ÎCCJ, Decizia nr. 72/2024

Ședința publică din data de 18 martie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 181 din 26 iunie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 712 din 29 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

În motivare, s-a reținut că hotărârea ce formează obiectul recursului, prin care a fost soluționată o altă cerere de recurs, este o hotărâre judecătorească definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în condițiile art. 483 alin. (1) din același cod ori ale art. 26 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, care reglementează competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, A. a formulat contestație în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.

Prin cererea formulată, contestatorul arată că se impune admiterea contestației în anulare deoarece recursul declarat în dosarul nr. x/2023 este admisibil, în conformitate cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 510 alin. (2) și ale art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.

Recurentul consideră, indiferent dacă demersul său în promovarea căii de atac este inadmisibil sau nefondat, este obligatorie respectarea dispozițiilor deciziei nr. 11/2015 pronunțate de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în orice etapă a procesului, care a statuat că pentru persoanele pensionate în temeiul Legii nr. 3/1977 care au desfășurat activități în grupa I de muncă, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani, nu de 30 de ani, cum eronat au stabilit casele de pensii. Arată că instanța de fond a constatat incidența în cauză a acestor dispoziții, însă in faza apelului, acestea nu au mai fost aplicabile.

De asemenea, arată că, în mod nelegal, cererea sa de revizuire a fost judecată de Curtea de Apel Galați, și nu de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că a fost obligat să formuleze recurs la instanța supremă. Or, împrejurarea că cererea de revizuire a fost judecată de o instanță necompetentă, determină admisibilitatea recursului promovat. Mai arată că această eroare a instanței nu îi este imputabilă. Învederează că recursul care face obiectului dosarului nr. x/2023 este de competența Completului de 5 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și este admisibil, în conformitate cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 510 alin. (2) și ale art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.

Recurentul arată că temeiul de drept al contestației în anulare promovate este art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Astfel, solicită anularea hotărârii atacate și soluționarea fondului cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată prin aplicarea în cauză a deciziei nr. 11/2015 a Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Intimata Casa Județeană de Pensii Galați a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca nefondată.

Contestatorul A. a depus concluzii scrise prin care a reluat susținerile din contestația formulată.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând contestația în anulare, prin raportare la motivele invocate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prezenta contestație în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit cărora: "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)"

Prin urmare, în ceea ce privește motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., în raport cu formularea clară a textului, această cale extraordinară de atac nu este admisibilă decât în cazul în care instanța de recurs, respingând în totalitate sau admițând în parte recursul, a omis analizarea unui motiv de recurs ce ar fi putut conduce la admiterea în tot a acestuia, iar nu și atunci când instanța a respins recursul în temeiul unei excepții procesuale, cum este în cauza dedusă judecății, deoarece numai în cazul analizei pe fond a recursului este posibil să se omită analizarea unui motiv de recurs.

Or, având în vedere că, la momentul judecării recursului, instanța de recurs, astfel cum s-a menționat chiar în cuprinsul considerentelor deciziei, a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare de intimată, "excepție de procedură care potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., face inutilă, în tot, expunerea și cercetarea în fond a cauzei", și, constatând întemeiată excepția, a respins recursul, ca inadmisibil, motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. nu este incident în speță, recursul nefiind respins pe fondul său, prin raportare la criticile formulate de recurent, ci, pe cale de excepție, în considerarea faptului că hotărârea ce formează obiectul recursului, prin care a fost soluționată o altă cerere de recurs, este o hotărâre judecătorească definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în condițiile legii.

De altfel, se observă că din modul de redactare, dar și din conținutul motivelor contestației în anulare, contestatorul tinde la anularea unei hotărâri cu consecința rediscutării cauzei pentru că, în opinia sa, aceasta nu a fost bine soluționată, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.

Contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac, nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate a hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România și B. c. România), ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident motivul prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 181 din 26 iunie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2024.