ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2621/2020

Ședința publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 22.08.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 8577/16.08.2017 emisă de pârât și obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată, respectiv de aprobare a plății creanței reclamantului în cuantum de 22.294,50 RON (echivalentul în RON a sumei de 5.000,00 euro la cursul BNR/03.12.2015), cu titlu de daune morale stabilite prin hotărâre judecătorească.

Prin sentința civilă nr. 630 din data de 14 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat parțial Decizia nr. 8577/16.08.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în ceea ce privește soluția de la art. 2 de respingere a cererii de plată formulată de reclamant referitoare la diferența în valoare de 18.269,5 RON.

A obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să dispună plata către reclamant și a sumei de 18.269,5 RON și la plata către reclamant a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 630 din data de 14 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât arată că în mod contradictoriu, în motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut, (pag. 10 alin. (2), pe de o parte, că:

"În ceea ce privește cuantificarea prejudiciului moral, Curtea apreciază ca fiind întemeiate criticile reclamantului, întrucât asupra acestui aspect se pronunțase deja o sentință definitivă de către instanțele judecătorești, din care rezultă că evaluarea prejudiciului moral suferit de reclamant era în suma de 10.000 euro", pentru ca în continuare, la alin. (7), să rețină:

"Faptul că sub aspectul acțiunii formulate de reclamant împotriva B. S.A., nu există o soluție definitivă, nu îndreptățește pârâtul FGA să facă o recuantificare a daunelor morale ce se cuveneau a fi acordate reclamantului...".

Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât arată că interpretarea dată de către instanța de fond dispozițiilor legale incidente este una eronată și nu-și găsește suportul în dispozițiile legale invocate, fiind încălcate prevederile art. 1, art. 2 alin. (1), art. 11, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, dispozițiile art. 1, art. 9 alin. (2), art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, precum și a dispozițiilor art. 49 pct. 1 din Norma CSA nr. 5/2010.

Fondul nu preia obligațiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, iar în analizarea și soluționarea cererilor de plată Fondul nu este asigurător, ci funcționează ca o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, resursele financiare ale instituției pârâte fiind reglementate de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 213/2015, și anume: a) contribuții de la asigurători; b) dobânzi și penalități de întârziere din plata cu întârziere a contribuțiilor de către asigurătorii; c) sume din fructificarea disponibilităților; d) sume din recuperarea creanțelor Fondului; e) sume din alte surse, stabilite potrivit legii; f) împrumuturile de la instituțiile de credit sau împrumuturi obligatare, prin emisiune de titluri de valoare ale Fondului.

Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/2015 arată că Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, numai în condițiile legii speciale, respectiv potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege". Aceste reglementari se regăsesc în dispozițiile art. 9 din Norma nr. 16/2015 de aplicare a Legii nr. 213/2015, în alin. (2), reglementându-se explicit că "Fondul nu preia funcțiile unui asigurător".

Față de cele menționate mai sus, critică soluția instanței de fond, având în vedere că recurentului-pârât nu i se pot aplica normele legale incidente fără a se ține seama de obligațiile Fondului în ce privește propria analiză în instrumentarea dosarelor de daună, obligații impuse de dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și de dispozițiile art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, în realizarea scopului pentru care a fost înființat, respectiv acela de a asigura un ultim mecanism de acordare de despăgubiri în situația premisă a insolventei unui asigurător.

Prin urmare, Fondul are atribuții stabilite de legea specială de analiză a cererilor de plată, astfel încât să asigure soluționarea în echitate a cererilor de plată pentru cazuri similare, înlăturând astfel posibilitatea unor plăți ce ar conduce la o îmbogățire fără just temei, în detrimentul fondurilor bănești ale acestuia, nefiind întemeiată motivarea instanței de fond potrivit căreia, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate împotriva societății B., Fondul nu este îndreptățit să facă o recuantificare a daunelor morale ce se cuveneau a fi acordate reclamantului.

În soluționarea cererilor de plată formulate, Fondul are în vedere prevederile normelor în materie, precum și dispozițiile Legii 213/2015 și ale Normei 16/2015. Norma 16/2015, conform art. 1, "reglementează procedurile de constituire a Fondului de garantare a asiguraților prevăzut Ia art. 1 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, de administrare și de utilizare a resurselor financiare ale acestuia, precum și procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile acestuia".

Plecând de la particularitatea că Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia funcțiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment, Fondul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci prin raportare la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul B. S.A. și folosită și de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din decizia FGA nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016, fiind stabilite praguri valorice în funcție de gravitatea vătămării și numărul de zile de îngrijiri medicale. In baza acestei proceduri, FGA a determinat întinderea prejudiciului suferit de intimatul-reclamant pentru propria sa vătămare, prin acordarea sumei de 230 RON pe zi de îngrijire medicală, astfel că la un număr de 35 de zile a fost determinată suma de 8050 RON. Fiind reținută culpa comună în producerea accidentului rutier, s-a aplicat procentul de 1/2, rezultând suma de 4.025 RON.

Stabilirea cuantumului daunelor morale presupune o doza de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, la importanța valorilor morale lezate și măsura în care au fost lezate aceste valori, precum și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, la măsura în care păgubitului i-a fost afectată viața familială, profesională și socială etc., fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească limita unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică. Astfel că, în mod corect s-a reținut în motivarea deciziei că în lipsa unor criterii științifice exacte pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea prețului suferinței psihice, care este inestimabilă, și înseamnă aprecierea implicațiilor accidentului asupra vieții persanei vătămate, numărul zilelor de îngrijire medicală fiind un criteriu obiectiv. Au fost avute în vedere consecințele vătămării, între care o fractură 1/3 medie stern, fără denivelare, partea vătămată necesitând pentru vindecare un număr de circa 30-35 zile de îngrijiri medicale.

Astfel, nu se poate reține refuzul nejustificat al FGA de acordare integrală a daunelor morale solicitate de intimatul-reclamant, având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune recurentul-pârât, care nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unei proceduri, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri, fiind relevante în acest sens și dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora "plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment."

Pe de alta parte, având în vedere caracterul nepatrimonial al prejudiciului moral, apreciază că nicio sumă nu are capacitatea de a-l repara, nefiind astfel reglementată în mod exact de legiuitor.

În lipsa unor criterii și limite legale, în stabilirea cuantumului daunelor morale Fondul a apreciat întinderea prejudiciului prin raportare la procedura internă, cât și la conținutul Normei CSA nr. 5/2010.

Față de cele arătate, consideră că prima instanță în mod greșit a admis contestația formulată, deși recurentul-pârât a aplicat Procedura internă standardizată de acordare a daunelor materiale și morale în caz de vătămare corporală și/sau decese, procedură care nu contravine vreunei prevederi legale.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 06 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 8577/16.08.2017 emisă de pârât și obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată, respectiv de aprobare a plății creanței reclamantului în cuantum de 22.294,50 RON (echivalentul în RON a sumei de 5.000,00 euro la cursul BNR/03.12.2015), cu titlu de daune morale stabilite prin hotărâre judecătorească.

Prima instanță a admis acțiunea dedusă judecății, a anulat parțial Decizia nr. 8577/16.08.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în ceea ce privește soluția de la art. 2 de respingere a cererii de plată formulată de reclamant referitoare la diferența în valoare de 18.269,5 RON și a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să dispună plata către reclamant și a sumei de 18.269,5 RON și la plata către reclamant a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului.

Cu privire la criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte le constată ca fiind nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Faptul că, prima instanță a avut în vedere conținutul sentinței nr. 3127 din data de 04.06.2015 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, prin care s-a admis, în parte, cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și S.C. C. S.A., iar acestea au fost obligate la plata sumei de 5000 Euro fiecare, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, în echivalentul în RON la data plății, nu atrage incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. având în vedere că instanța de fond a motivat de ce a ținut cont, la admiterea acțiunii, de partea definitivă a sentinței, conform deciziei nr. 472/2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, în ceea ce privește pe pârâta S.C. C. S.A. și judecând în echitate și în sarcina celui de-al doilea pârât trebuia să fie stabilită aceeași obligație de plată.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât arată că interpretarea dată de către instanța de fond dispozițiilor legale incidente este una eronată și nu-și găsește suportul în dispozițiile legale invocate, fiind încălcate prevederile art. 1. art. 2 alin. (1), art. 11, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, dispozițiile art. 1, art. 9 alin. (2), art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, precum și a dispozițiilor art. 49 pct. 1 din Norma CSA nr. 5/2010.

Acest motiv de recurs este nefondat și va fi respins.

Sub acest aspect, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că prin sentința civilă nr. 3127/04.06.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, a fost admisă acțiunea reclamantului formulată împotriva asigurătorilor B. și C. și au fost obligați cei doi asigurători la plata sumei de 5.000 euro fiecare, cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale, în echivalentul în RON la data plății.

Apelurile formulate de reclamant și C., în ceea ce privește soluția de obligare a C. la plata sumei de 5000 euro daune morale, au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 472/2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin urmare, în ceea ce privește jumătate din prejudiciul moral suferit de reclamant, instanțele judecătorești l-au evaluat în mod definitiv, ca fiind în cuantum de 5.000 de euro.

Cu privire la soluția Tribunalului București de obligare a societății B. S.A. la plata celeilalte jumătăți a prejudiciului de 5.000 euro, într-adevăr apelul declarat de reclamant, a fost suspendat în urma intrării în faliment a asigurătorului, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, însă acest fapt nu îndreptățea recurentul-pârât FGA să facă o recuantificare a daunelor morale ce se cuveneau a fi acordate intimatului-reclamant, având în vedere că, pe de o parte, jumătatea din daunele morale pe care intimatul-reclamant era îndreptățit să o primească de la celălalt asigurător, fusese cuantificată în mod definitiv de către instanțele judecătorești, astfel că pentru respectarea jurisprudenței instanțelor, la care face referire art. 49 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 5/2010, reținut chiar de către FGA în cuprinsul deciziei contestate, se impunea ca și cealaltă jumătatea a prejudiciului ce făcea obiectul asigurării B. S.A., să fie identică cu jumătatea prejudiciului ce făcea obiectul asigurării C. S.A. și care fusese cuantificată definitiv de către instanțele judecătorești.

Pe de altă parte, în mod corect a reținut prima instanță că, sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin care fusese obligat asigurătorul B. S.A. la plata sumei de 5.000 euro, nu a fost apelată de către asigurător, ci doar de către reclamant, astfel că nu mai era posibil, chiar dacă apelul reclamantului ar fi fost soluționat în fond, ca instanțele judecătorești să reducă acest cuantum al daunelor morale la care B. S.A. a fost obligată către reclamant.

De asemenea, în mod corect a reținut prima instanță că stabilirea în cuprinsul deciziei contestate a daunelor morale în cuantum de 8050 RON, contravine flagrant dispozițiilor definitive ale sentinței nr. 3127/04.06.2015, care evaluase prejudiciu la suma de 5.000 euro și pe cale de consecință a obligat recurentul-pârât să emită o nouă decizie prin care să dispună plata către reclamant și a diferenței de 18.269,5 RON, reprezentând echivalentul în RON a sumei de 5.000 euro.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța de fond este corectă, iar criticile formulate de recurentul-pârât sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, împotriva sentinței nr. 630 din 14 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.