ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3327/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 03 noiembrie 2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor ("ANSVSA") și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău ("DSVSA Buzău"), a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 70.000 RON, respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020 (16.12.2009-24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, precum și dobânda legală aferentă, de la data scadenței până la data plății efective, sumele ce urmează să fie actualizate cu rata inflației, apreciind că există refuz nejustificat al celor două pârâte de a soluționa favorabil cererea sa de plată.

1.2. Prin sentința civilă nr. 2149 din 1 aprilie 2021, Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

2.1. Prin sentința civilă nr. 137 din 15 septembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Motivând soluția astfel pronunțată, curtea de apel a reținut că reclamanta se plânge împotriva refuzului instituției publice de a îndeplini o obligație prevăzută de legiuitor, respectiv de a plăti suma stabilită lunar, pentru fiecare contract încheiat, în favoarea beneficiarilor contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative.

Prin urmare, a reținut Curtea de Apel Ploiești că, în speță, competența materială de soluționare a cauzei se determină în raport de norma cu caracter general în materia contenciosului administrativ înscrisă în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și de dispozițiile art. 6 din Anexa nr. 21 la O.G. nr. 42/2004. Cum contractele de concesiune sunt încheiate de direcțiile județene, care achită și sumele ce fac obiectul litigiului, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Buzău, prin secția de contencios administrativ și fiscal, instanța competentă material și teritorial, în raport de calitatea de autoritate publică local a pârâtei DSVSA Buzău.

2.2. Prin sentința civilă nr. 225 din 6 aprilie 2022, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, tribunalul a reținut că reclamanta a investit instanța cu o cerere prin care solicită obligarea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata sumei de 70.000 RON, în temeiul Legii nr. 236/2019. Astfel cum reiese din cuprinsul acțiunii, demersul judiciar a fost precedat de cererea reclamantei adresată ANSVSA și de răspunsul primit de la această autoritate publică, răspuns materializat în adresa nr. x/09.10.2020, depus de reclamantă la dosar, care a fost apreciat de aceasta ca un refuz nejustificat.

Prin urmare, a considerat Tribunalul Buzău că, întrucât suma solicitată nu reprezintă taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, pentru a se avea în vedere criteriul valoric în stabilirea competenței materiale, atunci trebuie avută în vedere calitatea pârâtei, iar aceasta este o autoritate publică centrală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Ca atare, competența materială de soluționare în primă instanță revine curții de apel în raza căreia reclamanta își are sediul, prin coroborare cu prevederile art. 10 alin. (3) din aceeași lege, respectiv Curții de Apel Ploiești.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - complet specializat în cauze civile, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea care face obiectul prezentei cauze, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, astfel cum a fost modificată prin art. IV din Legea nr. 236/2019, la plata drepturilor bănești în sumă de 70.000 RON, reprezentând contravaloarea sumei de 10.000 lunar, calculată pentru perioada 16.12.2019 - 24.07.2020, care va fi actualizată cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale aferente.

Potrivit art. IV din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Înalta Curte reține că pretențiile reclamantei sunt generate de Acordul-cadru de servicii veterinare nr. 489/12.05.2017, încheiat cu pârâta DSVSA Buzău, având ca obiect achiziția de servicii de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale și a bolilor transmisibile de la animale la om, de protecție a animalelor și a mediului, de identificare și înregistrare a animalelor și a mișcării acestora. În baza acestui Acord-cadru, părțile au încheiat Contractul subsecvent de servicii nr. x/24.02.2020, prin care au fost stabilite, în concret, obligațiile părților.

Contractele menționate anterior au natură administrativă și au fost încheiate în temeiul Legii nr. 98/2016. Acest act normativ nu reglementează competența instanțelor judecătorești de soluționare a litigiilor având ca obiect executarea contractelor de achiziție publică, contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii, această competență fiind consacrată legislativ prin Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Astfel, potrivit art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, forma în vigoare în perioada de referință, "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul."

Așadar, norma legală enunțată instituie o competență materială procesuală exclusivă, în favoarea secției civile a tribunalului și, respectiv, o competență teritorială alternativă, în favoarea instanței de la sediul autorității contractante sau de la sediul/domiciliul reclamantei.

Nu pot fi reținute argumentele instanțelor în conflict în sensul că instanța competentă se determină potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece acestea reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, în speță dreptul special fiind reprezentat de prevederile Legii nr. 101/2016, care se aplică cu prioritate, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, câtă vreme prezentul litigiu a fost generat de pretinsa neexecutare a unui contract de servicii publice încheiat în temeiul Legii nr. 98/2016.

Totodată, nu se poate susține că prezentul litigiu vizează strict executarea unei obligații legale, iar nu a unei obligații contractuale. Finalitatea acțiunii o reprezintă stabilirea obligației de plată a unei sume de bani în temeiul unor prevederi legale apărute în timpul derulării raporturilor contractuale dintre părți. Împrejurarea că temeiul juridic al pretinsei obligații de plată îl constituie o prevedere legală nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părți nu ar fi unul privind executarea contractului administrativ încheiat în temeiul Legii nr. 98/2016, de vreme ce, atât temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii, cât și legea în sine au ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularului contractului de servicii publice.

Înalta Curte mai reține că refuzul de a efectua o plată asumată în baza unui contract, chiar având natură administrativă, nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, iar în urma admiterii cererii, instanța de judecată nu ar putea obliga pârâtul autoritate publică la executarea obligației contractuale, întrucât executarea obligației (în cazul de față obligația de a achita o sumă de bani) nu poate fi echivalată cu emiterea unui act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operațiuni administrative. În situația de față, raportul juridic dedus soluționării nu își are izvorul într-un act administrativ - tipic sau asimilat, emis de autoritățile pârâte (neexistând un refuz al acesteia în sensul legii contenciosului administrativ), prin urmare nu sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, nefiind supus cenzurii instanței de contencios administrativ un act emis sau încheiat de autoritatea publică, iar litigiul nu se referă la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

În concluzie, ambele instanțe implicate în conflict au apreciat eronat că instanța de judecată competentă se determină potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Întrucât litigiul vizează executarea unui contract administrativ de servicii publice încheiat în temeiul Legii nr. 98/2016, competența de soluționare a cauzei este determinată potrivit art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016.

În raport de aspectele evocate, Înalta Curte constată că autoritatea contractantă cu care reclamanta a semnat atât acordul-cadru, cât și contractul subsecvent de servicii, este Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, iar atât reclamanta, cât și autoritatea contractantă au sediul situat în municipiul Buzău, județul Buzău, astfel încât, în temeiul art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, va stabili competența teritorială în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - complet specializat în cauze civile.

Înalta Curte mai reține că, în speță, conflictul negativ de competență a survenit între Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care a pronunțat sentința de declinare a competenței într-un complet specializat de contencios administrativ și Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal. Completul specializat în cauze civile din cadrul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Buzău (în favoarea căreia s-a stabilit, prin prezenta decizie, competența de soluționare a cauzei) nu a pronunțat niciuna dintre hotărârile care au condus la conflictul de competență sesizat. Cu toate acestea, Înalta Curte reține că, în pronunțarea regulatorului de competență, trebuie să stabilească instanța de judecată competentă conform dispozițiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluționare unei instanțe/complet specializat neimplicat în conflictul negativ sesizat.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - complet specializat în cauze civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pe pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - complet specializat în cauze civile.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2022.