ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5373/2023

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 21.12.2021, ca urmare a declinării competenței de la Curtea de Apel Timișoara, unde a fost inițial înregistrată la data de 14.10.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, anularea parțială a Ordinului Președintelui ANRE nr. 18/10.03.2021 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, în sensul anulării pct. 5 din Anexa la contractul de racordare, fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 587 din 25 martie 2022 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat, circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) punctul (6) din C. proc. civ., că hotărârea recurată este nemotivată întrucât prima instanță nu combate și nu arată în nici un fel care sunt motivele pentru care a înlăturat susținerile reclamantei recurente și nu argumentează cum și-a format opinia. Susține recurenta că instanța de fond nu a dat un răspuns exhaustiv argumentelor aduse în susținerea acțiunii, în sensul că nu a făcut nicio referire la vreunul din argumente cu arătarea motivelor pentru care convingerea instanței a fost că acel argument nu este valid sau legal.

De asemenea, circumscris prevederilor art. art. 488 alin (1) punctul (8) din C. proc. civ., recurenta reclamantă arată că Legea nr. 123/2012 recunoaște patru tipuri de consumatori, respectiv consumatori casnici, consumatori noncasnici, consumatori vulnerabili și clienți întreruptibili de siguranță, astfel că, prin Ordinul nr. 18/2021, act administrativ normativ emis în executarea legii antereferite nu putea fi introdusă o nouă categorie de consumatori.

Recurenta reclamantă susține că art. 3 lit. o) din Ordinul nr. 18/2021 definește, dezvoltatorul imobiliar, ca fiind "solicitantul viitor client noncasnic care efectuează toate operațiunile imobiliare in vederea construirii finalizării si predării către clienții finali cu care a încheiat o/un convenție/antecontract/contract a unor locuințe, precum și coordonarea surselor de finanțare necesare realizării acestor operațiuni". Or, la dosarul cauzei nu există și nici nu avea cum să existe vreun antecontract/convenție/contract cu vreun beneficiar final, astfel că, în condițiile în care chiar actul normativ atacat prevede că, pentru a fi considerat dezvoltator imobiliar, trebuie sa îndeplinești o serie de condiții cumulative pe care recurenta reclamantă nu le îndeplinește, neavand încheiate la momentul depunerii cererii de bransare vreun tip de act din cele menționate, nu poate fi încadrată la aceasta categorie a "dezvoltatorilor imobiliari" chiar daca activitatea din codul CAEN este de "dezvoltări imobiliare".

Mai arată recurenta că deși a invocat incidența prevederilor art. 151 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, în mod greșit instanța a considerat că aceste dispoziții nu îi sunt aplicabile, întrucât cuvântul "consumatori" din cuprinsul art. 151 ar trebui sa fie inteles tot ca si "clienți finali", fiind evident că atunci când legiuitorul, în cuprinsul actului normativ, face trimitere la consumatori sau la clienți, acestor noțiuni nu le poate fi acordat sensul de "clienții finali" cum greșit a statuat prima instanță.

Relevă recurenta reclamantă că, deși nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerată, dezvoltator imobiliar" trebuie de avut în vedere că și această categorie de persoane fizice/juridice poate fi consumator final, deținând imobile pentru a le oferi spre închiriere sau pentru a le conserva, ambele acțiuni presupunând consumul de gaze naturale în scopuri proprii. Arată că, în fapt, nelegal, prima instanță a stabilit două categorii de clienți, respectiv consumatori și nonconsumatori.

Mai arată recurenta că, deși legislația specifică interzice transferul costurilor de racordare a utilităților suportate de către dezvoltatorul imobiliar către consumatorii finali, în fapt, deși nu are loc un transfer formal, aceste costuri sunt incluse în prețul imobilelor.

Intimata pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca nefondat, a recursului formulat, și, pe cale de consecință, să se mențină, ca temenică și legală, sentința recurată.

Arată intimata pârâtă, în esență, că potrivit prevederilor art. 148 alin. (1) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, racordarea la obiectivele din sectorul gazelor naturale se realizează astfel:

"Art. 148 - Regimul racordării la obiective din sectorul gazelor naturale

(1) Racordarea terților în calitate de utilizatori de sistem la conductele de alimentare din amonte, la sistemele de transport, la instalațiile/terminalul GNL și la sistemele de distribuție a gazelor naturale se realizează în regim reglementat, conform reglementărilor specifice elaborate de ANRE."

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 123/2012 anterior citate, ANRE conform prerogativelor conferite de O.U.G. nr. 33/2007, în baza dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. c) și ale art. 10 alin. (1) lit j), a) elaborat Ordinul nr. 18/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale (Regulamentul).

Prin emiterea Ordinului nr. 18/2021, ANRE a aliniat legislația secundară elaborată și aprobată de autoritate în conformitate cu modificările și completările aduse Legii nr. 123/2012 prin adoptarea Legii nr. 290/2020 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 106/2020 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, precum și pentru modificarea unor acte normative, fără a adăuga la legea în executarea căruia ordinul a fost emis.

Intimata pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat și concluzii scrise în care a reiterat apărările din întâmpinare.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește primul motiv de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea primei instanțe este nemotivată, se constată că acesta este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt, urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că prima instanță, față de cererea dedusă judecății, și-a argumentat atât în fapt cât și în drept soluția adoptată, considerentele hotărârii fiind clare și concise, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată ori neînsușirea în totalitate de către instanță a argumentelor prezentate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigențelor art. 425 C. proc. civ., astfel că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Însă, față de susținerea de esență din recurs, cum că recurenta reclamantă nu ar avea calitatea de dezvoltator al unui ansamblu rezidențial, aspect care nu a fost invocat, dezbătut și decelat la prima instanță, Înalta Curte constată că se află în imposibilitate de a efectua controlul judiciar cu privire la hotărârea recurată, devenind incident motivul de recurs circumscris prevederilor art. 488 alin (1) punctul (5) din C. proc. civ., reținut din oficiu, conform prevederilor art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.

Astfel, prin acțiunea introductivă, recurenta reclamantă a susținut că a solicitat intimatei pârâte încheierea unui contract de racordare la rețeaua de energie, ocazie cu care i s-a impus suportarea unui cost potrivit pct. 5 din Anexa la contractul de racordare cuprins în Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul nr. 18/10.03.2021, care statuează că "obiectivele/conductele, respectiv instalațiile de racordare ale utilizatorilor individuali din interiorul ansamblului se finanțează de către dezvoltator și se realizează cu respectarea prevederilor din Normele tehnice, soluția de alimentare fiind dată de OSD.".

A susținut recurenta reclamantă că dispozițiile pct. 5 din Anexa la contractul de racordare cuprins în Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul nr. 18/10.03.2021, ar fi contrare prevederilor art. 148 alin. (3) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, în vigoare la data introducerii acțiunii, potrivit cărora "operatorul de distribuție are obligația să asigure finanțarea și realizarea lucrărilor de proiectare și execuție a instalației de extindere și branșare a clientului final noncasnic a cărei lungime va fi până la 2.500 metri aflată pe teritoriul unității administrativ-teritoriale pentru care are concesiunea serviciul public de distribuție, a cărei contravaloare va fi recunoscută în tarif de către ANRE. Termenul de realizare a racordării este de maximum 90 de zile de la data obținerii autorizației de construire".

Or, în timp ce prima instanță a analizat pretențiile reclamantei din perspectiva calității acesteia de dezvoltator al unui ansamblu rezidențial (solicitantul viitor client noncasnic, care efectuează toate operațiunile imobiliare în vederea construirii, finalizării și predării către clienții finali cu care a încheiat o/un convenție/antecontract/contract a unor locuințe, precum și coordonarea surselor de finanțare necesare realizării acestor operațiuni- art. 3 lit. o) din Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul nr. 18/10.03.2021), în recurs aceasta (recurenta reclamantă) a susținut că nu are calitatea de dezvoltator întrucât nu ar fi încheiat o/un convenție/antecontract/contract în vederea construirii, finalizării și predării către clienții finali a unor locuințe, arătând că o persoană fizică/juridică care edifică un imobil cu mai multe locuințe poate dobândi calitatea de client final, în condițiile în care nu încheie acte de înstrăinare a locuințelor.

În aceste condiții, cum recurenta reclamantă a susținut că s-a adresat pârâtei intimate cu o cerere de racordare a unui imobil la sistemul de distribuție a gazelor naturale, dar nu a solicitat primei instanțe administrarea acestei dovezi, aspect care ar fi edificat instanța cu privire la calitatea în care a formulat cererea, Înalta Curte se află în imposibilitatea efectuării controlului judiciar, întrucât, dacă recurenta reclamantă nu are calitatea de dezvoltator, așa cum susține în recurs, este necesar a se decela în ce măsură aceasta este vătămată de dispoziția din actul administrativ cu caracter normativ a cărui anulare o solicită (dispoziția vizează strict și explicit finanțarea de către dezvoltatori a obiectivelor/conductelor, respectiv instalațiilor de racordare ale utilizatorilor individuali din interiorul ansamblului), existând posibilitatea ca, în cazul în care recurenta nu are calitatea de dezvoltator - definită la art. 3 lit. o) din Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul nr. 18/10.03.2021- ori nu a formulat cererea de racordare în această calitate, în fapt, aceasta să fie nemulțumită de răspunsul primit la cererea de racordare, aspect care nu face obiectul litigiului de față.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței recurate, cu trimitere pentru rejudecare la prima instanță, ocazie cu care se vor administra probe pentru a stabili: dacă reclamanta a formulat o cerere de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale, iar, în caz afirmativ, a calității în care a formulat-o (aceea de dezvoltator ori altă calitate reglementată de Legea nr. 123/2012); în ce calitate a introdus cererea de chemare în judecată (aceea de dezvoltator ori altă calitate reglementată de Legea nr. 123/2012) și în ce constă vătămarea produsă prin adoptarea dispoziției a cărei anulare o solicită, respectiv pct. 5 din Anexa la contractul de racordare cuprins în Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul nr. 18/10.03.2021.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 496 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei și, casând sentința recurată, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 587 din 25 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 noiembrie 2023.