ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3063/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 01.02.2021, sub numărul x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, obligarea acestora la achitarea sumei de 11.900 RON (10.000 RON + TVA) aferentă lunii august 2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020, ca urmare a refuzului acestora de a soluționa cererea sa privind decontarea acțiunilor sanitar-veterinare pe care le-a efectuat.

Prin sentința nr. 2792/26.04.2021, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetentei materiale invocată de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Ca urmare a acestei hotărâri, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal în data de 04.06.2021, sub nr. x/2021.

2.1. Hotărârea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 162 din data de 29.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

În considerentele sentinței s-a reținut incidența normei de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 15 lit. a) din O.G. nr. 42/2004 și art. 6 din Anexa 21 la O.G. nr. 42/2004.

De asemenea, s-a reținut că din analiza textelor legale menționate rezultă că direcțiile județene sunt cele care încheie contractele de concesiune, care achită suma prevăzută de art. 2 din anexă și care gestionează, realizează și controlează activitățle sanitar-veterinare pe teritoriul județului. Cererea de obligare a pârâtei ANSVSA la alocarea sumelor necesare este o cerere accesorie acțiunii, astfel încât, în aplicarea art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., competența poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății.

Astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, a reținut curtea de apel competența de soluționare ca aparținând tribunalului. Având în vedere că reclamanta are sediul în jud. Buzău, a apreciat că este competent Tribunalul Buzău să soluționeze prezenta cauză.

2.2. Hotărârea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 221 din 4 aprilie 2022, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim sau faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal este asimilat actelor administrative unilaterale, iar în prezentul litigiu, sumele pretinse de reclamantă sunt prevăzute în bugetul ANSVSA care este o autoritate centrală.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va trimite spre competentă soluționare cauza privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pe pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor-ANSVSA, la Judecătoria Buzău, pentru considerentele ce urmează:

Prin acțiunea care face obiectul prezentei cauze, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, obligarea acestora la achitarea sumei de 11.900 RON (10.000 RON + TVA) aferente lunii august 2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020, ca urmare a refuzului acestora de a soluționa cererea sa privind decontarea acțiunilor sanitar-veterinare pe care le-a efectuat.

Înalta Curte reține că reclamanta a încheiat, în calitate de concesionar, Contractul nr. x/01.09.1999, având ca obiect acțiunile sanitar-veterinare din cadrul C.S.V. Pogoanele, Actul adițional nr. x/27.11.2007, cât și Actul adițional nr. x/18.08.2014.

Potrivit art. IV din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit art. 6 alin. (1) din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 656 din 24.07.2020:

"Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanță primesc suma de 10.000 RON, sumă exceptată de TVA, din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin bugetul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în baza decontului și a documentelor justificative."

Conform art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că legiuitorul a instituit o regulă de competență specială, derogatorie de la regulile instituite de art. 10 din același act normativ, astfel că, ori de câte ori este incidentă ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, criteriile valoric și cel privind rangul autorității emitente pe care le consacră art. 10 din același act normativ nu își mai găsesc aplicabilitatea pentru stabilirea instanței competente.

Plecând de la această premisă, Înalta Curte constată că în speță este incidentă ipoteza prevăzută de la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că raporturile contractuale dintre părți se circumscriu noțiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Astfel, contractele de concesiune prin care se asigură prestarea unui serviciu public, în speță, serviciul de supraveghere, prevenire și control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c) indice 1 ca fiind contracte administrative.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că finalitatea acțiunii o reprezintă stabilirea obligației de plată a unei sume de bani lunare în temeiul unor prevederi legale apărute în timpul derulării raporturilor contractuale dintre părți.

Împrejurarea că temeiul juridic al pretinsei obligații de plată îl constituie o prevedere legală nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părți nu ar fi unul privind executarea contractului administrativ, de vreme ce atât temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii, cât și legea în sine are ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularului contractului de concesiune.

Chiar dacă s-ar considera că temeiul juridic al pretențiilor reclamantei nu îl constituie contractul de concesiune încheiat între părți, ci direct dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 42/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 236/2019, nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Instanța de contencios administrativ nu soluționează cereri în pretenții decât în măsura în care cererea este accesorie cererii principale care are ca obiect anularea în tot sau în parte a actului/obligarea autorității pârâte la emiterea unui act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operațiuni administrative, sau dacă se constituie într-o cerere principală formulată în temeiul art. 19, ulterior anulării actului administrativ (când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri).

Refuzul de a efectua o plată asumată în baza unui contract, chiar și administrativ, nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, iar în urma admiterii cererii, instanța de judecată nu ar putea obliga pârâtul autoritate publică la executarea obligației contractuale, întrucât executarea obligației (în cazul de față obligația de a da o sumă de bani) nu poate fi echivalată cu emiterea unui act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operațiuni administrative. A primi o astfel de susținere ar însemna a transforma orice litigiu legat de executarea contractului administrativ într-un litigiu administrativ, prin formularea unei cereri de executare urmată de tăcerea administrației sau refuzul explicit de executare, în contra dispozițiilor art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004.

În situația de speță, conflictul judiciar dedus spre soluționare nu își are izvorul într-un act administrativ - tipic sau asimilat, emis de autoritatea pârâtă (neexistând un refuz al acesteia), prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu este supus cenzurii instanței de contencios administrativ un act emis sau încheiat de autoritatea publică, iar litigiul nu se referă la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Competența instanței de contencios administrativ nu este una intuitu personae, respectiv calitatea de instituție/autoritate publică a uneia din părți nu atrage automat aplicarea jurisdicției contenciosului administrativ - care în accepțiunea art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, semnifică:

"activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Prin urmare, litigiul dintre părți este unul care privește executarea unui contract administrativ, astfel că pentru stabilirea competenței materiale trebuie avute în vedere exclusiv prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, nu și cele ale art. 10 din același act normativ, consecința fiind aceea că le revine instanțelor civile de drept comun competența materială de soluționare a prezentei cauze.

În ceea ce privește instanța competentă să soluționeze cauza, dintre instanțele civile la care face trimitere art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, aplicabile și cu privire la pretențiile derivate din contractul de concesiune și actele adiționale, instanța constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 11900 RON.

În aceste condiții, nu se depășește plafonul de 200.000 RON instituit de legiuitor la art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., care delimitează competența judecătoriilor și a tribunalelor, ca instanțe civile, la suma de 200.000 RON.

Astfel fiind, instanța de drept comun competentă să soluționeze prezenta cauză, din punct de vedere al criteriului valoric, este Judecătoria Buzău.

Deși aceasta nu este implicată în conflictul de competență sesizat, Înalta Curte reține că, în pronunțarea regulatorului de competență, trebuie să stabilească instanța de judecată competentă conform dispozițiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluționare unei instanțe neimplicate în conflictul negativ sesizat.

Declinările reciproce de competență reprezintă premisa regulatorului de competență, însă stabilirea instanței competente nu este limitată de dispozițiile art. 135 din C. proc. civ. la alegerea uneia dintre instanțele aflate în conflict. O altă abordare ar conduce la stabilirea competenței în favoarea unei instanțe neprevăzute de lege, soluția astfel pronunțată relevând un caracter formal al regulatorului de competență, care s-ar limita la achiesarea la una dintre opiniile instanțelor aflate în conflict, deși, în realitate, niciuna din aceste opinii nu este susținută de textele de lege, ceea ce ar echivala cu o eludare a caracterului imperativ al normei de procedură care instituie respectiva competență.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va trimite spre competentă soluționare cauza privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pe pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor-ANSVSA, la Judecătoria Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite spre competentă soluționare cauza privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pe pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor-ANSVSA, la Judecătoria Buzău.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 26 mai 2022.