ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 563/2021

Ședința publică din data de 03 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23.11.2017, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și Ministerul Finanțelor Publice:

(i) anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Suceava nr. 11 din 27 aprilie 2017 și a Deciziei nr. 123/2017 a Președintelui Curții de Apel Suceava, în ceea ce privește valoarea de referință sectorială care a fost avută în vedere la stabilirea salariilor de bază brute lunare ale reclamanților si data de la care s-a dispus aplicarea pentru reclamanți a unei valori de referință sectoriale de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 și obligarea secund pârâtei la emiterea unei noi decizii de încadrare pentru reclamanți, personal auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Botoșani, prin care să se dispună ca stabilirea salariilor de bază brute lunare să se facă prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 pentru perioada 9 aprilie 2015 - 30 septembrie 2016;

(ii) obligarea pârâtei la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea prevederilor Legii nr. 71/2005 și a unei valori de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, respectiv la plata despăgubirilor reprezentând diferențele salariile între veniturile ce le-ar fi obținut prin aplicarea corespunzătoare a Legii nr. 71/2015 si a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 si salariile efectiv încasate pentru perioada 9 aprilie 2015 - 30 septembrie 2016, sumă care să fie actualizată cu rata inflației si dobânda legală aferentă, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1554 din 30 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal:

(i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, invocată prin întâmpinare;

(ii) a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

(iii) a respins excepția inadmisibilității cererii, ca neîntemeiată;

(iv) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Suceava;

(v) a anulat parțial Hotărârea nr. 11 din 27.04.2017 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Suceava și Decizia nr. 123 din 23.05.2017 a Președintelui Curții de Apel Suceava, în partea ce privește elementele componente ale venitului total brut al reclamanților ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege;

(vi) a obligat pârâta Curtea de Apel Suceava să emită decizia de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, ulterior majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015;

(vii) a obligat pârâta Curtea de Apel Suceava să efectueze demersurile necesare în vederea plății eventualelor diferențe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, conform situației fiecărui reclamant, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală.

(viii) a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1554 din 30 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Curtea de Apel Suceava, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivare, recurenta a arătat că la nivelul Curții de Apel Suceava s-a făcut aplicarea Legii nr. 71/2015, sens în care a fost emisă Decizia nr. 123 din 23 mai 2017, prin care s-a asigurat o uniformizare de natură salarială pentru persoanele aflate din punct de vedere profesional în aceeași situație juridică la nivelul maxim al salariului de bază brut lunar și al sporurilor din cadrul instanțelor aflate în circumscripția Curții de Apel Suceava.

Valoarea de referință sectorială în cuantum de 445 RON (405 RON + 10% potrivit Legii nr. 293/2015) este aplicabilă pentru familia ocupațională justiție doar începând cu data de 1 octombrie 2016, astfel cum rezultă din adresa nr. x/14.03.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și din Ordinul nr. 219/C/01.02.2017 al ministrului justiției.

A susținut recurenta că nu există personal auxiliar de specialitate și conex care să aibă salariile de bază calculate începând cu data de 9 aprilie 2015 prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, prin decizie de salarizare corespunzătoare emisă de angajator, respectiv președintele curții de apel, nivelul maxim al salariilor de bază ale personalului auxiliar de specialitate și conex la nivelul întregului sistem al justiției la data de 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), fiind stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 305 RON.

În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, a susținut că aceasta nu are nu are efecte retroactive, în raport de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Cu privire la dispoziția de obligare a Curții de Apel Suceava la plata diferențelor dintre drepturile salariale recalculate potrivit sentinței și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților, actualizate cu indicele de inflație, și la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data scadenței diferențelor salariale până la plata efectivă a acestora, recurenta a arătat că modalitatea de punere în executare a hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea de diferențe salariale este reglementată pe cale legislativă de O.U.G. nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, solicitând, în subsidiar, ca în ipoteza respingerii recursului, să se dispună obligarea acesteia la plata diferențelor salariale în mod eșalonat, potrivit O.U.G. nr. 99/2016.

La data de 23.07.2018, recurenta – pârâtă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea pretențiilor reclamanților ca rămase fără obiect, ca urmare a emiterii Deciziei Președintelui Curții de Apel Suceava nr. 143/14.06.2018, prin care s-au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamanților prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 – 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, pentru perioada 01.12.2015 – 31.12.2017. Pe cale de consecință, consider rămasă fără obiect și pretenția accesorie vizând plata dobânzii legale și actualizarea cu indicele de inflație a sumelor reprezentând diferențe salariale.

Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a depus note scrise prin care a solicitat menținerea soluției instanței de fond în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității sale procesual pasive și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Intimații-reclamanți, legal citați, nu au formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte reține ca fiind legală sentința de fond sub aspectul stabilirii includerii în calculul indemnizațiilor de încadrare brute, începând cu data de 09 aprilie 2015, a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, având în vedere că hotărârile judecătorești prin care a fost recunoscută această valoare sectorială sunt anterioare datei de 09 aprilie 2015, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 s-a statuat că egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să se facă avându-se în vedere nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, stabilit și prin raportare la drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești existent la nivel de familie ocupațională, fără să menționeze că este vorba despre nivelul maxim aflat în plată.

Or, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, stabilit prin raportare la drepturile recunoscute prin hotărâri judecătorești existent la nivelul de familie ocupațională a "justiției" la data de 09 aprilie 2015 include valoarea sectorială de 405 RON.

În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Așadar, argumentul recurentei-pârâte este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ține de temporalitatea aplicării deciziilor Curții Constituționale.

În realitate, aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor la edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

În ceea ce privește cererea subsidiară, formulată de recurenta – pârâtă Curtea de Apel Suceava, ca în ipoteza respingerii recursului, să se dispună obligarea acesteia la plata diferențelor salariale potrivit O.U.G. nr. 99/2016, în mod eșalonat, aceasta nu poate fi primită de instanța de recurs, întrucât vizează executarea sentinței, iar nu legalitatea acesteia.

Cât privește susținerile referitoare la rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că Decizia Președintelui Curții de Apel Suceava nr. 143/14.06.2018 pe care se sprijină invocarea incidentului procedural este ulterioară pronunțării hotărârii și declarării recursului.

Decizia nr. 143/2018 recunoaște în favoarea reclamanților, începând cu 9.04.2015 o indemnizație brută corespunzătoare unei valori de referință sectoriale mai mari de 405, majorate apoi, de la 1.12.2015, cu 10%.

Socotind decizia menționată o punere în executare parțială a sentinței recurate, sentință care nu se referă numai la emiterea deciziei de încadrare salarială, ci și la plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație, și la plata dobânzii legale penalizatoare, Înalta Curte nu poate primi excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Curtea de Apel Suceava, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Suceava împotriva sentinței civile nr. 1554 din 30 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2021.