ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3952/2022

Ședința publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 27.07.2017, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligarea pârâtului, prin Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), să oblige pe prestatorul C. la intrarea în legalitate, în sensul: 1. să fie scris corect numele străzii pe care se găsește locul de consum apartamentul 78, cum figurează în evidențele PMB, și anume "str. x 6" și nu "str. x 3" și "Toma Caragiu 3" - unde sunt doar scările 1-2, idem blocul care este "Colonade" încă din 1978; 2. pârâtul să le comunice o copie conformă cu originalul a certificatului de deces al numitei D.; prestatorul C. să le prelungească contractul.

1.2. Prin sentința civilă nr. 7577 din 12 decembrie 2017, Tribunalul a respins cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

1.3. Împotriva sentinței anterior menționate au declarat recurs reclamanții A. și B., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 01.03.2018.

Prin decizia civilă nr. 3308 din data de 31 mai 2018, pronunțată de Curtea a respins recursul formulat de recurenții-reclamanți A. și B., în contradictoriu cu intimatul-pârât Guvernul României, ca nefondat.

1.4. Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare reclamanții A. și B., înregistrată, la data de 11.06.2018, sub nr. x/2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia civilă nr. 4603 din 17 septembrie 2018, Curtea a respins contestația în anulare formulată de contestatorii-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 3308 din 31 mai 218, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată

1.5. Împotriva deciziei civile nr. 4603 din 17 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs contestatorii A. și B., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 14.11.2018.

Prin Decizia nr. 3118 din data de 25 mai 2021, Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 4603 din 17 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil, și, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a aplicat reclamanților sancțiunea amenzii judiciare în cuantum 1000 de RON.

Împotriva sancțiunii amenzii judiciare aplicate prin Decizia nr. 3118/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenții-reclamanți B. și A. au formulat cerere de reexaminare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018/a2.

Pentru soluționarea cererii de reexaminare, s-a pus în vedere recurenților să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite pentru soluționarea cererii de reexaminare amendă judiciară, recurenții-reclamanți B. și A. au formulat cerere de reexaminare taxă judiciară de timbru, înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2018/a2.1.

În cursul soluționării cererii de reexaminare taxă judiciară de timbru, la data de 07.06.2022, recurenții au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 9 lit. e) și art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 și a art. 190 C. proc. civ. prin raportare la art. 1 alin. (3) și (5) și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție.

În motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, au suținut recurenții că art. 9 lit. e) și art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 190 C. proc. civ. sunt neconstituționale și încalcă exigențele de previzibilitate și predictibilitate a art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție privind calitatea legislației, realizând interpretarea lor în concordanță cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența CEDO, deși Curtea Constituțională a stabilit o serie de criterii: precizie, previzibilitate și predictibilitate.

Art. 9 lit. e) și art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 trebuie să prevadă gratuitate în litigiile privind aplicarea deciziilor Curții Constituționale, altfel este discriminare conform art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție. Au fost amendați pentru că au cerut aplicarea Deciziei Curții Constituțioanle nr. 397/2013 și dacă se aplica această decizie nu ar mai fi fost constrânși la acțiuni în instanță și nu ar mai fi fost amendați de judecători care refuză aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 397/2013.

Conform art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări și nimeni nu este mai presus de lege. Ei sunt discriminați pentru că au primit amendă pentru că au solicitat respectarea legii și a Constituției. Art. 190 C. proc. civ. este neconstituțional deoarece nu prevede faptul că părțile vătămate nu pot fi amendate și nici faptul că justițiabilii care solicită aplicarea deciziilor Curții Constituționale a României nu pot fi amendați.

Cererile pentru aplicarea deciziilor Curții Constituționale nu sunt de rea-credință, pentru că deciziile CCR sunt definitive și general obligatorii.

Prin încheierea de ședință din 23 iunie 2022, Înalta Curte a admis în parte cererea formulată de A. și B., a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 9 lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013.

A respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 190 din C. proc. civ.

A apreciat instanța, în esență, că, în ceea ce privește art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 190 C. proc. civ., nu este îndeplinită una dintre condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv condiția ca dispozițiile legale criticată prin intermediul excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei, reexaminare amendă judiciară.

Împotriva acestei încheieri, recurenții A. și B. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 C. proc. civ.

Au susținut recurenții că cererea de sesizare este admisibilă conform art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, excepțiile ridicate au legătură de cauzalitate directă cu soluționarea cauzei și pot fi ridicate de către una din părți în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., au apreciat recurenții că prin respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și și-a încălcat îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele, pentru a preveeni orice greșeală privind aflarea adevărului, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Rolul judecătorului este acela de a stărui în aflarea adevărului și, în acest caz, cererea trebuie trimisă la Curtea Constituțională care este garantul supremației Constituției.

Au mai arătat recurenții că încheierea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Art. 9 lit. e) și art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 190 C. proc. civ. sunt neconstituționale, încalcă exigențele de previzbilitate și predictibilitate a reglementării impuse de art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție privind calitatea legislației.

Art. 9 lit. e) și art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 trebuie să prevadă gratuitate în litigiile pentru aplicarea Deciziilor CCR, altfel este discriminare conform art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție.

Au reiterat recurenții argumentele din cererea de sesizare, în sensul că au fost amendați pentru că au cerut aplicarea CCR nr. 397/2013 și, dacă s-ar fi aplicat această decizie, nu ar mai fi fost constrânși la acțiuni în instanță și nu ar mai fi fost amendați.

Cererile pentru aplicarea deciziilor CCR nu sunt de rea-credință, pentru că deciziile CCR sunt definitive și general obligatorii, însă, în practică, deciziile CCR nu se aplică.

În continuarea susținerilor lor, recurenții au făcut trimitere la aspecte vizând neaplicarea Deciziei nr. 397/01.10.2013 emise de Curtea Constituțională, susținând că Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în ciuda acestei decizii, nu întocmește dosare de pensionare pentru limită de vârstă și pensionarii sunt reîncadrați fără concurs conform art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, omițând alin. (7) găsit neconstituțional de Curtea Constituțională.

Au arătat că ISMB a încălcat principiul egalității de tratament și dreptul la muncă, gravă discriminare între profesorii activi și cei pensionari fără concurs prin neaplicarea Deciziei CCR nr. 397/2013, pentru că nu face dosare de pensionare pentru limită de vârstă și pensionarii sunt reîncadrați fără concurs.

Înalta Curte, examinând încheierea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

4.1. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când "instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești", Înalta Curte reține că, prin această sintagmă, se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.

Recurenții A. și B. afirmă că, prin respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, apreciind că judecătorul nu ar fi respectat dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și nu ar fi stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului.

Înalta Curte reține că instanța săvârșește un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfințește, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunță pe cale de dispoziții generale.

Deci, acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuții constituționale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separației puterilor în stat.

Or, alegațiile recurenților nu se pot circumscrie acestui motiv de casare. Soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, în sensul admiterii/respingerii acesteia, constituie atributul instanței de judecată în fața căreia a fost formulată cererea de sesizare, neputându-se vorbi, nicidecum, de depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

De asemenea, se constată că recurenții se referă la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate inclusiv a art. 9 lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013, deși, prin încheierea recurată, instanța a dispus sesizarea instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a acestui articol.

4.2. Constată Înalta Curte că nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Acest motiv de casare este incident când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Înalta Curte constată că, în susținerea acestui motiv de casare, recurenții nu fac altceva decât să reitereze argumentele formulate prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, fără a se referi la motivarea instanței sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare.

Fără a relua considerentele încheierii recurate, Înalta Curte constată că instanța a motivat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, care se referă la condițiile de admisibilitate a unei astfel de cereri.

Pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiții în mod cumulativ: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Reține Înalta Curte că obiectul pricinii cu care a fost învestită instanța în fața căreia s-a formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale privește reexaminare amendă judiciară, pentru soluționarea căreia nu prezintă interes procesual soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 (care se referă la scutirile pentru plata taxei judiciare de timbru) și art. 190 din C. proc. civ. (care privește modalitatea de stabilire a amenzii).

Instanța, prin încheierea recurată, a precizat de ce nu este îndeplinită condiția vizând interesul procesual al soluționării excepției de neconstituționalitate, soluția adoptată, de respingere parțială a cererii de sesizare a Curții Constituționale, fiind motivată cu respectarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, nu se poate aprecia că ar fi îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază, încheierea recurată oferind garanțiile unui proces echitabil, fiind posibilă exercitarea controlului judiciar asupra acesteia.

4.3. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții B. și A. împotriva încheierii din 23 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțate în Dosarul nr. x/2018.1.1, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.