ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2954/2021

Ședința publică din data de 18 mai 2021

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe Curții de Apel București la data de 20.12.2015, petenta A. S.A. (autoritatea contractantă) a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 8503/03.06.2015 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/02.04.2015 emisă de autoritatea de management pentru programul sectorial mediu (AM.POS Mediu) din cadrul Ministerului Fondurilor Europene prin care s-a constatat și menținut existența unei nereguli în cadrul procedurii de achiziție a Contractului de achiziții lucrări nr. x/31.12.2014 "Reabilitarea și extinderea conductelor de aducțiune, rețelei de distribuție și rețelei de canalizare în aglomerarea Pitești, localitățile Merișani și Bascov" – CL9 din cadrul proiectului "Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă uzată în județul Argeș", Cod SMIS 38424, stabilindu-se o corecție financiară de 10% din valoarea totală eligibilă a contractului, în sumă de 3.214.838,83 RON (32.418.388,31 RON x 10%).

În subsidiar, a solicitat, în măsura în care se va aprecia că abaterea constatată a avut un impact financiar astfel că se impune și măsura aplicării unei corecții financiare, să se procedeze la reindividualizarea sancțiunii, în sensul diminuării ei, astfel încât să fie respectat principiul proporționalității aplicării sancțiunii, astfel cum este prevăzut la art. 2 lit. n) și art. 11 din O. U. G nr. 66/2011.

Prin sentința civilă nr. 1263 din 13 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene -Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Mediu, sentință împotriva căreia s-a formulat calea de atac a recursului de către reclamanta A. S.A.

Prin decizia nr. 4352 pronunțată la data de 1 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1263/13 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 4352/1 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire reclamanta A. S.A., prin care a solicitat admiterea acesteia, casarea deciziei atacate și în rejudecare, admiterea acțiunii formulată.

În drept, revizuenta a invocat prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2.1. În motivarea cererii de revizuire, s-au arătat următoarele:

Revizuenta a susținut nelegalitatea deciziei atacate arătând că reglementarea care stabilește criteriul de calificare, modul de apreciere a caracterului justificat a "experineței similare" fiind Ordinul 509/2011 al Președintelui ANRMP, norme juridice ce impunea ca și obligație dovedirea, pentru contractele de execuție rețele de canalizare, executării cel puțin a unui contract similar care să fi avut ca obiect realizarea a cel puțin 41 km de rețele de canalizare.

Mai arată că, nevoia de clarificare a modului de apreciere a aplicării intervalului de timp de 5 ani a dus la practici diferite, chiar abuzive ale autorității publice, motiv pentru care ANRMP a emis Instrucțiunea 2/2016 în vederea lămuririi acestei condiții.

Afirmă revizuenta că această Instrucțiune nu modifică cadrul legal, ci explicitează, lămurește modul de abordare a diverselor situații apărute inclusiv în procesul de evaluare a ofertelor.

Potrivit art. 16 alin. (3) din Instrucțiune în cazul contractelor de lucrări comisia de evaluare are obligația ca, odată ce a fost prezentat documentul care confirmă recepționarea lucrărilor în perioada de referință se ia în calcul toată cantitatea de face obiectul respectivului document având în vedere că aceasta este integrată într-un obiect de construcție cu funcționalitate independentă.

Raportat la decizia atacată susține că atât prima instanță, cât și instanța de recurs au argumentat soluțiile adoptate procedând la separarea lucrării efectuate, lucrare ce determina experința similară a adjudecatarului în cauză în două perioade: una ce curge în interiorul celor 5 ani conform reglementării indicate, și alta pe care o situează în afara acestui interval de timp. În plus, susține că Înalta Curte neglijează însă tocmai aspectul lămurit de Instrucțiuni cel al caracterului indivizibil al unei lucrări, indiferent pe ce parcurs temporal curge aceasta, esențială fiind finalizarea acesteia în intervalul legal de 5 ani, acest caracter indivizil fiind menționat și în Ordinul nr. 509/2011 al Președintelui ANRMAP.

Mai mult, susține că existau și Decizii ale CJUE, respectiv Hotărârea Curții din 5 mai 1998 National Farmers’ Union și alții, C 157/96, pct. 60 citat în pct. 57 din Hotărârea Tribunalului din 10 decembrie 2009, Cauza T-195/08 – decizie care tratează principiul proporționalității, respectiv "impunerea ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite înțelegându-se că, în măsura în care esre posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconveniențele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite".

În raport de această hotărâre solicită revizuirea deciziei atacate, revizuenta nefiind de acord cu rețiunea reținută de instanța de recurs conform căreia "Instrucțiunea nr. 2/2016 a Președintelui ANRMAP este irelevantă în speță, în condițiile în care această Instrucțiune a intrat în vigoare ulterior datei de constatare a neregulilor din 02.04.2015 și astfel această Instrucțiune nu poate fi aplicată".

Susține revizuenta că Instrucțiunea nr. 2/2016 a Președintelui ANRMAP este dată în baza legii și pentru lămurirea prevederilor legii, prin urmare viziunea și interpretarea acesteia trebuie să vizeze efectele legii, menirea Instrucțiunii fiind de lămurire și îndreptare a erorilor de interpretare.

Nici prima instanță și nici instanța de recurs nu au ținut cont de prevederile dreptului european, neavându-le în vedere și neanalizându-le, prevederi ce au fost invocate prin cererea de recurs, motiv pentru care solicită admiterea cererii de revizuire apreciind că Hotărârea Curții din 5 mai 1998 National Farmers’ Union și alții, C 157/96, pct. 60 citat în pct. 57 din Hotărârea Tribunalului din 10 decembrie 2009, Cauza T-195/08 Antwerspe Bouwwerken NV, este relavantă în acest sens.

Totodată susține că a invocat principiul proporționalității dovedind astfel că proceduar desfășurată nu atrage niciun fel de consecințe negative, nici la adresa societății de servicii publice, nici a autorității publice final beneficiare, nici a eventualei concurențe în materie.

2.2. Apărările formulate

Intimatul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, în principal, să se constate tardivitatea cererii de revizuire iar, în subsidiar, să se constate inadmisibilitatea cererii de revizuire.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Cu privire la tardivitatea cererii de revizuire, s-a arătat că în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate în termen de 15 zile de la pronunțare.

Având în vedere că decizia civilă nr. 4352/01.10.2019 a fost comunicată revizuentei în luna iulie 2020 apreciază intimatul că cererea de revizuire este tardiv formulată.

Cu privire la inadmisibilitatea cererii de revizuire, s-a arătat că în aplicarea și interpretarea art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale CJUE indiferent de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispozițiilor de drept european preexistente încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Or, în cauză revizuentul nu a indicat concret decizia CJUE ale cărei dispoziții de drept european ar fi fost încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, înțelegând doar să enumere o serie de principii de drept UE care, opinează că ar trebui respectate, în stabilirea regulilor procedurale ale revizuirii în cauză.

Pe de altă parte, apreciază intimatul că revizuenta, prin cererea de revizuire formulată, urmărește schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susțin obiectul cererii sau, altfel spus, al drepturilor subiective invocate care stau la baza pretențiilor formulate și a căror protecție se solicită pe cale judiciară, ceea ce conferă caracter inadmisibil cererii sale de revizuire. Mai mult, caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac, presupune ca aceasta poate fi formulată exclusiv pentru motivele prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare și aplicare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., termenul de formulare a cererii de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta a fost depusă cu respectarea termenului prevăzut de art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost interpretat în lumina Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 45/2016 emisă de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin decizia menționată, s-a admis sesizarea privind dezlegarea unor chestiuni de drept și s-a stabilit că termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună și curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii.

În cauză, cererea de revizuire a fost formulată la data de 13 august 2020 așa cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul de comunicare a cererii de revizuire iar decizia atacată a fost comunicată la data de 14 iulie 2020.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termenul de o lună, care a început să curgă de la data de 14 iulie 2020, s-a împlinit pe data de 14 august 2020.

Ca urmare, cererea de revizuire este formulată în interiorul termenului legal de o lună de la data comunicării hotărârii definitive, supuse revizuirii.

Analizând cererea de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., sub aspectul admisibilității ei, instanța constată că nu respectă cerințe legale imperative pentru următoarele considerente:

Conform art. 509 din C. proc. civ., revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și numai pentru motivele expres și limitativ reglementate de lege.

Conform prev. art. 21 alin. (1) din C. proc. civ.:"Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată."

Conform acestui text de lege, " Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată (…) ".

Potrivit art. 148 alin. (2) din Constituția României, " Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ", iar art. 20 alin. (2) " Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile " .

Înalta Curte constată că prezenta cale de atac extraordinară este întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, care reglementează un caz de revizuire specific materiei contenciosului administrativ, constând în încălcarea, prin hotărârea definitivă atacată cu revizuire, a priorității dreptului unional, prevăzut de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituție.

Totodată, Înalta Curte reține că, deși acest caz de revizuire este prevăzut de legea specială, procedura de soluționare a cererii este cea stabilită de C. proc. civ., ceea ce presupune examinarea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., a condițiilor de admisibilitate a revizuirii, prin prisma cerințelor prevăzute de art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Din această perspectivă,reținem și indicația Înaltei Curți de Casație și Justiție expusă cu ocazia pronunțării unei hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie conform art. art. 521 alin. (3) d in C. proc. civ. .

Astfel, prin decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se menționează că " (…) este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunțate de CJUE sau dispoziții de drept unional neinvocate în cauză sau, deși invocate, netratate de instanță), se urmărește revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorității dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorității de lucru judecat.

Aceste considerente sunt similare celor reținute de CJUE în hotărârea pronunțată la 16 martie 2006, în cauza C – 23/2004 - Rosmarie Kapferer c. Schlank & Schick Gmb H, prin care s-a arătat că: "dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să reia în discuție fondul litigiului și să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri".

În consecință, Înalta Curte constată că, în analiza admisibilității cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, trebuie avute în vedere, pe de-o parte, hotărârile pronunțate de CJUE sau dispozițiile de drept unional pe care revizuenta apreciază că le-a încălcat hotărârea atacată, iar, pe de altă parte, împrejurarea dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost analizată de instanța de recurs, respectiv dacă problematica legată de aplicarea principiului priorității dreptului unional a primit o dezlegare în faza procesuală anterioară.

Analizând criticile revizuentei, Înalta Curte reține că aceasta deși a fost invocat ca și motiv de revizuire dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 nu arată în mod clar cum a fost încălcat principiul priorității dreptului unional, respectiv care sunt normele din dreptul național care ar fi fost aplicate cu prioritate, contrar art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României.

În concret, din modalitatea în care este redactată cererea de revizuire, rezultă cu claritate că revizuenta nu invocă o incompatibilitate a prevederilor din legislația internă aplicată de instanța de recurs cu ordinea juridică a Uniunii Europene și nici nu aduce vreo critică hotărârii ce face obiectul prezentei revizuiri din perspectiva încălcării dreptului comunicar, ci, în realitate, tinde la o nouă judecare a recursului, situație incompatibilă cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.

Or, în cauză, așa cum reiese din argumentele prezentate prin cererea de revizuire revizuenta își declară nemulțumirea față de modul în care instanțele judecătorești au analizat cererea sa, atât pe fond, cât și în calea de atac.

Practic, revizuenta nu aduce nicio critică hotărârii ce face obiectul prezentei revizuiri din perspectiva încălcării dreptului comunitar, ci reiterează aspecte susținute în fața instanței de recurs.

În plus, a recunoaște părților posibilitatea de a contesta hotărârea dată în recurs sub aspectul modalității de interpretare și de aplicare a unor texte legale ar echivala cu asimilarea revizuirii unei căi ordinare de atac, cu consecința unui recurs la recurs, care ar urma să fie soluționat de aceeași instanță.

În mod evident, nici jurisprudența instanțelor interne nu poate fi invocată pe tărâmul motivului de revizuire în discuție.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității invocată de intimatul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva Deciziei nr. 4352 din 1 octombrie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2021.