ÎCCJ, Decizia nr. 4/2024

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 1354 din 24 mai 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022 a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) împotriva deciziei civile nr. 333A din 10 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul București – secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2021.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de revizuire a constatat că, față de susținerile revizuentei din răspunsul la întâmpinare și față de data înregistrării cererii de revizuire la instanță, respectiv 05 iulie 2022, cererea de revizuire nu a fost formulată în termen, fiind depășit termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 10 februarie 2022 și care s-a împlinit la 10 martie 2022.

Împotriva acestei decizii, revizuenta a formulat recurs, înregistrat la Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.

Prin memoriul de recurs, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, și, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire pentru motivele de casare motivele de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Învederează că, prin hotărârea pronunțată, instanța de revizuire a încălcat principiul legalității, principiul contradictorialității, precum și regulile judecării în fond a cererii de chemare în judecată, prin faptul că nu a luat în considerare aspectele sesizate de către Direcția Generală de Protecție Internă și nu a analizat argumentele acesteia din cererea de revizuire referitoare la imposibilitatea luării la cunoștință a considerentelor deciziei nr. 333A din 10 februarie 2022 pronunțate de Tribunalul București.

De asemenea, consideră că instanța de judecată a încălcat principiul disponibilității, principiu fundamental al dreptului procesual civil, care presupune posibilitatea conferită de lege părților de a sesiza autoritățile judiciare, de a dispune de obiectul litigiului și de mijloacele de apărare. Așadar, neanalizând aspectele invocate de către DGPI, instanța a încălcat principiile de drept procesual, încălcare ce atrage sancțiunea nulității, care operează fără ca partea care le invocă să facă dovada vătămării, în conformitate cu art. 175 alin. (2) din C. proc. civ.

Raportat la tardivitatea cererii de revizuire, precizează recurenta că nu avea posibilitatea formulării cererii de revizuire în termen de o lună de la data pronunțării celei din urmă hotărâri, deoarece soluția instanței de apel, pe portalul instanțelor de judecată, era de respingere a apelului pe care l-a formulat, neputând lua astfel la cunoștință de întreaga soluție pronunțată în cauză, fiind în imposibilitate de a cunoaște faptul că cele două hotărâri sunt contradictorii.

În continuare, prin cererea de recurs, recurenta prezintă aspecte ce vizează fondul cererii de revizuire, respectiv existența a două hotărâri potrivnice și situația ce a generat încălcarea autorității de lucru judecat în cauză.

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de recurs. De asemenea, a invocat excepția tardivității promovării cererii de revizuire și excepția autorității de lucru judecat.

Recurenta DGPI a depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează susținerile din cererea de recurs.

În ceea ce privește excepția tardivității invocată de către intimat prin întâmpinare, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere că excepția nu se referă la tardivitatea introducerii recursului de către DGPI.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, recurenta arată că având în vedere faptul că motivul de revizuire pe care se întemeiază cererea de revizuire se referă la situația existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, respectiv a deciziei nr. 3063/2022 pronunțată de Tribunalul București în cadrul dosarului nr. x/2022, susținerile din întâmpinare sunt neîntemeiate.

Referitor la restul aspectelor invocate de intimat prin întâmpinare, solicită respingerea acestora deoarece nu fac obiectul cererii de revizuire, ci privesc fondul cauzei ce a fost soluționat de Tribunalul București prin decizia civilă nr. 333A/2022.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul declarat în cauză, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate și la prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă, instanța supremă reține că recurentul și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile pct. 5 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., însă criticile sale vizează greșita apreciere a instanței cu privire la momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac a revizuirii; ca urmare, Înalta Curte va analiza aceste susțineri doar din perspectiva pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., care se referă la încălcarea regulilor de procedură.

Astfel, acest motiv de recurs vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, etc.

Dispozițiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reține că, prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a III-a civilă, la data de 05 iulie 2022, sub nr. x/2022, revizuenta Direcția Generala de Protecție Internă (DGPI), în contradictoriu cu intimatul A., în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 si 8, art. 192, coroborate cu art. 148-151 și art. 194-195 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 333A/10 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, de către Tribunalul București, și, în consecință, schimbarea în tot a hotărârii atacate.

În esență, revizuenta a arătat că decizia civilă nr. 333A din 10 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2021, este contradictorie în raport cu sentința civilă nr. 866 din 11 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă definitivă prin decizia nr. 447/R din 22 martie 2019 a Curții de Apel Pitești, în dosarul nr. x/2017; ca o consecință, a solicitat modificarea hotărârii ulterioare, în sensul acordării drepturilor salariale, așa cum au fost stabilite de către Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr. 447 din 22 martie 2019, respectiv diferențele salariale dintre drepturile stabilite la nivel maxim al funcției si drepturile salariale ce i-au fost efectiv plătite, prin raportare la o persoană de referință din cadrul unității care îndeplinea aceleași condiții cu acesta.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - temeiul juridic al cererii formulate de recurenta revizuentă, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, ultima hotărâre judecătorească, dintre cele două pretins potrivnice, este decizia civilă nr. 333A din 10 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul București – secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2021.

În consecință, data pronunțării deciziei nr. 333A din 10 februarie 2022 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și, de asemenea, momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii, în condițiile în care litigiul finalizat prin pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită este unul în materia conflictelor de muncă.

Astfel, în aplicarea art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 10 februarie 2022 și s-a împlinit la 10 martie 2022.

Înalta Curte constată că, potrivit actelor dosarului, cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a III-a civilă, la data de 05 iulie 2022 sub nr. x/2022, iar, la dosarul de revizuire, format după disjungere (nr. x/2022), nu se regăsește atașată dovada transmiterii unei alte cereri către instanță.

În acord cu instanța de revizuire, instanța supremă reține că, prin susținerile expuse în răspunsul la întâmpinare, în sensul imposibilității de a declara calea de atac, determinată de faptul că revizuenta a fost împiedicată să ia cunoștință de considerentele care au stat la baza deciziei a cărei revizuire se solicită, înainte de comunicarea acesteia, aceasta recunoaște practic împrejurarea nedeclarării căii extraordinare de atac a revizuirii în termenul prevăzut de lege, respectiv o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de revizuire pendinte nu a fost formulată în termen, fiind astfel depășit termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 10 februarie 2022 și s-a împlinit la 10 martie 2022.

Or, față de susținerile revizuentei din răspunsul la întâmpinare și văzând data înregistrării acesteia la instanță, respectiv 5 iulie 2022, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuentă cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a excepției decăderii revizuentei din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., norme de procedură aplicate corect de către prima instanță, în opinia instanței de recurs.

Înalta Curte mai notează că termenul de formulare a căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, ci de la data rămânerii definitive a acesteia, prin raportare la dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care nu fac nicio precizare referitoare la comunicarea și luarea la cunoștință a considerentelor.

De altfel, ceea ce invocă, în realitate, revizuenta, este faptul că termenul de formulare a căii de atac extraordinare ar fi curs de la comunicarea ultimei hotărâri, întrucât formularea revizuirii este condiționată de însăși motivarea deciziei atacate, pentru a putea aprecia asupra motivelor respectivei hotărâri judecătorești și asupra incidenței autorității de lucru judecat.

Acest susțineri sunt, de asemenea, nefondate.

Înalta Curte arată că sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac, potrivit art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Or, recurenta-revizuentă nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală – formularea în termenul legal a cererii de revizuire – motivat de faptul că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii, în condițiile în care textul de lege care reglementează termenul este clar și nu face distincțiile de care se prevalează aceasta.

Instanța supremă reamintește prevederile art. 511 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora: "revizuirea se motivează prin însăși cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia sub sancțiunea nulității".

Deși este reală împrejurarea necunoașterii considerentelor hotărârii a cărei revizuire se solicită, la data pronunțării acesteia, Înalta Curte notează, deopotrivă, prevederile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora: "cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată".

Or, în cauză, hotărârea supusă revizuirii s-a pronunțat și a rămas definitivă în calea de atac a apelului, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 470 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora: "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii".

Această împrejurare nu înlătura însă obligația revizuentei de a declara calea de atac a revizuirii până la data limită de 10 martie 2022 inclusiv, ci doar facilita posibilitatea acesteia de a învedera și prezenta instanței de revizuire motivele pentru care a înțeles să exercite calea extraordinară de retractare în termen de o lună de la comunicarea hotărârii, iar nu de la pronunțarea acesteia care, în speță, potrivit naturii litigiului, coincide cu data rămânerii definitive, după cum s-a arătat anterior.

Din aceasta perspectivă, instanța supremă consemnează faptul că aspectele învederate de recurenta-revizuentă și circumscrise unei imposibilități obiective de adresare a motivelor cererii de revizuire în termen legal ar fi putut face și obiectul unei cereri de repunere în termen, formulată în condițiile art. 186 C. proc. civ., împrejurare care însă în cauză nu a intervenit.

Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională (cu titlu de exemplu: Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 și nr. 655/2014) a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit) s-a decis, în mod constant, că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) împotriva deciziei nr. 1354 din 24 mai 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2024.