ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.04.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2144/2021

HOTĂRÂRE
01.04.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2144/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 01 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 iunie 2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, au solicitat:

- anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Suceava nr. 11 din 27 aprilie 2017 și a Deciziei nr. 123 din 23 mai 2017 a Președintelui Curții de Apel Suceava în ceea ce privește valoarea de referință sectorială care a fost avută în vedere la stabilirea salariilor de bază brute lunare ale acestora și data de la care s-a dispus aplicarea pentru aceștia a unei valori de referință sectoriale de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015;

- obligarea pârâtei Curtea de Apel Suceava la emiterea unei noi decizii de încadrare pentru reclamanți, personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul Judecătoriei Gura Humorului, prin care să se dispună ca stabilirea salariilor de bază brute lunare în ceea ce îi privește să se facă prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 pentru perioada 09 aprilie 2015 - 30 septembrie 2016;

- obligarea pârâților Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea prevederilor Legii nr. 71/2005 și a unei valori de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, respectiv la plata despăgubirilor reprezentând diferentele salariale între veniturile ce le-ar fi obtinut prin aplicarea corespunzătoare a Legii nr. 71/2015 și a unei valori de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, precum și salariile efectiv încasate pentru perioada 09 aprilie 2015 - 30 septembrie 2016, sumă care să fie actualizată cu rata inflației și dobânda legale aferentă, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1523 din 29 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată;

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și a respins, în consecință, acțiunea promovată în contradictoriu cu acest pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive;

- a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava;

- a anulat în parte, Hotărârea Colegiului de Conducere a Curții de Apel Suceava nr. 11/27.04.2017 și Decizia nr. 123/23.05.2017 a Președintelui Curții de Apel Suceava, doar în ceea ce privește valoarea de referință sectorială care a fost avută în vedere la stabilirea salariilor de bază brute lunare ale reclamanților și data de la care s-a dispus aplicarea pentru reclamanți a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015;

- a obligat pârâtul Curtea de Apel Suceava la emiterea unei noi decizii de încadrare pentru reclamanți, prin care să se dispună ca stabilirea salariilor de bază brute lunare ale reclamanților să se facă prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 (de la data intrării în vigoare a acestei legi), pentru perioada 09 aprilie 2015 - 30 septembrie 2016;

- a obligat pârâtul Tribunalul Suceava la plata despăgubirilor reprezentând diferențele salariale între veniturile ce le-ar fi obținut reclamanții prin aplicarea valorii de referință sectorială conform celor dispuse în paragraful precedent și salariile efectiv încasate pentru perioada 09 aprilie 2015 - 30 septembrie 2016, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației și dobânda legală aferentă, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- a respins în rest, acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 1523 din 29 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, fără să indice un temei de drept, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect.

Recurenții-pârâți au susținut că și-au îndeplinit obligația stabilită prin sentința recurată. Astfel, prin Decizia nr. 143 din 14 iunie 2018, emisă de Președintele Curții de Apel Suceava, s-a decis stabilirea drepturilor salariale ale intimaților-reclamanți prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09 aprilie 2015 - 30 noiembrie 2015, respectiv 463,5 RON pentru perioada 01 decembrie 2015 - 31 decembrie 2017.

Intimații nu au formulat întâmpinare la dosarul instanței de recurs.

Examinând, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentei-pârâte Curtea de Apel Suceava la emiterea unei noi decizii de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, recurenta-pârâtă Curtea de Apel Suceava a emis Decizia nr. 143 din 14 iunie 2018, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamanților, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09 aprilie 2015.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurenții - pârâți, ulterior pronunțării sentinței recurate, și-au îndeplinit obligațiile stabilite prin hotărârea atacată, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților. Prin urmare, interesul de a acționa al pârâților nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., iar condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes nu este îndeplinită, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâții Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, ca lipsit de interes.

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâții Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava împotriva sentinței civile nr. 1523 din 29 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-02-03
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 563/2021
Ședința publică din data de 03 februarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la
ÎCCJ 2020-01-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 458/2020
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 07.06.2017 pe
ÎCCJ 2020-09-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4640/2020
Ședința publică din data de 24 septembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București,
ÎCCJ 2021-05-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3149/2021
Ședința publică din data de 26 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistra
ÎCCJ 2020-02-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1027/2020
Ședința publică din data de 20 februarie 2020 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții d
Sursă