ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3321/2020

Ședința publică din data de 09 iulie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 08.09.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, modificarea Deciziei nr. 8018/02.08.2017 emise de pârât privind respingerea în parte a cererii de plată nr. x/26.04.2016, respectiv acordarea în totalitate/majorare daunelor solicitate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 915 din 2 martie 2018, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea, a anulat Decizia nr. 8018/02.08.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a obligat pârâtul la plata sumei de 2.815,8 RON reprezentând daune morale și a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 RON reprezentând taxa de timbru.

Împotriva hotărârii instanței de fond au formulat recurs reclamantul A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1. Recurentul-reclamant și-a întemeiat recursul pe art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la Legea nr. 213/2015 și a solicitat casarea hotărârii recurate și, rejudecând pe fond, în principal, admiterea în întregime a cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului la plata sumei de 26.000 RON cu titlu de daune morale, sau, în subsidiar, admiterea în parte a acțiunii și obligarea pârâtului la plata sumei de 5.631,6 RON cu titlu de daune morale.

Recurentul-reclamant consideră că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, judecătorul este singurul care, prin raportare la consecințele suferite de către cel prejudiciat, poate să aprecieze suma globală care să compenseze prejudiciul încercat.

Recurentul-reclamant indică jurisprudența Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal comercială și de contencios administrativ și fiscal, dar și a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, exemplificată prin Deciziile nr. 683/21.04.2010 și nr. 162/03.10.2012.

Întrucât nu pot fi prezentate probe materiale și directe din care să rezulte caracterul cert al prejudiciului și întinderea sa exactă, pentru stabilirea cuantumului daunelor morale cuvenite, instanța de judecată poate ține seama de vârsta recurentului-reclamant, de valorile sociale lezate prin fapta ilicită, respectiv sănătatea și integritatea corporală, consecințele negative suferite în plan moral, precum și intensitatea vătămărilor aduse, concretizate în numărul de zile de îngrijiri medicale.

La aprecierea daunelor morale cuvenite trebuie avute în vedere și constatările certificatelor medico-legale din care rezultă examinările la care a fost supus recurentul-reclamant și leziunile pe care le-a suferit.

Mai mult, relevantă este și proba testimonială, de aceea, instanța de judecată trebuie să ia în considerare jurisprudența instanțelor naționale și nu doar valorile medii de despăgubire stabilite prin Ghidul întocmit de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

3.2. Recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, respingerea în tot a contestației formulate de reclamant împotriva Deciziei nr. 8018/02.08.2017, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul-pârât arată că soluția primei instanțe a fost pronunțată cu aplicarea greșită a disp. art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 14/2011, deoarece în cauză nu este vorba despre un deces, ci de vătămarea corporală în urma unui accident rutier, pentru care au fost necesare 13 zile de îngrijiri medicale.

Prin urmare, arată recurentul-pârât, temeiul de drept aplicabil în cauză este art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nu norma ASF nr. 4/2011, art. 49 pct. 2 lit. d) - normă ce nu există.

Este o întâmplare că cele două texte au același conținut, însă temeiul de drept este indicat greșit de către judecătorul fondului.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că prima instanță nu a motivat de ce a respins restul sumei solicitate, deși i s-a imputat faptul că prin decizia administrativă nu a fost motivată respingerea sumei de 24.310 RON.

Recurentul-pârât nu își explică considerentele pentru care prima instanță a aplicat Ghidul realizat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, în detrimentul Procedurii Interne de soluționare a pretențiilor materiale, deși niciuna dintre cele două modalități nu are întâietate pentru că niciuna nu are o valoare juridică superioară celeilalte.

Procedura internă a recurentului-pârât are în vedere legislația și jurisprudența instanțelor judecătorești, stabilind praguri valorice pentru acordarea daunelor morale în funcție de valorile plătite de asigurătorul B. S.A. în perioada 2011/2012 și până la data falimentului, atât pe cale amiabilă, cât și în urma pronunțării unor hotărâri judecătorești.

Recurentul-pârât ține seama de sumele stabilite de asigurătorul B. S.A., având în vedere faptul că se înscrie la masa credală cu toate sumele plătite creditorilor de asigurări care i se adresează, în conformitate cu disp. art. 18 din Legea nr. 213/2015.

Dreptul de apreciere al recurentului-pârât nu a fost exercitat abuziv, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere.

Deși instanța de fond reține că acordarea daunelor morale se face în conformitate cu jurisprudența din România, nu face nicio referire la jurisprudența relevantă ci doar la Ghidul FPVS pentru luna aprilie 2017, data formulării cererii de plată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analiza motivelor de casare

Recurentul-reclamant nu a indicat în cuprinsul cererii sale de recurs niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant se arată nemulțumit de soluția pronunțată de instanța de fond în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale acordate, respectiv suma de 2.815,8 RON, susținând că aceasta nu reflectă vătămarea suferită, în raport de jurisprudența instanțelor.

În argumentarea recursului, recurentul-reclamant nu precizează în concret care ar fi jurisprudența instanțelor în domeniu și nici motivul pentru care suma de 2.815,8 RON nu este o sumă corectă, în opinia sa și nici care anume normă legală a fost interpretată și aplicată greșit de către prima instanță.

Față de acestea, Înalta Curte observă că motivele de casare invocate de recurentul-reclamant nu pot fi subsumate niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., reprezentând critici de netemeinicie a sentinței atacate, astfel că, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca recursul să fie constatat nul.

În susținerea motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât invocă faptul că, deși instanța de fond a stabilit să îi plătească reclamantului 2.815,80 RON, nu a motivat de ce a respins restul sumei de la plată.

Recurentul-pârât susține astfel că sentința este contradictorie și nemotivată sub acest aspect.

Înalta Curte urmează să constate neîntrunirea criticilor întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece în cuprinsul considerentelor sentinței de fond, judecătorul a arătat modalitatea prin care a înțeles să cuantifice daunele morale, precum și calculul în concret al sumei acordate.

Așadar, soluția instanței de fond este motivată, nefiind necesar să se arate și argumente pentru care restul sumei pretinse a fost respinsă de la plată.

Faptul că prima instanță a reproșat pârâtului că "în cuprinsul actului administrativ contestat pârâtul s-a limitat la enumerarea leziunilor traumatice suferite de reclamant fără a arăta motivul pentru care diferența de despăgubiri a fost respinsă", nu conduce la prezentarea unor considerente contradictorii, deoarece decizia administrativă nu conține niciun mod de calcul care să evidențieze care sunt elementele avute în vedere la acordarea daunelor morale.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este parțial nefondat, iar restul argumentelor nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În consecință, excepția nulității recursului pârâtului va fi respinsă, neputându-se pronunța o hotărâre care să constate doar o nulitate parțială a căii de atac.

Un prim argument invocat pentru demonstrarea incidenței pct. 8 se referă la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 4/2011, în loc de art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Recurentul-pârât susține că Norma ASF nr. 4/2011 nu există, însă cele două texte, respectiv art. 49 pct. 2 lit. d) și art. 49 pctr. 1 lit. f) au conținut identic.

Or, chiar recurentul-pârât recunoaște că ele două norme sunt identice, în conținut, prin urmare, Înalta Curte observă că este vorba, în realitate, despre o eroare materială, ce nu poate fi analizată pe calea recursului și care nu reprezintă o interpretare și aplicare greșită a unei norme de drept material, în sensul disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cel de-al doilea argument al recursului formulat de pârât, este critica conform căreia instanța de fond a preferat Ghidul FPVS în loc de procedura internă elaborată chiar de către pârâtă.

Avându-se în vedere că pentru calculul daunelor morale se face apel întotdeauna la legislația și jurisprudența din România, iar prima instanță a arătat că în acest Ghid este prezentată jurisprudența în materie la nivelul anului 2017, Înalta Curte va reține că aceste critici nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind critici de netemeinicie și nu de nelegalitate ale sentinței atacate.

Se mai reține că însuși recurentul-pârât a făcut referire la Ghid, însă suma acordată de acesta a fost situată sub valoarea stabilită în actul analizat, cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul pârâtului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Constată nul recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 915 din 2 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 iulie 2020.