ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1966/2021

Ședința publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 4 august 2017 pe rolul Curții de Apel București, modificată ulterior, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași - Punct de Trecere Frontieră Galați Rutier și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, anularea măsurii de interzicere pentru 5 ani a intrării pe teritoriul României.

Prin sentința civilă nr. 2202 din data de 9 mai 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca tardivă acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași - Punct de Trecere Frontieră Galați Rutier și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, având ca obiect "anulare act administrativ".

Împotriva sentinței civile nr. 2202 din data de 9 mai 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de recurs, reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza să se dispună admiterea cererii sale de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a susținut că prima instanță a pronunțat o soluție fără a avea în vedere cine i-a comunicat actul administrativ, iar în cauză se confirmă că Inspectoratul General al Poliției de Frontieră nu i-a comunicat acest act.

Recurentul nu a indicat temeiul de drept pe care a înțeleș să-și exercite cererea de recurs.

Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca ca inadmisibil.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 16.01.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 12 octombrie 2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 30 martie 2021.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, în speță intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a invocat excepția inadmisibilității cererii de recurs.

Instanța de recurs constată că prin prin adresa din 08.08.2015, emisă de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași - Punct de Trecere Frontieră Galați Rutier și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, reclamantului i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani.

Acesta a contestat măsura, în conformitate cu prevederile art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

În conformitate cu prevederile art. 106

3

alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, acesta fiind actul normativ în temeiul căruia s-a formulat plângerea în fața Curții de Apel București: "Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestata de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se afla formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă această măsură. Hotărârea este definitivă."

Înalta Curte mai reține și că potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., republicat: "Sunt hotărâri definitive: (…) hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului;".

Constatând că în mod greșit s-a menționat în cuprinsul hotărârii recurate că această hotărâre poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte apreciază că în raport de prevederile art. 457 C. proc. civ., această mențiune nu conferă reclamantului, dreptul de a formula cale de atac împotriva sentinței civile nr. 2202 din data de 9 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel.

Astfel, în coformitate cu prevederile art. 457 alin. (1) - (3) C. proc. civ. forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

,,1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

(2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

(3) Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege."

Așadar, Înalta Curte constată că sentința recurată este o sentință definitivă ce nu poate fi atacată cu cale de atac, considerente pentru care recursul declarat de reclamantul A. este inadmisibil.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constatând că reclamantul a formulat o cerere de recurs împotriva unei sentințe definitive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2202 din data de 9 mai 2018 a Curții de Apel București –Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2021.