ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2416/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București sub nr. x/3013, la data de 05.02.2013, repartizată spre soluționare secției a V a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. solicitând ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să dispună anularea parțială a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 18/14.08.2012, nr. 65/14.08.2012, nr. 41/03.12.2012 și nr. 59/03.12.2012, numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în urma exproprierii pentru cauză de utilitate publică, să fie obligată pârâta la plata unei despăgubiri corespunzătoare valorii reale a imobilelor expropriate, situate în orașul Voluntari, jud. Ilfov, Tarlaua 26, parcela x, nr. cadastral x, parcela x nr. cadastral x, parcela x nr. cadastral x, parcela x nr. cadastral x precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. La data de 19.06.2013, pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (CNADNR SA), a solicitat introducerea în cauză a S.C. B. S.A., conform art. 57 C. proc. civ., având în vedere calitatea acesteia de titular de drepturi reale asupra terenului expropriat, precum și faptul că banca a susținut poziția reclamantei cu privire la dezacordul asupra cuantumului despăgubirii, încât ar putea avea aceleași pretenții ca și aceasta. Prin sentința civilă nr. 1777 din 16 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul București s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, dosarul fiind înregistrat la data de 20.01.2014 sub numărul x/2014.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 156 din 25 ianuarie 2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și intervenienta S.C. B. S.A., au fost anulate în parte hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 18/14.08.2012, nr. 65/14.08.2012, 41/03.12.2012 și nr. 59/03.12.2012, fiind majorate despăgubirile datorate de către pârâtă pentru imobilele expropriate; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 449.964 de euro, reprezentând despăgubiri pentru expropriere, precum și a sumei de 214.632 de euro, reprezentând prejudiciu pentru expropriere, în echivalent RON la cursul BNR din ziua efectuării plății, precum și la plata către reclamanta a sumei de 3.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a avut în vedere următoarele considerente: Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/18.10.2006 de către BNP C., reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului-teren în suprafață totală de 100.000 m.p. situat în Voluntari, județul Ilfov. Prin Hotărârile nr. 18/14.08.2012, 65/14.08.2012, 41/03.12.2012 și 59/03.12.2012, emise de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România au fost acordate despăgubiri pentru exproprierea imobilelor situate pe teritoriul administrativ al localității Voluntari, județul Ilfov, având numerele cadastrale x. În drept, potrivit prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii. În cauză a fost întocmit un raport de expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar din cuprinsul acestuia reiese faptul că valoarea de piață (circulație) a imobilelor care fac obiectul cauzei, la data exproprierii, respectiv 28.11.2011, este de 449.964 de euro, iar prejudiciul creat reclamantei prin lipsa accesului la drumul public este de 214.632 de euro. Tribunalul Ilfov a reținut că despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau altă persoană interesată. În cauza de față, modul de calcul prezentat în expertiza efectuată de cei trei experți a rezultat din aplicarea metodei comparației vânzărilor, fiind în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare valabile și în România, în aplicarea acestei metode de evaluare fiind analizate tranzacții cu terenuri amplasate în aproprierea celor în litigiu. Prin urmare, în baza art. 21 și urm. din Legea nr. 33/1994, instanța a considerat că se impune anularea în parte a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 18/14.08.2012, 65/14.08.2012, 41/03.12.2012 și 59/03.12.2012 și majorarea despăgubirilor datorate de către pârâtă pentru imobilele expropriate la 449.964 de euro, reprezentând despăgubiri pentru expropriere, precum și obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 214.632 de euro, reprezentând prejudiciu pentru expropriere, în echivalent RON la cursul BNR din ziua efectuării plății. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., solicitând admiterea căii de atac formulate și schimbarea sentinței civile apelate, în sensul respingerii cererii de chemare in judecată, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 891 A din 06 iunie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., împotriva sentinței civile nr. 156/25.01.2016 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă. A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că: A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 878.323 RON, reprezentând despăgubiri pentru expropriere precum și a sumei de 73.742 RON, reprezentând prejudiciu pentru expropriere. A menținut în rest sentința apelată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: În ceea ce privește modalitatea de stabilire a despăgubirii, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea 255/2010, în forma anterioară modificărilor aduse acestui text prin Legea 233/2018 (aplicabilă în cauză prin raportare la data declanșării procedurii de expropriere și la data sesizării instanței cu acțiunea prin care se contesă cuantumul despăgubirilor) acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. Potrivit art. 26 din Legea 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor tine seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. A reținut, totodată, statuările Curții Constituționale date prin decizia nr. 380/2015 în sensul că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât și prin jurisprudența Curții Constituționale . Având în vedere că, potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii, a reținut că momentul exproprierii este imediat ulterior consemnării sumelor de bani aferente despăgubirii, în acord cu cele reținute de către Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 44/2021, în cauza de față la data de 24.11.2011 fiind consemnate pe numele reclamantei sumele stabilite cu titlu de despăgubire. Prin urmare, pentru ca despăgubirea ce se acordă pentru exproprierea terenului proprietatea reclamantei să fie una justă este necesar ca prețul avut în vedere de către experți la efectuarea expertizei să reflecte valoarea unor terenuri similare la momentul transferului dreptului de proprietate, stabilită pe baza unor tranzacții efectiv încheiate. În primă instanță, ca urmare a publicării deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015, obiectivele expertizei au fost completate, instanța stabilind ca obiectiv suplimentar determinarea valorii terenului expropriat la data transferului dreptului de proprietate, comisia de experți stabilind valoarea totală a terenului la data de 28.11.2011, la 449.964 euro, cu luarea în considerare a unei valori unitare de 36 euro/m.p. . Pentru a determina această valoare, comisia de experți a avut în vedere tranzacții imobiliare cu terenuri libere, similare, situate în aceeași zonă cu cele supuse evaluării, având o dată de tranzacționare apropiată datei la care a avut loc exproprierea, fiind avute drept comparabile terenuri ce au făcut obiectul a mai multe contracte de vânzare cumpărare . Răspunzând obiecțiunilor la raportul de expertiză formulate de către pârâtă, comisia de experți a arătat că se impune excluderea comparabilelor nr. 3, 4, și 5 sau corectarea lor cu o ajustare corespunzătoare diferenței dintre prețul declarat în contract și cel la care au fost calculate taxele notariale, aceștia constatând că prețul declarat al tranzacției este mult inferior valorii care ar fi rezultat din aplicarea grilei notariale pentru zona respectivă, în raport de care s-au calculat taxele notariale și propunând instanței o ajustare a prețului pentru aceste comparabile cu 113 %, variantă omologată de către prima instanță, care a reținut astfel o valoare a despăgubirilor de 36 euro/m.p. În aceste condiții, instanța de apel a considerat că, deși nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 7 pct. 21 lit. b) din Codul fiscal pentru a se considera că vânzarea a avut loc între «persoane afiliate», nefiind probat faptul că între părțile celor trei contracte ar fi existat vreo legătură, nu se justifică aplicarea de către comisia de experți a unei ajustări a prețului de vânzare cumpărare din cele trei contracte prin majorarea acestuia cu 113 %, comisia de experți neprezentând o explicație cu privire la modalitatea în care s-a determinat această ajustare a prețului, prețul pe m.p. rezultat nereflectând în mod corect valoarea la care se vindeau terenuri similare celor expropriate la data transferului dreptului de proprietate, cât timp nu există nicio dovadă că prețul menționat în cuprinsul respectivelor contracte ar fi fost unul simulat. Pentru aceste motive, a dat eficientă raportului de expertiză specialitatea evaluare imobiliară efectuat în fața instanței de apel de către comisia de trei experți (D., E. și F.) și a reținut că valoarea terenului expropriat la momentul transferului dreptului de proprietate era de 201.360 euro, cu luarea în considerare a unei valori unitare de 16,11 euro/m.p., respectiv 878.323 RON, prin raportare la cursul de 4,3619 RON/un euro de la data de 28.11.2011. În plus, a reținut că și în grila notarială aferentă anului 2011, realizată în anul 2010, valabilă de la data de 01.01.2011, pentru terenurile libere situate la periferia și în exteriorul localității Voluntari se prevede valoarea de 36 euro/m.p., respectiv cea de 18 euro/m.p. precum și o serie de coeficienți de reducere pentru lipsa utilităților (corecțiile de 0,85 pentru lipsa apei curente și a canalizării, a celei de 0,95 pentru lipsa gazelor naturale și a celei de 0,96 pentru lipsa rețelei de electricitate fiind aplicabile în egală măsură și terenului expropriat având în vedere că acesta nu avea utilități, după cum acestuia îi este aplicabilă și corecția de 0,85 pentru lipsa accesului la un drum public modernizat, având în vedere că accesul la întregul lot deținut de către intimata reclamantă se făcea prin DE 486, drum care nu este însă unul amenajat), fiind evident astfel că valoarea stabilită de către comisia de experți este una care se apropie de cea pe care terenul ar avea-o prin raportare la grila notarială valabilă în anul 2011. Cu privire la critica vizând soluția pronunțată de către prima instanță, din perspectiva reținerii unui prejudiciu cauzat intimatei reclamante ca urmare a exproprierii și a întinderii acestuia, instanța de apel a constatat că proprietatea intimatei reclamante fost secționată, rezultând o serie de trei loturi, care din punct de vedere cadastral formează loturi înfundate, ce nu au ieșire la un drum public, rezolvarea acestei situații putându-se realiza prin efectuarea unor drumuri de acces cu acordul proprietarilor pe al căror teren acestea ar urma să treacă, însă este nejustificată din punct de vedere juridic soluția primei instanțe de a acorda intimatei reclamante contravaloarea întregului teren neexpropriat, deși aceasta rămâne în continuare proprietar al acestuia și îl poate valorifica, potrivit categoriei de folosință pe care acesta îl avea la momentul exproprierii, fiind fără relevanță din acest punct de vedere faptul că parte din acesta este afectat de zona de siguranță a autostrăzii, astfel cum aceasta este definită de O.G. nr. 43/1997, câtă vreme terenul poate fi arendat sau înstrăinat. Prin urmare, instanța de apel, valorificând concluziile raportului de expertiză specialitatea topografie efectuat în cauză de către expertul G. cu privire la posibilitățile de acces la un drum public precum și concluziile raportului de expertiză întocmit de către comisia de experți cu privire la costurile necesare pentru a se crea accesul la acest drum public, a constatat că prejudiciul cauzat intimatei reclamante ca urmare a exproprierii este reprezentat de suma necesară realizării unui drum de acces la calea publică, respectiv de suma de 73.742 RON,. Instanța de apel nu a avut în vedere raportul de expertiză specialitatea drumuri și poduri întocmit de către expertul H. pentru determinarea costurilor de realizare a accesului la un drum public, având în vedere faptul că acesta a fost determinat prin raportare la o lucrare ce presupune efectuarea unui drum betonat/asfaltat. Or, această sumă nu reprezintă un prejudiciu cert, care să poată fi avut în vedere la cuantificarea daunelor cauzate de expropriere, având în vedere faptul că în zona în care sunt situate cele trei loturi de teren înfundate, rămase neexpropriate, nu sunt amenajate căi de circulație betonate, ci doar drumuri de exploatare agricole, din pământ, concluziile comisiei de trei experți fiind în sensul că nu este posibilă legarea loturilor în cauză, prin câmp, de drumul de exploatare DE 456 (drum ce nu este amenajat, potrivit mențiunilor din raportul de expertiză întocmit de către expertul G.) de o șosea asfaltată, ce presupune săpături, fundații, beton de rezistență, strat de uzură, șanțuri de protecție, sisteme de semnalizare, etc., acest prejudiciu viitor pretins nefiind sigur că se va produce din moment ce realizarea unui drum betonat nu este posibilă.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 891 A din 06 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, în numele Statului Român. Prin memoriul de recurs, pârâta a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei recurate pentru ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a deciziei nr. 12/2015 pronunțate de Curtea Constituțională, a deciziei nr. 78/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a art. 22 pct. 6 din Legea nr. 255/2010. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că hotărârea curții de apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât în cauză nu s-a avut în vedere și expertiza camerei notarilor publici de la momentul transferului de proprietate, pentru categoria de teren avută la momentul transferului de proprietate, de unde rezulta, în mod clar, valoarea de 3,6 euro/mp. pentru teren extravilan arabil. Totodată, a arătat că raportul de expertiză evaluatorie întocmit în cauză nu a respectat criteriile legale stabilite de normele legale și de deciziile pronunțate de instanța de contencios constituțional și de instanța supremă, respectiv: momentul transferului dreptului de proprietate, criteriile legale prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ținând seama și de expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate. În ceea ce privește situația de fapt, recurenta a arătat că transferul dreptului de proprietate a operat de drept la data deciziei de expropriere nr. 1652/28.11.2011. (aferenta H.G. nr. 953/2011) emisă in condițiile Legii nr. 255/2010 de Directorul General al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul declarat în cauză, solicitând respingerea acestuia ca nefondat. În acest sens, a arătat că, la efectuarea expertizei evaluatorii, decizia nr. 12/2015 pronunțată de Curtea Constituțională a fost pe deplin respectată. Cu privire la ghidul privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare din Județul Ilfov, depus de recurentă la dosar în calea de atac a apelului, a învederat că acesta nu putea fi avut în vedere de instanța de apel, întrucât se referea la terenuri aflate în extravilan, în timp ce terenul ce a fost expropriat în cauza pendinte este un teren intravilan, aflat în com. Voluntari. În continuare, a arătat că, la momentul efectuării raportului de expertiză, recurenta nu a formulat obiecțiuni, deși conform dispozițiilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ., aceasta era obligată, în cazul în era nemulțumită, să solicite completarea, sau refacerea expertizei. Totodată, a învederat că instanța de apel a arătat, în mod clar, modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, considerente care nu au fost atacate prin cererea de recurs formulată. În ceea ce privește critica referitoare la nerespectarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 78/2021, a solicitat înlăturarea acesteia, având în vedere că nu este întemeiată și nici dovedită. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu titlu prealabil, acțiunea dedusă judecății în prezentul dosar a fost înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești la data de 05.02.2013, anterior datei de 15.02.2013, când a intrat în vigoare Noul C. proc. civ., caz în care, în acord cu dispozițiile normei tranzitorii prevăzută de art. 3 din Legea nr. 76/2012, litigiul pendinte este guvernat de normele procesuale ale vechiul C. proc. civ. Analizând criticile dezvoltate de pârâtă prin memoriul de recurs, se constată că se circumscriu motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora se poate cere casarea când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Prin recurs, pârâta invocă caracterul nelegal al hotărârii recurate, susținând că aceasta a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 22 pct. 6 din Legea nr. 255/2010, precum și nesocotirea celor statuate prin Decizia nr. 12/2005, pronunțată de Curtea Constituțională și prin Decizia nr. 78/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că, la stabilirea despăgubirilor acordate nu s-a avut în vedere momentul transferului dreptului de proprietate și nici expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici. Verificând aceste critici, Înalta Curte constată că sunt nefondate. Astfel, cât privește critica prin care pârâta pretinde nelegalitatea raportului de expertiză, pe baza căruia au fost stabilite despăgubirile cuvenite persoanelor expropriate, critică fundamentată pe nerespectarea dispozițiilor art. 22 pct. 6 din Legea nr. 255/2010, precum și pe nesocotirea celor statuate prin Decizia nr. 12/2005, pronunțată de Curtea Constituțională, care prevăd că valoarea bunului expropriat trebuie să fie stabilită la momentul transferului dreptului de proprietate, Înalta Curte constată că nu poate fi primită, întrucât nu este susținută de înscrisurile cauzei și nici de considerentele expuse de instanța de apel. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii. Din textul de lege evocat, rezultă că momentul transferului dreptului de proprietate este concomitent consemnării sumelor de bani aferente despăgubirii, astfel cum a statuat și instanța de contencios constituțional în cuprinsul Deciziei nr. 44/2021. În cauza pendinte, așa cum s-a reținut de către instanțele de fond, sumele stabilite cu titlu despăgubire au fost consemnatele la dispoziția reclamantei la data de 28.11.2011, aceasta fiind data de referință la stabilirea valorii bunului expropriat. Or, așa cum rezultă din înscrisurile dosarului, cât și din motivarea deciziei atacate, evaluarea terenului expropriat a fost realizată prin raportare la acest moment al transferului dreptului de proprietate. Astfel, în aprecierea raportului de expertiză efectuat în apel, instanța a arătat că valoarea terenului expropriat la momentul transferului dreptului de proprietate, respectiv 28 noiembrie 2011, era de 201.360 euro, cu luarea în considerare a unei valori unitare de 16,11 euro/m.p., respectiv 878.323 RON, prin raportare la cursul de 4,3619 RON/un euro de la data de 28.11.2011. Pentru a ajunge la aceste valori, instanța a reținut că, în cadrul expertizei, comisia de experți a avut în vedere tranzacții imobiliare cu terenuri libere, similare, situate în aceeași zonă cu cele supuse evaluării, având o dată de tranzacționare apropiată datei la care a avut loc exproprierea, fiind avute drept comparabile terenuri ce au făcut obiectul a mai multe contracte de vânzare. Totodată, dând eficiență raportului de expertiză specialitatea evaluare imobiliară efectuat în fața instanței de apel, instanța de apel a reținut că propunerea formulată de către experți are în vedere valoarea cea mai mică rezultată din analiza contractelor de vânzare cumpărare încheiate în aceeași perioadă cu data la care a avut loc transferul dreptului de proprietate pentru terenuri similare cu cele ce au format obiect al exproprierii, la care au fost aplicate o serie de corecții în raport de diferențele existente între acestea și terenurile folosite drept comparabile (determinate de data la care a fost întocmit contractul, suprafața terenurilor și de existența sau inexistența unui drum de acces). Pe cale de consecință, instanța de apel a făcut aplicarea corectă a celor statuate prin Decizia nr. 12/2005, pronunțată de Curtea Constituțională în sensul că la stabilirea despăgubirilor se impune ca evaluarea să se facă prin raportare la momentul exproprierii, respectiv al transferului dreptului de proprietate, și nu la data întocmirii raportului de expertiză. Cât privește critica privind încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 22 pct. 6 din Legea nr. 255/2010, pârâtul a susținut că nici experții și nici instanța de judecată nu au avut în vedere, la stabilirea despăgubirilor, expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate, astfel cum s-a stabilit și prin Decizia nr. 78/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Nici acest argument nu poate fi primit, în condițiile în care, în decizia atacată, instanța a arătat că, valoarea stabilită de către comisia de experți este una care se apropie de cea pe care terenul ar avea-o și prin raportare la grila notarială valabilă în anul 2011. Astfel, s-a constatat că în grila notarială valabilă pentru anul 2011, realizată în 2010 și aplicabilă începând cu data de 01.01.2011, pentru terenurile libere situate în periferia și în afara localității Voluntari, se specifică o valoare de 36 euro/mp și, respectiv, 18 euro/mp, împreună cu o serie de coeficienți de reducere pentru lipsa utilităților: lipsa apei curente, a canalizării, a gazelor naturale și a rețelei de electricitate, care sunt aplicabile și terenului expropriat, dat fiind că acesta nu avea utilități. De asemenea, s-a menționat că terenului îi este aplicabilă și o corecție de 0,85 pentru lipsa accesului la un drum public modernizat, având în vedere că accesul la întregul lot deținut de reclamantă se făcea prin DE 486, un drum care nu era amenajat. Prin urmare, este evident că instanța de apel a luat în considerare grila notarială valabilă pentru anul 2011 în momentul pronunțării deciziei, fiind respectate și dispozițiile trasate prin decizia nr. 78/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Nu în ultimul rând, trebuie menționat că dezacordul recurentei față de evaluarea făcută de instanța de apel în cuantumului despăgubirilor acordate prin respectarea criteriilor impuse de normele legale incidente nu are semnificația unei interpretări greșite a normelor de drept, ci reflectă o opinie diferită a părții recurente cu privire la modul de analiză a probelor administrate în dosar. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, în temeiul art. 312 alin. (1) din același cod, va respinge recursul, ca nefondat.