ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2512/2022

Ședința publică din data de 5 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.11.2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 RON, conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019, având în vedere că prin adresa comunicată de către pârâtă la notificarea reclamantei, nu se menționează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptățite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplică retroactiv etc., considerând că se află în prezența unui refuz al pârâtei de a soluționa favorabil cererea sa, pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acorda fiecărui deținator de contract (valid), fără decont justificativ.

Prin sentința nr. 2187/02.04.2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

2.1. Prin sentința nr. 157/28.09.2021, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Buzău.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a avut în vedere prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal se stabilește în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

A reținut că, deși pârâta ANSVSA are calitatea de organ de specialitate al administrației centrale, obiectul cererii de chemare în judecată nu constă în acțiunea în anulare a unui act emis de această autoritate centrală, ci în acțiunea în constatarea unui refuz nejustificat de acordare a unei sume de bani, sub pragul de 3.000.000 RON prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

A constatat că, pentru stabilirea competenței de soluționare a cauzei, sunt relevante dispozițiile art. 6 din Anexa nr. 21 la O.G. nr. 42/2004 - Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță, așadar, verificarea și aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019, precum și plata acesteia sunt de competența direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA.

Concluzionând, a reținut că în cauza de față, verificarea și soluționarea cererii de plată formulate de reclamantă este atributul pârâtei DSVSA Buzău, în temeiul prevederilor legale sus-menționate, instituție cu care a fost încheiat de către societatea reclamantă actul adițional la contractul de concesiune, iar împrejurarea că, în cauză, alături de această pârâtă, a fost chemată în judecată și autoritatea centrală coordonatoare, în aceeași calitate, nu are relevanță sub aspectul competenței, și față de precizarea obiectului și cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, și ulterior introducerii acțiunii pe rolul prezentei instanțe, actul administrativ, în sensul de refuz nejustificat de soluționare a cererii, emanând de la instituția publică subordonată.

2.2. Prin sentința nr. 202/30.03.2022, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, și a declinat competența materială de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ.

A fost suspendată din oficiu orice judecată a cauzei conform art. 134 C. proc. civ. și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

În esență, au fost reținute dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/20019 și art. 5 din O.U.G. nr. 42/2004 și, întrucât suma solicitată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată nu reprezintă taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, pentru a se avea în vedere criteriul valoric în stabilirea competenței materiale, ci, în acest scop, trebuie avută în vedere calitatea pârâtei, iar aceasta este o autoritate publică centrală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare în primă instanță revine curții de apel în raza căreia reclamanta își are sediul (prin coroborare cu prevederile art. 10 alin. (3) din aceeași lege).

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanței competente după materie, aspect care a generat conflictul negativ de competență de față, este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte, constată că obiectul prezentei cauze îl constituie, cererea de chemare în judecată, prin care reclamanta a solicitat, în esență, plata sumei de 70.000 RON/lună (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plății efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculate pentru fiecare perioadă (de la data scadenței acestora până la data plății efective).

Potrivit dispozițiilor din Ordonanța de urgență nr. 117/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative "Concesionarii activităților prevăzute la alin. (2), care asigură prin unitățile medicale veterinare prevăzute la pct. 35 din anexa nr. 1 un program zilnic de 8 ore pentru proprietarii animalelor din exploatațiile nonprofesionale din circumscripția sanitar-veterinară contractată, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, din bugetul Autorității, scutită de TVA, pentru transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferente activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării." - art. 1 pct. 1.

În continuare, pct. 2 din O.U.G. nr. 117/2020 dispune că la articolul 15 din O.G. nr. 42/2004, după alin. (11) se introduc cinci noi alineate, alin. (12) având următorul cuprins:

"Condițiile specifice pentru derularea și încetarea contractelor de concesiune prevăzute la alin. (2), condițiile privind decontarea activităților sanitar-veterinare publice, precum și dispozițiile aplicabile medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți în relație cu exploatațiile comerciale autorizate/înregistrate sanitar-veterinar sunt prevăzute în anexa nr. 2

1

."

Conform art. 2 din anexa 2

1

, în relațiile contractuale cu concedentul, concesionarul are următoarele obligații:

- să depună lunar decontul justificativ, conform modelului din anexă, și în vederea decontării de către concedent, a activităților realizate, după caz, prevăzute de art. 15 alin. (7) din ordonanță;

- să transporte probele la laborator, în termenele și în condițiile legale, să ridice produsele/materialele și tipizatele necesare realizării activităților contractate;

- să participe și să asigure participarea personalului de specialitate din cadrul circumscripției sanitar-veterinare, respectiv medici veterinari sau asistenți/tehnicieni veterinari, la toate instruirile organizate sau coordonate de direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București cu privire la activitățile sanitar-veterinare contractate sau în legătură cu aceste activități;

- să consilieze proprietarii de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, potrivit informațiilor comunicate de aceștia și în conformitate cu evidențele deținute la nivelul circumscripției sanitar-veterinare, cu semnarea de proprietar a documentului în cauză, precum și în tabelul centralizator privind consilierea; ulterior, să inspecteze și să certifice animale destinate sacrificării;

- să consilieze și să instruiască proprietarii de animale privind condițiile de bunăstare și condițiile de biosecuritate, întocmind documente care să ateste realizarea activității conform cerințelor exprese ale concedentului pentru 10 exploatații/lună;

- să efectueze catagrafia animalelor în situații de urgență, conform legislației specifice bolilor în cauză; în luna în care se realizează catagrafia animalelor în situații de urgență nu mai este obligatorie îndeplinirea acestei prevederi;

- să justifice, prin ordin de deplasare, transportul probelor la laborator, ridicarea produselor și a tipizatelor, participarea la instruirea și formarea profesională, depunerea documentelor justificative în format fizic."

Așa cum rezultă din prevederile legale redate, sumele pretinse sunt stabilite de legiuitor în beneficiul prestatorilor de servicii corespunzătoare activităților sanitar - veterinare și pentru siguranța alimentelor, în executarea acelor contracte, pentru prestarea activităților enumerate de text și care constituie în același timp obligații ale concesionarului "în relațiile contractuale cu concedentul".

Prin urmare, chiar dacă obligația autorității contractante este reglementată prin lege, cauza ei rezidă în obligațiile reciproce ale părților contractante.

În consecință, pretențiile reclamantei au la bază răspunderea contractuală și, în condițiile în care contractul invocat este un contract de achiziție publică, încheiat în condițiile Legii nr. 98/2016, competența materială de soluționare a cauzei aparține secției civile a Tribunalului, în conformitate cu prevederile art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016, dispoziții potrivit cărora:

"Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul."

Din punct de vedere teritorial se va avea în vedere instanța de la sediul reclamantei (care, de altfel, coincide cu instanța de la sediul autorității publice locale).

În concluzie, având în vedere că din actele dosarului rezultă că reclamanta A. S.R.L., potrivit cererii de chemare în judecată, are sediul în localitatea Câlnău, județul Buzău, iar pârâta Direcția Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, are sediul tot în Județul Buzău, Înalta Curte, va stabili competența de soluționare a cauzei, în fond, în favoarea Tribunalului Buzău, secția civilă.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pe pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - A.N.S.V.S.A. și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, în favoarea Tribunalului Buzău, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.