ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2805/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 28.10.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 RON, fără TVA, aferentă perioadei 16.12.2019 - 24.07.2020, conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

La data de 6.01.2021, reclamanta a formulat precizare la acțiunea inițială, prin care a arătat că înțelege să se judece și cu DSVSA Buzău.

Prin sentința nr. 611 din 3.02.2021, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 10 din legea contenciosului administrativ, fiind aplicabil criteriul locului ocupat de organul care a emis sau a încheiat actul, respectiv Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - autoritate centrală sanitar veterinară.

2.1. Hotărârea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 167 din 05 octombrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că în prezenta cauză demersul judiciar nu privește executarea contractului încheiat între reclamantă și DSVSA Buzău la 1.09.1999, prelungit la 18.08.2014, ci vizează alocarea bugetară de 10.000 de RON lunar, care se regăsește în prevederile art. IV alin. (1) din Legea NR. 236/2019, stabilită prin lege în favoarea beneficiarelor contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii, nefiind învestită instanța cu cereri care să se refere la îndeplinirea obligațiilor contractuale.

Prin urmare, litigiul dedus judecății, a cărui finalitate este plata sumei de 70.000 RON, aferentă perioadei 16 decembrie 2019 - 24 iulie 2020, nu poate intra în sfera dreptului privat, alocația bugetară solicitată fiind instituită în considerarea prestării unei activități, care intră în sfera serviciilor publice, respectiv servicii sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, iar pentru determinarea instanței competente sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din legea contenciosului administrativ, prezentând relevanță organul competent să aprobe solicitarea de plată a alocației bugetare, care în prezenta cauză este DSVSA Buzău - autoritate publică locală.

Raportat la rangul acestei pârâte, de autoritate publică județeană, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului, în a cărui rază teritorială are sediul societatea reclamantă, respectiv Tribunalul Buzău.

2.2. Hotărârea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 201 din 30 martie 2022, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că suma solicitată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată nu reprezintă taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, pentru a se avea în vedere criteriul valoric în stabilirea competenței materiale, ci, în acest scop, prezintă relevanță calitatea pârâtei, iar aceasta este o autoritate publică centrală, iar, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenta materială de soluționare în primă instanță revine curții de apel în raza căreia reclamanta își are sediul (prin coroborare cu prevederile art. 10 alin. (3) din aceeași lege).

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pogoanele, județul Buzău, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte reține că, în cauză, societatea A. S.R.L. a încheiat contractul de concesionare nr. x/1.09.1999, pentru o perioadă de 15 ani, începând cu 1.09.1999, pentru CSV Rușețu, județul Buzău, durata contractuală fiind prelungită cu jumătate din cea inițială prin actul adițional x/18.08.2014, iar suma de 70.000 de RON pe care o solicită este aferentă perioadei 16.12.2019 -24.07.2020, temeiul invocat fiind reprezentat de prevederile art. IV alin. (1) din Legea 236/2019 și O.U.G. nr. 117/2020.

Potrivit art. IV din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Conform art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Competența instanței de contencios administrativ nu este una intuitu personae, respectiv calitatea de instituție/autoritate publică a uneia din părți nu atrage automat aplicarea jurisdicției contenciosului administrativ - care în accepțiunea art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, semnifică:

"activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Deoarece competența instanței de contencios administrativ este una specială, derogatorie de la dreptul comun și care intervine doar în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, simpla calitate de autoritate publică a părților implicate nu atrage automat competența instanței de contencios administrativ.

În speță, litigiul dintre părți este unul care privește executarea unui contract administrativ așa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) indice 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât prin încheierea contractului de concesionare reclamanta asigură prestarea unui serviciu public, respectiv serviciul de supraveghere, prevenire și control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor.

Chiar dacă temeiul juridic al pretinsei obligații de plată, care formează obiectul contractului și actului adițional încheiat între părți, îl constituie o prevedere legală, acest fapt nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părți nu ar fi unul privind executarea contractului administrativ, de vreme ce atât temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii, cât și legea în sine are ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularului contractului de concesiune.

Prin urmare, pentru stabilirea competenței materiale sunt incidente prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, consecința fiind aceea că le revine instanțelor civile de drept comun competența materială de soluționare a prezentei cauze.

Având în vedere că reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 70.000 RON, instanța competentă să soluționeze cauza este judecătoria în raza căreia reclamanta își are sediul, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ.

Cum sediul reclamantei se află în județul Bacău, competența materială de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Pogoanele.

Înalta Curte mai constată că, în speță, conflictul negativ de competență s-a ivit între Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal. Judecătoria Pogoanele (în favoarea căruia s-a stabilit, prin prezenta decizie, competența de soluționare a cauzei) nu este, așadar, implicată în conflictul de competență sesizat (niciuna dintre instanțe nu a apreciat că ar reveni acestei judecătorii competența de soluționare a cauzei).

Cu toate acestea, Înalta Curte reține că, în pronunțarea regulatorului de competență, trebuie să se stabilească instanța de judecată competentă conform dispozițiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluționare unei instanțe neimplicate în conflictul negativ sesizat. Declinările reciproce de competență reprezintă premisa regulatorului de competență, însă stabilirea instanței competente nu este limitată de dispozițiile art. 135 C. proc. civ. la alegerea uneia dintre instanțele aflate în conflict.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău în favoarea Judecătoriei Pogoanele, județul Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău în favoarea Judecătoriei Pogoanele, județul Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2022.