Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.04.2021
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2397/2021

HOTĂRÂRE
14.04.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2397/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Admite excepția inadmisibilității recursului. Respinge recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2347 din 22 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2597/2022
Ședința publică din data de 11 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată la data de 21.0
ÎCCJ 2021-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2028/2021
Ședința publică din data de 31 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată
ÎCCJ 2021-02-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 951/2021
Ședința publică din data de 17 februarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 07.09.2018
ÎCCJ 2021-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4748/2021
procesuală pasivă. A respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat provizorie a sentinței civile nr. 1951 din data de 13.04.2018, pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. x/2017, invocată de reclamant; a respins ca ne
ÎCCJ 2021-06-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3868/2021
cererea având ca obiect lămurire a dispozitivului sentinței nr. 703 din 21.11.2018 formulată de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, în contradictoriu cu reclamantul A.. Împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâtul In
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă