ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3563/2021

Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 28.01.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Rezoluției Inspectorului-șef nr. C19-4589 din data de 09.01.2020, de respingere a plângerii formulate împotriva Rezoluției nr. 3511/A a pârâtei Inspecția Judiciară, prin care s-a dispus clasarea sesizării nr. 19-3372, solicitând desființarea acestora și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor. În subsidiar, în ipoteza în care nu ar fi necesară completarea verificărilor, a solicitat să se constate abaterea disciplinară și să se dispună, conform principiului proporționalității, cea mai nedăunătoare sancțiune (avertisment), în vederea restabilirii legalității.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 642/2020 din 23 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 642/2020 din 23 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței în sensul admiterii contestației formulate împotriva Rezoluției nr. 3511/A emise de Inspecția Judiciară, iar în subsidiar, în cazul în care instanța de recurs ar aprecia că se impune, trimiterea cauzei spre rejudecare. Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. În motivarea recursului a arătat că cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, sub nr. x/2018, a fost formulată în termenul legal de o lună, dar magistratul a apreciat că revizuirea este tardiv formulată neobservând, cu rea credință, în opinia recurentului, că revizuirea a fost expediată cu poșta în data de 9.07.2018, într-o zi de luni, pentru că data de 8.07.2018 a fost o zi de duminică, sens în care a invocat disp. art. 181 C. proc. civ. A susținut că sentința este rezultatul aplicării și interpretării greșite a disp. art. 99 din Legea nr. 303/2004, neavând nicio relevanță încărcarea mare a activității judecătorului în raport de alte cauze care i-au fost repartizate, câtă vreme în combaterea excepției tardivității i-a comunicat magistratului eroarea în care se afla susținând și demonstrând faptul că revizuirea a fost formulată în termen, prin prorogarea legală a termenelor, conform art. 181 C. proc. civ.. Deși s-au adus argumente pertinente în sensul respingerii excepției, fiind necesară doar efectuarea unui simplu calcul matematic sau vizualizarea unui calendar, magistratul nu a intenționat măcar să analizeze dacă susținerile recurentului sunt reale sau nu. Or, această atitudine reprezintă dovada de netăgăduit asupra îndeplinirii condițiilor de constatare a abaterii disciplinare și din perspectiva laturii subiective. Neverificarea termenului și tragerea de concluzii pe informații neverificate și obiectiv false sunt o gravă neglijență, putând fi considerate a fi făcute chiar cu intenție. Recurentul a susținut că judecătorul și-a exercitat funcția cu rea credință sau gravă neglijență, întrucât a încălcat cu bună știință normele de drept material sau procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane și dat fiind faptul că a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, sens în care a făcut trimitere la disp. art. 98 alin. (1), art. 99, art. 99 1 din Legea nr. 303/2004. A precizat că gravitatea erorii judiciare se apreciază din punctul de vedere al persoanei petente, iar pierderea unui dosar în baza unei erori judiciare nu se poate aprecia că nu este o eroare gravă. Recurentul a invocat și încălcarea normelor de procedură, întrucât la primul termen de judecată a solicitat amânarea cauzei deoarece în acea zi avea 3 dosare civile la instanța supremă. Dar instanța a apreciat că se impune judecata în lipsă, solicitată de reclamant, deși acesta nu solicitase judecarea cauzei în lipsă. Menționează că i s-a încălcat dreptul la apărare și nu a putut să-și susțină cauza în fața instanței, substituirea cu un alt avocat fiindu-i imposibilă din diverse motive. Recurentul a susținut că sentința nu este motivată, întrucât se confirmă că este vorba despre o eroare, ceea ce exclude comiterea faptei în mod nescuzabil, în opinia sa fiind nescuzabil pentru un judecător de curte de apel să nu verifice calendarul, ceea ce este o muncă de câteva secunde.

Apărările intimatei-pârâte Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele arătate în cererea de recurs. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările din întâmpinare și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Prin sesizarea înregistrată la Inspecția Judiciară sub nr. x, la data de 16.07.2019, reclamantul a formulat plângere împotriva domnului judecător B. din cadrul Tribunalului Constanța, criticând soluția pronunțată în dosarul nr. x/2018 având ca obiect cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 770/12.05.2016 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2014. Sesizarea viza, în primul rând, modalitatea de calcul al termenului pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, petentul arătând că a depus cererea de revizuire în termenul prevăzut de lege, menționând faptul că, în speță, împlinirea termenului a avut loc într-o zi de duminică (zi nelucrătoare), însă conform art. 181 alin. (2) C. proc. civ., cererea sa îndeplinea condițiile termenului legal. A susținut că magistratul, din gravă neglijență, nu a luat în considerare normele de drept procesual, constatând eronat că o cale de atac formulată și depusă la instanță când termenul se împlinea într-o zi de duminică, ar fi tardiv formulată. Prin rezoluția din data de 14 octombrie 2019, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, modificată și republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate, nu s-au conturat indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată. Împotriva măsurii de clasare, petentul a formulat plângere, în temeiul art. 45 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicat și modificată, care a fost respinsă prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-4589. Instanța de fond a respins acțiunea prin care reclamantul a solicitat anularea celor două rezoluții reținând, în raport cu disp. art. 99, art. 99 1 din Legea nr. 303/2004, că pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerințe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte). Astfel, pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit (cu știință) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru. Curtea a subliniat că, sub aspectul laturii subiective, judecătorul care acționează cu rea-credință realizează o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia. Or, în cauză, nu rezultă că magistratul a încălcat normele de drept referitoare la calculul termenului procesual cu intenție, în mod vădit, și cu scopul vătămării reclamantului sau acceptând acest lucru. Dimpotrivă, din relațiile comunicate de conducerea Tribunalului Constanța a rezultat că în perioada 01.01.2019-30.06.2019, în cadrul secției a II-a Civile a acestei instanțe, încărcătura a fost de 774,9 dosare/judecător, iar media de dosare soluționate în cadrul secției este de 435 dosare/judecător, iar în ceea ce îl privește pe magistratul redactor, C., acesta figurează în perioada de referință cu un număr de dosare rulate de 1342 dosare, peste media la nivelul instanței de 1331 dosare/judecător. Având în vedere lipsa oricăror probe care să acrediteze ideea că greșita calculare a termenului de formulare a revizuirii este urmarea relei credințe a judecătorului, urmează a se verifica dacă a existat gravă neglijență. Pentru existența gravei neglijențe, judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească neintenționat, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil. Curtea a reținut că nu rezultă că încălcarea prevederilor legale de calcul al termenului revizuirii a fost săvârșită de judecător în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, pentru a se circumscrie noțiunii de gravă neglijență. Probele administrate confirmă susținerile judecătorului în sensul că a fost vorba de o eroare datorată volumului mare de activitate și complexității cauzelor repartizate, ceea ce exclude comiterea faptei în mod nescuzabil. Curtea a mai reținut că Inspecția Judiciară nu are nici atribuții și nici competența legală de a suplini sau completa activitatea de judecată, iar conform art. 16 alin. (2) din Legea 304/2004, "Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale". În ceea ce privește solicitarea subsidiară a reclamantului de sancționare de către instanță, cu avertisment, a magistraților reclamați, instanța de fond a reținut că se impune a fi respinsă prin raportare la disp. art. 45 1 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004. Primul motiv de casare invocat de recurentul reclamant este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care se referă la situația în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de casare are în vedere neregularități procedurale, precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului civil. În cadrul acestei critici, recurentul a susținut că la primul termen de judecată a solicitat amânarea cauzei deoarece în acea zi avea 3 dosare civile la instanța supremă. Dar instanța a apreciat că se impune judecata în lipsă, solicitată de reclamant, deși acesta nu solicitase judecarea cauzei în lipsă. A apreciat că i s-a încălcat dreptul la apărare și nu a putut să-și susțină cauza în fața instanței, substituirea cu un alt avocat fiindu-i imposibilă din diverse motive. În ceea ce privește această critică, Înalta Curte reține că primul termen de judecată stabilit de instanța de fond a fost 15.07.2020, termen la care părțile nu s-au prezentat. Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă (instanța de control judiciar reține că este vorba despre solicitarea Inspecției Judiciare cuprinsă în întâmpinarea depusă în dosarul de fond) prima instanță a reținut cauza în pronunțare și, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 23.07.2020. La data de 15.07.2020, ora 8:45, reclamantul a înaintat instanței de fond, prin e-mail, cererea de amânare a judecării cauzei, motivată de împrejurarea că la aceeași dată avea stabilite termene de judecată în 3 dosare aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea fiind însoțită de dovezi în acest sens. Respectiva cerere a fost primită la 15.07.2020, existând pe e-mailul de la dosar fond mențiunea primirii cu această dată, precum și mențiunea că a fost amânată pronunțarea pentru data de 23.07.2020. De asemenea, pe cererea amânare de la dosar fond există o mențiune din data 22.07.2020 conform căreia cererea de amânare a fost primită după rămânerea cauzei în pronunțare. Potrivit art. 222 C. proc. civ., "Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei. (2) Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise." Reclamantul a solicitat acordarea unui nou termen de judecată prin prisma imposibilității sale de prezentare din motivul dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, dar nu a solicitat amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise, tocmai pentru că a apreciat necesară prezența sa în instanță pentru respectarea dreptului său la apărare. Instanța de fond nu a avut în vedere cererea de amânare formulată de reclamant, deși i-a fost înaintată la 22.07.2020, anterior datei de 23.07.2020 stabilite pentru pronunțare, conform mențiunii existente pe înscrisul de la dosar. Este adevărat că textul de lege sus menționat nu reglementează obligația, ci posibilitatea instanței de a dispune amânarea judecății pentru lipsa de apărare a părții, dar instanța de control judiciar apreciază că era justificată repunerea cauzei pe rol și discutarea cererii formulate de reclamant, cu atât mai mult cu cât amânarea judecății se impunea și în raport cu necesitatea respectării de prima instanță a disp. art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 conform cărora "La primirea cererii, instanța dispune citarea părților. Autoritatea publică emitentă va comunica împreună cu întâmpinarea actul atacat împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei. Instanța poate solicita emitentului orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei." Instanța de recurs constată că au fost încălcate aceste dispoziții legale, din moment ce rezoluția de clasare nr. 3511/A din 14.10.2019 nu a fost solicitată autorității emitente, împreună cu documentația care a stat la baza emiterii sale și a rezoluției inspectorului șef prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva acesteia. Se reține că la dosar a fost depusă de către reclamant o copie a rezoluției de clasare nr. 3511/A din 14.10.2019, care nu este completă, lipsind ultima filă ce cuprinde dispozitivul, fiind necesară depunerea acesteia în integralitate. Cauza a fost soluționată la primul termen de judecată, fără a se face aplicarea prevederilor legale sus menționate, prima instanță soluționând litigiul exclusiv pe baza înscrisurilor depuse de reclamant, fără să verifice dacă la dosar sunt depuse în integralitate cele două acte administrative contestate și documentația avută în vedere la emiterea lor. În condițiile lipsei de la dosar a unuia dintre actele contestate, în forma sa integrală, și a documentației care a stat la baza emiterii sale, este lipsită de suport legal concluzia instanței din încheierea de amânare a pronunțării potrivit căreia au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei. În aceste condiții este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma încălcării unor principii care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv principiul dreptului la apărare și principiul dreptului la un proces echitabil. Având în vedere incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la considerentele sus menționate, Înalta Curte constată că nu se mai impune examinarea criticilor din cererea de recurs subsumate celorlalte două motive de casare invocate de recurent, aceste critici urmând a fi analizate de instanța de fond cu ocazia rejudecării cauzei, după solicitarea depunerii de către autoritatea publică pârâtă a rezoluției de clasare în integralitate și a documentației care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.