ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3118/2021

Ședința publică din data de 25 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 3308/31.05.218, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost respins, ca nefundat, recursul formulat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 7577/12.12.2017 a Tribunalului București, recurs formulat în contradictoriu cu intimatul-pârât Guvernul României.

Împotriva acestei decizii, reclamanții A. și B. au formulat prezenta contestație în anulare, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2018 din 11.06.2018.

Prin decizia civilă nr. 4603 din 17 septembrie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare formulată de contestatorii-reclamanți A. și B., împotriva deciziei civile nr. 3308/31.05.218, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-pârât GUVERNUL ROMÂNIEI, ca neîntemeiată

Împotriva deciziei civile nr. 4603 din 17 septembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs contestatorii-reclamanți A. și B., invocând generic ca temei de drept prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Intimatul-pârât Guvernul României nu a depus întâmpinare.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 21.01.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 07.12.2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 25 mai 2021.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte examinând cu prioritate admisibilitatea căii extraordinare de atac formulate de contestatorii-reclamanți A. și B., apreciază că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Contestatorii-reclamanți A. și B. au investit Înalta Curte cu un recurs împotriva unei decizii a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pronunțată în urma contestației în anulare formulată de aceștia împotriva decizia civilă nr. 3308/31.05.218, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 4603 din 17 septembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins contestația în anulare, ca neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., împotriva soluției pronunțate de instanța investită cu o contestația în anulare declarată împotriva unei hotărâri definitive, nu se mai poate exercita o altă cale de atac.

Or, în speță, decizia împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare, respectiv decizia civilă nr. 3308/31.05.218, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este o hotărâre definitivă, aspect reținut în mod expres și în dispozitivul deciziei nr. 4603 din 17 septembrie 2018.

În aceste condiții contestatorii-reclamanți au formulat recurs la hotărârea pronunțată în soluționarea contestației în anulare fără a avea un temei juridic în adoptarea acestei proceduri.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".

Aceste dispoziții delimitează, expres și exclusiv, categoria hotărârilor judecătorești ce pot face obiectul căii de atac a recursului.

Pe de altă parte, art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat: "Sunt hotărâri definitive: (…) hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii", iar potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată."

Din interpretarea textelor de lege menționate mai sus și având în vedere caracterul contrestației în anulare formulate de către contestatori, în sensul că viza o decizie definitivă, prin declararea prezentului recurs contestatorii au investit instanța cu o cerere de recurs inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constatând că reclamanții au formulat cerere de recurs împotriva unei hotărâri definitive, urmează a respinge recursul formulat de acesta, ca inadmisibil.

Înalta Curte constată că cererea de reccurs a reclamanților este vădit nefondată și apreciază că aceasta a fost introdusă cu rea-credință, iar potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.:

"(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului rticol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:

a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice."

Față de exercitarea cu rea credință a acestei cereri de recurs vădit nefondate, Înalta Curte apreciază că în speță sunt incidente prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., astfel încât va aplica reclamanților A. și B. o amendă judiciară în cuantum de 1000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 4603 din 17 septembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind inadmisibil.

Definitivă.

În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. aplică reclamanților sancțiunea amenzii judiciare în cuantum 1000 de RON.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește amenda judiciară.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2021.