ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4748/2021

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.09.2017, sub nr. x/2018, și precizată sub aspectul cadrului procesual la data de 25.09.2016, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași-Sectorul Poliției de Frontieră Galați-Punctul de Frontieră Galați Portuar, anularea adresei (dispoziției) nr. x din 31.08.2017 emisă de Punctul de frontieră Galați-Portuar din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași - Sectorul Poliției de Frontieră Galați, prin care s-a dispus măsura interzicerii intrării în România.

Prin Sentința definitivă nr. 4434 din data de 01 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., sesizarea din oficiu având ca obiect suspendarea judecării cauzei până la soluționarea în mod definitiv a dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Galați; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași și a respins în consecință acțiunea împotriva acestuia ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. A respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat provizorie a sentinței civile nr. 1951 din data de 13.04.2018, pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. x/2017, invocată de reclamant; a respins ca neîntemeiată cererea în anulare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate. A solicitat suspendarea actului administrativ contestat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea recursului promovat recurentul-reclamant a susținut, în privința soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, că aceasta nu este temeinică, deoarece măsura dispusă, privind interzicerea intrării pe teritoriul României, a fost adusă la cunoștința reclamantului printr-un înscris ce avea aplicat antetul acestei instituții, ceea ce dovedește faptul că a fost emis de aceasta, în ipoteza contrară partea fiind indusă în eroare de acest aspect, fiindu-i încălcat dreptul de liber acces la justiție.

A arătat recurentul-reclamant că în situația în care se dovedește că o instituție ierarhic superioară celei chemate în judecată a emis actul administrativ, în temeiul art. 78 alin. (2) din noul C. proc. civ. instanța de fond avea obligația de a pune în discuția părților și a introduce în cauză Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și nu să solicite în acest sens punctul de vedere al reclamantului.

Pe fondul cauzei, a susținut că instanța de fond a apreciat în mod greșit că actul administrativ contestat este suficient motivat, în realitate acesta neconținând date concrete privind cantitatea de țigarete sau tutun reținută în justificarea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României, motivare necesară în opinia părții, raportat la dispunerea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României doar în privința reclamantului din cauze pendinte, nu și a celorlalți membrii ai echipajului, ceea ce înseamnă că s-a ținut cont la dispunerea acestei măsuri de întreaga cantitate deținută la bordul navei, inclusiv cea găsită asupra celorlalți membrii ai echipajului, dovadă în acest sens fiind măsura contravențională dispusă prin procesul-verbal.

Or, în lipsa motivării ce trebuia să conțină data, ora, precum și alte informații referitoare la cantitatea de țigarete sau de tutun reținută, recurentul opinează că nu se poate efectua un control judiciar al legalității adoptării măsurii sub aspectul individualizării acesteia, astfel că în mod greșit a invocat instanța de fond un obiectiv strategic în combaterea fraudelor.

În continuare, recurentul a susținut încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 3 din CEDO, având în vedere lipsa desemnării unui translator pentru reclamant, încălcare ce atrage sancțiunea nulității absolute a actului sancționator. Sub acest aspect a mai expus argumente de ordin teoretic privitoare la caracterul penal al contravenției, stabilit de CEDO în jurisprudența sa, afirmând că sunt incidente și dispozițiile Constituției României cu privire la dreptul la apărare și la un proces echitabil, drepturi pe care agentul constatator le-a încălcat.

În referire la cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, pretins a fi îndeplinite la aplicarea art. 15 din același act normativ, a subliniat recurentul-reclamant că acestea sunt îndeplinite, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

În privința primei condiții a susținut că este dovedită prin lipsa motivării actului administrativ contestat, iar cea de-a doua rezultă din faptul că, urmarea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României, în calitatea sa de comandant al navei maritime B., înregistrată sub pavilion C. și care efectuează curse maritime regulate în România în vederea transportării mărfurilor aparținând agenților economici internaționali, ar putea fi concediat, pierzându-și astfel sursa de venit pentru întreținerea personală și a familiei sale, fiind în imposibilitate de a mai găsi un nou loc de muncă în actuala situație economică și socială din Siria.

Făcând trimitere la circumstanțele concrete ale situației de fapt existente în cauză, respectiv condițiile în care s-a reținut că ar fi deținut mai multe pachete de țigări achiziționate din D. decât numărul maxim admis de legea română, a considerat recurentul-reclamant că suspendarea dispoziției de interzicere a intrării pe teritoriul României nu prezintă un pericol pentru apărarea și siguranța națională, ordinea, sănătatea ori morala publică, condiție impusă de art. 6 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 194/2002.

Pentru considerentele expuse, apreciind că instanța de fond a reținut în mod greșit că nu este îndeplinită condiția pagubei iminente, considerând că nu este susținută de probe, în pofida notorietății situației sociale și economice existente în Siria și care nu trebuie dovedită, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și din această perspectivă, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

La data de 29.05.2019, intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a formulat întâmpinare față de recursul declarat de reclamantul A., invocând excepția inadmisibilității recursului în raport de prevederile art. 106

3

alin. (5) teza finală din O.U.G. nr. 195/2002 privind regimul străinilor din România, în virturea cărora hotărârea de fond nu este supusă căilor de atac prevăzută de lege, fiind definitivă. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, reiterând apărările formulate și susținerile invocate în fața instanței de fond.

Prin întâmpinarea formulată la 30.05.2019, intimatul-pârât Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași a solicitat respingerea recursului ca fiind inadmisibil, raportat la dispozoțiile art. 106

3

alin. (5) teza finală din O.U.G. nr. 195/2002 privind regimul străinilor din România. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de dezbateri din data de 14 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut cauza în pronunțare, în principal asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată de intimații-pârâți prin întâmpinări, iar, în subsidiar asupra fondului căii de atac promovate.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității cererii de recurs, excepție invocată de intimații-pârâți prin întâmpinările formulate în cauză, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată, urmând să constate inadmisibilitatea recursului reclamantului, în considerarea argumentelor ce succed.

Obiectul cererii de recurs de față îl reprezintă sentința civilă nr. 4434 din data de 01 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința menționată, instanța a respins, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., sesizarea din oficiu având ca obiect suspendarea judecării cauzei până la soluționarea în mod definitiv a dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Galați; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași și a respins în consecință acțiunea împotriva acestuia ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. A respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat provizorie a sentinței civile nr. 1951 din data de 13.04.2018, pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. x/2017, invocată de reclamant; a respins ca neîntemeiată cererea în anulare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege enunțate supra, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care legea specială aplicabilă sau C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În cauza de față, reclamantul a formulat critici cu privire la adresa (dispoziția) nr. x din data de 31.08.2017 emisă de Punctul de Frontieră Galați-Portuar din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași-Sectorul Poliției de Frontieră Galați, prin care s-a dispus măsura interzicerii intrării în România. A solicitat anularea actului contestat și înlăturarea măsurii restrictive dispuse.

Instanța de fond învestită cu acțiunea în anulare a soluționat cauza, verificând legalitatea actului contestat prin prisma dispozițiilor legale incidente, cuprinse în O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, norme speciale aplicabile în materie.

Conform art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, forma în vigoare în perioada de referință, "Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este definitivă".

Așadar, Curtea de Apel București a analizat cauza pe fond și a pronunțat o soluție de respingere a acțiunii în anularea actului administrativ contestat, hotărâre care, astfel cum s-a evidențiat, este definitivă, în sensul că nu poate fi atacată cu apel sau recurs. Conform art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., "Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În acest context normativ, înalta Curte constată că sentința civilă nr. 4434 din data de 01 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este definitivă, iar recursul promovat de reclamantul A. împotriva acesteia este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Totodată, se reține că prin jurisprudența sa Curtea Constituțională a statuat în mod constant în sensul că "24. (…..) sunt supuse recursului acele hotărâri judecătorești expres prevăzute de lege, iar o hotărâre judecătorească poate fi atacată numai cu acele căi de atac care sunt prevăzute de lege. Mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. Totodată, art. 129 din Constituție prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condițiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părțile interesate și Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege" (Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 913 din 16 decembrie 2014).

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind incident principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., în aplicarea căruia va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimații-pârâți prin întâmpinările formulate în cauză, și va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamant. Totodată, în raport de soluția pronunțată asupra excepției inadmisibilității recursului, nu se va mai proceda la verificarea sentinței de fond din perspectiva criticilor invocate, analiza acestora fiind de prisos.

În virtutea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimații-pârâți, și va respinge recursul declarat de reclamant, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității, invocată de intimații-pârâți.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 4434 din 01 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2021.