ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2801/2020

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 31.10.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 9706/10.10.2017 emise de pârât și obligarea pârâtului la plata sumei de 65.000 RON prin emiterea unei noi decizii în acest sens. A mai solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, și a cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 809 din 26 februarie 2018, Curtea a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. 9706/10.10.2017 emisă de pârât și a obligat pârâtul să emită o nouă decizie pentru plata creanței de asigurări în cuantumul prevăzut în decizia penală nr. 422A/02.05.2017 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând, respingerea în întregime a acțiunii formulate de reclamantă.

A apreciat recurentul-pârât că sentința cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei, și, de asemenea, este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

A motivat că analiza cererii de plată și a dosarului de daună s-a realizat ținând seama de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și ale art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2016, care impun depunerea cererii de plată la FGA în termenul de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a falimentului, respectiv de la data nașterii dreptului, termen care este unul de decădere.

Intimata-reclamantă a depus cererea de plată, înregistrată la FGA cu nr. 47293/29.08.2017, la data de 25.08.2017, data poștei, ulterior împlinirii termenului de decădere de 90 de zile calculat de la data rămânerii definitive a deciziei penale nr. 422/A din 02.05.2017, care este data pronunțării aceste hotărâri de Curtea de Apel Pitești, secția penală, conform art. 522 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, nu poate fi reținut argumentul prezentat de instanța de fond, în sensul că nașterea dreptului de creanță nu poate fi determinat de momentul pronunțării hotărârii penale.

De asemenea, motivarea primei instanțe, în sensul că hotărârea penală definitivă ar fi trebuit depusă în copie legalizată atașată la cererea de plată, este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile explicite ale art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, potrivit cărora în cazul imposibilității de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, petentul poate să prezinte copii ale acestora sau poate depune o declarație pe proprie răspundere, în sensul susținerii acestor documente justificative, declarație care este prevăzută la anexa 7 la normă.

A mai susținut recurentul-pârât că este lipsită de temei motivarea primei instanțe în sensul că nu se poate reține că refuzul exprimat de pârât este justificat și proporțional scopului prevăzut de Legea nr. 213/2015 și că ar fi vorba despre un refuz nejustificat exprimat cu exces de putere în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea cererii de recurs pentru că nu a fost semnată de directorul general al instituției recurente, ci numai de consilierul juridic.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentința este legală și temeinică.

4.1. Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal, Directorul General al Fondului de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată.

Potrivit art. 494 C. proc. civ., "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune.".

Astfel, conform art. 196 alin. (2) C. proc. civ., referitor la cuprinsul cererii de chemare în judecată, "(2) Cu toate acestea, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății în fața primei instanțe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înștiințat în acest sens prin citație. În cazul în care reclamantul este prezent în instanță, acesta va semna chiar în ședința în care a fost invocată nulitatea.".

De asemenea, potrivit art. 470 alin. (3) referitor la cuprinsul cererii de apel, lipsa semnăturii poate fi împlinită în condițiile art. 196 alin. (2).

În cauză, se constată că recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a complinit lipsa semnăturii directorului general de pe cererea de recurs, prin depunerea unui exemplar al cererii de recurs semnat și ștampilat.

Nu pot fi avute în vedere susținerile intimatei-reclamante, în sensul că ar fi fost depusă tardiv o nouă cerere de recurs, având o altă dată de înregistrare la instituția recurentă, pentru că recurentul-pârât a depus aceeași cerere de recurs (identică cererii depuse inițial) care, însă, a complinit, în condițiile C. proc. civ., lipsa semnăturii directorului general de pe cererea de formulare a căii de atac.

4.2. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă și cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

4.2.1. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu sunt fondate, neputându-se reține incidența motivului de casare menționat.

Sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, a dispozițiilor legale incidente, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dar ipoteza că hotărârea recurată ar cuprinde motive contradictorii nu poate fi reținută.

4.2.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este întemeiat, din perspectiva aplicării greșite a normelor de drept material incidente.

Astfel, potrivit art. 14 din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări."

Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condițiile și termenele în care-și pot exercita drepturile de a obține despăgubirile la care sunt îndreptățiți. Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispozițiile legii și a actelor normative emise pentru organizarea și executarea legii cu relevanță pentru situația lor juridică.

Apreciază Înalta Curte că în mod eronat a apreciat prima instanță că reclamanta nu ar fi avut posibilitatea de a înregistra cererea tip de plată prevăzută la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, motivat de faptul că simpla depunere a cererii neînsoțite de copia legalizată a hotărârii judecătorești definitive ar fi dus la respingerea acesteia.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiutor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripție.

Acest termen începe să curgă de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări, în cazul reclamantei de la data deschiderii posibilității executării dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească.

Executarea dreptului de creanță al reclamantei a fost posibilă la rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 21 din 1 februarie 2017 a Judecătoriei Topoloveni, adică la momentul pronunțării deciziei penale nr. 422/A din 2 mai 2017 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

După pronunțarea acestei decizii penale, reclamanta putea, în temeiul art. 161 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, obține copii legalizate ale minutei acestei decizii și a sentinței penale pe care să le depună împreună cu cererea de despăgubire la autoritatea pârâtă în termenul de decădere de 90 de zile.

De altfel, mai reține Înalta Curte că, pentru această situație, legiutorul prin art. 14 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 a prevăzut că, "În cazul imposibilității de prezentare a înscrisurilor justificative în copie legalizată, creditorul de asigurări poate prezenta fie copii ale acestora, fie o declarație pe propria răspundere, în sensul susținerii acestor documente justificative. În cerere se va preciza motivul imposibilității depunerii lor în copie legalizată. Aceste documente vor fi verificate cu evidențele preluate de Fond de la asigurătorul aflat în faliment."

Prin urmare, respingerea cererii reclamantei de despăgubiri ca tardivă de către Fondul de Garantare al Asiguraților este legală, impunându-se respingerea acțiunii reclamantei și menținerea acesteia.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului, va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 809 din 26 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantei A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2020.