce privește această procedură internă, validată de către lichidatorul judiciar al D. S.A., arată că aceasta nu este în niciun fel opozabilă nici intimaților, nici recurenților si evident, nici instanțelor de judecată. neexistând niciun temei legal care să permită acest lucru, cuantificarea daunelor nepatrimoniale fiind atributul exclusiv al recurentului și ulterior al instanței, cu singura limitare impusă de plafonul maxim de 450.000 RON/creditor prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, respectiv de plafonul maxim de 5.000.000 euro prevăzut de art. 24 alin. (2) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Deși recurentul menționează lipsa unor criterii legale și limite legale de stabilire a cuantumului daunelor morale și faptul că recurgerea la o procedură legală standardizată nu contravine vreunei prevederi legale, raportat la textele de lege invocate anterior - pentru stabilirea cuantumului daunelor morale sunt prevăzute norme legale cărora recurentul ar fi trebuit să le dea eficiență, dispoziții ce constituie veritabile criterii obiective și rezonabile în comensurarea prejudiciului moral.

Procedurile interne la care face trimitere recurentul nu sunt nicidecum obiective și nu țin seama în niciun fel de circumstanțele particulare ale fiecărui caz, ci propun niște sume fixe/persoană decedată, variind doar în funcție de gradul de rudenie, fiind negată practic însăși esența daunelor morale, aceea de a ține seama de suferințele psihice și fizice ale fiecărei persoane afectate și de ansamblul de împrejurări în care ele s-au produs. De asemenea, s-a creat o inechitate pentru părți în cuprinsul aceleiași decizii, ajungându-se la situația ca fraților victimei să le fie acordate indemnizații în cuantum superior celor acordate copiilor și soției victimei, abordare greșită în procesul de evaluare a întinderii despăgubirilor nepatrimoniale.

Mai mult, procedura internă standardizată de acordare a daunelor morale în caz de deces aleasă de recurent nu poate fi impusă cu titlu de lege nici instanței de judecată și nici intimaților, pe calea contestației putând fi reformate deciziile emise de comisia specială a FGA.

Referirile recurentului la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmii de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii nu pot fi de asemenea primite pentru aceleași considerente, acest ghid neconstituind decât un reper informativ și nu ar putea oferi soluții în cazul acțiunilor având ca obiect daune morale. Mai mult, acest ghid a fost elaborat în anul 2012 și face trimitere la practică judiciară din anul 2009-2010 în timp ce accidentul rutier din speță a avut loc în anul 2013 iar în prezent ne aflăm spre finele anului 2018.

Contrar susținerilor pârâtei, în sensul că prima instanță nu a indicat de ce nu își însușește procedura internă adoptată de FGA, instanța de judecată a arătat expres motivele cuprinse în decizia contestată pe care le-a apreciat drept nefondate și uneori chiar neavenite. Astfel, în determinarea cuantumului daunelor morale prima instanță s-a raportat în concret la cazul dedus judecății și nu prin urmărirea mediei despăgubirilor acordate în cazuri similare. Că este așa, se impune a fi dedus și din faptul că "similar" nu este echivalent cu "identic", iar cazurile judiciare nu fac excepție de la aceasta.

Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat în numeroase decizii faptul că în materia daunelor morale se aplică cu prioritate criteriile obiective la evaluarea întinderii prejudiciului nepatrimonial (Decizia nr. 1067/2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014), care au un rol definitoriu în soluționarea acestui aspect și că la stabilirea indemnizației în temeiul contractului de asigurare trebuie să se aibă în vedere limitele maxime de despăgubire. (Decizia nr. 904/2014 pronunțată în dosarul nr. x/2011, reclamanți Pricop).

De asemene, prin Decizia nr. 2129/30.05.2013 pronunțată în dosarul nr. x/2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele: "Nu constituie criterii obiective pentru comensurarea dimensiunii prejudiciului moral, nici a cuantumului daunelor morale, aspectele invocate de pârât si anume: doctrina și jurisprudența în materie: cadrul compensatoriu - reparator al răspunderii civile auto prin efectul legii, interdicția îmbogățirii fără justă cauză a reclamanților", prin urmare nici realitățile socio-economice din România.

Dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial este reglementat și protejat și de C. civ., respectiv art. 1387, 1391 alin. (1) C. civ., iar ICCJ prin Decizia nr. 2158/2014 pronunțată în dosarul nr. x/2010 a statuat următoarele: "Cum principiile de drept naționale și convenționale în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecințele negative suferite pe plan fizic și moral, avându-se în vedere importanța valorilor lezate, măsura în care au fost afectate", instanța de apel era ținută să se raporteze și la criteriul echității și principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, consacrate, de asemenea, pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale."

In final, arată că evaluarea realizată de două instanțe de judecată, respectiv Tribunalul Neamț prin sentința civilă nr. 50/com/25.06.20/5 în Dosarul nr. x/2015. în fată căruia au fost adminstrate direct si nemijlocit probe, si Curtea de Apel București prin sentința recurată, este în mod clar mai imparțială si pertinentă decât cea efectuată de directorul general al Fondului de Garantare a Asiguraților si comisia specială a fondului. Acest fapt este cauzat totodată și de faptul că pârâtul FGA este un organism care gestionează, instrumentează si plătește dosarele de daună ale asigurătorului care se află în faliment.

Conchizând, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 07 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 23 septembrie 2020.

Prin încheierea de ședință din data de 15.05.2019 s-a admis cererea formulată de intimații-reclamanți B. și C. și s-a dispus preschimbarea termenului de judecată din data de 23.09.2020 la data de 16.10.2019.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ îl constituie decizia nr. 13941/12.04.2018 emisă de Fondul de garantare al asiguraților, prin care a fost admisă cererea de plată formulată de petenții E., A., B., C., F., G., H. pentru suma totală în valoare de 305.101 RON.

În fapt, în motivarea deciziei s-a reținut că la data de 09.04.2013 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului auto cu nr. x, care, în timp ce rula pe E85, pe raza localității Secuienii Noi, a acroșat bicicleta condusă de victima I., care circula regulamentar pe același sens de mers. În urma impactului, numitul I. a decedat. La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la societatea D. S.A., cu polița RCA nr. x.

În ce privește suma datorată cu titlu de daune morale, acestea au fost evaluate în baza principiului acordării unei despăgubiri echitabile, cu respectarea criteriilor jurisprudențiale.

Cu privire la solicitarea de plată a unor prestații periodice pentru numiții B. și C., s-a reținut că aceasta nu poate fi onorată, având în vedere faptul că nu reprezintă un prejudiciu determinabil, neputând fi stabilită o sumă care să fie alocată cu acest titlu.

Prima instanță a admis în parte contestația formulată, dispunând majorarea cuantumului daunelor acordate reclamanților și obligarea pârâtul și la plata unor prestații periodice în favoarea minorilor, precum și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat și taxă de timbru.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor, prima instanță a reținut că sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, respectiv art. 1349 și art. 1357 și următoarele C. civ., dar și dispozițiile speciale invocate de pârâtă, art. 49 pct. 2 din Norma CSA nr. 14/2011, în forma în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier.

Referitor la despăgubirile ce constau în plata unei prestații periodice către copiii minori ai victimei, prima instanță a amintit că acestea au rolul de a acoperi prejudiciul cauzat acestora prin lipsirea de contribuția lunară pe care victima o avea la întreținerea lor, datorată în temeiul art. 499 alin. (1) C. civ. Prin urmare, a apreciat că prejudiciul este cert, în contextul în care obligația de întreținere este prevăzută de lege, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1390 alin. (1) și (3) C. civ., iar creanța este lichidă, determinabilă prin raportare la salariul minim pe economie, cu respectarea art. 529 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la daunele morale, prima instanță a apreciat că sumele acordate cu acest titlu prin decizia contestată sunt insuficiente, chiar dacă cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, este necesar a fi analizate consecințele negative suferite de reclamanți în plan psihic și afectiv prin pierderea soțului, respectiv a tatălui. În acest sens a reținut că evenimentul rutier produs în mod evident a cauzat o traumă considerabilă, extrem de dificil de gestionat și stresantă pentru membrii familiei, prejudiciul moral suferit fiind unul important, prin urmare, în exercitarea dreptului său de apreciere, a avut în vedere ca suma globală stabilită să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Recurentul pârât a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., fără să dezvolte în mod distinct criticile care se subcriu acestora. În motivare a arătat, în esență, că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 privind definirea noțiunii de creanțe de asigurări, întrucât nu ține seama de criteriile jurisprudențiale impuse în evaluarea cuantumului despăgubirilor, precum și ale art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, care stabilesc criteriile care trebuie avute în vedere la stabilirea despăgubirilor în cazulul vătămării corporale sau al decesului unor persone.

În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că dispozițiile aplicabile nu stabilesc posibilitatea de a acorda prestații periodice, Înalta Curte apreciază că este nefondată. Astfel, dispozițiile art. 74 alin. (2) din Ordinul CSA nr. 14/2011 dispun:

"In cazul obligării la prestații bănești periodice, sumele stabilite în condițiile prevăzute la alin. (1) se vor plăti până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacității de muncă, ținându-se seama de deciziile de pensionare, de certificatele medicale si de alte dovezi care stabilesc aceste situații, cu respectarea limitelor de despăgubire stabilite prin polița de asigurare RCA".

Mai mult, în acord cu susținerile intimaților reclamanți, Înalta Curte apreciază că argumentele referitoare a stabilirea unor prestații periodice pentru întreținerea copiilor minori ai victimei echivalează efectiv cu o desconsiderare a realității, și anume că decesul victimei - a creat un dezechilibru financiar semnificativ și definitiv asupra copiilor victimei aflați la vârste școlare, prin raportare la disp. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului ce reglementează principiul interesului superior al copilului.

De asemenea, față de valoarea modică a sumelor stabilite cu titlu de prestații periodice, stabilite în raport de venitul minim pe economie, suținerea recurentului în sensul că pensia de urmaș acordată de către instituțiile de stat abilitate ar trebui să compenseze pierderea datorată prin decesul părintelui, având în vederea gradul mare de generalitate, nu are puterea de a convinge instanța de recurs cu privire la nelegalitatea acestei măsuri.

Înalta Curte apreciază că modul în care prima instanță a aplicat dispozițiile art. 49 pct. 2 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse in aplicare prin Ordinul nr. 14/2011, potrivit cărora stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale in cazul decesului unei persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie sa fie in conformitate cu legislația si jurisprudența din România, nu înseamnă determinarea sumelor cuvenite cu acest titlu putea raporta la procedura internă standardizată a asigurătorului D. sau valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de această societate de asigurare într-o anumită perioadă de timp.

Dispozițiile normative invocate, calitatea de persoană juridică de drept public și scopul înființării Fondului nu justifică nerespectarea criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, cum ar fi consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc.

Înalta Curte apreciază că, atât prin criteriile avute în vedere cât și prin modul de cuantificare a prejudiciului moral suferit de reclamanți, prima instanță a aplicat în mod corect criteriile jurisprudențiale relevante.

De asemenea, având în vedere faptul că, în temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plata de către Fondul de Garantare a Asiguraților a creanțelor de asigurări stabilite se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, argumentele care se referă la particularitatea ființării fondului în scopul protejării creditorilor de asigurări ar putea fi concludente în evaluarea prejudiciului moral pretins numai în acele situații în care se urmărește limitarea sumei acordate la nivelul plafonului maxim stabilit. Or), o) asemenea critică nu a fost invocată de către recurentul pârât.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 noul C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat" (Secția I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

În valorificarea acestor orientări jurisprudențiale Înalta Curte reține că, față de urmările accidentului rutier care s-a produs la data de 09.04.2013 asupra vieții familiale a intimaților reclamanți, majorarea sumelor acordate cu titlu de daune morale de către prima instanță, care a efectuat o evaluare proprie însă s-a raportat și la dispozițiile sentinței nr. 50/com/25.06.2015 a Tribunalului Namț, nu contravine normelor speciale care reglementează activitatea Fondului de Garantare al Asiguraților și constituie o despăgubire adecvată ce vine să compenseze prejudiciul moral suferit de acestia.

Recurentul pârât a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 din

C. proc. civ., însă criticile care se subsumează acestui motiv nu au fost dezvoltate separat de cele referitoare la greșita aplicare a normelor de drept material.

Examinând hotărârea primei instanțe, Înalta Curte apreciază că aceasta corespunde cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., fiind indicate motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat soluția adoptată, precum și motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei, considerentele reținute nefiind nici străine de natura cauzei și nici contradictorii.

Înalta Curte a expus, cu ocazia analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele în baza cărora a conchis că evaluarea unei creanțe de asigurare în înțelesul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, în baza unor criterii legale și jurisprudențiale care exced celor stabilite de normele interne ale societăților de asigurare, este conformă cu dispozițiilor art. 49 pct. 2 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse in aplicare prin Ordinul nr. 14/2011, cât timp acestea nu depășesc plafonul maxim stabilit. Așa) fiind, premisa avută în vedere cu ocazia invocării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că Fondul în mod greșit a fost asimilat unui asigurător, este lipsită de pertinență și concludență din perspectiva motivului de recurs invocat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu pot fi reținute în cauză, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat și la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 3762 din 25 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 3000 RON cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2019.