ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6320/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (nouă), la data de 21.03.2019 sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară, solicitând anularea rezoluției inspectorului-șef al Inspecției judiciare nr. CI9-745 din 05.03.2019.

Prin încheierea din 14.11.2019, Curtea de apel București a respins excepția de nulitate a cererii de chemare în judecată, pentru considerentele dezvoltate în conținutul acelei hotărâri, iar în cond. art. 78 și urm. C. proc. civ. raportat la art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 Curtea a dispus introducerea în proces a intervenientei B., judecătorul vizat de rezoluțiile atacate în anulare.

Intervenienta B. a depus întâmpinare la termenul din 30.01.2020, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 230 din 26 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, și intervenienta B., ca nefondată.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamanta A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ.

O primă critică a recurentei se referă la faptul că instanța de fond nu a avut în vedere posibilitatea ca abaterea disciplinară să fie săvârșită din culpă. Recurenta susține că intervenienta s-a pronunțat asupra unui caz în care, aproape 10 ore mai înainte, a fost făcută publică atât prin presa audio-vizuală, cât și pe rețelele de socializare, constituirea unui dosar penal. Acest aspect a fost ignorat de instanța de judecată. Apreciind că pentru angajarea răspunderii este necesar ca magistratul să fi cunoscut de existența procesului penal, judecătorul de fond a eliminat răspunderea din culpă pentru faptele săvârșite.

În opinia recurentei, intervenienta a cunoscut de existența dosarului penal, însă, dincolo de acest aspect, se impunea angajarea răspunderii chiar în absența intenției, respectiv doar în prezența culpei sub forma ușurinței sau a greșelii.

Chiar din motivarea instanței de fond rezultă că intervalul de timp de aproape 10 ore de la înregistrarea lucrării penale putea permite intervenientei să ia cunoștință de existența acestuia mai ales în condițiile în care aceasta trebuia să fie cât se putea mai diligentă și să manifeste un maxim de interes.

O altă critică a recurentei se referă la încălcarea normelor de drept material, în opinia acesteia sentința fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004. Recurenta arată că, așa cum rezultă din motivarea sentinței, judecătorul fondului a exclus ipoteza abaterii disciplinare săvârșite în afara exercitării atribuțiilor de serviciu.

O altă critică a recurentei se referă la considerentul instanței de fond potrivit căruia afirmațiile intervenientei ar constitui "expresia manifestării de către intervenientă a libertății de exprimare". Or, recurenta susține că afirmațiile intervenientei au încălcat obligația sa legală de a nu exprima public opinii cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul" (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 303/2004). Iar restrângerea în acest sens a libertății de exprimare a judecărilor și procurorilor este conformă deopotrivă cu Constituția României și cu Convenția Europeană a drepturilor omului.

Recurenta mai susține că hotărârea cuprinde motive contradictorii inclusiv în sensul în care exonerează pe Doamna Judecător B. de răspunderea indiscutabilă care îi revine iar, pe de altă parte, invocă, strict formal și fără consecință de ordin practic, normele internaționale privind conduita judecătorilor: "este cert că documentele de principii elaborate la nivel internațional (Bangalore, Bordeaux) converg spre ideea conduitei ireproșabile a judecătorului atât în activitatea profesională, cât și în afara acesteia, cu adoptarea unui conduite care să câștige și să mențină încrederea în imparțialitatea sa, comportându-se într-o manieră demnă pentru funcția sa, concluzii firești din perspectiva integrității specifice unei astfel de funcții, aspecte ce sunt reflectate și în reglementarea internă, îndeosebi în Legea nr. 303/2004 privind, Statului judecătorilor și procurorilor, sub forma incompatibilităților și interdicțiilor sau a abaterilor disciplinare".

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamanată a formulat raspuns la intampinare, prin care a solicitat respingerea apararilor din intampianre.

La data de 05.07.20201 a fost înregistrată pe rolul ICCJ cererea recurentei-reclamante A. prin care se arata că aceasta a fuzionat prin absorbtie cu organizația non-guvernamentala A. la data de 22 ianuarie 2021. Recurenta-reclamantă a mai aratat că intregul sau patrimoniu, inclusiv cauzele aflate în Justiție sunt preluate de A..

A anexat in acest sens incheierea din 22.01.2021 pronunțată in dosar nr. x/2020 al Judecătoriei Sector 1- sectia a- II- a civila București, prin care s-a dispus înregistrarea modificarilor în Registrul Special al Asociatiilor si Fundatiilor aflat la grefa Judecătoriei Sector 1.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând probele administrate în cauză Înalta Curte constată că recursul este fondat, impunându-se casarea sentinței și admiterea în parte a acțiunii, pentru următoarele considerente:

Referitor la situația de fapt, prima instanță a reținut în mod corect că la data de 11.08.2018, orele 7:49 PM (19.49), intervenienta B. a postat pe pagina sa de Facebook următorul comentariu: «Nu vă mai obosiți să mă convingeți. Susțin tot ce a făcut aseară jandarmeria. A fost absolut justificat răspunsul lor. Ca om al legii, nu am cum tolera indisciplina sau violența. Nu ai cum să răspunzi cu petale de trandafiri la bolovani, fecale, petarde, violențe contra jandarmilor. Câtă vreme vorbim de proteste violente nu vă așteptați la baloane de săpun. Azi arată protestul mai normal. Așa se poate discuta. Toți cei care aveți un cui împotriva jandarmilor de ieri, vă rog să părăsiți singuri lista mea. M-am săturat să tot fac curățenii».

Aceste afirmații au fost consemnate în scris de partea intervenientă în contextul unor evenimente ce au suscitat un larg interes public, desfășurate în municipiul București, în zona Pieței Victoria, la data de 10 august 2018 și în noaptea de 10 spre 11 august 2018, evenimente la care au participat în esență o mulțime de cetățeni și forțele de ordine ale jandarmeriei. Afirmațiile în discuție au fost postate (au devenit disponibile) pe rețeaua de socializare Facebook, funcțională pe Internet, având asociat lor de către intervenientă cel mai extins nivel de publicitate permis de acea platformă electronică (potrivit simbolului existent imediat după data și ora postării) - mesajul fiind practic disponibil oricărei persoane ce ar fi accesat pagina respectivă de Facebook, generând reacții favorabile și defavorabile sub formă de emoticon/emotigramă, comentarii și distribuiri.

A mai reținut instanța de fond că afirmațiile intervenientei au generat și un articol de presă, publicat de MonitorulCj. ro sub titlul «Cât de corect a reacționat Jandarmeria la București?», redactat prin expunerea opiniilor doamnei B. consemnate pe Facebook, cu introducerea «Judecătoarea B., de la secția penală a Curții de Apel Cluj, consideră că a fost justificat modul în care Jandarmeria a acționat la protestul de vineri din Piața Victoriei» .

Pe de altă parte, s-a reținut că la data de 11.08.2018, orele 10:00 AM, Ministerul Public a informat opinia publică în sensul că «În cursul zilei de astăzi, 11 august 2018, procurorii militari din cadrul Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Municipiului București s-au sesizat din oficiu, fiind înregistrat dosar penal cu privire la modul de intervenție al jandarmilor și incidentele petrecute la manifestația din Piața Victoriei din București în cursul zilei de 10 august 2018, precum și în cursul nopții de 10 spre 11 august 2018 (…)».

În cadrul verificărilor prealabile efectuate de Inspecția Judiciară, partea intervenientă judecător B. a formulat un punct de vedere prin care a declarat că «În data de 11 august 2018 mă aflam în concediu de odihnă, fiind în drum spre localitatea Sinaia, județul Prahova. Postările referitoare la intervenția jandarmilor din 10 august 2018 îmi aparțin, însă la acea dată, fiind și pe drum, nu aveam cunoștință de demararea unor cercetări de către procurorii militari în legătură cu acele evenimente, deci nu se poate reține că m-aș fi pronunțat asupra unei anchete în curs (…)»

În raport de această situație de fapt, prima instanță a considerat că nu se poate reține săvârșirea de către intervenientă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004 coroborat cu art. 10 alin. (1) din același act normativ întrucât nu există dovezi din care să rezulte că intervenienta cunoștea de existența dosarului penal la momentul postării comentariului.

Înalta Curte constată că soluția instanței de fond cu privire la acest aspect este legală și temeinică, criticile formulate de recurentă urmând să fie respinse pentru următoarele considerente:

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, prevede, într-adevăr că "Judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul ", însă pentru a se reține o nerespectare a acestei interdicții este necesar, așa cum a reținut și instanța de fond, ca magistratul să aibă cunoștință de existența respectivei cauze. Această condiție nu privește, așa cum susține recurenta, latura subiectivă a abaterii disciplinare, ci chiar latura obiectivă întrucât, cât timp ignoră existența unui proces, magistratul nu poate, în mod obiectiv, să aibă și să exprime opinii cu privire la respectivul proces. Faptul că opiniile exprimate în legătură cu o situație de fapt pot avea relevanță într-un litigiu pendinte, de a cărui existență magistratul nu a avut cunoștință și la care nu s-a referit în mod conștient, nu poate constitui o încălcare a interdicției impuse de articolul citat mai sus.

Așadar, cât timp s-a reținut că intervenienta nu avea cunoștință, la momentul postării comentariului său cu privire la evenimentele din data de 10 spre 11 august 2018, de existența unei plângeri penale nu se poate considera că respectivul comentariu ar fi conținut, explicit sau implicit, opina judecătorului cu privire la soarta respectivului dosar penal.

Cât privește susținerea recurentei potrivită căreia intervenienta avea cunoștință de existența dosarului penal la momentul postării mesajului se constată că instanța de fond a făcut o analiză a probatoriului administrat în cauză concluzionând că, pe de o parte nu există probe certe în acest sens și, pe de altă parte, nu se poate apela la o prezumție simplă de cunoaștere a respectivei informații în condițiile în care, de la publicarea informației până la postarea anunțului a trecut un interval de doar 10 ore, timp în care intervenienta se afla într-o călătorie de vacanță, o prezumție de cunoaștere faptului formării dosarului penal nefiind justificată în aceste condiții.

Recurenta a contestat concluziile instanței de fond fără, însă, să formuleze critici concrete care să poate fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Criticile recurentei se referă, mai mult, la modalitatea în care instanța de fond a înțeles să interpreteze și să evalueze probatoriul administrat în cauză or, evaluarea probelor reprezintă apanajul instanței de fond, calea extraordinară de atac a recursului neputând fi promovată pentru un astfel de motiv.

În ceea ce privește, însă, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din legea nr. 303/2004, recursul este fondat.

Potrivit art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 republicată, constituie abateri disciplinare "manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu".

Contrar celor reținute de instanța de fond și, în acord cu susținerile recurentei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că mesajul publicat de intervenientă pe o rețea de socializare nu constituie o simplă manifestare a libertății de expresie, astfel încât nu se putea reține inexistența indiciilor privind săvârșirea abaterii disciplinare reglementate de articolul menționat mai sus.

Așa cum s-a statuat în jurisprudența instanței supreme, "Din perspectiva dreptului la liberă exprimare, este necontestat faptul că judecătorului, în calitate de simplu cetățean, îi este recunoscut inviolabilitatea dreptului la liberă exprimare. Însă, inclusiv în reglementarea art. 10 alin. (2) din Convenție, exercitarea dreptului la liberă exprimare "ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești". Astfel, inviolabilitatea dreptului la liberă exprimare nu este absolută, iar în cazul judecătorului, libertatea de exprimare este subordonată obligației de rezervă, limitare inerentă statutului specific funcției de magistrat" (Decizia nr. 62/18.05.2020 a Completului de 5 judecători).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, la rândul său că "este de așteptat ca funcționarii autorității judiciare să dea dovadă de o anumită reținere în punerea în valoare a libertății lor de exprimare de fiecare dată când sunt în discuție autoritatea și imparțialitatea puterii judiciare"(cauza Wille c. Liechtenstein)

Așadar, libertatea de expresie a judecătorului nu este una absolută ci trebuie să se asigure un just echilibru între nevoia de a proteja dreptul magistratului la liberă exprimare și nevoia de a proteja autoritatea puterii judecătorești.

Or, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că exprimarea de către un judecător a unei opinii cu privire la o situație socială conflictuală de natură să polarizeze societatea și care, în mod previzibil, generează inclusiv conflicte judiciare este susceptibilă să știrbească încrederea publicului în imparțialitatea instanțelor și să slăbească aptitudinea justiției de a soluționa, în mod credibil, litigiile care îi sunt deduse în legătură cu respectiva situație.

Este pusă în lumină, prin astfel de acțiuni, imaginea unui judecător care are o opinie gata formată în legătură cu vinovăția părților aflate în conflict. Contrar susținerilor instanței de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că acest lucru nu afectează doar încrederea în judecătorul care și-a exprimat părerea, ci există un risc real ca publicul să extrapoleze această atitudine la toți judecătorii, să perceapă acest mod de gândire ca fiind unul generalizat la nivelul organelor judiciare. Mai ales în situația unor soluții judiciare în sensul preconizat de judecător, partea dezavantajată de aceste soluții poate rămâne cu convingerea că a avut parte de o judecată părtinitoare, derulată în fața unor judecători care au tranșat cauza înainte de a vedea probele și de a asculta părțile, încrederea în actul de justiție fiind afectată.

De altfel, chiar dacă am avea în vedere doar situația intervenientei, de principiu nu se poate recunoaște judecătorilor libertatea de a se exprima public de o manieră care ar putea atrage, ulterior, incompatibilitatea lor în soluționarea unor cauze. Părăsirea atitudinii de rezervă, într-o astfel de situație, ar putea fi justificată doar în prezența unor circumstanțe particulare de natură să modifice echilibrul intereselor aflate în concurs.

Nu poate fi reținut nici considerentul instanței de fond potrivit căruia opinia intervenientei "nu fusese exprimată într-o calitate oficială de magistrat, ci de o persoană fizică pe pagina sa existentă pe o rețea de socializare". Or, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că funcția deținută de intervenientă era de notorietate iar opinia acesteia era urmărită, în bună măsură, tocmai datorită acestei funcții, postarea nefiind distribuită unui public format din cercul privat al intervenientei. De altfel, chiar intervenienta a adus în discuție, în postarea analizată, calitatea sa de "om al legii", pentru a-și întării susținerile.

În concluzie, postarea analizată era susceptibilă să aducă atingere prestigiului justiției.

În ceea ce privește nevoia judecătorului de a face publică opina sa cu privire la evenimentele petrecute în data de 10. 08.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu era una de natură să justifice nesocotirea obligației de rezervă.

Spre deosebire de alte situații, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut judecătorilor libertatea de a supune atenției publice probleme din cadrul sistemului judiciar (v. cauza Baka c. Ungariei sau cauza Kudeshkina c. Rusiei), în cazul de față, incidentele în discuție nu priveau, în mod direct, sistemul judiciar fiind vorba de acțiuni ale unor forțe de ordine îndreptate împotriva unor manifestanți. Exprimându-și părerea cu privire la aceste evenimente, judecătorul nu a urmărit să informeze și să sensibilizeze opinia publică cu privire la riscuri și vulnerabilități ale sistemului judiciar, ci și-a arogat un rol specific presei, comportându-se ca un simplu "formator de opinie".

Nu exista, așadar, o nevoie imperioasă ca în dezbaterea publică pe marginea evenimentelor analizate să intervină și opinia unui magistrat, ci dimpotrivă era preferabil ca membrii autorităților judiciare să fie extrem de rezervați în legătură cu acest subiect pentru a prezerva întreaga capacitate a acestui serviciu public de a-și îndeplini sarcinile specifice, lăsând altor actori sociali (presă, societatea civilă etc.) sarcina de a dezbate evenimentele.

În concluzie, chiar dacă nu se poate reține, așa cum susține recurenta, că intervenienta și-a exprimat public opinia cu privire la un dosar în curs, se constată că aceasta și-a încălcat obligația de rezervă prin aceea că a formulat comentarii cu privire la o situație socială generatoare de litigii judiciare slăbind încrederea publicului în imparțialitatea sistemului judiciar.

În consecință, constatând că în cauză existau indicii cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din legea nr. 303/2004 și văzând prevederile art. 497 din C. proc. civ. și art. 20 din legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul și va casa în parte sentința, iar în rejudecare va admite în parte acțiunea și va anula în parte Rezoluția Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare nr. C19-745 din 05.03.2019, respectiv, în ceea ce privește săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 230 din 26 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând:

Admite în parte acțiunea.

Anulează în parte Rezoluția Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare nr. C19-745 din 05.03.2019, în ceea ce privește săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.