ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5018/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.03.2019 sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară, solicitând anularea rezoluției inspectorului-șef al Inspecției judiciare nr. CI9-745 din 05.03.2019. Prin încheierea din 14.11.2019, Curtea de Apel București a respins excepția de nulitate a cererii de chemare în judecată, pentru considerentele dezvoltate în conținutul acelei hotărâri, iar în condițiile art. 78 și următoarele C. proc. civ. raportat la art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 Curtea de Apel a dispus introducerea în proces a intervenientei B., judecătorul vizat de rezoluțiile atacate în anulare. Intervenienta B. a depus întâmpinare la termenul din 30.01.2020, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 230 din 26 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, și intervenienta B., ca nefondată.

Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 6320 din 09 decembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 230 din 26 martie 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat în parte sentința recurată și în rejudecare a admis în parte acțiunea, a anulat în parte Rezoluția Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare nr. C19-745 din 05.03.2019 în ceea ce privește săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Calea de atac a revizuirii exercitată în cauză Împotriva Deciziei nr. 6320 pronunțată la data de 09 decembrie 2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire B. întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei nr. 6320, iar pe fond respingerea acțiunii, menținând în cauză soluția primei instanțe în sensul respingerii sesizării formulate de A.. În motivarea cererii de revizuire, se susține că instanța de judecată este ținută, în virtutea principiului disponibilității, să se pronunțe exclusiv asupra celor solicitate de părți iar încălcarea acestei obligații, fie printr-o pronunțare extra petita, fie plus petita este de natură să prejudicieze părțile. Susține că revizuentului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte la aceasta sau în cazurile expres prevăzute de lege, iar în prezenta cauză se susține că ne aflăm în fața unei situații cel puțin ciudate prin pronunțarea de către completul de judecată din recurs a unei soluții neprevăzute de lege. Sunt redate de către revizuentă atât dispozițiile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 cât și dispozițiile art. 45^1 din Legea nr. 317/2004, și susține că așezând în oglindă textul de lege, procedura aplicabilă și dispozitivul hotărârii a cărei revizuire se cere, se susține că ne aflăm în fața unei situații fără ieșire și fără precedent. Dezlegarea dată în acest fel pricinii nu poate fi încadrată în sintagma "prevăzută de lege" deoarece în materia abaterilor disciplinare instanța de recurs a dat o soluție neprevăzută de lege, constatând că ar exista indicii de comitere a unei abateri disciplinare, fără ca revizuenta să fi fost efectiv cercetată pentru astfel de fapte. Susține că ne aflăm în fața unei pronunțări extra petita întrucât instanța fondului, Curtea de Apel București, a respins contestația reclamantului, menținând rezoluția de clasare atacată; reclamantul a solicitat admiterea recursului și constatarea să revizuenta ar fi comis un număr indefinit de abateri disciplinare pentru care trebuia să fie sancționată, minim cu excluderea din magistratură; Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond; revizuenta a solicitat respingerea recursului reclamantului și menținerea soluției instanței de fond. Instanța de recurs, fără a respecta limitele stabilite de lege a admis recursul reclamantului, a casat în pare, a rejudecat și a admis în parte acțiunea, a anulat în parte Rezoluția Inspectorului Șef în ceea ce privește săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Apărările formulate în cauză Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibilă, iar în subsidiar respingerea ca nefondată a cererii de revizuire, iar reclamanta A. a achiesat la apărările formulate de Inspecția Judiciară. II. Soluția instanței de revizuire Analizând cererea de revizuire formulată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, din următoarele considerente Înalta Curte reține că revizuirea este o cale de atac extraordinară și, ca atare, este admisibilă doar în cazurile limitativ prevăzute de lege, aspect care presupune obligația părții de a indica în cuprinsul cererii formulate a temeiurilor legale pe care înțelege să își fundamenteze cererea sa. Cererea de revizuire formulată în cauză de revizuentă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motiv de revizuire incident atunci când printr-o hotărâre asupra fondului sau care evocă fondul instanța: "1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut". Înalta Curte reține faptul că acest prim motiv de revizuire are în vedere nesocotirea de către instanță a principiului disponibilității, nesocotire concretizată într-una dintre cele trei ipoteze reglementate de prevederile C. proc. civ.: extra petita, minus petita, plus petita. Din analiza textului legal rezultă că ipoteza de revizuire se referă la trei situații în care instanța s-a pronunțat în afara limitelor învestirii sale: dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, soluționând extra petita, pronunțarea minus petita, fiind omisă pronunțarea asupra unui capăt de cerere sau ultima situație, plus petita dacă instanța a oferit autorului cererii mai mult decât a cerut. Ipoteza la care revizuenta face trimitere vizează existența unei extra petita, susținându-se, în esență, că instanța de recurs fără a respecta limitele stabilite de lege a admis recursul reclamantului, a casat în parte, și în rejudecare a admis în parte acțiunea, a anulat Rezoluția Inspectorului Șef în ceea ce privește săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004. Subsumat cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. revizuenta susține că ne aflăm în fața unei pronunțări extra petita întrucât instanța fondului, Curtea de Apel București, a respins contestația reclamantului, menținând rezoluția de clasare atacată; reclamantul a solicitat admiterea recursului și constatarea că revizuenta ar fi comis un număr indefinit de abateri disciplinare pentru care trebuia să fie sancționată, minim cu excluderea din magistratură; Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond; revizuenta a solicitat respingerea recursului reclamantului și menținerea soluției instanței de fond. Incidența motivului de revizuire invocat de către revizuentă în prezenta cauză este condiționată de existența unor inadvertențe între obiectul pricinii supus judecății și ceea ce instanța a hotărât, fiind vizat obiectul cererii, iar nu argumentele care au condus la soluția pronunțată ori modul în care instanța de control judiciar a procedat la analiza legalității hotărârii prin intermediul motivelor de recurs. Or, în cauză, Înalta Curte reține că prin cererea introductivă reclamanta A. a solicitat instanței anularea rezoluției inspectorului-șef al Inspecției judiciare nr. CI9-745 din 05.03.2019, iar Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 230 din 26 martie 2020, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Prin Decizia a cărei revizuire se solicită nr. 6320 din 09 decembrie 2021, instanța de recurs a admis recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 230 din 26 martie 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat în parte sentința recurată și în rejudecare a admis în parte acțiunea, a anulat în parte Rezoluția Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare nr. C19-745 din 05.03.2019 în ceea ce privește săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Nu se poate susține că instanța de recurs s-ar fi pronunțat pe un lucru care nu s-a cerut devreme ce analiza efectuată s-a axat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. precum și pe situația de fapt astfel cum a fost stabilită de instanța de fond și în limitele cu care aceasta a fost învestită prin acțiunea introductivă. Totodată, nici împrejurarea că instanța de recurs a pronunțat o soluție neprevăzută de lege nu poate fi circumscrisă cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Prin urmare, nu pot constitui temei de revizuire a unei hotărâri motivele care au determinat instanța de recurs să procedeze la schimbarea hotărârii atacate, pentru că o atare abordare tinde la a provoca reevaluarea fondului cauzei și, implicit, reanalizarea legalității și/sau temeiniciei unei hotărâri definitive, ceea ce nu este permis din perspectiva caracterului extraordinar al revizuirii, aceasta nefiind o cale de atac de reformare, ci de retractare, admisibilă doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. Se constată astfel că instanța de recurs, prin admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și, în rejudecare, admiterea în parte a cererii de chemare în judecată a respectat limitele învestirii și principiul disponibilității părților. Așadar, din perspectiva obiectului învestirii, instanța nu s-a pronunțat plus, minus ori extra petita, ci a dispus exclusiv asupra cererii formulate, soluție ce nu este susceptibilă de critica întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. intervine numai dacă instanța s-a pronunțat asupra a ceva ce excede voinței petentului, din punct de vedere al obiectului formei procedurale promovate, iar nu pentru temeiurile de fapt și juridice avute în vedere ori interpretările date, căci toate acestea se circumscriu conceptului larg de judecată pe fond, abstras condițiilor de revizuire presupuse de textul de referință. Prin urmare, în cauză nu au fost formulate critici care să pună problema existenței cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 6320 din 09 decembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.